Din Larga/Dofteana, circuitul pârâului Brădățelu

25. Larga – gura Brădățelului – Dl. Cicorii – valea Huitorii – Dl. Huitorii – Dl. Tărcăghiș – Podeiu Mare – Vf. Ciungilor – Muchia Barcui – Larga

Caracteristici:
– circuit;
– lungime: circa 9 km; durata: cca 6 h;
– demivelare: cca 400 m

Acces și … alte consemnări:
Satul de reședință al comunei Dofteana se află, în parte, pe DN 12 A, Miercurea Ciuc – Onești, la 24 km de Onești (80 de Miercurea Ciuc); cea mai mare parte a sa se întinde de-a lungul pârâului Dofteana. Drumul asfaltat paralel cu pârâul are un  corespondent, de asemenea asfaltat, vizavi de intersecția lui cu DN 12A, ce deservește satele Cucuieți și Larga, pendinte, amândouă, de Dofteana. Din intersecție, aflată spre extremitatea estică a Dofteanei, urmăm acest din urmă drum, traversăm Trotușul, pentru ca imediat apoi, din intersecția ce urmează, să alegem brațul stâng, cel pentru Larga. De cum ne înscriem pe direcția corespunzătoare, se poate observa sub fruntea malului înalt din dreapta un abri înalt de vreo 4-5 m și la fel de larg, nu însă foarte adânc. Este rezultatul eroziunii diferențiate, produsă de apele de infiltrație și favorizată de procesul de îngheț-dezgheț, dar mai ales de friabilitatea și lipsa de coeziune a stratelor: o mixtură de gresii cu intercalații de pietrișuri slab cimentate. Abriul e numit Ochiul Huitoarei, după numele dealului în care e cantonat. [Huitoare – loc în care huiește/vuiește vântul sau apa – în acest ultim caz, cu referire la cascade; aici – la Dofteana – e vorba despre vânt, ca și la Huitoarea de deasupra satului Slobozia/Onești – o șa largă, cumpănă de ape, în bătaia vânturilor.]

foto: Marelena Pușcarciuc

Ochiul Huitoarei are și o semnificație locală aparte, el reprezentând un soi de barometru: dâra întunecată de pe peretele din fund al abriului, datorată umezelii sale cvasipermanente, este, pentru localnici, în funcție de dimensiunile ei, semnul unei viitoare perioade ploioase sau mai uscate (reținându-i sau îndemnându-i “să iasă la coasă”). De la Ochiul Huitoarei spre vest fruntea Huitoarei este abruptă, formând un perete stâncos înalt de cca 10 m și lung de cca 300 m – un … spectacol pitoresc ce nu trebuie trecut cu vederea. La extremitatea sa vestică peretelui este spintecat de valea Pârâului Huitorii (numit pe alte hărți și al Poienilor sau Runcu) care formează la ieșire o minusculă cascadă; este însă un obiectiv al traseului nostru !

Din dreptul Ochiului Huitorii parcurgem aproape 1,75 km până la a doua intersecție, după intrarea în Larga, de unde pleacă o uliță spre dreapta, aici existând spațiu de parcare (în intersecție se află o stație de autobuz și o mică troiță).

foto: Google Earth

Descrierea traseului:
Din locul de parcare ne întoarcem cale de  200 m pînă imediat după podul de peste pârâul Brădățel, de unde cotim spre stânga pe o ulicioară lată de vreo 2-3 m și lungă de veo 40 m, continuată cu o cărăruie ce ne suie pe un tăpșan râpos și împădurit al Dealului Cicoarei. După 100 m poteca dă într-un drum petrolier0-forestier, pornit din drumul comunal cu 250 m mai jos de podul de peste Brădățel și care urcă pe culmea dealului pentru a ajunge apoi la sondele de pe dealurile vecine; ne vom mai întâlni cu unul dintre brațele sale pe parcursul traseului. Acum însă doar îl traversăm pentru a prinde o potecă povârnită ce ne saltă pe marginea unui larg și lung platou împărțit în tarlale agricole: fânețe, vii, mici livezi, loturi de porumb. Asemenea … podișuri, relativ orizontale, aflate pe dealurile din preajma localităților folosite cu deosebire pentru agricultură, sunt numite, regional, podeie.
Traversăm podeiul, folosind un vag drumeag de căruțe, pe toată lungimea sa: aproape 1 km. Din marginea pădurii la care ajungem, dibuim o cărăruie ce se lasă pieziș în valea Pârâului Huitorii terminându-se la baza micii cascade despre care am pomenit anterior. Suim pe lângă ea (pe malul ei drept) și după un foarte scurt parcurs (100 m) prin mica cheie a pârâului până la o oarecare lărgire a ei, îi părăsim valea suind pe malul ei stâng, comun cu al unei văiugi confluente Pârâului Huitorii. Ajungem pe o primă treaptă a Dealului Huitorii, într-o zonă în care activează câteva pompe petroliere. Pe promontoriul dealului se înalță câteva antene GSM și o mare cruce metalică dotată cu instalație de iluminat. Dacă versantul pe care am ajuns, al Huitorii, este unul … texan, celălalt, estic, pare desprins dintr-o stampă japoneză, datorită pinilor cu care este plantat. Pentru a ne putea bucura de plenitudinea peisajelor înconjurătoare suim pe vârful Huitorii, ignorând drumul petrolier care îl ocolește. În tabloul de 360 de grade intră, începând de la vest spre sud, valea Trotușului, care-i ocupă, cu depresiunea Comănești-Dărmănești – dominată dinspre sud de Obcina Lapoșului – și confluența cu Dofteana partea centrală, ieșind înghesuită prin defileul de la Cireșoaia de hogback-ul  – spinarea de mistreț – a Drăcoaiei. Orizontul sudic este închis de creasta Nemirei pe care se înșiră vârfurile sale cele mai importante: Șandru Mare, Nemira Mică (Țiganca), Nemira Mare, Farcu Mare, Farcu Mic și Botu Farcului. Cu o treaptă mai jos și mai în față se întind spre valea Trotușului picioarele lungi ale unora dintre Plaiurile Nemirei, doar Ciungetul – cu terminațiile sale Stega și Baba Rea -, dar și Pufu cu extremitatea sa Dealul Mare fiind decelabile. Vestul este bordat de unul dintre cele trei picioarele terminale ale crestei Berzunțiului din care se detașează Oușorul și Drăcoaia. Huitoarea aparține unui alt asemenea picior reprezentat în tabloul nostru de gheaba dublă a Ursoaiei, din care se întinde, pe orizontul nordic, Plaiul Scărișoarei.  O culme secundară a acestuia este Dealul Cicorii, celălalt fiind Dealul Ciungi, cel pe care va ajunge traseul nostru și care, deocamdată, e mascat de primul. Din vârful Huitorii, culme se mai prelungește puțin terminându-se relativ brusc, pe o treaptă mai joasă unde reîntâlnim drumul petrolier pe care-l vom urmări spre nord desfășurându-se rectiliniar pe culmea Tărcăghișului; până deasupra obârșiilor Pârâului Huitorii pe care le ocolește, trecând pe sub tarlale agricole de deasupra lor – ce alcătuiec Lanul Stânei sau Podeiul Mare – pentru a se așterne pe culmea Dealului Cicoarea. Vreo 250 m ține direcția nord-est, răsucindu-se apoi spre vest pe coastele nordice ale Dealului Cicorii. Marginea dinspre drum a Podeiului Mare este ocupată acum de câteva construcții noi, probabil, case de vacanță. Lăsăm drumul petrolier să coboare spre Larga, noi rămânem pe culme. Un drumeag de căruțe folosit pentru scos lemnul tăiat din pădure, suie ușor, rămânând mai tot timpul, între fânețele Podeiului Mare, continuate de poienile de deasupra obârșiilor Pârâului cu Peri, și marginea pădurii. După exact 1 km, panta se liniștește până aproape de orizontalizare și o poiană se întrevede spre stânga. O bornă silvică aflată lângă drum, VI 107, ne atrage atenția că trebuie sîși trage apele Brădățelul. De aici urcăm, spre vest, până pe Vârful Ciungilor, maximumul altitudinal al traseului: 634 m. Priveliștile, în mare parte – cele dinspre sud – descrise deja, sunt văzute acum mai de sus, se îmbogățesc cu imagini din Munții Tarcăului (Tașbuga de pe Plaiul Runcu Stânelor și Lacu Sec de pe Preluca Tâlharului). Coborâm drastic  de pe vârf, pierzând repede mai bine de 100 m din altitudine, în larga poiană a Tănărocului – după numele pârâului ce-și are obârșia sub versantul din dreapta al poienii și curge spre pârâul Larga.  În față se cocoșează vârful Muchiei Barcui, pe care drumul pastoral, pe care îl urmăm, îl ocolește. Putem să nu o facem și să coborâm pe potecile de oi ce se împletesc pentru a prinde, în stânga vîrfului, culmea ce formează, în continuare, versantul drept al Brădățelului (a) sau, să ajungem pe același versant ceva mai târziu, după ce, ocolind în urcare vârful, continuăm dincolo de el pe o culme ce reprezintă versantul stâng al Tănărocului; ajungem imediat pe un ultim vârf, punct de belvedere, de unde cotind cu 90 de grade spre stânga putem coborî, tăind obârșia unui văiugi ravenate, pe versantul drept al Brădățelului (b). Dar, tot de pe ultimul vârf pomenit putem coborî și prin pășunea așternuta la baza sa spre sud-est. Ceva mai jos, la baza pășunii, poteca despletită a oilor ne translatează spre dreapta în albia unui torent sec a cărui direcție n-o părăsim nici când potecile oilor cotesc ăpieziș spre dreapta. Menținându-ne direcția prindem capătul unui drumeag prins între garduri ce ne va conduce la o uliță în capătul căreia se află “parcarea” (c). Dacă am optat pentru versantul drept al Brădățelului, îi urmăm muchia îngustă ce are, la un moment dat, o mică terasă cu belvedere, nu mult timp după care părăsim muchia și, conduși de poteca oilor, ne lăsăm spre dreapta coborând până în fața unui gard transversal, pe lângă suim, doar puțin, tot spre dreapta, pe un drumușor terminat cu o uluiță ce ne scoate în final în “parcare”.

Un fotoreportaj al traseului descris (cu varianta b de finalizare) poate fi vizionat cu un click executat aici!