Din Slănic-Moldova pe Şandru Mare

I.5. Slănic-Moldova – Piciorul Pescarului – Mt. Mic – Vf. Ghepar – Vf. Ceangău – Vf. Capul Vitei – (Vf. Şandru Mare –) Poiana Căprioarei – Piciorul Căprioarei – Slănic-Moldova

Caracteristici:

 – circuit;
– durata: 12 ore;
– lungime:  cca 25 km;
– diferenţă de nivel: cca 1000 m;
– grad de dificultate: mediu.

Acces:

Accesul în staţiunea turistică Slănic-Moldova, unul dintre punctele de intrare spre vârful Şandru Mare, este relativ uşor, atât dinspre Oneşti, cât şi dinspre Miercurea-Ciuc.

– Din DN 12A, Oneşti – Miercurea-Ciuc, la 15 km de Oneşti (90 km de Miercurea-Ciuc), la ieşirea din localitatea Tg. Ocna, se desprinde DN 12B către Slănic-Moldova, lung de 18 km. Venind dinspre Miercurea-Ciuc, prin Comăneşti, străbatem întâi satul Poieni – component al localităţii Târgu Ocna –  şi ajungem, chiar înainte de a intra în oraş, la intersecţia spre Slănic-Moldova.

Drumul naţional 12B traversează staţiunea Slănic-Moldova, de-a lungul râului Slănic, şi ajunge în capătul ei sudic, într-o zonă de vile, unde există loc de parcare.

– Spre Slănic-Moldova se poate călători cu autobuze din Oneşti şi din Bacău, sau cu trenul până în halta Saline (Târgu Ocna), de unde pleacă autobuze locale spre centrul Slănicului; până la capatul staţiunii mai sunt 4 km de mers pe jos.

Descrierea traseului:

Ajunşi la capătul sudic al oraşului, continuăm pe drumul forestier, ce pleacă de aici, paralel cu râul Slănic. După 1 km drumul se bifurcă: braţul din stânga traversează culmea Muntelui Cernica şi ajunge pe valea Oituzului, la Poiana Sărată, unde întâlneşte DN 11/E 754; acest drum este, deocamdată, doar în principiu circulabil cu mijloace auto, practic, depinde de starea de moment a sa (este oarecum întreţinut de forestierii şi petroliştii, care îl folosesc) şi de vehicul. Braţul din dreapta, pe care vom merge un timp, continuă să urce pe valea Slănicului, dar, fiind interzis circulaţiei publice, îl urmăm per pedes, încă 1,5 km, până la următoarea intersecţie. Suntem în faţa unui pod, la o ramificaţie de trei drumuri; o ramură se îndreaptă spre stânga, alta urcă înainte, pe valea Slănicului, iar a treia, un drum de coastă, o ia, în urcare, spre dreapta, pe versantul stâng al văii Slănicului, şi ajunge, departe, în valea Dofteanei. Alegem braţul stâng al intersecţiei, şi urcăm pe Valea Hotarului (Pescarului), un afluent al Slănicului. Părăsim imediat drumul, după prima sa curbă spre dreapta, adică la 2-3 minute după ce ne-am despărţit de valea Slănicului. Continuăm spre dreapta, pe un drum de exploatare, ce suie pe interfluviul dintre valea Slănicului şi cea a Hotarului. Urcuşul e mai dur la început, dar, odată cu instalarea noastră pe culmea interfluviului, devine mai calm. Încep să apară primele benzi roşii verticale (marcaj silvic de limite de parcele) pe care le vom urmări până când vom ieşi la golul Muntelui Mic. O primă bornă forestieră, I 116, e un bun reper de atenţionare, căci drumul, ceva mai slab conturat, ocoleşte pe dreapta un mic vârf şi traversează apoi linia culmii pentru a ocoli, pe stânga de această dată, următoarea treaptă altitudinală, ceva mai abruptă. Revenim pe coama interfluviului, reîntâlnind, pentru scurt timp, benzile roşii; poteca încojoară, pe dreapta, vârful următor, prefigurând schimbarea direcţiei cu 90 de grade, chiar spre dreapta, după depăşirea lui. Urcăm din greu, acum strict pe linia de cea mai mare pantă, evidenţiată de benzile roşii ale hotarului silvic, pe poteca ce ne conduce la o culme lungă, cvasiorizontală. Evită denivelările culmii, rămânând pe versantul ei stâng, pe o aceeaşi curbă de nivel, dar revine pe ea sub o nouă pantă relativ accentuată. O urcăm, ghidaţi de marcajul silvic, până în dreptul bornei I 114, de unde avem iarăşi parte de  o porţiune  mai relaxantă. Mai urcăm două trepte, marcate de bornele I 140, I 112. Dacă suntem atenţi, după borna I 112, vom remarca, formându-se spre stânga o potecă lată, urmă a unui vechi drum de exploatare, ce ne va scuti de urcuşul care urmează. Revenim pe linia culmii la o intersecţie, acoperită de iarbă, de vechi drumuri de exploatare forestieră. Păstrând direcţia înainte, ieşim imediat într-o zonă proaspăt defrişată, sub Vârful Muntele Mic, şi mergem spre dreapta  pe un vechi drum de exploatare, repus de curând în funcţie, care ne va scoate la gol, într-o şa, pe pantele vestice ale Muntelui Mic. Ne racordăm la o veche potecă pastorală peste care se suprapune un drum nou de exploatare forestieră şi coborâm în şaua lată şi joasă – cumpănă de ape între bazinul Slănicului şi cel al Caraslăului (afluent al Oituzului) – ce leagă Muntele Mic de culmea principală a Nemirei. Curând urcăm din şa, trecând pe lângă o stână, o parte din diferenţa de nivel ce ne desparte de culmea Nemirei, reprezentată, în punctul de racord, de Vârful Ghepar. Nu-l vom sui însă, ci, vom coti spre dreapta, trecând pe sub el şi pe deasupra unui puternic izvor ale cărui ape sunt colectate într-o vană de tablă. Locul e cunoscut sub numele de “La uluce”. Cărările de oi pe care le urmăm de-a coasta ne duc în 5 minute pe poteca culmii principale, de fapt un vechi drum croit în Primul Război Mondial, numit “drumul nemţesc”. Ar trebui să întâlnim benzile roşii, turistice, ale traseului magistral al Carpaţilor româneşti, dacă marcajul va fi fost refăcut! Un timp avem spre dreapta o deschidere largă, putând astfel cuprinde cu privirea tot orizontul de la sud spre nord, încorsetat între culmile Caraslăului Mic şi Carăslăului Mare pe dreapta şi pe stânga văii respective, şi cele ale Cernicăi şi Păltinişului – din preajma Slănicului; planul principal e ocupat de evantaiul obârşiilor Slănicului desfăşurat între Muntele Mic şi Şandru Mare. În stânga noastră e marginea pădurii ce îmbracă versanţii vestici ai crestei Nemirei. Un marcaj realizat cu pătrate albastre delimitează rezervaţia naturală a Munţilor Nemira. Îndată se închide şi orizontul estic, deoarece, pentru circa 2 ore, mergem mai mult prin pădure. Trecem pentru câteva momente pe la marginea unei poieni acoperite de păşune, aflată pe Vârful Ceangău. Recomandăm înaintarea până în centrul poienii, de unde vom contempla priveliştile deosebite oferite de valea Slănicului şi de plaiurile ce o încadrează (Pufu-Cireşoaia, Păltiniş-Coşna). Departe, zărim o frântură din zona industrială a Oneştiului.

Intrăm din nou în pădure, după ce drumul trece de pe versantul estic al culmii pe cel vestic. Am tot urcat până la acest punct de inflexiune, fără nici un efort; urmează un coborâş la fel de lejer până într-o şa poienită.

Din capătul ei pleacă spre stânga şi spre dreapta câte un drum forestier; cel din stânga coboară în valea Pârâului Negru, cel din dreapta, pe care putem merge dacă nu vrem să urcăm mai mult, sub sau chiar pe Şandru Mare, este un drum de coastă ce trece pe sub Şandru Mare şi pe deasupra izvoarelor unei obârşii a văii Slănicului (Romeu), ajungând în vasta Poiană a Căprioarei de pe versantul sudic al Şandrului Mare. Traversarea, plăcută, pe curbă de nivel, durează puţin peste o oră.

Dacă preferăm urcuşul spre Şandru Mare, ne lăsăm ghidaţi, în lipsa marcajului turistic (bandă roşie), de pătratele albastre ale hotarului rezervaţiei naturale, Trecem pe lângă Vârful Capul Vitei, acolo unde culmea Nemirei se desface în două: spre stânga, fără să putem vedea din cauza pădurii, se realizează, prin intermediul unei lungi culmi, racordul cu Munţii Ciucului; spre dreapta, tot fără vizibilitate, continuă să se înalţe spectaculoasa creastă a Nemirei, cuprinsă între Şandru Mare şi Farcu Mic, şi care îşi atinge maximul de înălţime în Vârful Nemira Mare (1649 m). Marcajul “bandă roşie”, posibil încă deteriorat complet, asociat cu “punctul roşu” ce vine din Vârful Şandru Mare ar trebui ca aici, în preajma Vârfului Capul Vitei, să părăsească creasta Nemirei şi să însoţească culmea ce duce spre Munţii Ciucului. Spre Şandru Mare duc şi “punctul roşu”, şi “banda albastră”; aceasta din urmă vine din dreapta, pe un braţ al drumului nemţesc desprins din Poiana Căprioarei. În punctul de despărţire/racord a culmilor şi, implicit, a potecilor însoţitoare marcate cu punct roşu şi bandă albastră există mai multe săgeţi indicatoare ce precizează şi timpii necesari până spre Vârful Şandru Mare şi spre Slănic, nu şi spre Nemira Mare şi Munţii Ciucului.

Aflaţi în acest loc, avem în faţă două opţiuni:

– Dacă dorim să urcăm pe Şandru Mare vom urmări marcajele bandă albastră şi punct roşu. Curând, poate vom sesiza, în dreapta, capătul unei poteci însoţite şi ea de benzi albastre. Este intrarea/ieşirea mai veche în/din culmea principală a Nemirei a traseului Slănic-Moldova – Şandru Mare, noua intrare/ieşire fiind cea întâlnită mai jos. Mai sus vom da de o altă intersecţie importantă: din stânga,  traseul marcat cu cruce roşie vine tocmai din sud-estul Munţilor Nemirei, din satul Estelnic, şi se duce până pe Şandru Mare. Traseul “bandă albastră” nu urcă pe Vârful Şandru Mare, ci continuă de-a coasta, pe sub vârf, şi se îndreaptă spre Nemira Mare.

Noi urcăm pe vârf împreună cu “punctul roşu” şi “crucea roşie”. În 15 minute ajungem pe micul platou despădurit, acoperit de tufe de jnepeni, care reprezintă Vârful Şandru Mare (1640 m). Mai găsim încă aici şi vechea baracă metalică, folosită cândva, înainte de a i se fi dat foc, ca refugiu. Priveliştea care ni se dezvăluie de pe Şandru Mare este o recompensă binemeritată pentru efortul susţinut de a-l urca. Avem ocazia rară de a admira  imaginea panoranică a principalelor culmi ce alcătuiesc Munţii Nemirei: în primul rând, privirea se îndreaptă spre nord, către sectorul lor cel mai înalt, reprezentat de Nemira Mare; apoi, pe rând, contemplăm  frumoasa culme sudică, acoperită de păşuni, plaiurile estice şi cele vestice.

Dar pentru că timpul nu este de partea noastră trebuie să ”coborâm cu picioarele pe pământ” şi de pe munte. Întâi de pe vârf: ne îndreptăm spre nord, pe o potecuţă strecurată printre stâncile acoperite de ramurile jepilor. Cotim repede spre est şi apoi spre sud-est şi ajungem la urmele unei foste cabane, Şpitra, dispărută într-un incendiu. Aici întâlnim vechi urme de “bandă albastră” ce marca o primă variantă de traseu care trecea pe la cabănă şi ducea pe Şandru Mare. O potecă lată, încă bine conturată ne scoate în mai puţin de 10 minute la drumul nemţesc, pe care l-am părăsit când am hotărât să suim pe Şandru Mare.

– Presupunând că nu dorim să ajungem pe vârf, putem alege o variantă uşor prescurtată. Din punctul  de racord dintre “punctul roşu” şi “banda albastră”, părăsim culmea principală şi ne îndreptăm spre dreapta, coborând uşor, pe drumul nemţesc, spre Piciorul Căprioarei. Ne însoţeşte marcajul bandă albastră. După vreo 10 minute, remarcăm în stânga drumului urmele încă pregnante ale unei foste poteci pastorale pe care traseul bandă albastră, în a doua sa variantă, urca spre culmea principală a Nemirei; urme ale marcajului pe această direcţie au mai rămas. Ne continuăm coborârea încă un sfert de oră şi ieşim din pădure într-o largă poiană – a Căprioarei – fostă păşune, în care dăm şi de urmele stânei, acum părăsită, pentru că păşunatul este interzis în perimetrul rezervaţiei naturale. Aici ajunge şi drumul, estompat de vegetaţie în ultima sa parte, care, plecând din şaua ce precede urcuşul spre Capul Vitei, traversează coastele sudice ale Şandrului Mare.

Străbatem poiana prin centrul ei, bun prilej de privi zările şi de a vedea,  parţial, traseul pe care am venit spre Şandru Mare: creasta cuprinsă între Vârful Ceangău, acoperit de poieni spre est, şi Capul Vitei. Pătrundem iarăşi în pădure şi, după un scurt periplu prin ea, ieşim deasupra unei plantaţii tinere, deja pădurice. Începem să coborâm  pe poteca ce ne duce prin marginea stângă a plantaţiei. Coborâşul se termină într-o şa unde întâlnim un drum forestier pe care mergem doar câţiva paşi, spre stânga. Îl abandonăm  pentru poteca ce urmează linia culmii, numită a Căprioarei (Căpreana) sau a Jiroşului. Poteca, bine marcată, se lasă curând de pe culme pe panta ei estică, pe care o traversează de-a costa. Cotim brusc, cu 90 de grade, spre stânga şi ne instalăm pe linia de maximă altitudine a unui picior al Jiroşului. Urmează o lungă coborâre, din ce în ce mai abruptă la urmă, până la micul cartier de vile din capătul Slănicului, acolo de unde am intrat în traseu. Spre final am traversat drumul forestier al cărui capăt l-am întâlnit când am părăsit drumul Slănicului pentru cel de pe pârâul Hotarului.

Pentru a vedea imagini de pe traseu, executaţi click aici!

Pentru a … parcurge şi alte trasee din Munţii Nemira executaţi click aici !