Din Moreni (Berzunţi) pe dealurile din jurul Berzunţiului Negru

17. Moreni (sat Berzunţi) – Dl. Stânei – Dl. Dragomir – cătun Bâşca (sat Dragomir, comuna Berzunţi) – sat Buda (comuna Berzunţi) – Dl. Ghilea – Dl. Stratieru (517 m) – Dealul Turluianului – Dl. La Stejarii Mândrii (457 m) – Fundul Cormăneşti – Dl. Papurei – Moreni

Caracteristici:

– circuit
– lungime: cca 16 km; durata: cca 7 h;
– diferenţă de nivel: cca 100 m
– grad de dificultate: uşor.

Acces:

În Moreni, parte a satului Berzunţi, se ajunge din localitatea Livezi, pe DJ 117, Livezi – Moineşti – Zemeş. De la intersecţia acestuia cu DN 11 (suprapus peste E 574), Braşov-Bacău, aflată la 35 de km de Bacău şi 18 km de Oneşti, mergem 9 km (pe un drum asfaltat, dar deteriorat) spre satul Berzunţi. De la placa indicatoare ce ne informează că intrăm pe teritoriul comunei Berzunţi facem circa 4 km până în fostul sat Moreni (acum component al satului Berzunţi), unde, în dreptul bisericii, aflate pe dreapta, cotim pe uliţa ce trece prin faţa ei şi ne oprim la terminarea asfaltului, după cca 1 km, de unde începe drumul forestier de pe valea pârâului Berzunţiul Negru.

Dinspre Moineşti parcurgem  25 km pe drumul DJ 117, pe jumătate din distaţă, neasfaltat. Ieşind din Moineşti pe şoseaua de centură, chiar înainte de a intra pe şoseaua spre Bacău (DJ 2G, Comăneşti-Bacău), unde se află şi intersecţia pentru cartierul Lucăceşti şi comuna Zemeş (spre stânga), pleacă spre dreapta, segmentul din DJ 117 ce uneşte Moineştiul cu Berzunţiul; există o placă indicatoare în acest sens. Traversăm satele comunei Poduri: Valea Şoşii (unde cotim spre stânga), Prohozeşti şi Bucşeşti (unde cotim de două ori spre dreapta, lăsând în stânga direcţiile spre Cornet-Ardeoani şi Româneşti-Tescani, la această a doua intersecţie terminându-se asfaltul). Din Bucşeşti, pe drum neasfaltat (cca 8 km) coborâm în valea Cernu, trecem prin satul cu acelaşi nume şi ajungem în satul Buda, de unde drumul este din nou asfaltat. Din Buda mai avem cca 6 km până în Moreni, din care 2 km din centrul comunei Berzunţi până la gura pârâului Berzunţiul Negru, marcată de prezenţa bisericii din Moreni.

Descrierea traseului:

Chiar din locul de unde începe drumul forestier vom urca pe dealul Stânei, extremitatea estică a Dealului Dragomir, deal ce formează versantul drept al pârâului Berzunţiul Negru. Urcuşul e “la liber”, pe lângă gardurile naturale, din mărăcini şi salcâmi, ce despart viile şi livezile, ce acoperă botul de deal, de păşunea ce-i îmbracă versantul dinspre pârâu (pe un sector redus). Învingem repede şi uşor cei 50 de metri diferenţă de nivel ce ne despart de culmea relativ orizontală a dealului, tăind un colţ de pădure. Drumul de căruţe de pe culme este mărginit în stânga de terenuri agricole, mai mult sau mai puţin îngrădite, iar în dreapta de o păşune largă, care, la rândul ei, este limitată de pădurea de pe versantul drept al Berzunţiului Negru. După ce trecem pe lângă o mică stână, vom coborî în prima dintre cele 4 şei care fragmentează relativa orizontalitate a Dealului Dragomir. Din şa drumul ocoleşte spre dreapta, de-a coasta, contrapanta şeii, iar în ultima sa parte, trece prin pădurea de pe versantul nordic al Dealului Dragomir, dar aproape de marginea de sus a acestuia. Ieşim din pădure deasupra unei vâlcele largi, deschise înspre valea Berzunţiului Negru. Drumul ocoleşte amplu, prins între gardurile  ce despart parcelele agricole, versantul stâng al vâlcelei şi pădurea de pe el, orientându-se întâi spre sud, pentru a coti apoi, repede, spre vest, care este direcţia noastră principală până în satul Buda. Apoi, drumul de căruţe se lasă  în a doua şa a Dealului Dragomir marcată de prezenţa câtorva sălaşe pe contrapanta şeii. În şa drumul se bifurcă, ramura stângă ducându-se la vale, spre Berzunţi, iar ramura dreaptă, pe care o urmăm, coboară spre valea Berzunţiului Negru. Înainte însă de a ajunge în dreptul sălaşului aflat în extremitatea nordică a contrapantei şeii, cotim cu 90 de grade spre stânga şi urcăm din nou, pe un drum lutos şi abrupt, pe culmea Dealului Dragomir. Odată ajunşi sus, alegem drumul cel mai din dreapta ce duce spre marginea pădurii. Pătrundem în pădure şi o străbatem spre stânga pe o porţiune, ţinându-ne aproape de marginea ei de sus (dinspre deal). Coborâm spre cea de-a treia şa a Dealului Dragomir. Avem în faţă primele case ale cătunului Bâşca. La baza şeii, de unde drumul se bifurcă, cotim cu 90 de grade spre stânga, suim din nou pe culmea dealului, şi, la o nouă  despletire a drumului în două, cotim spre dreapta. Drumul, pătrunde în scurtă vreme în sat, transformându-se în ulcioară, şi, în scurt timp, în uliţă principală a acestuia. Cât timp străbatem satul ţigănesc, ne vor lua ochii culorile şi formele insolite ale majorităţii caselor: noi, mari, colorate, cu două niveluri, mai mult sau mai puţin terminate – consecinţe ale anilor petrecuţi de aproape toţi bărbaţii satului în străinătate. Uliţa ne lasă în ultima şa a Dealului Dragomir, în punctul ei cel mai de jos aflându-se şcoala satului. De aici devine drum asfaltat, şi urcă până la marginea vestică a satului Buda, unde întâlneşte DJ 117 în punctul în care acesta coboară de pe Dealul Dragomir în valea râului Cernu, afluent al Tazlăului. În vale drumul se bifurcă, un braţ, asfaltat, deserveşte Mânăstirea Sf. Sava, celălalt, neasfaltat, continuă ca DJ 117 până la Moineşti.

Noi rămânem pe culmea Dragomirului, dar schimbăm direcţia cu 90 de grade spre nord, şi intrăm în partea de pe deal (Ghilea) a satului Buda, pe o uliţă asfaltată care, înainte de a depăşi ultimele case, devine drum de căruţe; suntem deja deasupra izvoarelor râului Berzunţiul Negru. Drumul urcă uşor până pe platoul somital al Dealului Stratieru (Strateiu pe unele hărţi, pe altele, al lui Stoian), trece printr-o poieniţă aflată la marginea pădurii ce acoperă începutul interfluviului dintre valea Berzunţiului Negru şi valea Srâmbei (tot afluent al Tazlăului), orientat vest-est şi numit generic Dealul Turluianului.  Pe un fag, dar şi pe un pop de ciment, remarcăm borna V 36, din dreptul căreia schimbăm direcţia spre  vest, pentru a continua pe Dealul Turluianului. Satul Turluianu se află în sectorul median al văii Strâmbei fiind aşezat pe vale şi pe alte două trepte altitudinale ale versantului stâng al văii; îl vom avea sub ochi mai tot timpul cât vom parcurge interfluviul. Drumul aproape orizontal, traversează un pâlc de pădure, trece apoi pe lângă o gospodărie permanentă şi pe lângă pădurea de pe valea Berzunţiului Negru, taie iarăşi un petic de pădure şi iese într-o poiană întinsă acoperită de păşune. Aici putem să ne oprim pentru a admira în toată splendoarea ei culmea principală a Munţilor Berzunţi, cuprinsă între cele mai înalte vârfuri: de la vest, Tarniţa (892 m), Bulimandru (978 m) şi Măgura (984 m). În continuare drumul se alipeşte, când orizontal, când în urcuş uşor, pădurii dinspre valea Berzunţiului Negru. După ce coboară aproape insesizabil spre valea Strâmbei, virează brusc spre dreapta, înaintează pe lângă câteva gospodării, şi suie accentuat, spre marginea pădurii de lângă care se îndepărtase. Ajungem, de fapt, pe un platou înierbat, nod orografic pentru trei interfluvii: Dealul Turluianului, pe care am venit,  interfluviul delimitat de valea Strâmbei şi valea Verşeşti (alt afluent al Tazlăului) şi interfluviul dintre Berzunţiul Negru şi valea Verşeşti pe care vom continua drumeţia. Ne aflăm în locul numit “La Stejarii Mândri”, zice-se, după numele unei cabane silvice care a ars cu ani în urmă, punct important, de schimbare a direcţiei spre nord. Conform altor surse, denumirea locului ar fi “La Stejarii Mândrei”, ortografiat, conform pronunției locale, “Mîndrii”.
Privirile ne sunt atrase cu deosebire spre al treilea interfluviu, nu doar din motive …. de orientare, ci, mai ales, datorită aspectului cromatic al culmilor, cele dinspre Verşeşti fiind acoperite cu păduri de conifere, cele dinspre Berzunţiul Negru, cu foioase. Vom coborî într-o înşeuare întinsă, orizontală şi acoperită de păşuni prin al cărei capăt sudic vom pătrunde în pădure, mai bine spus … între păduri, drumul de căruţe fiind trasat pe graniţa dintre conifere (pădure relativ tânără şi deasă, mai puţin accesibilă) şi foioase, mult mai prietenoasă. Dar, până să ne înghită pădurea pentru circa o oră, trecem mai întâi prin şa şi aruncăm o privire spre nord: la picioarele noastre, se înşiră de-a lungul pârâului Verşeşti, satul cu acelaşi nume. Ridicând privirile spre orizont, surprindem desfăşurarea coamei Culmii Pietricica, de la Poiana Cireşului (în sud, deasupra comunei Helegiu) şi până aproape de capătul ei, la Mărgineni, lângă Bacău.

Drumul prin pădurea curată, bine întreţinută, fără urme de tăieri și căzături – crengi şi resturi de trunchiuri -, pe deasupra obârşiilor Verşeştiului şi ale Berzunţiului Negru, este fără istorie. Orizontul este închis, o singură poiană apărând după prima treime, împădurită, a traseului. La capătul poienii, spre valea Berzunţiului Negru, pleacă un picior lateral ce desparte doi afluenţi ai acestuia. Un braţ al drumului ce coboară pe el printr-o şa pitorească şi neîmpădurită ne poate ademeni uşor. Existenţa bornei II 228 la intersecţia drumurilor rezolvă problema alegerii direcţiei (înainte). Drumul este lejer şi relaxant, doar spre final suind o pantă lungă, pe o denivelare nesemnificativă însă. Cât priveşte orientarea, ea este facilitată de drumul de căruţe – folosit pentru lucrări forestiere – fidel liniei de maximă altitudine a interfluviului şi cu puţine bifurcaţii, marcat cu benzi roşii dublate de altele albe consemnând hotarul silvic dintre parcele de pădure de stat (coniferele), respectiv, private (foioasele). Nu departe, o altă bornă, II 284, marchează o nouă intersecţie, Eludăm  drumul din stânga, oricum mai puţin clar, şi mergem pe cel din dreapta. La capătul urcuşului – pomenit anterior, când pădurea de conifere din stânga noastră se termină, cotim spre dreapta. În colţul terminal al pădurii de conifere există borna II 274, pe la care nu trecem, decât eventual iarna, când drumul ar putea fi estompat de plapuma de zăpadă. Urmează o porţiune orizontală ce se sfârşeşte la borna II 233bis de unde părăsim oarecum pădurea, drumul pe care apucăm fiind trasat pe la marginea ei, în stânga locul fiind acoperit de livezi şi mirişti. Lăsăm drumul principal, marcat cu roşu-alb, să meargă spre sud, iar noi coborâm spre valea Berzunţiului Negru, către vest. După 5-10 minute drumul se îndepărtează de pădure, adâncindu-şi şleaurile între maluri îmbrăcate cu tufe de mărăcini, urmărind linia de pantă maximă a unui interfluviu (Dealul Papurei) între ultimul afluent al Berzunţiului Negru şi un pârâu tributar Berzunţiului/Moreniului (în care se varsă şi Berzunţiul Negru). Dar, când, pe la jumătatea pantei, în dreapta noastră, se deschide, prin gardul des de mărăcini, o fereastră spre valea Berzunţiului Negru, părăsim drumul şi alegem să coborâm, în dreapta,  de-a lungul unei vâlcele largi şi acoperite cu iarbă din care se formează ultimul afluent al Berzunţiului Negru. Locul e numit Fundul Cormăneşti. La jumătatea pantei apar şi primele izvoare. Aproape de finalul coborârii depăşim un ultim prag distinct, şi ne lăsăm la vale, lângă firul Berzunţiului Negru, pe care îl traversăm pentru a ieşi la drumul forestier, la mai puţin de 50 de metri de locul de unde am început traseul.

Addenda:
Chiar la intersecția dintre DJ 117 și drumul forestier de pe valea Berzunțiului Negru se află biserica având hramul Sfinții Arhangheli ce deservește cătunul Moreni. A fost ctitorită de starețul fostei Mânăstiri Berzunți, Costache Macarie, în anul 1837. De atunci, biserica a suferit mai multe reparații capitale, îndeosebi, în urma cutremurele care au afectat-o. Pictura, în tehnică monumentală al secco, a fost realizată între anii 2000-2001 de pictorul băcăuan Dorin Macovei (n. 1961).

– pentru imagini din traseu, executaţi click aici !

– pentru a citi descrierea altor trasee din Munţii Berzunţi executaţi click aici !