Micro dictionar ilustrat de oronime mai mult sau mai puțin uzuale

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Există o categorie importantă de termeni ce denumesc forme de relief (oronime) des întâlnite, multe pe teritorii (mult) mai largi decât regiunile tradiționale, numeroase, inițial, apelative, evoluate lingvistic în nume proprii. De exemplu, chiar un apelativ generic precum <deal> a dus la numele propriu <Dealu> (cum ar fi comuna Dealu din județul Harghia). Despre unele dintre astfel de oronime, nici nu ne mai punem problema semnificației lor comune; precum <Osoi>, de pildă. Vom lista și explica, cu predilecție, astfel de oronime. Menționăm că am alcătuit un minidicționar pentru uzul drumeților curioși să afle, dincolo de peisaje, și numele locurilor (toponime) ce le alcătuiesc și, eventual să le și înțeleagă, mai mult decât simpla lor percepție. Evident, lista oronimelor ce alcătuiesc acest minidicționar este deschisă adausurilor (up-datării) ! Up-datării sunt supuse și exemplificările (n-am insistat și nu vom insista în situațiile cu frecvență mare a toponimelor respective) ca și comentariile atașate oronimelor listate; desigur, și cu eventuala contribuție a celor care vor citi acest articol !

A

ac – stâncă ascuțită
[Acele Cleopatrei/Munții Făgăraș,
Acele Morarului/Munții Bucegi]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

arșiță – deal, munte, parte a acestora, în plin soare
[Muntele Arșița Mădărășenilor/Munții Tarcăului]

 

 

 

 

 

B

biserică – stâncă înaltă, ca o turlă de biserică.
[Suntem tentați să extindem acest sens dat <bisericii> și pentru <mânăstire> în toponimul <Monastor Kö = Piatra Mânăstirea/Mânăstirii> din Munții Hășmaș, ce desemnează pe harta Primei ridicări Topografice a Imperiului Habsburgic din 1769-1773 actuala <Egyes-kö = Piatră Singuratică>, denumire consemnată pe harta Celei de a doua Ridicări Topografice a Imperiului Habsburgic, din 1853-1858, 1869-1870. Credem că întâiul nume al Pietrei Singuratice a fost unul românesc, posibil, <Monastirea>, cu înțelesul dat aici pentru <biserică>, presupunând că în preajmă n-a fost, totuși, vreo mânăstire, fapt mai mult decât probabil, încă negăsind nicio (altă) referire documentară care să ateste contrariul. Numele actual este doar traducerea în limba română a denumirii maghiare cu care a fost rebotezat grupul de stânci, atât de asemănătoare turlelor de pe acoperișul unei biserici.]

bâtcă – munte mai mic, singuratic, vârf rotunjit de munte
[Bâtca Neagră/Masivul Ceahlău]

 

 

 

 

 

 

bobeică – deal cu vârful rotunjit, vârful rotunjit al unui deal
[Piscu Bobeica/Culmea Pietricica/Subcarpații Tazlăului]

 

 

 

 

bobâlnă – deal (mic) cu vârful rotunjit
[Dealul Bobâlna/Podișul Someșan]

 

 

 

 

 

 

C

căciulă – munte, vârf de munte, stâncă sub formă de … căciulă
[Căciula Dorobanțului/Masivul Ceahlău]
Cum termenul <căciulă> sugerează destul de multe forme, evident, că acestea se transmit și oronimului <căciulă> !

 

 

 

 

 

 

cheie – vârf stâncos ori stâncă greu sau deloc accesibilă, dar și locul/borna ce marchează întâlnirea mai multor hotare (de moșii). Nu ne interesează aici înțelesul mult mai uzual, de albie îngustă prinsă între versanți stâncoși.
[(La) Cheia Bândei/Munții Făgăraș]
I se presupune originea în maghiarul <kö = piatră, stâncă>

 

 

chiceră – deal mai înalt de formă conică sau asemenea acoperișului unei case
[Vârful Chicera/Munții Maramureșului]
Este presupus un termen din substratul străvechi al limbii române, variante apropiate ca pronunție, cu semnificația <culme>, fiind regăsite în albaneză. Este avansată, însă și o presupusă origine slavă: <kicer = vârf de munte>.

 

ciumă – vârf de deal sau de munte, deal sau munte înalt
[Vârful/Muntele Ciuma/Munții Țaga]
Dacă ținem cont de italianul <cima = vârf> și de francezul <cime = vârf> putem presupune o origine comună în latinescul <cima = umflătură, vârf>

 

claie – ridicătură, vârf, stâncă în forma unei clăi de fân
[Clăile lui Miron/Masivul Ceahlău]

 

 

 

 

 

 

clăbuc, clăbucet – ridicătură, munte în formă de căciulă; vârf rotund de munte
[Muntele Clăbuc(u)/Munții Vrancei, Clăbucetele Predealului]

 

 

 

 

 

comănac – vârf înalt, sub formă de căciulă, comănac călugăresc sau clop
[Dealul Comănac/Munții Berzunți; Dealul Comănac, Munții Vrancei]

 

 

 

 

 

cuc, cucă – deal, munte înalt și izolat; vârful lor
[Vârful/Muntele Cucu/Munții Harghitei]
Fără nicio legătură cu numele omonim al  păsării, e foarte probabil ca oronimul să provină din fondul de bază indoeuropean.

 

 

 

D

dară – vârf ascuțit de unde se dislocă roci
[Vârful Dara/Munții Făgăraș]
Toponim cu același înțeles ca și <dură>, <durău> care evocă zgomotul rocilor rostogolite.

 

 

 

 

G

gămălie – vârf înalt asemănător unui monticul rotund ori unui cap
[Munte Gămălia/Munții Tătaru]

 

 

 

 

 

 

ghergheleu – deal mai înalt, rotunjit
[Pentru variante și răspândirea toponimului a se vedea aici !]

 

 

 

 

gorgan – Deal, ridicătură de pămînt în formă de căpiță, movilă înălțată peste un/mai multe mormânt/morminte străvechi
[Dealul Gorganu/Munții Tarcăului]

 

 

 

grui – deal, munte sub forma unei movile
[Vârful Gruiu/Munții Parâng]

 

 

 

 

 

gurgui, gurguiat – deal, munte înalt, sub formă de movilă sau de căciulă
[Muntele Gurguiatu/Munții Bucegi, Muntele Gurguiata/Munții Vrancei]

 

 

 

 

 

H

hârtop/vârtop – formă negativă de relief atestată ca atare de dicționare: rîpă, groapă (pe un drum). adîncitură, peșteră; cu toate aceste întâlnim cel puțin un toponim care se referă la un vârf, Hârtopul Darei din Munții Făgăraș. Toponimul este însă unul … perfect artificial, inventat de autorii de ghiduri turistice de dragul adăugării a încă unui … 2,5 miar în topul altitudinilor din România, deși înălțimea în cauză, 2.506 m, nu este validată de măsurători oficiale. Pe hărțile topografice ale Masivului Făgăraș, apare toponimul Vârtoapele/Hârtoapele (Leaotei) ce numește găvanele Căldării Leaota, aflată sub Vârful Dara, multe adăpostind lacuri glaciare permanente sau sezoniere. Mai mult de atât, pe aceste hărți, Muntele Dara reprezintă interfluviul Valea Rea-Valea Dara, interfluviul Valea Dara – Valea Leaota fiind Muntele Mușetescu. Pe planul de tragere din 1940 <Vârful Dara> este o alternativă la <Vârful Mușetescu>, având 2.505 m; Hârtopul Darei de azi era consemnat, fără nume, cu 2.496 m. Pe ultima hartă topografică a DTM, Vârful Dara are 2.499,7 m, sub 2.500 m având și Hârtopul Darei, dar fără nume și fără altitudine precizate.

hijmă – deal cu povârnişuri prăpăstioase
[Dealul Hijma/Munții Tarcăului]
Etimologia este necunoscută.

 

 

 

 

 

 

 

holm – înălțime impunătoare, dominând peisajul
[Arșița Holmului/Munții Tarcăului]
Proveniența este slavă

 

 

 

 

 

 

L

laz – deal despădurit transformat în pășune sau pajiște
[Dealul Laz/Munții Semenicului, Dealul Laz/Munții Gurghiului]
O origine protoslavică este cea mai probabilă.

 

 

 

M

măgură – formă de relief relativ izolată într-un ansamblu de culmi montane sau deluroase, în formă de trunchi de con
[Măgura Mare/Munții Tarcăului]

 

 

 

 

 

 

 

 

monteor, muntior – munte de înălțime relativ redusă, dar bine individualizat în cadrul unui ansamblu muntos
[Vârful Muntioru/Munții Vrancei; Masivul Monteoru/Munții Buzăului]

 

 

 

muncel – munte mai puțin înalt
[Dealul Muncelu/Munții Tarcăului]

 

 

 

O

obcină – interfluviu, culme, coamă de deal sau de munte
[Obcina Lapoșilui/Munții Ciucului]

 

 

 

 

 

 

osoi – deal umbrit, coasta nordică a unui deal
[Dealul Osoi/Munții Berzunți]
Originea se poate afla în slava timpurie sau cea meridională, termenul, cu același înțeles regăsindu-se în bulgară și în sârbo-croată

 

oușor – deal, munte în formă conică
[Dealul Oușoru/Munții Berzunți]

 

 

 

 

 

 

 

P

picior – partea de jos a unui munte – de regulă interfluviu -, culme muntoasă cu aspect de contrafort al unui vârf sau platou muntos
[Piciorul Pietrele Roșii/Munții Călimani; Piciorul Lat/Masivul Ceahlău]

pod, podiș. podei – culme de deal plată, terasă a unui deal utilizată pentru agricultură, sau locuire
[Podul Mare/Dealurile Oușorului/Subcarpații Vrancei]

 

 

R

runc – deal sau munte despădurit pentru a fi folosit pentru agricultură (ex. pășunat)
[Runcu Rău & Runcu Stânelor/Munții Tarcăului]
Proveniența latină (<runcare = a curăța>) este … certă !
Aspectul ulterior/târziu/actual al unui runc – înțeles conform descrierii de mai sus – poate fi în dezacord cu aceasta

 

 

S

seaca, saca, secu – deal, munte, culme, de regulă, la izvoarele sau reprezentând versantul unui pârâu omonim (fără apă, cu apă puțină ori cu debit redus în verile secetoase); deal, munte arid, lipsit de izvoare
[Dealul Seaca/Munții Tarcăului; Vârful/Muntele Saca Mare/Mică/Munții Gurghiului]

scaun – mic platou pe un vârf de deal sau de munte, treaptă/trepte mai largă/largi pe un versant
[Dealul Scaune/Subcarpații Vrancei]

 

smidă – deal, munte, la vremea numirii sale, acoperit de pădure tânără și foarte deasă, crescută/plantată în urma arderii celei vechi sau despăduririi
[Muntele Smida/Munții Tarcăului, Smida Floarei/Munții Tarcăului]
Etimologia este necunoscută.

 

 

 

stog – deal, munte, stâncă în forma unei căpițe, clăi de fân
[Stogul de Piatră/Munții Nemira; Vârful Stogu Mare/Mic/Munții Vrancei]

 

 

 

 

 

Ț

țigmă, țicmă, țigmău – vârful unei coline înalte și ascuțite
[Țigma cea Naltă/Munții Ciucului]

 

 

 

 

 

 

țiuă – munte semeț, vârf ascuțit de munte
[Vârful Țiua Mare/Neagră & Golașă/Munții Vrancei]
Există și varianta Chiua pentru acest oronim (cu o presupusă origine în maghiarul <kö=piatră, stâncă>).

 

 

țugui, țuguiat –
[Vârfurile Țuguiate/Podișul Babadag]

 

 

 

 

 

 

 

Z

zănoagă – deal, munte cu coastele netede (dar și căldare glaciară)
[Muntele Zănoaga/Munții Grohotiș]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie:

1. Burci, Iustina – L’entopique vârf (pic, sommet, cime) et ses particularités géomorphologiques et lexicales, Studii şi cercetări de onomastică şi lexicologie, 1-2/2014, Craiova
2. Conea, I. – Vrancea – Geografie istorică, toponimie și terminologie geografică, Edit. Academiei Române, București, 1993
3. Corbu-Domșa, Daniela – Termeni entopici în structurile toponimice din Ţinutul Dornelor, Analele Universităţii din Craiova.
Seria Ştiinţe Filologice. Lingvistică, 1-2/2010
4. Denciu, Ioan Dumitru – Recurs vrâncean III: topice, toponimice, curiozități, Pro Saeculum 7-8/2020, Focșani
5. Loșonți, Dumitru – Toponime românești care descriu forme de relief, Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2000
6. Macovei, Gabriela – Termeni geografici populari din Vrancea pentru noțiunea de “vârf ascuțit” și reflexele lor toponimice (I), Anuar de lingvistică şi istorie literară, 1983-1984, Iași
7. Petrovici, Emil – Ursoi, Orsoi, Ursoaie = Usoi, Osoi, Osoie, Osoaie ‘ubac’, Revue roumaine de linguistique”, 1968

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !