Din Berzunţi pe Vârful Măgura Berzunţilor

15. Berzunţi – Dl. Bârsana – Dl. Pipirig – coastele estice ale Măgurii

       a) Dl. Praghilei – Târgu Ocna sau halta Cireşoaia

       b) Vf. Măgura –

            c) Dl. Ursoaia – Dofteana

           d) Creasta Măgurii

                e) Valea Brădetului – Larga – halta Dofteana

                f) Drumul forestier Larga-Berzunţi – Dl. Pietricica – Berzunţi

Caracteristici:
– durata: 7-8 ore;
– lungime: cca 20 km;
– diferenţă de nivel: cca 500 m;
– grad de dificultate: mediu

Acces:
Plecarea în traseu se face din centrul comunei Berzunţi, unde se ajunge, dacă venim pe DJ 117, Livezi-Moineşti, cale de 6 km. Intrăm pe DJ 117 de pe DN 11 (E 574), din comuna Livezi (18 Km de Oneşti, 35 km de Bacău), fiind ghidaţi şi de o placă indicatoare cu inscripţia „Spre Mânăstirea Sf. Sava” sau de pe şoseaua de centură a Moineştiului, după 2 km de la ieşirea din oraş, înainte de a intra pe DJ 2G, Moineşti-Bacău.

Există, de asemenea, curse de autobuze atât pe relaţia Oneşti-Berzunţi, cât şi pe relaţia Moineşti-Berzunţi, având staţie în centrul comunei.

Descrierea traseului:
Din centrul civic al comunei Berzunţi ne îndreptăm spre stânga, pe un drum asfaltat, ce coboară în valea pârâului Butucari, după ce lasă, în dreapta, strada ce urcă la biserica seculară a satului, fostă mânăstire, şi trece apoi pe lângă şcoala „Alexandru cel Bun”. Traversăm pe pod pârâul Butucari şi urcăm spre biserica catolică de unde pleacă, ocolind-o pe partea stângă, o uliţă ce suie, în scurt, pe culmea Dealului Bârsana, scoţându-ne imediat din sat. Aici, sus, pe botul Dealului Bârsana, ne întâmpină o troiţă simplă de lemn, dar şi o mare cruce metalică, electrificată. Parcurgem drumul lutos de căruţe printre vii, livezi şi fâneţe de pe un interfluviu – Butucari în dreapta şi un pârâiaş firav în stânga, afluent al primului – după care trecem, printr-un ocol spre stânga, pe dealul împădurit din faţă-stânga, Dealul Pipirig. Cât am mers pe Dealul Bârsana, am avut în centrul peisajului piramida masivă a Măgurii, din care se trage jumătatea estică a culmii principale a Berzunţiului ce se opreşte la Muntele Bulimandru. În dreapta noastră, dincolo de valea pârâului Butucari, se arcuieşte Dealul Berzunţi (Pietricica), pe culmea căruia vom reveni la finele drumeţiei. Ajungem pe Dealul Pipirig, după aproape o oră de la plecare. Drumul de căruţe ne duce spre marginea pădurii, unde vom întâlni borna silvică II 43. Lăsăm drumul de căruţe să continue spre stânga, ocolind pădurea, iar noi schimbăm direcţia spre dreapta, şi urcăm lent, tot pe lângă pădure, pe un drum de exploatare. În stânga, avem permanent marginea pădurii, în timp ce în dreapta este panta dealului acoperită de sihlă, alcătuită din tufani de fagi răsăriţi pe locul unei defrişări mai vechi. Însoţim totodată un marcaj forestier, alcătuit din benzi roşii verticale. După ce depăşim bornele silvice II 42, 48, 41 ajungem la cea cu numărul 50, pe care o descoperim într-un vârf de pantă. Aici drumul coteşte uşor spre dreapta, şi coboară lejer, printr-o mică poiană, până într-o şa, relativ joasă, aflată în preajma uneia dintre obârşiile pârâului Butucari.  Vechiul drum de exploatare pe care ne aflăm, acompaniat de alte benzi roşii ale unui hotar de parcele, suie acum ceva mai susţinut, răzbind printr-o tăietură cucerită de ierburi şi arbuşti, până  la baza Măgurii unde intrăm în pădurea bătrână. Drumul de exploatare se îndreaptă spre stânga; un braţ mai firav al său, pe care, de asemenea, îl neglijăm, se duce spre dreapta. Mergem înainte şi în sus pe urmele unui vag drum de exploatare. Pentru a îndulci urcuşul a cărui pantă maximă, însoţită de marcajul silvic cu benzi roşii verticale se află în stânga noastră, drumul suie oblic spre dreapta. Panta devine, curând, tot mai solicitantă, direcţia traseului urmărind firul unui vâlcel. Ajungem pe un mic prag orizontal, de unde ne îndreptăm oarecum spre stânga, către linia culmii, cea care duce marcajul forestier părăsit la intrarea în pădure. Înaintând, vom reîntâlni marcajul silvic şi vom da şi de borna  II 35. Urmele, destul de vagi ale drumului, acoperite de puieţi de fag, se vor instala curând pe o curbă de nivel, pe direcţia sud, după ce ocolesc, coborând uşor şi reurcând aceeaşi diferenţă de nivel, un început de obârşie orientată spre est. Culmea Măgurii va fi permanent în dreapta noastră, desigur, sus. Drumul capătă consistenţă, mai ales după ce traversăm, destul de repede, un nou marcaj silvic, format din benzi roşii duble, ce urcă spre culmea Măgurii. De aici  drumul, care rămâne cam pe aceeaşi curbă de nivel, este bine conturat, fiind bătătorit în această zonă de oi şi de capre. Ajungem astfel pe muchia estică a Vârfului Berzunţi, marcată cu „H”-urile hotarului dintre ocoale silvice. Drumul pe care am venit coboară accentuat spre stânga, pe acest hotar. De pe muchia estică, penru a junge pe vârful Măgurii, continuăm pe varianta b.

a) Dacă nu dorim să urcăm pe Măgura Berzunţiului şi ne-am propus să ne întoarcem pe valea Trotuşului, la Târgu Ocna sau în halta Cireşoaia, ne ghidăm după descrierea variantei b a traseului 10, începând cu coborârea de pe Vârful Măgura, şi alegând apoi una dintre subvariantele propuse: c, d sau e–i.

b) Urcuşul, destul de direct, în trei trepte, spre Vârful Măgura, se face tot pe hotarul marcat cu „H”-uri, spre dreapta, şi ne scoate la popul de ciment ce marchează altitudinea maximă a Munţilor Berzunţi.

c) Din acest loc, putem opta din nou pentru a coborî în valea Trotuşului, dar la Dofteana: o putem face pe unul dintre drumurile aferente traseului 9, varianta b, subvariantele c sau d.

d) Pitorescul crestei Măgurii compensează din plin efortul făcut pentru a ajunge pe ea, chiar dacă nu ne poate oferi deschidere spre orizonturi, fiind complet împădurită. Poteca pe creasta îngustă, stâncoasă, cu un abrupt pronunţat spre est este aidomă unei alei: lungă, orizontală, înierbată, străjuită de două linii perfect paralele de fagi amestecaţi cu mesteceni. Apoi începem o coborâre din ce în ce mai vertiginoasă, dificilă pe alocuri, atât  din cauza pantei, cât şi a solului friabil. Panta se domoleşte brusc pe un prag orizontal, coborâm imediat spre un al doilea prag, apoi continuăm printr-o şa lungă ce ne duce spre un vârf semeţ, amintindu-ne de urcuşul final de pe Măgura. De pe acest vârf, ne lăsăm în jos, într-o zonă acoperită de o pădure tânără unde răzbate la culme traseul 9; de altfel, de pe Măgura până aici, am urmat o parte a acestui traseu, dar în sens invers. Traversăm întâi o plantaţie, cu brazi crescuţi suficient de mult, încât să nu putem vedea nimic din peisajul înconjurător. În mica şa în care ajungem imediat, poteca pe care am venit până acum întâlneşte un vechi drum de exploatare ce, înainte, urmează culmea principală, iar spre stânga se duce la vale prin plantaţie (în sens invers,
e capătul ieşirii la culme a traseului 9). Un braţ al său se îndreaptă mai spre stânga, intrând de-a coasta în plantaţie, unde se înfundă după scurt timp.

e) Urmăm deci drumul din mijloc, dacă dorim să coborâm spre Valea Trotuşului, cu destinaţia finală în halta Dofteana. Ieşim după 10 minute din plantaţie, şi prindem drumul forestier, pe care urcă traseul 9, în dreptul unui mic adăpost din scânduri, înfundat pe jumătate în pământ. Mergem la vale, spre stânga, pe drumul forestier, şi, după o oră, poposim în faţa  cabanei de vânătoare “Apa Roşie”. De la cabană mai avem de coborât încă o oră până în marea poiană ce marchează confluenţa dintre pâraiele Brădet şi Runcu. Pentru a a junge în satul Larga, de care ne desparte cam jumătate de oră, urcăm (sic !) pe ramura din stânga a drumului forestier. Dacă suntem atenţi, cu circa 100 de metri înainte de a ajunge la prima casă din sat, vom putea observa în stânga noastră câteva stânci prăvălite din peretele abrupt de gresie, pe feţele cărora sunt impregnate fosilele unor vechi specii de arici de mare (Pleurocystites) care au trăit acum mai bine 30 de milioane de ani. Parcurgem primul kilometru prin sat de-a lungul pârâului Larga, format din confluenţa Brădetului cu Runcu, şi ieşim la drumul comunal asfaltat, pe care mergem, spre stânga, 2 km până la podul pietonal de peste Trotuş. Traversăm Trotuşul, trecem pe lângă fostul castel Ghica şi, într-un sfert de oră, ne vom afla în halta Dofteana.

f) Din plantaţia de brad pătrundem într-o pădure tânără, pe un drum care lasă ceva mai în dreapta linia culmii şi, totodată, hotarul silvic, rămânând paralel cu acestea. Urmărind drumul, ajungem în câteva minute într-o poiana largă, traversată de drumul forestier care face legătura între Larga şi Berzunţi. E locul unde, venind pe el, din stânga, dinspre Larga, şi respectiv, din dreapta, dinspre  Berzunţi, ating culmea Berzunţiului traseele 8 şi 14. Vom coborî pe acest drum spre dreapta urmând, de fapt, o parte a traseului 14, în sens invers. Coborârea, lentă la început, pe buclele largi ale drumului, este plăcută; în câteva locuri perdeaua pădurii din dreapta noastră lăsându-ne ferestre deschise către adâncurile văii Butucari şi spre piramida Măgurii. La o intersecţie marcată de o troiţă avem posibilitatea să optăm  pentru drumul din stânga ce vine de la Mânăstirea Sf. Sava (traseul 14), ori pentru cel din dreapta care coboară la Berzunţi prin valea Butucari. Îl alegem pe acesta din urmă şi mergem pe el  până dăm de un braţ al său îndreptat spre stânga, pe care îl ignorăm, dar de unde prindem un drum de căruţe ce taie multele serpentine ale drumului forestier. Ajunşi curând pe un braţ al drumului forestier, coborâşul se ostoieşte pe o porţiune orizontală. Coborâm, virând spre dreapta, iar din curba următoare părăsim drumul forestier, care continuă spre valea Butucari, şi o luăm spre stânga, pe un drum de căruţe ce se poziţionează pe linia interfluviului dintre văile Butucari şi Dragomir. Trecem acum printre păşuni, fâneţe, vii şi livezi de pruni, admirând peisaje de o mare frumuseţe: în dreapta, dincolo de valea Butucari, se ridică trunchiul masiv al Măgurii. Spre stânga ne atrage privirile Dealul Dragomir, pe culmea căruia sunt casele satului cu acelaşi nume, iar, de peste valea Berzunţiului, Dealul Bâşca pe care sunt înşirate, una lângă alta, casele cătunului ţigănesc cu acelaşi nume. Pe orizontul vestic se profilează Vârful Bulimandru. Drumul de căruţe ajunge repede la primele case, izolate, ale satului Berzunţi, de lângă care selectăm, dintre cele două ramuri ce se îndreaptă înspre sat, pe cel din stânga, având ca punct de reper biserica. Acesta se lasă în spatele bisericii şi joncţionează  cu DJ 117 la câteva zeci de metri de centrul civic al comunei Berzunţi.

Pentru a citi descrierea altor trasee din Munţii Berzunţi executaţi click aici !