Migrația – (pre)condiție sine qua non în formarea statului “naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil”(1 !

În peregrinările noastre am întâlnit atâtea și atâtea vestigii ale istoriei noastre, dovezi ale existenței/trecerii unor popoare/populații pe teritoriul țării noastre în diverse etape ale acestei îndelungate istorii; două sunt repere majore, la care ne raportăm pentru a înțelege, cât de cât, ce s-a întâmplat; aici și atunci: timpul și spațiul. Scopul seriei de articole ce urmează este limitat la realizarea unor scheme spațial-temporale privind faptele istorice determinante pentru formarea poporului român și a limbii sale; iar migrația ni s-a părut a fi un foarte bun criteriu de sistematizare a informațiilor aferente.

1. Marile migrații ale Preistoriei

În ciuda aparentului absurd/nonsens al afirmației din titlu, acesta are totuși o noimă și nu vrea să afirme decât că motorul civilizației umane (și, mai înainte, al formării omului însuși) – ce a dus, până la urmă, și la actuala constelații statală – a fost migrația. Nu e subiectul acestui articol, dar … vedem cu ochii noștri că prezentul și înțelegem că și viitorul omenirii sunt determinate de migrație; fie că e una … browniană motivată de interese – politice, economice, culturale, turistice – individuale, fie că e cvasiorganizată, cea care dislocă mase de refugiați ce afluează dinspre un stat/regiune spre altul/alta/altele.
Substanța demersului nostru e legată însă de trecut, de la cel mai îndepărtat, preistoric, până la cel de … deunăzi, istoric; pentru a ne putea înțelege datul etno-lingvistic actual.

Și pentru că suntem încă la început, e necesar să precizăm clar accepțiunile termenilor, cel puțin a celor … fundamentali; precum preistorie și istorie. În acest caz mergem, în parte, pe … mâna istoricului Marius Ioan Grec(2, care ne va fi, de altfel, … cicerone(3 și în alte părți pe parcursul demersului nostru: Preistoria este perioada ce începe odată cu apariția lui Homo erectus, acum cca 2 milioane de ani, până la inventarea, scrisului de către Homo sapiens, Istoria urmând de aici. Individualizăm zorii Preistoriei ca etapă distinctă (totuși, mai mult decât dublă ca durată față de … restul Preistoriei), numind-o Protoistorie; în această perioadă, care a început – conform descoperirilor de până acum – cu 7 milioane de ani în urmă, au apărut mai multe specii de maimuțe bipede care (eventual) au evoluat dezvoltând “ramuri” ale arborelui geologic uman.

-adaptare după Encyclopedia Brittanica

Referindu-ne la cea mai importantă dintre migrațiile Preistoriei, fiind și singura, în mare măsură, … argumentată suficient de convingător, să spunem că, în urma descoperirilor arheologice, a interpretărilor antropologice, coroborate, mai recent, de cele genetice, a devenit general acceptată ideea unui leagăn al apariției lui Homo sapiens,  ca fiind Africa, acum 150.000 de ani, populația inițială fiind de cca 10.000 de indivizi. Valurile de emigranți plecate de aici în Eurasia au înlocuit în totalitate – pe parcursul a 35-60.000 de ani, dar coexistența efectivă nedepășind 1-2 milenii – populațiile preexistente de hominizi … inferiori, formate din Homo neanderthalensis (și acestea, conform teoriei, încă cea mai în vogă, a lui Charles Darwin, având strămoșii tot în Africa, plecați de acolo tot ca … migranți), astfel că, în Europa Occidentală acest proces s-a încheiat cu vreo 33.000 de ani în urmă (în est, dispariția neanderthalenilor s-a petrecut cu 10-20.000 de ani mai înainte). Cucerirea Europei de Nord s-a petrecut acum cca 11-13.000 de ani, ca și America de Nord și cea de Sud, pe când Australia a fost colonizată de hominizi cu cel puțin 60.000 de ani în urmă.
Din punct de vedere al calendarului arheologic, preistoria antropogenezei se suprapune în proporție de 98% peste Paleolitic – epopca pietrei cioplite; amintim, în acest sens etapizarea acestei perioade (criteriile fiind dictate de antropologia culturală), specificând situația teritoriului pe care s-a format și a viețuit poporul român:

Următoarea perioadă, una de tranziție spre Neolitic, este Mezoliticul, ale cărei limite variază de la un continent la altul, de la o regiune la alta; în Europa, între acum 17.000 de ani  și 7.000 de ani.
Neoliticul sau Epoca Pietrei Șlefuite consemnează o adevărată revoluție în evoluția omului, într-o perioadă foarte scurtă – raportaă la întreaga preistorie (1-2% din aceasta) – desăvârșindu-se, de fapt, … șlefuindu-se, ultimele caracteristici definitorii ale omului modern: limbajul și conștiința de sine. Cronologic vorbind, Neoloticul începe, cel mai devreme în Levant (țărmul vestic al Mării Mediterane), acum 12.000 de ani. În Asia modul de viață neolitic se desfășoară în mileniile 8-6 î.Cr. În Europa Estică societățile neolitice apar acum 9.000 de ani, iar în restul ei, acum 7.500-6.500 de ani. Revoluția despre care vorbeam se produce substanțial în modul de viață al omului primitiv, căci trece de la postura de culegător-vânător la cea de agricultor (cultivator și crescător de animale); una dintre urmări a fost cvasisedentarizarea comunităților umane, însoțită însă de expansiunea lor numerică și teritorială, acest din urmă aspect traducându-se printr-o sistematică tendință de migrare a populațiilor, fie peste populații mai vechi, fie în zone cu terenuri fertile, nepopulate . Descifrarea și înțelegerea modului de viață neolitic au fost și sunt posibile datorită noilor și infinit mai numeroaselor aspecte materiale ale civilizației neolitice: încă uneltele – dar de altă factură, desigur (pietrei, șlefuite, acum, i se adaugă osul și cornul)  –, nou și definitoriu pentru cronologizarea și diferențierea așa-ziselor culturi, mai mult sau mai puțin sincrone, ceramica, apoi artefactele legate de viața ritualico-religioasă și de cea artistică. Finele Neoliticului marchează și începutul unei … activități ce va afecta profund umanitatea, cel puțin până în zilele noastre (și cine știe cât de aici înainte): războiul; care a adăugat o altă colecție de vestigii materiale în … muzeele de istorie: armele (altele decât cele de vânătoare, confecționate încă din Paleolitic) !

– adaptare după The Eliznik Pages

Pe teritoriul României Neoliticul s-a manifestat pregnant, exprimându-se prin câteva culturi reprezentative pentru neoliticul european, precum: Starčevo-Körös-Criș, pentru Neoliticul Timpuriu (4.800 – 4.000 î.Cr.) și Cucuteni-Tripolie, pentru întregul Neolitic, dar și pentru Epoca Bronzului (4.800-3.000 î.Cr.).

– adaptare după Wikipedia

La finele Neoliticului începe o altă migrație de profundă importanță pentru civilizația umană: cea a indo-europenilor. Despre existența unui popor ”indo-european” nu sunt decât ipoteze, fără nicio bază materială – la propriu –, căci toate sunt fundamentate, cvasiexclusiv pe teorii lingvistice, susținute, mai recent, de studii arheogenetice. Cert, a existat o limbă … mamă a grupului de limbi, numite azi, indo-europene; se presupune că ar fi fost vorbită de un popor ce ocupa un vast spațiu, fie în stepele ponto-caspice (din nordul celor două mări), fie în Anatolia, fie în regiunea balcano-danubiană. Valurile de migrare (expansiunile ar fi fost urmate și de reveniri la … matcă, dar, mai important, de asimilări reciproce cu ”băștinașii”)  ale acestui popor s-ar fi desfășurat pe parcursul mileniilor V-III î.Cr. Ultimul val al expansiunii estice a “indo-europenilor” a și dus – conform unei ipoteze – la extinția Culturii Cucuteni-Tripolie , acest lucru neînsemnând și dispariția populației, ci doar asimilarea administrativ (atât cât se putea vorbi, pe atunci, de așa ceva)-culturală a acesteia !
Din mileniul III î.Cr. omenirea trece într-o nouă etapă a evoluției, marcată de utilizarea și prelucrarea metalelor: întîi cuprul, apoi bronzul și fierul; e și momentul tranziției de la Preistorie la Istorie.

(1 – Conform Constituția României (1991, 2003)

(2 – profesor doctor la Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” Arad

(3 – vezi Fundamentele istorice și culturale ale civilizațiilor antice,  ”Vasile Goldiș” University Press, Arad, 2010