Din Breţcu, trecere din Munţii Nemira în cei ai Vrancei

I.2. Breţcu – Dealul Mogoş – Pasul Oituz – Dealul Zmeurişului – Breţcu

Caracteristici:

– circuit;
– durata: 5 ore;
– lungime: cca 12 km;
– diferenţă de nivel: cca 400 m;
– grad de dificultate: mediu.

Acces:

Punctul de plecare în traseu este cel descris în cadrul traseului I.1

Descrierea traseului:

De la motel ne îndreptăm, pe şosea, spre Breţcu, dar, după circa 150 m, din dreptul podului peste pârâul Întortochiat – care, după ce trece pe sub el, primeşte din dreapta, ca afluent,  pârâiaşul Voinicelul – ieşim de pe şosea pentru a prinde drumul de căruţe de pe versantul drept al văii Voinicelului, interfluviu între această vale şi cea a pârâului Breţcu. După un sfert de oră ajungem la marginea unei păduri de molid, de unde trecem pe drumul forestier aflat în stânga noastră. Mergem pe acest drum vreo 10 minute doar, timp în care lăsăm în dreapta un braţ al drumului ce se duce spre firul văii Voinicelului. Curând, drumul se bifurcă, noi optând pentru ramura stângă a lui, care urcă uşor, până într-o mică poiană, de unde urmăm spre dreapta un drum de exploatare ravenat ce se avântă în urcuş pe Dealul Mogoş; străbatem, timp de un sfert de oră, o pădure tânără de molid, drumul terminându-se când ajunge sub o linie electrică de medie tensiune. În acest punct urcăm panta abruptă din dreapta noastră circa 10 metri pentru a da de un fost drum de exploatare, cucerit acum de molizii plantaţi în locul pădurii ce ocupa versantul vestic al Mogoşului şi tăiată cu ani în urmă. Drumul ne plimbă de-a coasta pe tot versantul vestic al Dealului Mogoş, scoţându-ne pe cel nordic, în marginea pădurii de molid şi, din nou, sub linia de medie tensiune. Şoseaua naţională este la doi paşi în dreapta noastră. Vom merge pe lângă ea, până în Pasul Oituz, pe un drum de căruţe ce-i taie serpentinele. Din pasul Oituz, intrăm pe traseul de creastă al Carpaţilor, marcat, doar teoretic în sectorul pe care îl vom străbate, cu bandă roşie. Pasul Oituz este evidenţiat de prezenţa unei cruci de lemn, dar mai vizibilă este o antenă  GSM. Traversăm şoseaua, şi continuăm pe un drum forestier. Trecem prin poiana plată ce constituie şaua de racord dintre munţii Vrancei şi cei ai Nemirei, apoi printr–o mică pădurice din care ieşim într-o largă poiană. La marginea sa nord-estică există un adăpost din scânduri folosit de păstori; poate fi luat în considerare în eventualitatea unui popas, mai ales iarna, deoarece poiana în care se află reprezintă o adevărată  … atracţie pentru vânturi. Traseul continuă, tăind poiana pe direcţia sud. Drumul şerpuieşte larg prin rarişti de pădure şi poieni cu fâneţe. Evităm, după 5 minute de la părăsirea poienii “cu adăpost”, să fim atraşi de un braţ lateral al drumului care pleacă spre stânga, către o altă antenă GSM. Chiar de la intersecţia cu pricina, drumul nostru are tendinţa de a ne duce spre dreapta, şi chiar  o face, doar pentru a ocoli însă obârşia unei văi, afluent al Oituzului. După ce (printr-o largă deschidere spre vest, oferită de o zonă acoperită cu fâneţe, traversată de linia de înaltă tensiune) vedem imaginea motelului Oituz aflat la marginea şoselei naţionale, pătrundem într-o poiană închisă de jur împrejur de pădure. Drumul forestier iese prin sud-vestul ei, punct diametral opus celui prin care am intrat. Urcăm uşor, trecând printr-un colţ de pădure de molid, şi, la capătul suişului ne intersectăm cu un drum transversal, pe care continuăm să mergem spre dreapta, lăsând în stânga şi ceva mai sus platouaşul somital al Piscului Lin. În lipsa marcajului turistic ne mulţumim cu cel forestier, format din două benzi verticale roşii (hotar între districte sau unităţi de producţie). Curând drumul nostru se pregăteşte să atace un prim vârf, destul de serios, al Dealului Zmeurişului. N-o face însă frontal, ci pieziş, pe versantul stâng, estic, al vârfului, arcuindu-se până într-o şa de dincolo de el, de pe versantul sudic. Suntem pe un plai acoperit de o păşune fragmentată de pâlcuri de arbori. Drumul se ţine, iniţial, de latura estică a plaiului până ce depăşim înălţimea maximă a Dealului Zmeurişului. Imediat apoi drumul se instalează pe mediana culmii. Ocolim două obârşii tributare bazinului pârâului Breţcu, între care se formează picioare laterale ale căror racorduri la culmea principală formează îngheboşări. Trecem pe lângă câteva sălaşe pastorale aflate aproape de pădurea din marginea din dreapta a păşunii. De aici, drumul coboară puţin, pentru a ocoli coada unei văi îndreptate spre bazinul Oituzului, apoi urcă spre racordul cu un picior direcţionat tot spre vest. Ajunşi sus, avem în faţă o şa largă, relativ joasă, impresie întărită de semeţia Muntelui Negru care se înalţă brusc dincolo de ea. Continuăm pe culmea pleşuvă a piciorului din dreapta, pe un drum de exploatare. Nu durează mult, şi din prima şa – joasă şi poienită – drumul părăseşte culmea coborând spre valea din stânga. Noi traversăm şaua, recuperăm din înălţime şi ne instalăm pe linia culmii împădurite de-acum. Mergem pe o cărare lată, urmând un fost drum de exploatare cam estompat de litiera pădurii. Orientarea ne este facilitată de benzile roşii verticale ce marchaeză un hotar silvic între două parcele. Din dreptul bornei silvice II 166 coborâm brusc o mică treaptă, şi schimbăm direcţia cu 90 de grade spre dreapta. După un sector orizontal pătrundem într-o parcelă defrişată recent, pe care o traversăm, pe latura sudică, de sus, fără a schimba direcţia. Virăm cu 90 de grade şi continuăm pe latura vestică, luând-o în jos, dar, în scurt timp, ne redirecţionăm spre stânga, cu aproape 180 de grade, şi tot în coborâre, dar ceva mai pieziş. După ultimul cot, drumul se bifurcă. Alegem braţul stâng, ravenat şi ieşim rapid din pădure, la marginea unei păşuni în pantă. De aici ni se oferă panorama extremităţii nordice a Depresiunii Breţcului, pe unde pătrunde şoseaua naţională după ce coboară de pe Muntele Mogoş. Coborâm prin păşune, orientandu-ne spre stânga, pentru a evita o obârşie mlăştinoasă, ocolim pe dreapta o proeminenţă altitudinală şi ieşim pe un ultim platou orizontal. Din drumul nostru, ce se duce direct spre sud, spre valea Pârâului Întortochiat, se desprinde o ramură firavă ce se îndreaptă spre sud-vest, pe care coborâm,  pe la marginea vestică a colţului de pădure ce îmbracă o parte din botul dealului. Ajungem tot în valea Pârâului Întortochiat şi, un drum de căruţe, ce o însoţeşte,  ne duce vreo 50 de metri, până întâlnim un afluent de dreapta, Pârâul lui Isus. Trecem pe celălalt mal pe o punte, şi ieşim la şoseaua naţională, lângă parcarea motelului de unde am plecat.

Pentru a … parcurge şi alte trasee din Munţii Nemira executaţi click aici !