La Borghez (Culmea Pietricica/Subcarpații Tazlăului)

Brătila (de Sus/Mocani) – Dl. Poiana Mare – Dl. Lui Ghihănuş – Dl. Stejăriş – Vf. Capăta – 
a) Fântâna “La Borghez” – Valea Căprian – Plaiul Căprianului – Dl. Cireşu – Schitul Cireşu (varianta de vară) – …
b) Vf. Muntelui – Vf. Cireşu – Schitul Cireşu (varianta de iarnă) – …
… Vf. Cireşu – Valea lui Drag – Dl. Orzina – Brătila de Sus

Acces:
Mergând pe  DN 11/E 574, Braşov-Bacău, ajungem în satul Brătila situat la 10 km de Onești și la 45 de km de Bacău. Îndată ce intrăm în satul Brătila dinspre Onești, când șoseaua națională face o curbă accentuată spre stânga, se desprinde spre dreapta un drum asfaltat (DC 160) care după câțiva metri, la o primă intersecție, o ia spre stânga, traversează podul peste râul Tazlău,  lasă în urmă prima parte a stului Brătila de Jos (numită și Ciortea), și se îndreaptă spre Brătila de Mijloc, supranumită Răzeși. Cam după doi km de la pod, virăm cu 90 de grade spre stânga, îndepărtându-ne de pârâul Bratila, cu care am mers paralel, și urcăm ușor spre Brătila de Sus sau Mocani. În scurt timp revenim la vechea direcție, iar după 1 km, într-o intersecţie largă, cotim la dreapta, ajungând aproape de un pod peste pârâul Brătila, unde asfaltul se termină. Înainte cu 50 de metri de pod oprim însă, în dreptul bisericii, unde găsim un loc potrivit pentru parcare. Biserica, ce are hramul Sf. Nicolae, a fost construită între anii 1927-1939 pe locul unei vechi biserici de lemn, ridicate de enoriaşi în 1781. În urma reparaţiilor din 1998 biserica actuală a fost pictată și în interior(*.

foto: Google Earth

Descrierea traseului:
Trecem podul peste pârâul Brătila şi începem să urcăm pe uliţa de dincolo de el, spre Dealul Poiana Mare. Depășim ultimele case din Mocani, și continuăm pe un drum de căruţe ce taie, spre sud, tarlale agricole. După 1 km, când drumul se bifurcă, o luăm la stânga, tot printre ogoare, și, cam în 10 minute, ne aflăm la baza Dealului lui Ghihănuş, spre a cărui culme, acoperită parțial cu o pădure de fagi și stejari, suim lejer, deoarece diferența de nivel e mică. Culmea dealului se prelungeşte spre nord, dar drumul nostru coboară spre est, într-o poiană largă, intersectându-se cu un drum forestier. Acesta parcurge, pe curbă de nivel, versantul vestic al Pietricicăi, de sub Dealul Cireşu (din dreptul Delenilor/Helegiu) până la Dealul Gogâlna (deasupra Sloboziei/Oneşti). Pe el vom coborî, la finalul traseului, de pe Dealul Cireşu. La încrucișarea drumurilor găsim borna IV 82 de la care pleacă benzile roșii ale unui marcaj forestier, ce ne ghidează spre dreapta, şi pe care le însoțim, după ce traversăm drumul, pentru a urca pe Dealul Stejăriş. Urmărind marcajul, ajungem mai întâi pe culmea unui interfluviu minor, apoi, în urcuș mai susţinut,  pe coama altuia, local, ceva mai important. Dacă nu pierdem marcajul, ajungem la borna IV 78, de unde o luăm spre stânga, pe noul interfluviu, până la un nod orografic, de asemenea reper local, marcat de borna IV 76. E momentul să schimbăm direcţia spre dreapta ca să coborâm într-o mică şa și să-i urcăm apoi contrapanta. La capătul ei dăm de intrarea într-o poiană întinsă, curată,  îngrijită – cu  iarba cosită, aranjată în clăi, cu hrănitorile din preajmă aprovizionate și cu o colibă din leaţuri căptuşită cu fân – amenajată de silvicultori ca loc de pândă pentru vânătoare. După ce facem un scurt popas, îndemnaţi mai ales de aspectul bucolic al poienii, o părăsim prin colţul ei sud-estic (dreapta-sus), pe la marginea unui pâlc de conifere ce face notă discordantă, dar pitorească în ansamblul pădurii de fag amestecat cu stejar. Mergem pe o potecă lată, mai puţin clară însă, în urcuş lejer, spre culmea principală a Pietricicăi, fără a scăpa din ochi benzile roşii ale marcajului silvic, până la borna IV 72 bis, indiciu că am atins culmea. Sectorul pe care ne aflăm este numit Culmea Benii. În dreapta, spre sud, pădurea ce acoperă în cvasitotalitate Culmea Pietricica, se termină, iar în stânga, direcţia spre care se prelungește traseul nostru, la câteva minute de mers, se află cel mai înalt vârf al Pietricicăi, Capăta(**, de 745 m. Nu iese în evidenţă decât prin faptul că e pleşuv; în poiana circulară ce-l acoperă se văd doar câţiva corni răzleți. De vârful Capăta se leagă printr-o şa, foarte joasă, urmare a eroziunii regresive … agresive a Văii Mari (tributară Trotuşului), partea terminală sud-estică, a Culmii Pietricica, Platforma Pănceşti.

Străbatem Culmea Pietricica spre nord, pe un drum bine individualizat, împreună cu benzile  roşii ale marcajului silvic. Culmea este puţin sinuoasă atât pe orizontală (are doar o uşoară curbură spre stânga), cât şi pe verticală, tendinţa fiind de coborâre, cu o mică treaptă ascendentă. După 30 de minute de plimbare pe plaiul (împădurit) al Pietricicăi ajungem sub Vârful Muntelui, într-o şa marcată de borna IV 48. Este punctul de despărţire a celor două variante ale traseului: pentru a parcurge varianta de iarnă mergem înainte, pe culme (b); pe cea de vară o descriem în continuare:

a) Din şa ne orientăm strict spre est; începem să coborâm, prin pădurea sporadic defrișată, cam fără potecă (există totuşi o părere de fost drum de exploatare), flancați în dreapta şi în stânga de două obârşii seci în amonte, dar activate ceva mai jos și, în scurt timp (15 minute), ieșim în capătul unui şir de poieni, prins între pâraiele formate de cele două obârşii. În extremitatea sudică a marginii de sus a primei poieni se află un izvor de apă minerală, parţial captat şi amenajat sub forma a două bazine de ciment construite de către locuitori ai satului Dumbrava (Gura Văii) în anul 1968. Apa este slab sulfuroasă, necarbogazoasă. După ce testăm apa și constatăm că nu e chiar pe gustul nostru, o luăm din nou la drum.

Coborâm pe drumul de căruţe ce urmăreşte interfluviul plat şi poienit dintre cele două obârşii pe care le-am urmărit venind de pe culmea Pietricicăi. După aproximativ jumătate de kilometru, drumul coteşte spre dreapta, îndreptându-se către satul Capăta. E vorba totuşi de o intersecţie, căci din cotul precizat se menţine pe acelaşi interfluviu un mai vechi drum de căruţe, estompat în vegetaţie din cauza nefolosirii lui. Cu 150 m mai jos cele două pâraie se unesc, formând pârâul numit Căpreanu. Traversăm confluenţa și pătrundem în poiana de pe versantul stâng al pârâului din stânga. La capătul poienii pășim peste pârâu şi lăsăm în urmă un pâlc de pădure, pentru a intra într-o poiană largă, aflată pe dreapta pârâului Căprianu. Drumul nostru întâlneşte chiar la trecerea peste Căprianu un altul transversal, pe care îl urmăm spre dreapta, tăind oblic poiană spre colţul ei din stânga-sus. Străbatem, sucesiv, un brâu de pădure, o poiană, încă un brâu de pădure şi, din nou, o poiană, timp în care drumul s-a arcuit spre stânga, urmând o curbă de nivel pe o direcţie paralelă cu valea Căprianului. Din a doua poiană, drumul intră, pentru mai mult timp, în pădure, cotește încă o dată spre stânga şi întâlneşte un alt drum pe care mergem în aceeaşi direcţie. Foarte repede acesta răzbate într-o nouă poiană, pe la a cărei margine nordică, ne lăsăm, în cele din urmă, în albia Căprianului.

Menţionăm că până aici se poate coborî şi prin albia Căprianului (1,5 km), dar fiindcă e ruptă de inundaţii, suntem nevoiţi să … țopăim de nenumărate ori prin apă şi să ocolim trunchiurile căzute sau resturile de tăieturi.

Trecem pe malul stâng al Căprianului și, înainte de a continua, observăm un interesant minicanion, la nivelul albiei râului: pe o lungime de câţiva metri, Căprianul meandrează prin şanţul săpat printr-o placă de conglomerat grezos.
Lăsăm în urmă pârâul și începem să urcăm pe drumul care ne conduce printr-o poiană pe direcția sud-nord. Când ajungem în capătul ei nordic și drumul se bifurcă, optăm pentru braţul drept ce se strecoară printr-o pădurice și ne scoate într-o vale largă, al cărei versant din amonte este acoperit cu vii. Suim pieziș pe coama versantului stâng al văii, de unde vedem, în dreapta-jos Balta lui Bako, un simplu iaz, amenajat pentru piscicultură, pe unul dintre maluri  aflându-se gospodăria proprietarului, un locuitor din Fundu Răcăciuni. De pe malul nordic al lacului imaginea este  mai cuprinzătoare și mai pitorească și de aceea coborâm spre stânga, urmând drumul pe care am venit. Spre nord și est lacul este străjuit de pădure, iar spre nord-est se văd loturi agricole mai mult sau mai puțin cultivate.

De pe malul nordic al lacului, facem stânga-mprejur şi urcăm, pe la marginea din dreapta a pădurii, pe un drum de căruţe ce pătrunde îndată în pădure ducându-ne spre nord, până la reîntâlnirea cu drumul pe care am venit la iaz, de unde ne orientăm spre dreapta. Remarcăm, în treacăt, un pâlc de răchiţi ce au ocupat locul unui mai vechi iaz colmatat, o baltă mai apărând când şi când, mai ales la topirea zăpezilor. Lângă fostul iaz întâlnim şi un drum forestier pe care ne deplasăm spre nord (stânga). Ieşim din pădure şi traversăm obârșia seacă a unui afluent al Căprianului, pentru a ajunge pe versantul ei stâng, numit Plaiul Căprianului, interfluviu între pârâul omonim şi pârâul Răcăciuni. Pe Plaiul Căprianului prindem un vechi drum petrolier ce deservea o sondă, dezafectată de mult. Cale de doi kilometri, mergem de voie, pe drumul trasat printre ogoare, vii şi livezi, având în faţă imaginea Culmii Pietricica şi turlele bisericii şi al clopotniţei Schitului Cireşu ișite din pădurea de pe culme. Lăsăm în urmă … sectorul agricol și ne lăsăm călăuziți de drum, pe la marginea pădurii ce acoperă versantul drept al plaiului (numit, pe acest sector, Dealul Cireşului), învecinat în stânga drumului cu o poiană largă, vreme de 20-25 de minute la capătul cărora drumul petrolier ia sfârşit. Platforma pe care a fost sonda este acum plantată cu salcâmi. Din poiană începem să urcăm, ceva mai accentuat, pe un drum de exploatare care, după jumătate de kilometru, face două serpentine ce ne permit să ne mai relaxăm. După ultimul cot spre dreapta, unde lăsăm un braț să se ducă de-a coasta, spre sud, trecem pe lângă o fântână părăsită şi ajungem lângă schit. La ultimele noastre vizite acesta era nelocuit, cum îl găsim și cu acest prilej. Un bătrân călugăr, Pahomie, de la Mânăstirea Bistriţa/NT, ieromonah (preot), moştenind o bucată de pământ, a început aici construcţia unei biserici, impresionante ca dimensiuni. Cu ajutorul locuitorilor din satul Deleni (Helegiu/BC), a reuşit să-i ridice pereţii, din bârne, şi să o acopere cu tablă. Pe acoperiş se află 8 turle. În preajmă a fost zidită din bolţari o clădire destinată chiliilor, bucătăriei dar şi unui paraclis. În 2006 ieromonahul Pahomie a fost ucis, pentru un cal, de fiul femeii care gospodărea pe lângă schit. Ierarhii bisericii au trimis, în câteva rânduri, călugări să continue lucrarea începută de Pahomie, dar  aceștia nu au avut chemarea necesară pentru a o duce la bun sfârșit, lăsând biserica să cadă în uitare și paragină.
Poiana în care se află schitul este dominată dinspre sud-vest de vârful Cireş. Din ea pleacă spre vest, către Deleni, un drum de exploatare din care se desprinde drumul de culme al Pietricicăi, direcţionat spre sud şi nord (la 50 de metri, spre nord, în pădure, se află clopotniţa schitului înaltă de circa 10 m). Noi mergem pe drumul de culme spre sud și, după circa 5 minute, acesta se bifurcă. Deși este mai puțin clară, urmăm ramura din dreaptă, o … urmă a unui vechi drum de tractor, care ne scoate, în coborâre rapidă și sigur, la drumul forestier de curbă de nivel, reprezentând partea nordică a celui întâlnit la începutul traseului sub Dealul Stejăriş (am … prezis că pe el ne vom întoarce). Suntem deasupra uneia dintre obârşiile pârâului Văereni/Valea Rea  (ce desparte satele Brătila şi Deleni), numită Valea Rotunda. Ne îndreptăm spre Valea lui Drag, cealaltă obârşie a pârâului Văereni, până unde avem de mers 1,5 km. Drumul ne duce în jos, pe lângă valea adâncită în stânga noastră şi mult deasupra ei, înconjurând o măgură acoperită cu pădure de pini. La finele ocolului versanţilor estic şi sudic, traversăm Valea lui Drag şi suim, spre dreapta, pe coama Dealului Orzina. De sus, vedem satul Brătila şi cât mai avem de mers. La câţiva metri, în drepta, dăm de capătul unui drum de căruţe ce ne coboară timp de 10 minute, pe păşunea de pe versantul dinspre sat al dealului, spre o uliţă pe care ajungem, după 300 de metri, la biserica “mocanilor”.

b) Din şaua de sub Vârful Muntelui suim pe vârf pe o pantă moderată, ultima parte fiind aproape orizontală. Coborâm într-o mică înşeuare de unde ieşim deasupra unei obârşii largi, despădurite, dar acoperite de lăstărişul fagilor ce au recucerit-o. Avem astfel vizibilitate spre nord, peisajul fiind dominat de prezenţa Schitului Cireşu. O luăm în jos spre stânga, pe linia culmii, urmărind benzile roşii verticale ale marcajului silvic, până la o şa joasă, din care continuăm pe un drum de exploatare, fidel unei curbe de nivel, până ajungem la drumul ce vine de pe Plaiul Căprianului la schit, la câţiva metri mai jos de fântâna părăsită de pe marginea lui. Putem să mergem şi pe linia culmii Pietricicăi, să urcăm panta până pe Vârful Cireşu de unde, în 5 minute, ne lăsăm în poiana schitului.