De unde vin … Tarcău, Grindușu sau Tărhăușu ?!

Addenda la fotoreportajul Sus, sus, sus, cel mai sus, … în Munții Tarcăului: Grindușu !

foto: Radu Pușcarciuc

Atrăgeam atenția la începutul fotoreportajului asupra formei, să-i spunem, geometrice, a Culmii Grindușului (aici, privită dinspre vest); …

foto: Marelena Pușcarciuc

… forma este asemănătoare (în ciuda diferenței de poziție a fotografului față de culme) și dacă este privită dinspre est, de pe Preluca Tâlharului: cu tot cu picioarele transversale apare asemenea, o să o spunem direct, scheletului de rezistență al acoperișului unei case, scheletul său de … grinzi sau grindișul ei ! Acest sens al cuvântului <grindiș> se regăsește în DEX, căruia i se adaugă și unul … morfo-oronimic: <costișă, povârniș>; rămânem la primul sens, căci astfel putem trece la termenul care ne interesează, <grinduș>: înțelesul lui este același cu al <grindișului>, așa cum se poate deduce din versurile baladei Manolia, culeasă de la românii din Valea Timocului de scriitorul, istoricul și folcloristul Cristea Sandu Timoc (1916-2012): “Iată zâdu c-ajungea, / Ajungea pân’ la grindiș, / Până sus la coperiș. / Meșterii căra grinduș, / Să-i așază-acoperiș; / Colea pe grinduș, / Sus pe coperiș; / Meșterii lucrau, Grindiși așezau, …” (Poezii populare de la românii din Timoc. Nord-estul Serbiei și nord-vestul Bulgariei, Edit. Ager, București, 2007). Din păcate, este singura sursă bibliografică unde am găsit cuvântul <grinduș>, ca omonim al <Grindușului> din Munții Tarcăului (deocamdată) ! În fine, ca o curiozitate, să mai spunem că forma maghiară a Grindușului, folosită de locuitorii maghiari de la poale, este Gerendus, maghiarul <gerendá> însemnând <bârnă, grindă> !
Vorbind tot despre Vârful Grindușu, să facem mențiunea că toponimul se referea, cu siguranță, la întreaga culme muntoasă căreia vârful îi aparține (de altfel, pe unele hărți ale Munților Tarcăului, sunt două, pe altele, trei vârfuri cu numele Grindușu și, așa cum se observă privind imaginea culmii, vârfurile sale, chiar cele mai înalte, nici nu ies în evidență; poate doar … secundul actualului Vârf Grindușu, Ciudomiru – îi vom dedica și lui câteva rânduri în finalul acestui demers etimologic). Istoric vorbind, prima hartă pe care am găsit acest nume este planul cadastral al Principatului Transilvaniei realizat cu prilejul celei de a treia ridicări topografice din Imperiul Habsburgic (1869-1887) ca alternativă (românească – n.n.) la maghiarul Tarhavas; denumirea maghiară apare și pe hărțile ridicării topografice anterioare (a doua, din anii 1853-1858, 1869-1870), dar pe cele ale primeia (1763-1790), descoperim varianta ei românizată, Tarhoaș, ceea ce înseamnă o vechime destul de mare a utilizării toponimului maghiar, într-o zonă locuită preponderent de români – de vreme ce au impus, oficializând-o, forma mai uzuală. Noi credem că, de fapt, toponimul Tarhoaș/Tărhăuș, se referea la acea vreme, la cătunul Tarhavas/Tarhavas Patak (patak =  pârâu) – în zilele noastre, satul Tărhăuși -,  format pe valea pârâului Tarhavas, de la poalele vestice al culmii muntoase omonime, pentru coloniștii secui aduși aici, la frontiera dintre Imperiul Habsburgic și Moldova; bineînțeles că, pentru culmea muntoasă, foloseau denumirea pe care o moșteniseră, Grindușu (cum și atestă hărțile celei de a treia ridicări topografice). Ar mai fi  de adăugat, legat de evoluția Tarhavas → Tărhăuș, că, în mod cu totul asemănător, au acționat … legile lingvistice și în cazul toponimului Kishavas, din care s-a format “românescul” Chișăuș.
Un aspect de interes ar fi și descifrarea sensului toponimului Tarhavas. <Havas> este un cuvânt generic pentru <munte>, stricto sensu, <munte înzăpezit>, iar <tar> înseamnă <chel>; deci, Tarhavas = Muntele Golaș/Gol (apropo, Kishavas = Muntele Mic – din Munții Nemira); probabil, … pe atunci așa o fi arătat culmea Grindușului !
Interesul este însă mai larg, cuvântul <tar> intrând și în compunerea toponimului … Tarcău ! Dacă desfacem cuvântul în Tar + ko și, considerându-l pe <ko> provenit din <kö> = <piatră>, obținem, Tarcău = Piatra Golașă/Goală. Dar, în maghiară, exită și <tarkó> = <ceafă>, precum și <tarka> = <tărcat, pestriț>; de altfel, cu ultima congruență explică Iorgu Iordan (Nume de locuri românești în R.P. Română, Edit. Academiei, București, 1952) etimologia lui <Tarcău>.  Legat de rădăcina maghiară a toponimului Tarcău, este faptul că, după noi, acesta este, la origine, un hidronim. Măcar pentru faptul că nu am găsit pe vechile hărți – la care am avut acces – nici un oronim cu forma Tarko/Tarkö/Tarkó/Tarca, ci doar numele râului și al localității aferente numite azi Tarcău, pe hărțile pomenite, românizat: Tarkou, Tarkeu, Tarcău; pe de altă parte și azi, ca oronim, Tarcău este unul livresc, fiind introdus de geografi, ca termen de referință pentru ansamblul muntos ce înconjură, precum o potcoavă, râul Tarcău. Mai adăgăm și menținerea, ca atare – cu pronunția românească -, pe hărțile citate, a toponimului Tărcuța (pentru vârf – inclusiv varianta Arșița Tărcuței – și pârâu).
Putem căuta însă și o altă posibilă origine a lui <Tarcău>, alta decât cea maghiară, mai ales că ea este exclusă chiar de un binecunoscut lingvist maghiar, Kiss Lajos (1922-2003) – în Földrajzi nevek etimológiai szótára, Budapesta, 1980, cf. Sorin Paliga în Etymological lexicon of the Indigenous (Thracian) Elements in Romanian, Edit. Evenimentul, București, 2006 -; o găsim chiar la Sorin Paliga (în op. cit.), acesta atribuindu-i una tracică (precum antroponimului Tarcea) !
În legătură cu toponimul Csudomir, al doilea ca înălțime de pe Culmea Grindușului, dar și din Munții Tarcăului, opinăm că originea sa este una slavă, dar mai mult decât traducerea mot a mot, = <miracolul lumii/lume miraculoasă>, deocamdată, nu putem oferi. Slavă este și originea numelui pârâului ce udă poalele vestice ale Culmii Grindușului, Camenca: <camena> = <piatră>, <camenca> = <pietricică>. Probabil că sorgintea slavă a acestor toponime, probabil și a altora (vorbind de zonă, Valea Trotușului) – ex. Bărzăuța etc.; chiar și <grinduș>, provenit din <grindă> are un strămoș slav, <grenda> -, este legată de prezența triburilor slave ce au colonizat câteva secole teritoriul Moldovei; încă din sec. VII, anții, urmând după ei, începând cu sec. X și până în sec. XIII, tiveriții și/sau brodnicii (taurosciți = ruși ucraineni).

Despre toponimele maghiaro-române din Munții Trotușului se poate citi aici: http://www.muntesiflori.ro/toponime-maghiaro-romane/ !