Ciocănitoarea-verde

Ciocănitoare/ghionoaie-verde
(Picus viridis L.)

Numele i-a fost dat de Linné în 1857.

Este o specie rezidentă, larg răspândită în aproape toată Europa (cu excepţia Irlandei, Islandei,  Finlandei) – unde trăieşte 75% din populaţia totală, estimată a varia între 900.000 şi 3.000.000 de indivizi – şi în vestul Asiei. Între anii 1970-1990 afost un declin moderat, în ţările îndeobşte cu o populaţie mai mică, în timp ce în alte ţări, precum România sau Franţa, s-a constat fie o stagnare, fie chiar o creştere a numărului de indivizi. Cert este că nu s-a mai ajuns la nivelul care a precedat descreşterea. Se apreciază că refacerea pe cale naturală a populaţiei poate dura şi 10 ani. România este printre ţările cu cel mai mare număr de perechi,  între 85.000-110.00, clasându-se pe locul trei după Franţa şi Ungaria. Numărul perechilor este constant,  fără scăderi sau creşteri sensibile. Specia este sedentară şi nu se depărtează mai mult de 500 de m de cuib. Preferă pădurile de foioase, tufişurile, gardurile vii, luncile, livezile, fiind adesea văzută în luminişuri în care se află copaci izolaţi, căutându-şi, la sol, hrana preferată, furnicile. Pentru a ajunge la ele, îşi afundă capul în galeriile muşuroiului, iarna, foarte adânc, şi capturează furnicile şi larvele acestora cu ajutorul limbii sale, înguste, lungi şi acoperite cu un lichid vâscos. Un fapt interesant este că atunci când nu îşi foloseşte limba, aceasta rămâne încolăcită într-un lăcaş din spatele craniului. Furnicile reprezintă 90% din dieta ciocănitoarei-verzi. În rest, se hrăneşte şi cu alte insecte, mici reptile sau seminţe. Dar această dietă nediversificată cauzează o mortalitate ridicată în rândul unor populaţii în perioadele afectate de ierni grele când muşuroaiele furnicilor sunt acoperite cu un strat gros de zăpadă. În funcţie de zonă, pasărea cuibăreşte începând din martie şi până la începutul verii. Scoate o singură generaţie de pui pe an. Îşi face cuibul în găuri, largi de vreo 15 cm şi adânci de 40 cm, pe care le ciopleşte în trunchiurile arborilor, activitate ce revine, de regulă, masculului şi care durează 15-30 de zile. Ciocul este triunghiular, subţire, ascuţit, dar nu la fel de puternic, aşa cum îl au alte surate de ale ei, şi, de aceea ciopleştec doar în lemn de esenţă moale. Poate şi din acest motiv îşi face uneori cuibul în găuri mai vechi, făcute de alte păsări. Mai mult de atât, acelaşi cuib e folosit şi 10 ani la rând, dar nu în mod obligatoriu  de perechea ce l-a construit. În cuib, femela depune ponta (anuală) din 5-8 ouă, pe care le clocesc ambii parteneri, în schimburi de câte 1,5-2 ore, timp de aproape 3 săptămâni. La eclozare, puii golaşi nu ies din cuib şi, de aceea, timp de trei săptămâni, sunt hrăniţi de cei doi părinţi, prin regurgitare. Se estimează că în acest interval consumă cam 1,5 milioane de furnici şi de nimfe ale acestora (conform unui studiu făcut în România). Corpul puilor se acoperă cu pene cam după trei 3-4 săptămâni, dar mai rămân împreună cu părinţii încă vreo 2-3 trei săptămâni. Dintre cele trei specii de Picus (patru, după alţii), ciocănitoarea verde este cea mai mare, având 30-36 cm în lungime şi o deschidere a aripilor de 45-51 de cm. Ambele sexe au partea dorsală  a corpului verzuie, iar cea ventrală, mai deschisă spre galbui-verzui. Târtiţa este albă, iar pe cap are un capişon roşu ce se extinde şi pe ceafă. În jurul ochilor albi, atât la femelă, cât şi la mascul, de o parte şi de alta a capului,  se observă căte o pată neagră. Dunga ”mustăţii”, la mascul este roşie, conturată cu negru, în timp ce la femelă roşul lipseşte, fiind de culoare neagră-intens. Juvenilii au un penaj de tanziţie cu puncte şi dungi şi ”mustaţa” neagră; dar, din luna iulie, bărbătuşii încep să-şi arate câteva pene roşii. Penajul este un camuflaj perfect care o apără de duşmani, cu greu putând fi observată în iarbă. Poate fi confundată cu …

… ciocanitoarea sură (Picus canus) care se întâlneşte, deasemenea, la noi în ţară, dar la altitudini mai mari. Aceasta însă este mai mică, are verdele de pe spate mai puţin intens, partea ventrală şi capul mai gri; capişon roşu, limitat doar la partea frontală a capului,”poartă” doar masculul.

 

 

 

 

 

Ciocănitoarea verde este o pasăre discretă, chiar fricoasă, făcându-şi simţită prezenţa prin chemarea ei specifică asemenea unui râset, unul din numele ei englezeşti, ”yaffle”, făcând aluzie la această impresie auditivă.

Zborul este asemănător cu al tuturor ciocănitoarelor, ondulat, dar cu apropieri de pământ mult mai ample. Bate darabana, cu ciocul în trunchiurile arborilor, mai rar decăt alte specii şi mai slab, nu doar când îşi sapă gaura pentru cuib, ci şi pentru a comunica.

Poeţii latini Ovidius şi Virgilius în operele lor ”Metamorfoze” şi, respectiv,” Eneida” conturează portretul unui personaj fascinant, numit Picus, rege al Ausoniei(1, sau chiar primul rege al Latiumului, fiu al lui Saturn, căsătorit cu nimfa Canens(2. El era înzestrat cu darul de prezicător şi augur, fiind ajutat de o ciocănitoare (picus, în limba latină). În artă a fost reprezentat, într-o manieră rudimentară şi primitivă, ca un stâlp de lemn în vârful căruia se afla o ciocănitoare. Mai târziu el capătă înfăţişarea unui tânăr cu o ciocănitoare pe cap. Deşi era soţul lui Canens, se îndrăgosteşte de Pomona (zeitate a grădinilor şi a pomilor) şi, de aceea, nu răspunde provocării nimfei Circe(3  căreia, în timpul unei vânători, îi cade cu tronc. Circe, înfuriată, îl transformă într-o ciocănitore ale cărei culori – roşie de pe creştet şi galbenă de pe târtiţă – le evocă pe cele ale veşmintelor lui Picus (o mantie de purpură, prevăzută cu o cingătoare de aur). Pasărea a păstrat puterile profetice ale lui Picus. Probabil, de aceea, în Franţa şi în Italia, unele tradiţii populare leagă darabana pe care o bate ciocănitoarea-verde de iminenţa ploii; de aici, şi numele dat ei în aceste ţări de “pasăre a ploii” (francezii o mai alintă şi ”pleupleu”).

Dacă doriţi să faceţi cunoştinţă şi cu ciocănitoarea-pestriţă-mare, şi cu ciocănitoarea-neagră, executaţi click aici !

Bibliografie:
http://en.wikipedia.org/wiki/European_Green_Woodpecker
http://fr.wikipedia.org/wiki/Pic_vert
http://it.wikipedia.org/wiki/Picus_viridis
http://www.oiseaux.net/oiseaux/pic.vert.html
http://woodpeckersofeurope.info/?q=green_woodpecker
http://www.avibirds.com/html/Green_Woodpecker.html
http://www.birdlife.org/datazone/userfiles/file/Species/BirdsInEuropeII/BiE2004Sp730.pdf
http://blx1.bto.org/birdfacts/results/bob8560.htm
http://www.mythindex.com/roman-mythology/P/Picus.html
http://dexonline.ro/definitie/augur
http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.04.0104:entry=picus-bio-1