Un munte de neratat: Buila-Vânturarița !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Expediția <Căpățânii-Buila-Vânturarița-2014>

De 40 de ani ne stă … pe/în cap ideea unei expediții pe plaiurile și crestele Munțtilor Căpățânii. Dacă mulți, mulți ani, „dosarul” a stat în adormire, fiind clas(ific)at și etichetat „Munți <de făcut>”, odată intrați în Era Internetului, bombardați fiind de noianul de informații și imagini aferente – documentare, sugestive, incitante – am scos dosarul de la naftalină, repunându-l pe rol. Ne-am îndreptat atenția, cu precădere, spre „personajul-cheie” din dosar, pus, în noile condiții descrise, în mod deosebit în lumină: Buila-Vânturarița; cu atât mai mult cu cât, atacarea sa (și a altora ca el, cu caractere preponderent alpine) tinde să se cam … prescrie pentru noi. I-am acordat două zile (pline) pentru spre a ne dovedi ce … hram, de renume, poartă ! În economia timpului alocat … anchetei (citește „expediției”) nu ne-a mai rămas decât o zi în care să putem extinde … cercetările și asupra largilor și înaltelor plaiuri ale Munților Căpățânii; iar din motive de … celeritate a trebuit să renunțăm la un alt „personaj” cu greutate al „cazului”: Piatra Târnovului (precizările din urmă sunt menite să sugereze un posibil context, mai larg, pentru virtuali amatori de abordare a masivului Căpățâna).

Pentru a vedea ce obiective culturale am vizitat în prima zi a expediției, cea în care am străbătut lunga distanță de la Onești până dincolo de Râmnicu Vâlcea, la Bârzești/Bărbătești, executați un click aici !

Ziua a II-a (11 august): De pe Vioreanu pe Vânturarița; de fapt, invers !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Traseu auto, tur: Pensiunea <La Calu Bălan>/Bârzești/Bărbătești/VL – Stoienești (DN 67 – 8 km, în stare bună) – Păușești-Măglași (DJ 651 – 13 km, în cea mai mare parte asfaltat – stare bună, dar și cu porțiuni de pantă/rampă neasfaltate – stare acceptabilă) – Cheia (DN 64A, DJ 654 – asfaltat, în stare bună) – Schitul Iezer (DF – 6 km în stare acceptabilă; la 1 km după Schitul Iezer drumul era rupt, necirculabil);
retur: Schitul Iezer – Păușești-Măglași – Râmnicu-Vâlcea (DN 64A) – Stoienești (DN 67) – Pensiune (un plus de 20 de kilometri de asfalt bun în locul celor 13 dintre Păușești-Măglași și Stoienești, mai incomozi, mai ales pe timp de noapte).

! – Forțarea continuării traseului auto, dincolo de ruptura drumului, traversând (de trei ori) pârâul Cheia, se putea face cu un 4×4 – de care dispuneam -, dar cu riscul de a fi rămas blocați în mijlocul apei (albia, destul de bolovănoasă, iar debitul, cam mare) sau de a fi găsit la întoarcere o cu totul altă situație, în cazul unei schimbări (dramatice) a vremii ! Așa că am fost nevoiți să adăugăm traseului per pedes plănuit încă 6 km de drum forestier (și încă pe atât la întoarcere) !

Traseu per pedes: Schitul Iezer – Schitul Pahomie (6 km pe DF) – Curmătura Oale (punct galben, 3 h) – Vf. Vioreanu – Vf. Vanturarița – Șaua Ștevioara (punct roșu,
4 h) – Schitul Pahomie (punct albastru, 2 h) – Schitul Iezer.

! – “Suplimentul” de 6 km de drum forestier de la începutul traseului ne-a determinat să reducem din traseul de culme, renunțând la porțiunea de creastă dintre șeile Ștevioara și Buila (1,5 h) și înlocuind coborârea de pe creastă pe la Schitul Pătrunsa (1,5 h) și revenirea pe drumul forestier de coastă dintre schitul Pătrunsa și Schitul Pahomie (1 h) cu coborârea pe Muchia Frumoasă !

Ne aranjăm … papucii pentru mulții kilometri de drum forestier ce ne așteaptă …

 

 

 

 

 

 

… dincolo de … gaura din drum care ne obligă să-i parcurgem !

 

 

 

De-a lungul lor lor am reținut:

 

 

 

 

– un indicator cu o inscripție deloc încurajatoare (8 km până la Schitul Pahomie), dar falsă (de fapt, doar 4 din punctul respectiv);

 

 

 

 

 

– un loc de popas pe care l-am ignorat, pentru noi fiind, în același timp, prea devreme și prea … târziu;

 

 

 

 

 

 

– o mică dar spectaculoasă cascadă (vezi aici și un filmuleț);

 

 

 

 

 

 

– intersecția Sch. Pahomie-Cabana Cheia (amenajată ca geoascunziș);

 

 

 

 

 

 

Pe drumul de pe Valea Comarnice, spre Sch. Pahomie, ferestre spre … cer …

 

 

 

 

 

 

… !

 

 

 

 

 

În fine, aproape de … blocstarturi: …

 

 

 

 

 

 

 

– Izvorul Frumos și cu … geocutie !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

– Schitul Pahomie .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

• o variantă a legendei privind ctitorirea schitului vorbește de anul 1520 și de monahii Pahomie și Sava Haiducul, Pahomie fiind cunoscut înainte de călugărie ca Popa Postelnicu, fiul lui Iordache Pârscoveanu, vel stolnic;
• cealaltă variantă atribuie ctitorirea bisericii lui Barbu Craiovescu, același care a ctitorit și Mânăstirea Bistrița; călugărit sub numele Pahomie, acesta ar fi clădit în 1509, împreună cu un anume căpitan Sava, lângă Izvorul Frumos, doar o bisericuță de lemn, căreia i-a luat locul o biserică din zid ridicată în 1864 de Constantin, vel spătar, viitorul domnitor Constantin Brâncoveanu.

Pentru a intra efectiv în traseu (h = 10:00) ne întoarcem pe drumul forestier 350 de metri, până la gura unui drum de taf ce se aburcă … voinicește pe versantul stâng, pe a cărui muchie vom vedea primele semne ale marcajului turistic  ”punct galben” (dacă am mai fi coborât 100 m pe drumul schitului am fi întâlnit stâlpul indicator ce marchează capătul inferior al traseului turistic ”Sch. Pahomie – Curmătura Comarnice” (de la un alt pârâu numit Comarnice ca și afluentul Cheii pe care am urcat la Schitul Pahomie) !

Cu imaginea crestei Vioreanu-Vânturarița în față, tocmai am terminat de traversat …

 

 

 

… Poiana Pahomie !

 

 

 

 

Curând, drumul devine potecă, din ce în ce …

 

 

 

 

… mai urcătoare; …

 

 

 

 

… dar se mai liniștește un timp, …

 

 

 

 

 

… în care încalecăm o muchie transversală, …

 

 

 

 

… și odată cu noi, dar din sens invers, ciobanii de la stâna din Oale !

 

 

 

Dincolo de muchie urcăm pe valea unui torent sec și pietros, până aproape de fundul său,  …

 

 

 

… de unde trecem în albia unui aflent al său, la fel de seacă, …

 

 

 

… dar pe care poteca pastorală, bine marcată turistic, o părăsește curând, ducându-ne în poiana Stânei din Oale; …

 

 

 

… chiar în apropierea potecii care ne va scoate din poiană se află un izvor !

 

 

 

Mai sus, dincolo de el, ieșim pe o pantă larg poienită !

 

 

 

 

 

O suim un timp, …

 

 

 

 

 

… după care o traversăm pieziș peste o limbă de grohotiș; …

 

 

 

 

 

 

… și tot așa, mai și coborând, …

 

 

 

 

 

… dar mai ales urcând, ajungem …

 

 

 

 

 

… pe creasta Buila-Vânturarița, în Curmătura Oale !
[13:00]

 

 

 

Flori de pe … drumul de până aici !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Traseul de creastă, anunțat nemarcat pe placa indicatoare din Curmătura Oale, mai are totuși pe el suficiente puncte roșii (vechi … de când lumea), dar și benzi de polietilenă legate ici-colo de un binevoitor, ce permit o orientare mulțumitoare, pentru că și poteca este încă destul de … călcată.

Poteca ne instalează rapid pe muchia culmii …

 

 

 

 

 

… și ne scoate la gol !

 

 

 

 

 

La câte-o pală de vânt, prin câte-o spărtură în vălul de ceață ce acoperă împrejurul, mai vedem … câte ceva !

 

 

 

Coborâm … puțin …

 

 

 

 

 

… între flori …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

… și urcăm apoi, …

 

 

 

 

 

 

… printre stânci, …

 

 

 

 

 

 

… pe ele !

 

 

 

 

 

În urmă, atmosfera s-a mai limpezit !

 

 

 

 

Suntem … obligați să părăsim creasta, și să coborâm pe versantul nordic, …

 

 

 

 

 

 

 

… binișor, …

 

 

 

 

 

 

 

… apoi, mergem de-a coasta …

 

 

 

 

 

… pentru a prinde o muchie transversală și împădurită (care nu este alta decât picorul ce leagă – prin Curmătura Comarnice și apoi Mt. Lespezi – Buila-Vânturarița de culmea principală a Munților Căpățânii), …

 

… pe care coborâm un timp, conduși de o potecă pastorală, până într-o rariște largă unde marcajele cam dispar. De aici vom decela o potecă ce cotește spre stânga și în sus (evitând tentația potecii pastorale ce coboară spre dreapta) …

 

 

… străbătând un pâlc de jnepeni, dincolo de care reîntâlnim marcajele !

 

 

 

Va trebui să refacem o diferență de nivel destul de consistentă !

 

 

 

 

Printre jnepeni și peste limbi de grohotiș …

 

 

 

 

… abordăm, suind și coborând, un haos de stânci, …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

… dincolo de care, … deocamdată, se întrevede cam pe unde va trebui să
ajungem !

 

 

 

O luăm … într-acolo !

 

 

 

 

 

De la baza peretelui ne vom cățăra, …

 

 

 

 

 

… la propriu, pe muchia sa !

 

 

 

 

 

Nu ne putem opri să … nu ne oprim …

 

 

 

 

 

 

 

… și să … culegem flori !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urcușul spre Vf. Vânturarița e … penibil (în sensul dat de francezi adjectivului): străbatem întâi o pădurice deasă de jnepeni și sălcii de munte, …

 

 

… ne înghesuim apoi la baza unui perete de calcar …

 

 

 

 

 

… de unde suntem forțați să alegem, pentru continuare, între o cățărare delicată pe o placă cu puține prize și desțelenirea unei postăți bune de jnepeni !

 

 

 

Ajungem apoi, imediat, pe Vânturarița, la 1.866 m (h = 16:00).
[În legătură cu numele celor două vârfuri principale din masiv există o oarecare dispută: pe cele mai vechi hărți topografice cunoscute de noi, din 1864, 1950, vârful pe care ne aflăm e numit Vânturarița, denumire preluată și de Nicolae Popescu, autorul ghidului Munților Căpățânii, din 1970; schimbarea denumirii sale au impus-o, arbitrar, custozii Parcului Național Buila-Vânturarița !]

 

Coborâm pe versantul sudic al crestei !

 

 

 

 

O coborâre … memorabilă, pentru noi, căci întâlneam pentru prima dată o ghințură-galbenă (Gentiana lutea) în floare !

 

 

 

 

Pe lângă, și alte flori !

 

 

 

 

 

 

 

De-a coasta, după ce trecem pe lângă locul unde au fost uciși de trăsnet – la 6 iulie 1996 – 4 tineri de 18-20 de ani, …

 

 

 

… pășim peste un picior al culmii, …

 

 

 

 

 

 

 

… urmând un al doilea, …

 

 

 

 

… dincolo de care, îl ocolim pe al treilea, …

 

 

 

 

 

… pentru a urca destul de … serios, din nou, pe culme ! Constatăm că, pentru a ajunge pe Vioreanu, va trebui să recoborâm cam ce-am urcat, …

 

 

… ceea ce și facem, ba, mai mult decât atât, urcăm (sic – !) …

 

 

 

 

 

 

… până pe Vârful Vioreanu, la 1.885 m (h = 17:15) !

 

 

 

 

 

 

 

 

Înainte ca ceața să se extindă, apucăm să vedem puțin din ce e … dincolo, spre nord, nord-vest !

 

 

 

 

Nemaiavând ce face pe vârf … coborâm …

 

 

 

 

 

 

 

… spre Șaua Ștevioara !

 

 

 

 

 

 

 

De aici, îndrumați de punctele albastre ale marcajului turistic, …

 

 

 

 

 

 

… coborâm pe Piciorul Frumos, iar de pe el, spre obârșia văiugii din stânga, …

 

 

 

 

… de unde trecem în scurt timp pe versantul său stâng, …

 

 

 

 

… printr-un colț de pădure, într-o poiană cu o stână părăsită în urzici, …

 

 

 

 

… de unde, …

 

 

 

 

 

 

… după un coborâș scurt, retraversăm văiuga de sub Piciorul Frumos, iar după un parcurs de jumătate de oră pe versantul său drept, recoborâm în albia văii …

 

 

 

 

… ajungând totodată la drumul de coastă ce leagă schiturile Pătrunsa și Pahomie, până la ultimul mai având 5 minute de mers (h = 20:30) !
Mai avem de făcut însă încă o oră și jumătate ca să ajungem la mașini !

 

 

 

Imagini și descrierea traseului din ziua a III-a: Din Curmătura Builei pe plaiurile vestice ale masivului, puteți vedea aici !

Obiectivele zilei a IV-a au fost, în principal, de ordin geologic: Trovanții de la Costești și Piramidele de la Slătioara; click aici pentru a viziona fotoreportajul !

Ziua V-a a fost dedicată Munților Căpățânii – in sensu strictu – vizînd, cu predilecție, două obiective: atingerea culmii principale a masivului și străbaterea Cheilor Bistriței; fotoreportajul poate fi văzut aici !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !