Taxonomia botanică – scurte consideraţii
Clasificarea plantelor porneşte de la asemănări, deosebiri, gradul de rudenie dintre ele, urmând drumul parcurs de ele pe scara evoluţiei, de la cele mai simple până la formele superioare de astăzi.
O primă taxonomie îi aparţine lui Teofrast(* – părintele botanicii – care a încercat să facă o clasificare a plantelor descrise, bazându-se pe morfologia lor externă. Sistemul său de clasificare s-a folosit până în sec. XVIII.
Fondatorul taxonomiei moderne a plantelor este John Ray(** . Ideile sale sunt însă plenar dezvoltate de Carl Linnaeus(*** – considerat adevăratul părinte al taxonomiei moderne.
Taxonomia plantelor pleacă de la clasificarea generală a organismelor vii în cele 5 regnuri: Monera (bacterii), Protista (alge, protozoare etc.), Fungi (ciuperci), Plantae (plante) şi Animalia (animale). Regnul Plantae este subâmpărţit în unităţi din ce în ce mai mici: încrengături, clase, ordine, familii, genuri, specii. Dintre cele 11 încrengături ale regnului Plantae cea mai importantă, din punctul nostru de vedere, este cea numită Magnoliophita, ce cuprinde angiospermele – plantele cu flori.
Mai trebuie spus că există şi trepte intermediare pe această scară taxonomică. Pentru fiecare treaptă există o supratreaptă (supraregn, supraîncrengătură etc.), o subtreaptă (subregn etc.) şi o infratreaptă (infraregn etc., nu şi infraspecie). Subspeciile au, la randul lor, varietăţi.
Linné este cel care a introdus denumirea binomială (ştiinţifică) a plantelor, termenul prim denumind genul (scris cu majuscule), iar al doilea numind atributul specific, numele unei specii fiind dat de perechea, inseparabilă, a celor doi termeni.
În prezent, regulile care stabilesc nomenclatura botanică sunt cuprinse în Codul Internaţional al nomenclaturii botanice adoptat de Congresul Botanic Internaţional. Astăzi în vigoare este Codul de la Viena, din 2006.
Există numeroase probleme de nomenclatură cauzate de lipsa de informare sau de informarea precară, chiar de orgolii, de determinări incerte sau greşite, care provoacă contradicţii, confuzii şi conduce la numeroase suprapuneri şi sinonimii, mai mult sau mai puţin perfecte, mai mult sau mai puţin cunoscute, mai mult sau mai puţin acceptate. Schimbările oficializate, destul de des în epoca contemporană, au creat şi ele numeroase probleme, mai ales că, în ideea evitării lor, ţinând cont de stabilitatea anterioară, dar şi de un binecunoscut conservatorism al lumii ştiinţifice, sunt acceptate împreună denumiri vechi şi noi. Mai adăugăm la această precizare şi informaţia că deja s-a trecut la o nouă taxonomie, filogenetică, care să o substituie pe cea clasică, morfologică.
Citiţi mai pe larg despre:
– istoricul taxonomiei, executând click aici !
– principiile nomenclaturale, executând click aici !
– sistemele taxonomice, executând click aici !
– clasificarea Cronquist a angiospermelor, executând click aici !
(* – Teofrast (372 – 287 î.Ch.). A învăţat la şcolile lui Platon şi Aristotel, acesta din urmă considerându-l favoritul şi succesorul său. A scris mai multe lucrări în care descrie amănunţit peste 500 de plante găsite în jurul Mării Mediterane şi al Oceanului Atlantic. Lui i se datorează numele dat ştiinţei ce se ocupă cu studiul plantelor, botanica, cuvântul grecesc botane însemnând plantă.
(** – John Ray (1627 – 1705). Naturalist englez, considerat părintele istoriei naturale britanice şi unul dintre fondatorii istoriei naturale moderne. I se datorează introducerea în botanică a unor noţiuni fundamentale, precum cotiledon, polen, specie.
(*** – Carl Linnaeus (1707 – 1778). Genial naturalist suedez, considerat şi părintele ecologiei moderne. A introdus, printre altele, noţiunile de regn şi gen.
