Drumeție pe Colinele Tutovei; cuvinte cheie: Ptolemeu și Sucmezău !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Subunitate a Podișului Bârladului, Colinele Tutovei reprezintă interfluviile Siret-Berheci, Berheci-Tutova, Tutova-Racova (ultimele trei râuri, afluenți ai Bârladului, iar acesta, al Siretului). Înălțimea maximă, 561 m, este atinsă în vârful Dealului Doroșan (interfluviul Berheci-Zeletin, acesta din urmă, afluent al Berheciului). Traseul parcurs de noi se află pe interfluviul Pâncești (>Siret)-Huțu (>Găiceana)-Găiceana (>Berheci), cu altitudinea maximă de 525 m (Dl. Poiana Neamțului) pe care o vom și atinge (dar … puțin mai jos) !

 

Traseu auto (final): DN 2 (Răcăciuni) – Dieneț (6 km pe DJ 252E & 252B, asfaltați, stare bună) – Cetatea dacică de la Răcătău – Dieneț (2,5 km dus/întors pe DJ 252B, drum de pământ, stare proastă) – Pâncești – Pogleț (7 km pe DJ 252B & DC 96, asfaltați, stare bună)

 

 

De cum trecem Siretul, înainte de a intra în satul Dieneț, oprim, pentru o … poză de … dis-de-dimineață, la marginea bălții Dieneț.

 

După 2 km ieșim din satul Dieneț spre reședința comunei, Pâncești; dar, la prima intersecție, cotim spre stânga, părăsind totodată drumul asfaltat pentru unul de pământ ce duce la Răcătău. Oprim în … câmp, după doar 2,5 km, de unde, prin arătură, pe o urmă de tractor, ne îndreptăm spre Siret (de fapt, Lacul Răcăciuni).

De malul râului, pe care ar trebui să găsim urmele unei cetăți dacice,  ne desparte o … râpă adîncă de câțiva metri, …

 

 

 

… nu altceva decât șanțul de apărare al cetății !

 

 

 

 

Un covor de flori este așternut în cale: …

 

 

 

 

 

 

… cu brebenei și viorele …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

… și cu … alte cele, cum ar fi, traista-ciobanului

 

 

 

 

 

 

 

… sau gâscarița.
[Arabidopsis thaliana este prima plantă căreia i s-a secvențiat genomul – în anul 2000; actualmente este … cobaiul cercetărilor în genetica plantelor. Informații interesante, pe https://en.wikipedia.org/wiki/Arabidopsis_thaliana]

 

 

 

Sus, pe promontoriu, ne împărțim … interesul …

 

 

… între imaginea Lacului Răcăciuni …

 

 

… și … scormonirea … vizuală a … ruinelor <Cetățuii> !

 

 

 

 

De fapt, sunt urmele șantierului arheologic – …

 

 

 

… șanțuri (secțiuni) …

 

 

 

… și casete; …

 

 

 

 

 

 

… se mai adaugă gropile proaspete ale … căutătorilor de comori !

 

 

 

Prima menționare, în termeni de interes științific, a <Cetățuii/Troianului/Apărătoarei>, cum era numit locul de locuitorii Răcătăului, îi aparține învățătorului de aici, M. Gh. Burghelea, care a răspuns unui chestionar ordonat de Alexandru Odobescu în anii 1871-1873 în calitatea sa de ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice, cu privire la “antichitățile aflătoare pe teritoriul satului […]” – vezi, eventual, http://dilemaveche.ro/sectiune/bordeie-si-obiceie/articol/chestionarele-lui-odobescu ! Prima periegheză a fost efectuată în 1951 de arheologii prezenți pe șantierul de la cetatea dacică de la Poiana/GL, iar săpăturile au debutat în 1968, continuând, cu întreruperi, până în 2003 (cf. Cătălin Cristescu – Contribuții la cronologia dave-lor dacice de pe valea Siretului (I), pe  https://www.academia.edu/1258825/Research_and_Science_Today_Nr._3). Au fost scoase la iveală mai multe nivele de locuire cuprinse între sec. XXV-XVI (Epoca Bronzului – Cultura Monteoru), sec. XII-VI (Epoca Fierului – Hallstatt), sec. IV î.Cr. – I d. Cr. (epoca geto-dacică) ale unei așezări fortificate (prin prezența șanțului și a unui val de apărare – întărit la exterior cu bolovani de calcar și de râu, iar la interior, prevăzut cu o palisadă din pari și bârne. În arătura ce precedă șanțul de apărare al cetății au fost  săpate capete de secțiuni ce au relevat existența unei zone locuite în epoca geto-dacică, exterioară acropolei (partea fortificată), iar pe dealul Șoimului, aflat la est de cetate, au fost cercetate 5 necropole tumulare. Fără nicio dovadă materială, așezarea dacică – ultimul nivel de locuire – a fost asimilată de cercetătorii ei cu polisul ptolemeic, Tamasidava (cf. https://melidonium.ro/2013/02/04/vasile-ursachi-cetatea-dacica-de-la-racatau/) !

Despre … avatarurile polisurilor/davelor daco- … ptolemeice puteți citi pe http://www.muntesiflori.ro/utidava-3/ !

 

 

 

 

 

 

 

Vizita noastră la cetate n-a rămas … neștiută; cineva a bătut toaca !
[Informații despre ciocănitoarea-verde, pe http://www.muntesiflori.ro/ciocanitoarea-verde/ !]

 

 

 

Ne întoarcem pe același drum, dar o luăm spre Pâncești, de unde, via Fulgeriș, ajungem în marginea satucului Pogleț la …

… mânăstirea omonimă. Este ctitorită – ca schit – de vornicul / paharnicul Constantin Balș în anul 1752 (sau poate chiar mai devreme de 1734 – a se citi pe https://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-poglet-68001.html). Numele inițial era Sucmezău, iar al pârâului pe care se afla – Pogleț (acum, și Chilia Benii); în 1831 schitul preluase deja numele pârâului. În 1863, după secularizarea averilor mânăstirești, schitul se desființează, biserica devenind una de mir. Biserica, din lemn de stejar, a atras atenția de la început prin arhitectura deosebită, dar a ajuns într-o asemenea stare de degradare încât, restaurarea sa, hotărâtă în 1968, a impus demolarea și reconstrucția ei din temelii, păstrându-i-se însă aspectul originar. A redevenit mânăstire, de maici, în 1996.
În dealul din spatele corpului de chilii este săpat, la câțiva metri adâncime un beci amenajat ulterior ca paraclis.

Plecând de la mânăstire (10:30), …

 

 

 

 

 

 

 

… înainte de a ieși din sat, trecem pe lângă clădirea fostei școli, ale cărei încăperi au servit drept chilii, timp de 4 ani, călugărițelor venite în 1996, când s-a reînființat mânăstirea.

 

 

 

 

Iar ni se bate … darabana, de această dată de o ciocănitoare-pestriță-mare (informații despre ea pe https://sites.google.com/site/romanianatura53/fauna-in-romania/ciocanitoarea-in-muntii-berzunti-si-tarcau !)

 

 

 

Părăsim și drumul comunal ce leagă Poglețul de satul Băcioi, … de peste deal, intrând în traseul … propriu-zis !

 

 

 

 

 

 

Traseu: Pogleț – Lacul Nebunului – Dl. Cireș – Dl. Viei lui Pleșu – Dl. Bolovanului – Dl. Mare – Dl. Poiana Neamțului – Valea Chilia Benei – Pogleț

 

 

 

 

 

<… Căzută în genunchi … cu capul prăvălit … și ochii umbroși închiși … Iar viața,  … viața i-a zburat lin, … spre zări … !>

 

 

 

 

 

 

Suim … ca o părere prin pădurea …

 

 

 

 

 

 

 

… abia desprimăvărată, …

 

 

 

 

 

 

 

… căutând Lacul Nebunului: există, mai bine spus, a existat, până când, loziile i-au supt toată apa; acum e doar un smârc !

 

 

 

 

 

Din pădure ieșim curând …

 

 

 

 

 

 

 

 

… pe Dealul Cireșului, hotarul cu satul Băcioiu; …

 

 

 

 

… trebuie să ajungem La Via lui Nedelcu !

 

 

 

 

Băcioiu (component, ca și Poglețul, al comunei Corbasca) este un sat de țigani, …

 

 

 

… cu o biserică nouă, sfințită în 2013, ce a luat locul alteia – o capelă din vălătuci din 1947, total degradată. Actuala biserică a avut drept principal ctitor pe Adrian Hrițcu, arhiepiscopul pentru românii ortodocși din Europa Occidentală și Meridională (înmormântat la Pogleț), căruia i s-au adăugat ieromonahul Calistrat Ifrim, fost preot la Mânăstirea Pogleț, starețul Mânăstirii Buda-Berzunți, arhimandritul Arsenie Voaideș – cel care a reorganizat Mânăstirea Pogleț -, maica Luciana Florea, stareța Mânăstirii Pogleț, preotul Vasile Paiu, parohul Bisericii Corbasca și deputatul Gabriel Vlase (cf. http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=3987). Paroh este preotul Vasile Arun Spiridon, și el țigan (… jumătate doar) din Prăjoaia-Livezi, unde încă locuiește.

Traseul ne poartă, teoretic, pe lângă pădurea, numită Băcioiu, spre racordul cu Dealul Mare; …

 

… teoretic, pentru că, din când în când, pătrundem și în … domeniul silvic, …

 

 

 

 

 

 

 

… atrași …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

… de flori !

 

 

 

 

 

 

Urcând …

 

 

 

 

 

 

 

… spre Dealul Mare …

 

 

 

… traversăm o adevărată pajiște de flămânzică !

 

 

 

 

 

 

Încă puțin …

 

 

 

… și suntem pe … vârful Dealului Mare (14:00), …

 

 

 

 

 

 

 

… deasupra satului Arini. Satul a fost înființat în jurul anului 1820 prin aducerea din Ardeal a 80 de familii (liude) de români catolicizați și maghiarizați dispuse să muncească pe moșia Găiceana, a vel vornicului Costache Sturza; acesta primise aprobarea (și o generoasă scutire de biruri) de la domnitorul de atunci, Scarlat Calimachi. Satul s-a numit la început Ungureni, apoi Unguri, iar după reforma administrativă din 1968, Arini – după numele unui cătun al său, Arinoasa (cf. http://www.ercis.ro/dieceza/parohii/fisa.asp?id=41).
[În Repertoriul Arheologic al României este consemnată prezența, aici, în Poiana Dealului Mare, a unei cetăți întărite cu șanțuri, fără alte precizări: http://www.cimec.ro/scripts/arh/rar-index/sel.asp?nr=5&NrSel=0&Lang=RO&IDRap=4531#Lk4531 (informație ulterioară drumeției noastre) !]

Până să ajungem în Poiana Neamțului …

 

 

 

 

 

 

 

… avem de tăiat un colț de pădure, …

 

 

 

 

 

 

 

… tapetat …

 

 

 

 

 

 

 

 

… ori doar … împestrițat cu flori !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Renunțăm să facem micul ocol necesar atingerii vârfului din Poiana Neamțului (500 m), evitând astfel coborârea prin arătura … înmuiată de căldura zilei, …

 

 

 

 

 

… și coborâm pe șosea (DJ 252, Adjud-Bacău), pe care o părăsim după 1 km, …

 

 

 

… pentru o scurtătură suficient de bătătorită … ca să merite !

 

 

 

 

Ocolim izvoarele pârâului Chilia Benei (Poglețului, poate) …
[16:00]

 

 

… și coborâm apoi ceva mai aproape …

 

 

 

 

… de firul văii sale !
În imagine, un ulm (Ulmus minor) năpădit de vâsc (Viscum album) !

 

 

 

 

 

 

 

 

În aceeeași zi am mai văzut vâsc instalat pe plop (Populus alba), …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

… pe salcâm (Robinia pseudoacacia) …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

… și pe păducel (Crataegus monogyna).

 

 

 

 

 

Ne-a mai atras atenția un alt dăunător – o ciupercă, Taphrina carpini -, vizibil doar prin efectele sale: “măturile de vrăjitoare” – tufe de lăstari excentrici crescute pe tulpina unor arbori, produse ale țesuturilor acestora; aici, pe carpen (Carpinus betulus) !

 

 

 

Apropiindu-ne și mai mult de firul văii …

 

 

 

 

 

 

 

… descoperim în … străfunduri o … veritabilă cascadă; …

 

 

 

 

 

… iar de la ea, în aval, un … adevărat … canion !

 

 

 

 

De aici, părăsim zona … sălbatică a văii …

 

 

 

 

… culegând, din mers (sic !), …

 

 

 

 

 

 

 

… impresii … specifice; …

 

 

 

 

 

… ieșim mai la … larg …

 

 

 

… sarabanda lor – a … ipresiilor – continuând !

 

 

 

 

 

În față ni se așterne un drum, încă, lung !

 

 

 

 

 

 

 

Pădurea din stânga …

 

 

 

… continuă să ne îmbie …

 

 

 

 

 

 

 

… cu covoare …

 

 

 

 

 

 

 

… și … covorașe de flori !

 

 

 

 

 

 

 

 

Dar, deja apar semnele …

 

 

 

… sfârșitului de traseu; consemnat azi, 20 martie 2016, ora 18:45 !

 

 

 

 

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !