Pe Muntele Tatălui din Munții Ciucului
Pentru a citi descrierea traseului, executaţi click aici !
Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !
Traseu: Popoiu (Palanca/BC) – Valea Popoiului – Piscu Aldămașu – Mt. Popoiu – Fântâna Rece – Mt. Tatălui – Plaiul Fântâna Seacă – Bâtca Ciugheșului – Popoiu
7:30
De la gura Popoiului …
… suim pe … vale …
… până la primul drumușor ce deviază spre dreapta, …
… pe care îl părăsim pe primul tăpșan !
De pe următorul tăpșan realizăm un larg tur de orizont, … de vreo 270 de grade !
Prezentul, turistic vorbind, între trecut și viitor, …
… sau, din punct de vedere filozofic, de unde venim și încotro ne ducem: …
… de jos, sus, …
… de la o generație la alta !
Mai privim o dată în urmă …
… înainte de a trece, de pe fața nordică a piciorului pe care am urcat, …
… pe muchia sa (orientată spre est), …
… ajungând ceva mai sus, …
10:00
… pe Piscul Aldămașului, …
… de unde putem vedea Ceahlăul !
Urmăm plaiul care unește Piscul Aldămașului cu Muntele Popoiu, marcat cu simbolul rețelei de trasee turistice și de pelerinaj “Calea Mariei – Via Mariae”, ce leagă sanctuarele din Europa Centrală, dedicate Maicii Domnului.
În față ne apare deja Vârful Popoiu !
Popas de … conjunctură !
Alunar !
[Pentru informații despre această pasăre accesați link-ul muntesiflori.ro-alunar !]
Ne apropiem … vertiginos de Muntele Popoiu !
În final, pe un drum …
… cotit, …
12:00
… ajungem pe culmea Popoiului !
De curând, a fost montat aici, unde a existat un post de pază al frontierei dintre Austro-Ungaria și România, un panou cu informații despre loc !
Alte … informații, culese de primprejur !
Întoarcem timona cu 90 de grade spre est și traversăm pădurea ce acoperă culmea Fântâna Rece, …
… coborând la izvorul cu același nume, obârșie a Pârâului Boroș.
Admirăm ingeniozitatea estetică a amenajării izvorului …
[În preajma sa este ascunsă o geocutie !]
… și profităm de comoditatea oferită de terasa cabanei de lângă izvor, deși a fost singurul loc în care ne-a șfichiuit vântul !
De pe înscrisul prins pe unul dintre pereți nu am aflat cui aparține cabana, ci cum pot fi îndepărtate căpușele cu care ne putem procopsi (dacă, eventual, luăm masa pe terasă – n.n.), cu ajutorul unui băț de chibrit, mirosul de fosfor pe care îl emană gămălia acestuia fiind un veritabil drog pentru căpușe, determinându-le să-și scoată capul de sub pielea noastră. Așteptăm cu … nerăbdare vara pentru a testa metoda !
Lăsăm în urmă izvor, cabană, … căpușe, îndreptându-ne …
… spre Muntele Tatălui !
Scurtă escală pe un vârf intermediar, …
… de unde mai vedem o dată Ceahlăul; …
… apoi ne mai … vedem și de drum, …
14:30
… căci avem de cucerit un vârf de 1.334 m !
Crucea instalată aici, dar mai ales suportul ei, amintește de una dintre bornele hotarului dintre Austro-Ungaria și România (acest punct apare pe o veche hartă militară românească ca fiind marcat prin “Stâlpul 67”); borna de alături, pe care este înscris anul 1942, e, probabil, o relicvă a hotarului dintre România și Ungaria, cel stabilit în urma Dictatului de la Viena (30 august 1940).
[Vârful Tatălui – Apahavas sau Ciugheș pe diverse hărți – este, de acum, … dotat cu o geocutie !]
Panoramă N-E-S !
Panoramă S-V-N !
Coborâm, cam de-a dreptul, de pe Vârful Tatălui, tăind potecă printr-un colț de pădure tânără !
Fiind gata să părăsim platoul Muntelui Tatălui, …
… pornim, instalându-ne pe Plaiul Fântâna Seacă !
Ne dăm drumul …
… la vale, …
… pe trepte succesive, …
… cu platforme de regrupare, …
… spre Bâtca Ciugheșului, …
… un plai cvasiorizontal !
Solitudini … relative !
Antenele GSM de pe Bâtca Ciugheșului sunt reperul ce anunță coborârea spre satul Popoiu; …
… de-a … schiurile sau de-a … sania !
17:00
Pentru a vedea imagini, în parte, ale aceluiași traseu, cu intrarea însă pe la Cetatea Rákóczi, executați click aici !
O sinteză a traseelor de drumeție pe culmile din extremul nord-vestic al Munților Ciucului poate fi găsită aici !