Lacul Andreoaie (Boiştea/Caiuţi/BC) – Culmea Pietricica/Subcarpaţii Moldovei – şi alte bălţi din apropiere

foto: Google Earth

Satul Căiuţi se află pe DN 11A, la 15 km de Oneşti şi 23 km de Adjud. Venind dinspre Oneşti, imediat după indicatorul de intrare în sat, se desprinde spre stânga un drum asfaltat ce duce în satele Heltiu, Vrânceni şi Boiştea, componente ale comunei Căiuţi, aflate la poalele Culmii Pietricica, pe malul stâng al Trotuşului. Mergem pe acest drum mai puţin de 1 km, trecem podul peste Trotuş şi continuăm pe un drum pietruit. Mai parcurgem vreo 800 de m şi, chiar înainte de a intra în satul Heltiu, se află un podeţ pe sub care curge firul anemic al unui pârâiaş obscur ce izvorâşte de sub coastele Culmii Pietrica.

foto: Radu Puşcarciuc

Pe dreapta drumului, o parte din apa pârâului alimentează vremelnic, în funcţie de debit, probabil, printr-o străveche deviere artificială, o baltă de mici dimensiuni, 65 m x 10 m, Balta Heltiu (46^o11’48,3’’; 26^o55’36,8’’; 153 m), folosită ca adăpătoare pentru animalele de pe islaz. În mod normal, pârâiaşul îşi are albia pe lângă baltă, paralelă  cu Trotuşul – la 200 m distanţă de acesta – cu care îşi contopeşte apele după 1,5 km. Din cauza debitului scăzut, dar relativ constant, pe o bună porţiune, de-a lungul pârâului, a crescut o perdea deasă de stuf, iar în alte trei sectoare apa a format bălţi, acum secate şi acoperite cvasiintegral cu stuf. Aşa arată situaţia de moment (septembrie, 2012); fiind în lunca inundabilă a Trotuşului, este interesant de văzut ce s-ar întâmpla în urma unei mari viituri a acestuia.

Părăsim balta şi, după 200 m, intrăm în sat. Când ajungem la prima intersecţie (la aprox. 150 de m), cotim la dreapta (spre stânga se merge spre Vrânceni) apoi, după jumătate de kilometru, va trebui să virăm cu 90 de grade spre stânga.

foto: Radu Puşcarciuc

Dar ne oprim înainte de ultima curbă, deoarece, în dreapta drumului putem vedea două iazuri; cel mai mare, cu o vârstă de câteva zeci de ani, e pe cale să piară, nemaifiind curăţat de ani buni, …

foto: Radu Puşcarciuc

… celălat, mai mic, este relativ tânăr şi, cât de cât, îngrijit.

Aşadar, de la iazuri, o luăm la sânga pe drumul ce străbate satul încă 1 km, până la o altă intersecţie din care porneşte un drum de căruţe spre stânga. De aici, dacă dorim, putem aborda un interesant lac, numit de localnici Lacul cu Lozii. Drumul de căruţe suie pe o clină a Pietricicăi, şi pătrunde într-o poiană în pantă unde se desface în două braţe. Eludăm ramura din stânga şi urcăm înainte, intrând în pădure. După o pantă pieptişă, dar scurtă, ajungem pe o treaptă aproape orizontală, rezultată în urma unor vechi alunecări. Aici întâlnim, un alt drum de căruţe, transversal pe direcţia pe care am urcat.

foto: Marelena Puşcarciuc

Părăsim drumurile luând-o spre stânga, strict spre vest, pentru a ajunge în două minute la lac (46^o12’12,2’’; 26^o56’38,1’’; 240 m). Loziile (răchite), de la care şi-a luat numele, ocupă tot fundul lacului (30 m x 15 m), apa nemaifiind prezentă decât efemer, probabil primăvara, după topirea zăpezilor. De altfel, a fost şi este alimentat doar de ape meteorice.

Dacă am mers să vedem Lacul cu Lozii ne întoarcem la intersecţia cu drumul comunal. De aici trecem în revistă, cale de 400 de metri, … ultimele case ale satului, lăsăm, apoi, în urmă gura unui pârâu, numit Pietrosul, datorită albiei pline de pietrişul cărat de pe versanţii Culmii … Pietricica, şi, la capătul a încă unei jumătăţi de kilometru ajungem la o bifurcaţie. Spre stânga se formează un drum forestier pe care avansăm doar vreo 500 de m, deoarece prindem capătul unui drum de exploatare ce ne suie către pădure, relativ oblic spre stânga.

foto: Radu Puşcarciuc

După doar 3-4 minute, în faţa unei pante mai accentuate, părăsim drumeagul şi cotim spre dreapta, căci la câţiva metri găsim Lacul Andreoaie (46^o11’50,8’’; 26^o57’48,9’’; 225 m). Aflat la baza unui versant format în urma unei masive alunecări, este alimentat permanent de un pârâiaş ce izvorăşte din apropierea lacului, despletindu-şi firişorul de apă în lac. Deşi anemic, împreună cu un emisar de acelaşi calibru, realizează primenirea permanentă a apei lacului, ce este străvezie, consecinţă şi a relativei sale izolări care îl face oarecum anonim. Cu excepţia versantului dinspre malul vestic ceva mai abrupt, dar pe o mică suprafaţă, celălalt, dinspre nord, de pe care curge alimentarea, este blând; malurile estic şi sudic sunt marginile exterioare ale treptei de alunecare. Această structură a reliefului periferic face ca aportul de aluviuni să fie redus, ceea ce asigură lacului o viaţă ceva mai lungă.

foto: Marelena Puşcarciuc

Oglinda, de formă triunghiulară (80 m x 50 m x 40 m, adâncime spre 2 m), este parţial “atacată “ de vegetaţie lacustră în zonele de alimentare şi de emisie.

Revenim la ramificaţia drumului comunal şi ne îndreptăm spre satul Boiştea.

foto: Radu Puşcarciuc

Dar, la doar 150 de metri, ne oprim, deoarece remarcăm pe stânga drumului, pe o treaptă inferioară a aceleiaşi alunecări ce a generat Lacul Andreoaie, ochiul circular al unei bălţi temporare cu diametrul de 20 m, al cărei fund este cucerit de stuf. După 200 m (peste alţi 200 am intra în sat) părăsim drumul şi suim pe versantul din stânga, înaintând oarecum paralel cu drumul.

foto: Radu Puşcarciuc

Vom observa, la baza versantului o alveolă de 150 m x 50 m în capătul căreia stagnează o baltă invadată, în mare parte, de stuf şi papură: Balta Boiştea (46^o11’37,8’’; 26^o57’44,8’’; 167 m). Cantonează, de fapt pe o altă treaptă a alunecării despre care am mai vorbit, având însă o contrapantă înaltă, datorită căreia sunt reţinute apele de şiroire de pe versantul opus. I se poate însă anticipa o existenţă redusă, pentru că deja ochiul de apă mai ocupă doar o lentilă de 30 m x 7 m din suprafaţa iniţială (50 m x 25 m).

Tot pe malul stâng al Trotuşului, ascuns în pădurea ce acoperă Culmea Pietricica, la o altitudine superioară celei a Lacului cu Lozii, mai există un lac, numit de localnici Lacul cu Mesteceni, dar care, conform spuselor acestora, a ajuns în aceeaşi situaţie ca şi cel cu lozii, fiind secat. Rămâne să-i găsim locaţia.

La extremitatea estică a comunei Căiuţi, chiar la marginea DN 11 A (Oneşti-Adjud), după ce depăşim placa indicatoare ce anunţă părăsirea localităţii Căiuţi, şi, apoi, intersecţia din care se desprinde drumul către satele Popeni, Blidari şi Pralea, se află Balta Căiuţi (Lacul Cocoare ?) (46^o10’52,6’’; 26^o56’29,4’’; 162 m). Cuveta bălţii (200 m x 60 m) alimentată de izvoare subterane se găseşte la baza unei faleze înalte de 5 m, reprezentând diferenţa de nivel dintre două terase de eroziune ale Trotuşului. Ochiul de apă ocupă o mică arie (Ø = 50 m), variabilă – în funcţie de interesul proprietarului/concesionarului de a-l curăţa de vegetaţia lacustră (stuf şi papură) ce tinde permanent să ocupe întreaga suprafaţă a chiuvetei. De regulă, balta este amenajată pentru pescuit sportiv, la marginea ei vestică fiind ridicat şi un minimotel.

Mergem încă o jumătate de km spre Adjud, până în locul unde DN 11A traversează pârâul Pralea/Popeni. Pe malul stâng al pârâului, în amonte cu doar 200 m, se află un mic iaz (40 m x 20 m).

foto: Radu Puşcarciuc

Un alt iaz cu dimensiuni mult mai mari este în curs de amenajare pe cealaltă parte a şoselei, aproape de malul Trotuşului. Se poate ajunge la el, urmând drumul de pământ ce coboară de-a lungul pârâului Pralea, cam un km.

foto: Marelena Puşcarciuc

Un alt lac interesant este Balta Râioasă, care se situează pe raza comunei Coţofăneşti (BC), dar mai uşor accesibilă de pe DN 11A, la ieşirea din Căiuţi. Dacă mergem pe acelaşi drum de pământ, amintit anterior, după 400 m traversăm pârâul Pralea, apoi facem un cot de 90 de grade spre vest, odată cu drumul. Mergem cca un km, trecând pe lângă un grup de case, izolate în mijlocul tarlalelor agricole (putem ajunge aici, parcurgând vreo 800 m pe DN 11A şi traversând calea ferată pe un drum de pământ lung de 400 m), până întâlnim un alt drum, transversal pe direcţia noastră de mers. La 150, m spre dreapta, se află un izvor firav de unde începe alimentarea Bălţii Râioase.

foto: Radu Puşcarciuc

Pârâiaşul format are un curs ciudat, de-a lungul unui arc de 1 km, urmat de un al doilea din care jumătate – 350 m – reprezintă balta propriu-zisă (46^o120’13,9’’; 26^o58’21,4’’; 142 m; un capăt este semnalat de doi plopi uriaşi ce cresc pe malul ei), a cărei lăţime este între 15 şi 20 m, astfel că aceasta seamănă cu o imensă lentilă convex-concavă. Balta continuă încă 350 m cu un emisar ce completează al doilea arc, dar în care prezenţa apei este mascată de un hăţiş de papură. Apoi apa se pierde difuz cu 350 de metri înainte ca aşa-zisul emisar să mai ajungă în râul Trotuş ca un pârâu în toată regula. Malul sudic, al convexităţii, sensibil mai înalt decât cel nordic, al concavităţii, sugerează originea  antropică a bălţii. Recent, Primăria Coţofăneşti a organizat mai multe licitaţii de vânzare/concesionare a bălţii, în vederea amenajării acesteia ca obiectiv turistic şi piscicol. Lipsa unui drum circulabil (pe orice vreme) care să facă posibil accesul de la drumul naţional, vegetaţia bogată, nu doar cea periferică, reprezentată de stuf şi papură, ci, mai ales, cea acvatică propriu-zisă, care necesită lucrări imoprtante de dragare, curăţare, întreţinere, au condus la eşecul iniţiativelor Primăriei.

Pentru a parcurge şi alte trasee de pe Culmea Pietricica, executaţi click aici !

Puteţi citi un material de sinteză despre lacurile de alunecare din munţii Trotuşului, executând click aici !