Din Dofteana/BC pe Dealul Pânca pe la Lacul de la Ariniş

III.c.3. Ştefan Vodă (Dofteana) – valea Dofteniţei – valea Stărcoaia – Dl. Arşiţei –
a) Lacul de la Ariniş – Plaiul Mândroaia –
b) Poiana lui Anton – versantul vestic al Dealului Pânca – Plaiul Pâncăi – Plaiul Mândroaia –
Dl. Runc – Lacul Câmpului – La Dosul Comorilor – Plaiul Comorilor – Dealul Viei Boiereşti – Ştefan Vodă

Fără valenţe aparte – legate de dimensiuni, de pildă, – ci doar pentru că există, lacurile de la Dofteana merită a fi vizitate şi pentru pitorescul circuitului pe care îl prilejuieşte un atare eveniment; în fapt, un ocol al văii Arinişu-Stărcoaia(1, unul dintre afluenţii pârâului Dofteniţa, la rându-i afluent al Dofteanei!
Caracteristici:
– circuit
– lungime: cca 10/12 km = 4/5 h
– diferenţă de nivel: cca 200/250 m
– dificultate: uşor
Acces:
Satul Dofteana, reşedinţa comunei cu acelaşi nume, îşi are o mică parte dintre case dispusă în jurul km 95 de pe DN 12A, Miercurea-Ciuc – Oneşti (25 km de Oneşti), la confluenţa Dofteanei cu Trotuşul. Restul localităţii, ca şi satele pendinte de ea (Seaca, Ştefan Vodă, Hăghiac) se întinde în amontele râului Dofteana. Din DN 12A  o luăm la stânga pe şoseaua asfaltată ce merge prin sat, pe valea Dofteanei. După circa 1,7 km ajungem la o bifurcaţie: ramura din stânga, se duce spre satul Hăghiac unde există un interesant parc dendrologic, iar cea dreaptă, variantă pentru care optăm, străbate, pe valea Dofteniţei, încă 1,7 km, satul Ştefan Vodă, până în capătul acestuia. De aici, începe propriu-zis traseul (per pedes).

foto: Google Earth
toponimie: geo-spatial.org

Descrierea traseului:
Mergem înainte pe drumul de căruţe (fost forestier, distrus de inundaţii) paralel cu albia Dofteniţei. După aproape 2 km, când Dofteniţa primeşte pe stânga sa, ca afluent, pârâul Stărcoaia, vom intra pe drumul de căruţe de pe valea acestui pârâu. Pentru aceasta, trecem Dofteniţa prin vad sau ocolim puţin, dacă vrem să o traversăm pe pod, şi ajungem în dreptul unui canton silvic, având o curte largă, îngrădită şi străjuită pe latura dinspre valea Stărcoaiei de conifere. Începem să urcăm, pe un drumeag de căruţe, din colţul gardului paralel cu această latură, pe botul dealului împădurit la început, numit Plaiul Arşiţei(2, interfluviu între valea Stărcoaiei şi următorul afluent amonte al Dofteniţei, pârâul Predoaia. Până la culme, pe drumul de căruţe folosit şi la trasul arborilor tăiaţi, avem de învins, destul de repede, o diferenţă de nivel de 150 m, dar efortul ne este răsplătit, pentru că sus ne aşteaptă un plai larg, acoperit de păşuni şi fâneţe. După ce traversăm sau ocolim pe latura din vale (nordică) curtea unei gospodării continuăm cam jumătate de kilometru pe drumul aproape rectiliniu, îndreptat spre nord-vest, până când acesta atinge marginea unei pădurici aflate pe Vârful Arşiţei (589 m), unde se desface în două braţe pentru a o înconjura. Mergem pe braţul din stânga şi, după 250 de metri, revenim la direcţia nord-vest. De când am ajuns pe Plaiul Arşiţei avem o permanentă şi largă deschidere a orizonturilor: nordic – dominat de versantul stâng al văii Stărcoaiei; vestic – Culmea Streaja Mică(3); şi sudic – dealurile de deasupra obârşiilor Dofteniţei, mai importante, dar nu şi cele mai înalte, fiind Baba Rea (959 m) şi Botul Ciungetului (983 m), acesta din urmă, nod orografic în care se racordează culmile Baba Rea, Ciunget şi Streaja Mică. Mai mergem (cca jumătate de kilometru) până ce  drumul se ramifică, în principal, în două braţe: unul pleacă spre stânga, altul înainte (varianta b), pe aceeaşi direcţie nord-vest; ambele ajung pe culmea Streaja Mică ce este interfluviu între valea Dofteniţei şi cea a Izvorului Negru (pârâu pe care a existat, până acum câţiva ani, lacul de baraj natural Bălătău, actualmente colmatat şi drenat complet).

Lacul de la Ariniş văzut de pe Plaiul Mândroaia
(foto: Marelena Puşcarciuc)

a) Dar, din această intersecţie mai pleacă un braţ firav, un drum de căruţe, spre dreapta, către valea Stărcoaia, numită în această zonă Arinişu. Coborâm pe el, însă îl părăsim repede, de cum se pregăteşte să intre într-o pădurice pe care o ocolim pe marginea din dreapta, urmărind, de fapt, tot nişte urme de căruţe ce devin din ce în ce mai clare, pe măsură ce coborâm.

Lacul de la Ariniş văzut de pe Plaiul Mândroaia
(foto: Radu Puşcarciuc)

foto: Marelena Puşcarciuc

Extremitatea de jos a păduricii este formată dintr-un pâlc circular de arini în mijlocul căruia este prins ochiul de apă al Lacului de la Ariniş. De formă elipsoidală (25 m x 15 m), lacul adună într-o cuvetă formată pe o treaptă de alunecare apele a două-trei izvoare reduse ca debit. Dimensiunile sale au scăzut simţitor ca urmare a colmatării, lente, e adevărat, dar constante. Vegetaţia ierboasă a cucerit şi ea, prin învăluire, puţin câte puţin din suprafaţa ochiului de apă, având ca suport rădăcinile şi ramurile submerse ale arinişului. S-a creat, astfel, un brâu elastic, plutitor asemenea plaurilor, dar ancorat de mal. De la un localnic am aflat că adâncimea lacului, măsurată iarna printr-o copcă în gheaţă, pe când lacul era ceva mai răsărit decât în prezent, ar fi fost de circa 4 m. Am mai aflat apoi şi de faptul că în vremurile sale mai bune, lacul era în stăpânirea unui balaur ce mai făcea când şi când câte o victimă printre fetele satului; multă lume i-ar fi văzut urmele târâşului prin preajma lacului. Azi însă balaurul nu mai este, însă  nici fetele nu mai vin să stea pe malul lacului. Noi am vizitat lacul la finele unei veri extrem de secetoase (septembrie, 2012) şi am apreciat că nu are mai mult de 1 m adâncime; iar urme de balaur, într-adevăr, nu se mai văd.

De lângă lac mai avem câţiva metri până la firul văii Arinişu la  care coborâm ca să reîntâlnim drumeagul ce începuse să ne lase  în jos de pe Dealul Arşiţei şi purcedem să urcăm pieziş pe versantul stâng al văii. După o serpentină largă (ce poate fi scurtcircuitată) ajungem pe coama unui deal arid, numit Mândroaia sau Dosul Maşcaşului, străbătută de un drum de căruţe ce vine dinspre Dofteana (de fapt, satul Seaca) şi se duce pe plaiul Streajei Mici. Tot aici vom ajunge şi în partea a doua a variantei b) a traseului.

Coborâm lin pe drumul de pe culmea Mândroaiei, dar, peste doar 500 de metri îl părăsim şi deviem spre dreapta pe un vechi drum petrolier dezafectat, neglijând cam la jumătatea distanţei (300 m), un alt vechi drum petrolier care se îndreaptă tot spre valea Arinişu. Ocolim de-a coasta un evantai de obârşii ale Stărcoaiei (locul e numit La Pârloage, iar culmea dealului, Runcu), menţinându-ne pe cumpăna de ape dintre valea Stărcoaiei şi Seaca, un afluent al Dofteanei. Îndată ce lăsăm în urmă acareturile unei gospodării sezoniere, drumul îşi schimbă cu 90 de grade direcţia spre dreapta, depăşeşte încă două gospodării şi se arcuieşte din nou, trimiţând la stânga o variantă de coborâre spre Dofteana, pe care ne prefacem că nu o observăm! În scurt timp (10 min) vom defila pe lângă o gospodărie aflată pe dreapta direcţiei noastre de mers, dar înainte de aceasta, drumul face, spre stânga, un cot de 90 de grade, trecând pe deasupra obârşiei unei văiugi (Valea Câmpului) pe albia căreia, cu 500 m mai jos, se află un mic lac (temporar) de baraj natural. (Pentru amănunte privind formarea sa, executaţi click aici !).

Dacă vrem să-l vedem, vom merge pe tăpşanul de pe versantul stâng al văiugii, ocolind puţin mai larg, spre stânga, o mică obârşie râpoasă a ei. Când orizontalitatea tăpşanului ia sfârşit, coborâm pe o pantă iute, pe poteci de oi, până la nivelul albiei văiugii, lângă micul lac. Vom reveni în traseu pe acelaşi drum.

Continuăm cel mult 10 minute  până când drumul de căruţe se lasă brusc într-o şa largă, La Dosul Comorilor (dealul de pe care coborâm se numeşte La Comori, oponentul, Plaiul Comorii), de unde virează la stânga spre sat. Noi nu o facem încă şi suim din şa, menţinând direcţia pe care am venit, către o gospodărie aflata pe fruntea contrapantei (Plaiul Comorii). Prin stânga acesteia, străjuită de garduri ce delimitează livezi şi vii, coboară un drumeag îngust ce urmează un timp (10 min)  muchia unui picior întins spre valea Dofteanei, apoi coteşte spre stânga şi ne duce în valea unui pârâiaş abia înfiripat, trecându-ne pe versantul stâng al acestuia (Dealul Viei Boiereşti). Mai parcurgem 5 minute, schimbăm din nou direcţia, pentru ultima dată şi, în câteva minute (să zicem 3) ajungem pe drumul asfaltat din Ştefan Vodă, la nici 100 de metri distanţă de punctul de intrare în traseu.

b) Din intersecţia de unde se părăseşte Dealul Arşiţei pentru a vedea Lacul de la Ariniş (varianta a), dacă nu vrem să coborâm până la el (fiind iarnă, de exemplu), mergem înainte. Drumul face două-trei serpentine largi printr-o fermecătoare (indiferent de anotimp) pădurice de pini amestecaţi cu arini. Iarna putem avea şansa de a vedea stoluri de cănăraşi, hrănindu-se cu seminţe de arin, sau de forfecuţe care preferă seminţele de conifere. Ajungem în mijlocul unei şei largi, mai mult o întinsă  concavitate poienită, decorată cu pini picturali; e numită Poiana lui Anton. Spre stânga se înalţă spinarea domoală a dealului Streaja Mică. O gospodărie bine organizată, cu stână şi cu multe acareturi, ocupă latura dinspre est a pantei. În dreapta se află Dealul Pânca. Din marginea marii poieni în care am ajuns, drumul petrolier coteşte spre stânga şi se duce undeva, deasupra obârşiilor pârâului Predoaia. Tot spre stânga mai pleacă un drum de căruţe şi, totodată, de exploatare forestieră, ce urcă pe culmea Streajei Mici. Spre dreapta, un drum se încolăceşte luând-o în sus, către versantul estic al Pâncăi, iar un altul merge de-a coasta pe versantul vestic al aceluiaşi deal.

Noi vom continua traseul pe acesta din urmă care este un drumeag trasat şi bătătorit de turmele de oi ce-şi au stânele pe culmea Pâncăi.  În general, avansăm aproximativ pe câte o aceeaşi curbă de nivel, câştigând uşor altitudine. După ce ocolim o mică obârşie, drumeagul se lasă mai repede decât a suit pe o curbă de nivel mai joasă şi traversează o pădurice tânără de mesteceni. Parcurgem astfel versantul vestic al dealului Pânca, de unde orizontul imagistic este dominat, în prim plan, de culmile paralele ale Plaiului Costea, prins între Izvorul Negru şi afluentul său, Pârâul Costea, şi de cele ale Dealului Mare şi ale Dealul Secătura Grozei (ce continuă cu Plaiul Rugetului, dar care, fiind mai jos, nu se vede). În planul al doilea, închide orizontul culmea Nemirei între Nemira Mică şi Botul Farcului; apoi, lateral şi mai în spate, succesiv, piciorul Başca şi culmea Şoiului Mare, intercalate între Botul Farcului şi Piciorul Arsurii ce se lasă spre Lacul Poiana Uzului dinspre Obcina Lapoşului. Pe măsură ce ne apropiem de versantul nordic al Pâncăi, avem prilejul să vedem din ce în ce mai bine Obcina Lapoşului împreună cu plaiul ce o leagă de Lăloiţa, precum şi contraforturile ei dinspre est. Departe, spre nord, dintre culmile înnegurate ale Munţilor Tarcăului, se reliefează, tot mai clar, Taşbuga; orizontul nord-estic este închis în întregime de culmea Berzunţiului. Iar la picioarele noastre şi ale barajului ce ”ţine în spate” Lacul Poiana Uzului se răsfaţă satul Sălătruc. Suntem deja pe spinarea Pâncăi ce se prelungeşte înspre nord, pierzând substanţial din altitudine până într-o şa dincolo de care îşi evidenţiază o ultimă cocoaşă, relativ aplatizată, ce străjuieşte versantul drept al Uzului şi oraşul Dărmăneşti; e Runcul. Spre nord-est o altă şa joasă şi îngustă desparte izvoarele pârâului Valea Rea, afluent al Uzului, de unele ale Maşcaşului, afluent al Trotuşului, şi face trecerea spre Dealul Cărăboaia (pe unele hărţi, Runc). Vom sui spre sud, către creştetul Dealului Pânca, urmând drumul de căruţe aşternut pe culmea sa. Un prim platou somital (699 m) este urmat, după o mică înşeuare, de un al doilea, geamăn ca altitudine (704 m). Prezenţa unei stâne aflată în stânga drumului, la marginea unui pâlc de pădure, nu cu mult după ce începem să pierdem altitudine, anunţă bifurcarea drumului de plai. Cotim spre stânga şi coborâm astfel pe versantul estic al Pâncăi unde întâlnim drumul de coastă plecat din marginea Poienii lui Anton. Un timp, până se suprapune  peste interfluviul ce desparte valea Stărcoaiei de cea a Maşcaşului, ne duce spre nord. Cotind spre est ne instalăm pe Plaiul Mândroaia sau Dosul Maşcaşului. Drumul, puternic ravenat, coboară, la început,  abrupt pe această porţiune, dar se linişteşte repede, îndată ce spinarea Mândroaiei se lăţeşte. În stânga noastră apare o breşă în peisaj (până aici închis de muchia dealului acoperit cu făget tânăr), graţie a două trepte de alunecare orientate spre valea Maşcaşului (toamna acoperite de covoare de brânduşe).

foto: Marelena Puşcarciuc

A doua treaptă  a alunecării adăposteşte o alveolă (25 m x 20 m) ce a reţinut un timp apele unuia dintre izvoarele Maşcaşului. Cu timpul, fundul micului lac (Lacul Loziilor) înălţându-se, apa din el s-a autodrenat, în prezent fiind gazdă bună pentru un pâlc dens de lozii.

După circa încă 800 m parcurşi pe plaiul, golaş acum al Mândroaiei, oferindu-ne astfel o deschidere totală spre trei dintre cele patru zări, întâlnim, venind din stânga, un drum de căruţe peste care se suprapune partea a doua a variantei a) a traseului, pe care vom încheia drumeţia.