Din viaţa ieroschimonahului Ambrozie Rizea, nevoitor pe Culmea Şoimului/Dl. Istriţa/BZ

Cu acordul şi prin bunăvoinţa preotului Mihail Stanciu din Buzău, redăm mai jos un extras din cartea domniei sale, File de Pateric(1 buzoian (aflată în lucru).
– notele de subsol ne aparţin

foto: preot Mihai Stanciu – http://www.facebook.com/sahateni.sahat

Acest cuvios părinte se trăgea din neam vechi de moşneni din Greceanca(2, judeţul Buzău, şi s-a născut într-o familie cu mai mulţi copii, iar la vârsta de 15 ani intră ca frate în obştea mânăstirii Ciolanu [BZ-n.n.].

Aici era iubit de toţi, în mod deosebit, pentru două daruri duhovniceşti. Citea la strană(3 foarte frumos, clar şi fără nici o greşeală şi cânta îngereşte, de mişca inimile tuturor.

După 6 ani este tuns în monahism sub numele de Teodor, iar mai târziu merge la schitul Prodromul de la Muntele Athos pentru a învăţa acolo rânduiala schimniciei.

După 10 de ani revine la Ciolanu. I se încredinţează ascultarea(4 la oile mânăstirii. După un timp de ascultare este tuns ieroschimonah(5 şi se retrage la schitul Cetăţuia [metoc(6 al mânăstirii Ciolanu-n.n] sub numele de Ambrozie, unde stă până în 1925 când, după schimbarea calendarului (1924), este dat afară de episcopul locului. Smerit şi supus canoanelor Bisericii strămoşeşti, se retrage în apropierea satului natal. Pentru că averea părinţilor fusese împărţită, cu schima(7 în spate şi toiagul în mână, cu câteva unelte de la rudele rămase în viaţă, se urcă pe Culmea Şoimilor, acolo unde se juca în fiecare zi pe vremea când era copil şi păştea oile şi caprele părinţilor şi ale celor din sat. Acolo exista o scobitură în munte, cam la zece metri înălţime, datând, după unii, “de pe vremea tătarilor”, pe care începu să o adâncească, dându-i forma unei case ţărăneşti.

Chilia sa era săracă şi avea doar cele necesare. Era prieten cu vulturii şi şoimii, cu vrăbiile, căprioarele şi urşii. Până şi lupii i se supuneau.

Aici s-a nevoit cuviosul aproape 60 de ani în post şi rugăciune. Rugăciunile şi cântările lui se auzeau până jos în vale, astfel încât vestea despre un sfânt sihastru în viaţă ajunsese departe. Între ceasurile de rugăciune se ocupa cu rucodelia(8 coşurilor de răchită, a lingurilor de lemn şi a fuselor.

În zilele de post nu cobora din chilia sa decât după asfinţitul soarelui, pentru a se aproviziona cu hrana care consta din buruieni, rădăcini şi apă.

În celelalte zile cobora după pravila(9 de dimineaţă, mergând în satele învecinate pentru a-şi  vinde lucrul mâinilor sale, iar din banii obţinuţi îşi cumpăra hrana pentru un timp. Mărturii au ramas şi că ajuta oamenii la diferite munci ale câmpului: tăiatul viei, curăţatul pomilor, aratul ogorului.

Pe timp de vară umbla îmbrăcat ca un cerşetor şi desculţ, iar pe timp de iarnă purta ciubote date de diferiţi oameni din sat, o manta groasă de militar şi un culion(10 din postav.

Cunoscând limbile turcă şi greacă, mergea deseori la slujbele marilor sărbători din satele învecinate, unde cânta la strană, ca mare protopsalt(11, troparele(12, pricesnele(13şi catavasiile(14 zilelor.

Fiind un vajnic luptător şi apărător al vechiului calendar, nu îi era îngăduit să slujească în sfântul altar însă preoţii îi dădeau voie să se împărtăşească din Sfântul Potir(15 la vremea cuvenită.

Nedespărţit de metaniile(16 de lână pe care şi le confecţiona singur şi le schimba o dată la cinci ani şi nici de paramanul(17 său cu care dormea şi noaptea, se smerea înaintea oamenilor şi înaintea copiilor pe care-i iubea atât de mult încât, atunci cand îi vedea desculţi, se descălţa şi le dădea încălţările sale sau rupea din mantaua lui şi le învelea picioarele arse de soare sau îngheţate.

Stând la poveşti cu episcopul Epifanie(18, acesta mi-a povestit cum, într-o dimineaţă de toamnă târzie, înaintaşul sau, episcopul Antim Angelescu, ieşind din catedrala în care slujise, l-a vazut pe părintele ieroschimonah Ambrozie stând pe treptele bisericii, de unde ascultase, în frig, întreaga slujbă. Când l-a văzut, ierarhului i s-a făcut milă de el şi l-a invitat în palatul episcopal ca să se încălzească şi să stea la sfat cu el. Cuviosul a scos din straiţa lui o sticlă cu ţuică de prune din livada pe care o plantase în faţa chiliei sale şi, bând amândoi din ea…, au adormit înainte de servirea mesei. Când episcopul s-a trezit şi-a dat seama că pustnicul plecase cu Ceaslovul(19, Evanghelia(20, un sfeşnic, lumânări şi tămâie, plus culionul chiriarhului(21.

A doua zi, ierarhul a vizitat parohiile Greceanca, Vispeşti(22 şi Breaza. Apoi, a cerut celor care-l însoţeau să îl conducă la chilia cuviosului Ambrozie. Ajuns în vale, printre pruni, l-a strigat pe nume şi, după un timp, i-a răspuns pustnicul, cerându-şi iertare pentru graba cu care a plecat, luând cu sine şi ceea ce îi era de folosinţă.

,,- Aveaţi prea multe, Prea Sfinţia Voastră, iar mie îmi erau de folos la Pravilă(9!”

A mai trăit sihastrul în smerenie şi rugăciune până la 13 septembrie 1980, când s-a mutat la Domnul (avea 91 de ani), ultimele zile petrecându-le într-un azil al Bisericii Ortodoxe pe Stil Vechi din judeţul Ilfov, mai apoi adăugându-se în ceata cuvioşilor părinţi, fiind înmormântat în curtea bisericii din Breaza, judeţul Buzău.