Presura-galbenă

2 ianuarie 2011 – Dl. Brăteşti [Viişoara/Tg. Trotuş/BC] – Subcarpaţii Tazlăului
foto: Marelena Puşcarciuc

Presură-galbenă – Emberiza citrinella L.

Numită și presură-comună, face parte din ordinul Passeriformae, clasa Aves, familia Emberizidae, genul Emberizia – care are în România următorii reprezentanți:
presură-de-munte (Emberiza cia), subspecia Emberiza cia cia;
presură-bărboasă (Emberiza cirlus), subspecia Emberiza cirlus cirlus;
presură-sură (Emberiza calandra), subspecia Emberiza calandra calandra;
presură-de-grădină (Emberiza hortulana);
presură-de-stuf (Emberiza schoeniclus) cu 3 subspecii: presură-de-baltă (Emberiza schoeniclus schoeniclus), presură-de-trestie (Emberiza schoeniclus intermedia), presură-de-stuf-dobrogeană (Emberiza schoeniclus tschussii);
presură-cu-cap-negru (Emberiza melanocephala), subspecia Emberiza melanocephala melanocephala – rară la noi, prezentă accidental (informație de la Silviu Panțîruwww.pantzi.ro);
presură-mică (Emberiza pusilla) – foarte rară la noi, abia dacă au fost vreo 6 semnalări (apud Silviu Panțîru).

Numele genului provine din vechiul cuvânt german”embritz”, care desemna diferite păsări mici: vrăbiile, silvidele, presurile. Epitetul specific ”citrinella” își are originea în cuvântul latinesc ”citreus” = “lămâie” și face trimitere la culoarea penajului păsării.

Specia este semnalată în cea mai mare parte a Europei, în Iran, în Rusia ajungând până pe țărmul lacului Baikal. În anul 1862 a fost introdusă și în Noua Zeelandă , unde s-a adaptat foarte bine și se reproduce cu succes datorită abundenței de hrană și a lipsei prădătorilor naturali. Conform SOR – Societatea Ornitologică Română – în România, unde pasărea este rezidentă, numărul populației este variabil – cuprins fiind între 400.000 până la 1.000.000 de perechi cuibăritoar -, deoarece păsările din nord migrează în timpul iernii, spre sud, până spre paralela de 43 de grade.
Habitatul preferat este reprezentat de tufărișurile de la marginea pădurilor, poienile cu lăstărișuri sau cu tufărișuri aflate de-a lungul căilor ferate și șoselelor, pe câmpiile inundabile de la marginile lacurilor și răurilor. Poate fi întâlnită și la periferia localităților.

Baza nutriției este reprezentată de hrană vegetală: semințe de plante erbacee pe care le decortichează înainte de a le mânca. În perioada de reproducere, pentru aportul de proteine, mănâncă și insecte cu care își hrănesc și puii.
Toamna juvenilii și adulții se adună în stoluri și migrează în spații deschise unde hrana este mai accesibilă; aceste … mișcări de trupe iau uneori forma unor migrații care depășesc limitele habitatului … de zi cu zi.

Sunt, de obicei, păsări monogame. Încep să cuibărească în a doua jumătate a lunii aprilie sau la începutul lunii mai. Masculul ajunge primul la locul de cuibărit. Se așează pe vârful unui copac sau al unui tufiș și cântă. Femela ajunge la zece zile după mascul și începe să-și construiască cuibul; de forma unei cupe, este construit din iarbă uscată și căptușit cu fire de păr și licheni, fie într-o gaură mică, direct pe sol printre ierburi dese, sau la baza unei tufe ori pe panta vreunui șanț. Rar, își fac cuibul si pe ramurilor arbuștilor. Femela depune în cuib două-trei ponte pe an. Fiecare pontă este alcătuită din 2-6 ouă – de obicei, 4-6 – cu o formă rotunjită specifică, de culoare gri-albăstrui-deschis, cu nuanțe violet-deschis, și cu un desen fantezist de culoare maro-ruginiu sub formă de bucle, virgule și pete. Femela clocește ouăle 12-14 zile, începând cu penultimul sau ultimul ou depus, timp în care bărbătușul are sarcina de a hrăni femela. Dacă o persoană  sau un prădător se apropie de cuib, femela îl părăsește și zboară spre cel mai apropiat copac, emițând sunete de alarmă. Pasărea speriată poate să părăsească cuibul pentru totdeauna; dar dacă în cuib sunt deja pui, părinții încearcă să îndepărteze prădătorul de cuib, lansându-se în zbor asupra acestuia, apoi se lasă într-o parte, prefăcându-se răniți.
Primii pui apar pe la mijlocul lunii mai. Când ies din ou, ei sunt acoperiți cu  puf gros, roșiatic sau cenușiu-maroniu, au cavitatea  bucală roz sau roșie-purpurie. Puii rămân în cuib 12-13 zile, timp în care sunt hrăniți de ambii părinți, apoi, în 3-5 zile, învață să zboare. După ce puii părăsec cuibul sunt hrăniți atât de femelă, cât și de mascul până  își pot procura singuri hrana. Adesea, încă înainte ca puii să devină independenți, femela își părăsește cuibul constuind un altul pentru cea de-a doua pontă.
Media de viață a acestei păsări este de 3 ani. Cel mai  bătrân exemplar, înregistrat în Germania, a trăit mai mult de 13 ani. În Anglia, o femelă inelată a trăit 12 ani, 9 luni și 28 de zile.

Presura-galbenă este o pasăre de mărimea unei vrăbii, având însă coada mai lungă decât aceasta. Are corpul lung de 12-16 cm; anvergura aripilor este de 26-30 cm și greutatea cuprinsă între 23-36 g. Penajul masculului – cel din perioada de reproducere – se distinge prin numărul mare de nuanțe  de galben-auriu de pe partea superioară a capului, obraji, bărbie, piept și burtă. Pe frunte, pe părțile laterale ale capului și pe obraji se află un model specific reprezentat de dungi transversale de culoare gri-măslinie. Pe gușă și piept sunt numeroase dungi longitudinale, gri-măslinii, care se întind peste burtă, având nuanțe până la castanii-ruginii în partea inferioară. Spatele este castaniu-cenușiu cu dungi longitudinale mai închise. Aripile și penele cozii sunt maro-închis. Ciocul este masiv și scurt. Femela este, în mare, asemănătoare cu bărbătușul, dar  penajul are o culoare mai ștearsă, tonurile de galben ale penajului nu sunt la fel de strălucitoare, având tente verzui, iar culoarea maro devine roșcată. Păsările tinere, de ambele sexe, se aseamănă cu femelele. Zborul este vălurit și sacadat.

Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Emberizide
https://ru.wikipedia.org/wiki
https://app.bto.org/ring/countyrec/results2019/longevity.htm#18570

Alte fotografii:

– Dl. Brăteşti [Viişoara/Tg. Trotuş/BC] – Subcarpaţii Tazlăului – 2 ianuarie 2011

foto: Radu Puşcarciuc

 

 

 

 

 

 

 

foto: Marelena Puşcarciuc

 

 

 

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

 

 

 

 

 

 

 

 

 

foto: Radu Puşcarciuc

 

 

 

 

 

 

 

 

Alte locaţii:

– Dealul Pânca/Plaiul Ciunget/Munţii Nemira (13 ianuarie 2013)

Pentru alte fotografii executaţi click aici !

Dacă doriţi să aflaţi informaţii şi despre alte păsări descrise de noi, executaţi click aici !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.