Pietrosul Vrancei

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Față de ceilalți Pietroși ai Carpaților noștri, al Rodnei (2.303 m), al Călimanilor (2.100 m) și al Bistriței (1.791), acesta, al Vrancei (1.676 m), este cel mai … pigmeu ! Dar … există !

Nu doar pentru aceasta, ci chiar prin altitudinea … pigmee – însă pentru munții Vrancei de apreciat -, apoi prin alură – pusă în valoare și de poziția sa central-insulară în cadrul masivului – este, în sine, o atracție și, implicit, un obiectiv neapărat de cucerit; conform dictonului: Vedi (în acest caz) Pietrosul Vrancei e poi … altro ! Mai mult de atât, pe … insulă se poate ajunge nu doar direct, dus-întors, ci … navigând pe valea Nărujei – străbâtându-i cheile, a adevărat, largi, lungi și fragmentate, dar suficient de spectaculoase ca să … merite -, trecând pe la Lacul Negru – cel cu malurile … albite la sfârșitul lui mai de covoare de plămână – sau abordându-l ocolit, mai pe aproape, de pe culmea Cățelei prin Golul Verdelui, sau mai pe departe, de pe creasta Tichertului și cea a Dealului Negru pe Culmea Păișelor. Ar mai fi prin preajmă, micul lac Gociu, apărut nu demult în peisajul Munților Vrancei, Cascada Bou sau a Mișinei, Piatra Tichertului și cea Roșie a Muntișoarelor și, sigur, și … altele, încă nedescoperite !

Context geo-morfologic !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sinteza traseelor …

 

 

 

 

 

 

 

… văzută și din satelit !

 

 

 

 

 

I. Prima oară pe Pietrosu (2 iulie 2017)

Traseu: Brădet/Nistorești (Gura Mișinei/Valea Nărujei) – Valea Nărujei – Cantonul/Poiana Izvoare [cruce albastră] – Lacul Negru [punct roșu dispărut] – Șaua Tișiței [cruce albastră] – Poiana Șindrilița – Culmea Păișelor – Vf. Pietrosu – Vf. cu Lespezi – Golul Pietrosului [bandă roșie (& cruce roșie de sub Vf. Pietrosu până pe Vf. cu Lespezi)] – Dealul Mortului – Gura Mișinei [punct albastru]

Acces auto: Din satul Valea Sării – de pe DN 2D, Focșani-Tg. Secuiesc, stare f. bună – (aflat la 42 km de Tișița, 47 km de Focșani, 74 km de Tg. Secuiesc) – intersecție în curbă prost semnalată dinspre Focșani – sunt 8 km de drum f. bun până în Năruja, pe DJ 205D. De aici – intersecția fiind la 90 de grade în pantă -, pe DJ 205M, sunt 18 km de drum asfaltat cu câteva probleme (denivelări, lipsă asfalt) până în capătul satului Brădet. De aici, pe un drum forestier execrabil (parcurs cu Dacia Logan), se traversează curtea unei intreprinderi forestiere și, după 2,5 km pe valea Nărujei, se ajunge …

… la gura Mișinei (7:00) !

 

 

 

 

 

Detalii !

 

 

 

 

 

Coborâm lângă firul Nărujei …

 

 

 

 

 

 

 

… pentru a-i … urmări furia cu care se aruncă într-o … dulghină după ce, câțiva metri, a fost obligată să-și împletească fuioarele, înghesuită între pereții unui scoc de piatră !
[Pentru câteva momente de animație, click aici !]

 

 

Ne înscriem apoi pe drumul forestier de pe valea Nărujei !

 

 

 

 

Apă, pe unde e normal să fie, sau pe unde ar fi fost bine să nu prea fie; …

 

 

 

 

 

 

… sau cu … oarecari … veleități, …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

… unele … izbăvitoare  (Km 2 – de la gura Mișinei – și Km 4) !

 

 

 

 

 

 

Apropo de … veleități: Valea Mișinei se vrea a fi și … Cheile Mișinei; …

 

 

 

 

… ici, colo !

 

 

 

 

 

Poiana de la Km 3; …

 

 

 

 

 

 

 

… motiv de popas !

 

 

 

 

 

 

 

 

… și de ierborizare …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

… !

 

 

 

 

 

La Km 4, două clădiri, pustii – una părăginită bine -, ale Cantonului Silvic Verdele !

 

 

 

 

 

 

Ceva mai în amonte, ne atrag atenția câteva deschideri geologice; …

 

 

 

… la zi, șisturi și marne bituminoase …

 

 

 

 

 

 

… intercalate cu argile și gresii !

 

 

 

 

 

Culegem, …

 

 

 

 

 

 

 

… în continuare, impresii !

 

 

 

 

 

 

 

La Km 6,5: cabana de vânătoare La Bursucărie !

 

 

 

 

 

 

 

După încă 1,5 km de alte … chestii interesante, geologice …

 

 

 

 

 

 

… sau de altă … natură, …

 

 

 

 

 

 

 

 

… trecem pe lângă Cantonul Gociu, nu chiar de tot … pustiu !

 

 

 

 

 

10:45: Puțin mai departe, într-un cot al drumului …

 

 

 

 

… aflăm unde suntem și cât mai avem până la Lacul Negru, mesajul fiind cât se poate de … simpatic !

 

 

 

 

 

 

 

 

Imediat, urmează o interesantă deschidere geologică, …

 

 

 

 

… iar (relativ) vizavi, o pitorească vâlcică … săltăreață !
[Pentru un filmuleț, click aici !]

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu e singura: …

 

 

 

 

 

 

 

… !
[Pentru filmuleț aici !]

 

 

 

 

 

 

Dacă suntem tentați sau nevoiți să luăm cu noi din risipa de apă dimprejur există și o ofertă mai … potabilă !

 

 

 

 

 

 

În preajmă, firește, … vietăți iubitoare de umezeală !

 

 

 

 

 

 

12:00: În fine, după 13 km de la gura Mișinei, valea Nărujei se deschide; suntem la Izvoare (zice-se, 7), unde marcajul “cruce albastră” va sui curând spre stânga, în timp ce noi căutăm semne ale vechiului marcaj “cruce roșie” ce-ar trebui să ducă, spre dreapta, la Lacul Negru.

Nu remarcăm nicio cruce roșie, așa că ne ținem de drumul principal până întâlnim primul drum de exploatare ce pleacă spre dreapta, …

 

 

 

… pe care hotărâm să urcăm !

 

 

 

 

 

 

De cum ieșim într-o poiană largă, când se ostoiește și urcușul, părăsim drumul și deviem spre dreapta, pe deasupra obârșiei mlăștinite a unui vâlcel, pentru a-i prinde, ceva mai sus, traversând câteva rariști printr-un molidiș tânăr, interfluviul ce-i formează versantul stâng.

Într-una dintre rariști dăm peste un loc de popas amenajat ce atestă existența vechii poteci turistice, …

 

 

 

 

… o cruce roșie întâlnită mai sus (singura) fiind dovada … supremă !

 

 

 

 

 

 

 

Doar trecem pe lângă ea (râmâne în stânga) și urmăm interfluviul pe care tocmai l-am prins și de pe care coborâm, după marcajul “cruce albastră”- când îl întâlnim (13:00) -, …

 

 

 

 

… în mica depresiune – treaptă superioară a unei alunecări majore –  în care este adăpostit Lacul Negru !

 

 

 

O pasarelă străbate turbăria de la coada sa, …

 

 

 

… până foarte aproape de marginea apei; …

 

 

… și chiar lângă ea, dacă ne încumetăm să călcăm pe covorul gros (și … jucăuș) de mușchi …

 

 

 

 

… !

 

 

 

Lacului Negru i se mai spune Lacul cu Plămână, datorită … plămânei (trifoiște – Menianthes trifoliata) care bordează malul estic al lacului; din păcate, am ajuns, nu mult, dar după scuturarea florilor !

 

 

 

 

 

În schimb merișorul (Vaccinium vitis idaea) abia înflorește !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și roua-cerului (Drosera rotundifolia) este pe cale să înflorească; dar la ea nu florile, ci frunzele prezintă atracția principală (mai ales pentru gâze) !

 

 

 

 

 

 

Ne întoarcem pe interfluviul de pe care am coborât la lac, …

 

 

 

 

 

 

… dar acum mergem pe el spre vest !

 

 

 

 

Ieșim repede într-o poiană cu … mulți fragi, …

 

 

 

 

 

 

… de unde suntem conduși pe culmea, să-i spunem principală, de fapt, interfluviul Năruja-Tișița-Zăbala, …

 

 

 

… în Șaua Tișiței (14:30) !

 

 

O lăsăm repede în urmă, având de recâștigat ceva altitudine !

 

 

 

 

 

 

 

Motiv pentru care lăsăm curând drumul forestier …

 

 

 

 

 

 

 

… și ținem linia culmii, de cea mai mare altitudine; …

 

 

 

 

 

 

 

… primim și un … bonus !

 

 

 

 

Revenim sub culme, pe drum forestier …

 

 

 

 

 

 

 

… și, din șaua ce urmează, trecem pe versantul estic al culmii – Piscul cu Paltini – și, tot pe un (mai vechi) drum forestier, îi tăiem coastele, mult pe sub ea !

 

 

 

Detalii !

 

 

 

 

 

 

Mai întâlnim ceva flori; …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

… cum s-a întâmplat și în Șaua Tișiței !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revenim pe culmea acoperită de un molidiș relativ tânăr, …

 

 

 

… deci, des, …

 

 

 

 

… motiv pentru care îi căutăm marginea, cea dinspre valea Nărujei !

 

 

 

 

Numai bine ce prindem iarăși linia culmii, …

 

 

 

 

… că o și părăsim, șuntând-o …

 

 

 

 

… pe o potecă de oi !

 

 

 

 

 

 

 

Scurtcircuităm astfel și punctul – numit <Poiana Șindrilița> – de unde, din traseul “bandă roșie”, pleacă spre Lăcăuți “triunghiul albastru” !

 

 

 

Noi mergem spre est traversând … adevărata Poiană Șindrilița (16:00) !

 

 

Un … localnic !

 

 

 

 

 

 

 

Un timp, traseul pe culmea Păișelor este blând, cvasiorizontal, cu deschidere permanentă spre sud și vest, …

 

 

 

… unde domină Goru !

 

 

 

 

 

 

 

După un cot puternic spre stânga (est) ce precedă coborârea într-o șa, …

 

 

 

 

 

… urmează însă străbatrea unei succesiuni de parchete urmând un drum de tractor …

 

 

 

… “proaspăt” desfundat !

 

 

 

 

 

Adesea drumul cade de sub culme, dar marcajul turistic, este prezent, chiar dacă, uneori, cu … sincope (de exemplu, la schimbarea direcției sub Păișeaua Arsă) !

 

 

 

După ce depășim Păișeaua Arsă și atingem culmea în zona unui ultim fost parchet, ni se arată – încă departe – Pietrosul !

 

Drumul de tractor se termină, traseul continuând pe o potecă clară și, mai ales, bine marcată; dar și culmea are un aspect din ce în ce mai de creastă !

 

 

 

 

 

 

 

În Șaua Fânării, o informație oarecum … dezamăgitoare pentru ora la care suntem (18:30) !

 

 

 

 

 

 

Încă … puțină pădure …

 

 

 

 

 

… și ieșim la gol sub panta terminală și … pietroasă …

 

 

 

 

… de sub vârf (19:15) !

 

 

 

 

 

 

În ciuda luminii scăzute – din cauza orei dar și a negurii adunate, așa, deodată – încercăm să descifrăm câte ceva de primprejur !

Spre est, nu departe de vârf se află punctul de revenire al traseului “cruce roșie” după ocolul prin Golul Verdelui.

 

 

 

 

 

 

Creasta Pietrosului este una pitorească, cu deschideri largi …

 

 

 

 

 

 

 

… spre nord …

 

 

 

 

 

 

 

… și mai ales spre est, unde trebuie să ajungem !

 

 

 

 

Părăsim creasta pe o potecuță strecurată printre ienuperi și covoare de cimbrișor, bine marcată !

 

 

 

 

 

 

De pe Vârful cu Lespezi (19:30) …

 

 

 

 

 

 

… ne-a mai trebuit o jumătate de oră să coborâm până în Golului Pietrosului, de fapt, până în marginea sa amonte unde am întâlnit un drum forestier (primul) direcționat spre stânga (nord) și pe care speram să descoperim marcajul punct albastru al traseului care urma să ne coboare pe Dealul Mortului în valea Bălosului și apoi la gura sa, vecină cu cea a Mișinei. N-am apucat să căutăm “punctul albastru”, a început brusc ploaia, lumina a scăzut și ea, parcă deodată, așa că am plecat repejor pe drumul … speranței; împlinită, căci primul punct albastru a lucit curând în raza lanternei. Coborârea ne-a luat exact trei ore, timp în care ploaia n-a stat o clipă, ba s-a mai și întețit, însoțindu-se cu tunete și fulgere; care chiar ne-au ajutat, căci, drumul, odată ajuns în valea Bălosului, se cam … pierde, și odată cu el și marcajul, vreo câțiva metri buni, dar exact atunci un imens fulger ne-a arătat pe unde iese drumul din apă ! Apropo de marcaj: dacă am reușit să ne ținem de el, în ciuda întunericului și a numeroaselor brațe laterale ale drumului principal, înseamnă că este excelent !
Traseul, parcurs ziua, un an mai târziu, este prezentat aici (în construcție) !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !