Mătăsarul

Mătăsarul (Bombycilla garrulus L.)

Mătăsarul este o pasăre care, în Europa, cloceşte cu deosebire în nordul Scandinaviei, în Rusia (inclusiv în Siberia), formând o populaţie ce ocupă, în acest areal, ceva mai puţin de un sfert din suprafaţa globală de cuibărit. Numărul perechilor europene depăşeşte 130.000 şi a fost stabil în perioada 1970-1990. Între timp, numărul indivizilor a crescut semnificativ în Finlanda, a fost, în linii mari, stabil în Norvegia şi bine menţinut în Rusia. Prin urmare, se presupune că nu reprezintă o specie periclitată. Pe plan mondial nu se apropie de pragul de vulnerabilitate.

Genul său, Bombycilla,  mai include speciile Bombycilla cedrorum, care trăieşte în America de Nord, în principal, în sudul Canadei şi nordul Statelor Unite, şi Bombycilla japonica ce cuibăreşte în pădurile de conifere din estul îndepărtat al Rusiei şi într-o provincie din nord-estul Chinei, petrecându-şi iernile în Japonia, Coreea şi estul Chinei.

Este singurul reprezentant al genului care migrează, în grupuri mari, nomade, din locurile de cuibărit (intinse  în cea mai mare parte a nordului Europei, a nordului Asiei şi estul Americii de Nord) spre sudul, centrul şi estul Europei, ajungând, de asemenea, până în Japonia.

Mătăsarul îşi duce viaţa prin tufişuri şi arbori, sărind din ramură în ramură, şi rareori coboară pe pământ. Îşi face toaleta scărpinăndu-se pe cap cu piciorul pe deasupra aripilor parţial întinse. De asemenea, se scaldă în băltoacele rămase în urma ploilor. Nu este o pasăre agresivă, dar face excepţie în perioada de împerechere, când îşi apără femela de adversari.

Îşi duce viaţa în stol (cele mai multe stoluri au între 50-300 de păsări) cu care hoinăreşte în căutarea hranei. Cântatul este o formă de menţinere a coeziunii grupului şi devine mai intens atunci când este pe cale să rămână în urma grupului.

În perioada de reproducere îşi duce viaţa în pădurile de conifereda r şi în cele mixte, alcătuite din conifere şi foioase,  precum şi în zonele din jurul lacurilor, bălţilor şi cursurilor de apă.  În general, caută locurile unde poate găsi fructe şi insecte în cantitate îndestulătoare. Se hrăneşte cu insecte, îndeosebi ţânţari (mai ales în perioada de cuibărit) şi fructe dulci, bogate în zahăr pe care, datorită ficatului mare, îl transformă mai uşor în energie. Din acelaşi motiv, este capabil să metabolizeze etanolul din fructele fermentate. Când hrana preferată lipseşte, mănâncă flori sau bea nectar din arbori. Primăvara şi în timpul migraţiei, abandonează pădurile şi se îndreaptă spre zone bogate în fructe, putând fi văzut inclusiv în zone urbane, prin parcuri. În timpul iernii caută pădurile şi tufişurile pe ale căror ramuri mai poate găsi fructe uscate, preferate fiind scoruşele.

Mătăsarul este o pasăre de mărimea unui graur, cu un penaj strălucitor şi mătăsos, aspect sugerat şi de numele său, atât ştiinţific, cât şi comun, purtat în diferite ţări.

Denumirea genului, dată de suedezul Linné,  ”bombycilla”, cuvânt latinesc compus din „bombyx” (mătase, fluture-de-mătase) şi ”cilla” (coadă), este traducerea directă în latină a numelui suedez al păsării, ”Sidenvans” (”coadă mătăsoasă”), cu referire la penajul strălucitor-cerat al penelor cozii. Epitetul specific,  ”garrulus” face aluzie la faptul că este guraliv, precum gaiţa (Garrulus glandarius).

Are o lungime a corpului cuprinsă între 16 şi 20 cm şi o deschidere a aripilor de 30-36 cm. De culoare dominant cenuşie, cu fruntea şi părţile laterale ale capului maronii, se distinge prin moţul satinat  şi prin banda galbenă lată de pe vârful cozii. Dimorfismul sexual este slab evidenţiat, singurele  indicii fiind talia mai mare a masculului şi o pată neagră pe gât, mai întinsă decât la femelă. Partea de dedesubt a cozii este maronie, iar penele aripilor,  predominant negre, cu o pată albă în partea de sus, au dungi orizontale albe şi negre, tivite cu o dungă verticală galbenă. Interesante, în mod deosebit, sunt penele secundare zburătoare, albe şi dantelate la vârf  cu roşu-intens şi cerat. Se spune că, pornind de la acest amănunt cromatic, şi-a primit numele de ”waxwing” în engleză (wax = ceară; wing = aripă). Juvenilii au penaj mult mai cenuşiu decât al adulţilor, gâtul alb şi părţile inferioare dungate.

Sezonul de reproducere are loc odată cu maturizarea recoltei de fructe. Mătăsarul îşi caută perechea în timpul iernii şi al zborurilor de primăvară în stol, printr-un ritual curtenitor ce implică hrănirea şi dansul. Ritualul are loc în timp ce masculul şi femela sunt cocoţaţi pe o creangă şi ţopăie, pe rând, unul spre celălalt,  până când îşi ating ciocurile. Îndată ce s-au apropiat, ei îşi trec mâncarea sau vreun obiect unul altuia, se retrag şi apoi revin, pentru a-şi înapoia obiectul. Acest dute-vino se poate repeta de câteva ori. Se crede că roşul cerat de pe aripi are menirea de a atrage femelele şi că masculii adulţi, experimentaţi, care au o cantitate mai mare de ceară pe vârfurile aripilor zburătoare, sunt favoriţii femelelor.

Specia cloceşte mai târziu decât alte păsări, şi chiar mai repede decât relativii ei apropiaţi. Sezonul tipic de cubărit, care se produce o dată, rar, de două ori pe an, este  aprilie-mai sau chiar mai târziu, mai-iunie, fiind legat de oportunităţile de hrană, în funcţie de care îşi aleg şi arealul. Locul preferat pentru construirea cuibului este, uzual, în pinii înalţi; fiecare pereche poate să aibă mai mult decât un cuib. Au un diametru exterior de 15-18 cm şi sunt căptuşite cu iarbă fină, muşchi şi puf. În medie, ponta constă din 4-6 ouă, subeliptic-ovale, netede, strălucitoare, de culoare gri-albăstrii, marcate cu puncte albăstrii intens strălucitoare şi cu linii negre, sinuoase. Incubaţia durează în jur de 14-15 zile şi nou-ieşiţii din găoace sunt golaşi, au gura roşie cu benzi purpurii şi limba purpurie. Clocitul  este asigurat de femelă, dar hrănirea puilor se face de către ambii părinţi. Sunt apţi să zboare din cuib cam după 18 zile, timp în care corpul se îmbracă cu pene. Părinţii continuă să-i mai hrănescă vreo două săptămâni şi după ce încep să zboare.

Durata medie de viaţă este de 5 ani şi 10 luni, iar recordul speciei, de 12 ani. Mortalitatea are cauze diferite: păsările de pradă (şoimii şi vulturii), competiţia cu specii similare, intoxicaţia cu etanol, când acesta nu poate fi complet metabolizat, efectul toxic al pesticidelor şi diverse boli specifice.

Mătăsarul aduce beneficii importante ecosistemului prin dispersarea seminţelor provenite de la diferitele fructe  pe care le consumă.

Bibliografie:
http://animaldiversity.ummz.umich.edu/accounts/Bombycilla_garrulus/
http://www.birdlife.org/datazone/userfiles/file/Species/BirdsInEuropeII/BiE2004Sp6270.pdf
http://en.wikipedia.org/wiki/Bohemian_Waxwing

Alte fotografii:

– Muntele Lăloaia [Comăneşti/BC] – Munţii Ciucului – 3 martie 2013

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

– Muntele Fagul Rotund – Munceii Năşcălatului – Munţii Hăşmaş – 26 aprilie 2009

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dacă doriţi să aflaţi informaţii şi despre alte păsări descrise de noi, executaţi click aici !