Dendritele de pe Valea Zboinei

Despre pseudofosile

Foarte cunoscute şi căutate de vânătorii de curiozităţi geologice din alte părţi ale lumii, la noi pseudofosilele sunt slab sau deloc popularizate, şi de aceea curiozitatea potenţialilor căutători de urme paleogelogice  este puţin incitată. Ni se pare chiar bizar cineva care găseşte o piatră, “nu-i dă cu piciorul”, ci o ia în mână, se uită la ea, îşi pune întrebări despre ce ar putea  reprezenta ”hieroglifele” de pe ea, o ia acasă, o spală, o etichetează şi o pune în colecţia personală, … până când un moştenitor neiniţiat o duce la gunoi … şi piatra îşi reia circuitul geologic!

În anumite condiţii, pe suprafeţele de stratificaţie ale unor roci apar forme texturale de natură chimică, deosebite ca aspect, fie pe faţa bazală, fie pe cea superioară a stratelor. Cele mai frecvente sunt texturile concreţionare ce sunt rezultatul concentrării preferenţiale a componentelor, de-a lungul etapelor geologice de formare a rocilor, ori ca urmare a precipitătării diferenţiate a compuşilor de origine străină, ori prin separarea lor în stare de gel, sau prin dezamestec de componenţii incompatibili în timpul litificării.

La baza stratelor sau în oricare alt loc se formează, în condiţii bine determinate, hieroglife, care sunt neregularităţi gen tipare tridimensionale, consecinţe ale mulării, prin sedimentare, a unor accidente depresionare de pe fundul bazinului. Apariţia hieroglifelor poate fi determinată de reliefarea unor depresiuni de origine mecanică, de unde numele de mecanoglife; la rândul lor, după modul de formare, sunt diferenţiate în reoglife (urme de curgere), turboglife (urme de turbioni, vârtejuri), bioglife (generate de activitatea mecanică sau fiziologică a unor vieţuitoare).

Suprafaţa exterioară a unui strat poate purta pe ea: urme de valuri sau de curenţi marini şi maree, crăpături de uscare, urme de presiune – cum ar fi amprente de paşi, de odihnă temporară ale unor organisme –, imprimate pe suprafaţa moale a unui depozit şi conservate în timp.

Exemple de urme de presiune sunt cele lăsate de picăturile  de ploaie (în condiţiile de climat arid, când cantitatea de apă este insuficientă pentru a spăla întreaga suprafaţă a stratului), sau amprentele lăsate de glisarea mecanică a unor corpuri pe suprafaţa sedimentelor.

Pe suprafeţele de stratificaţie ale depozitelor de fliş (soluri alcătuite din conglomerate, gresii, argile, marne sedimentate într-o mare, în timpul orogenezei) apar urme, care datorită aspectului ordonat, au fost considerate a fi organogene. Analiza lor a dus la concluzia că nu au componente materiale organice (cochilii, oase, carpace etc) şi deci nu pot fi considerate fosile. Termenul fosilă, provenind din latinescul ”fossus” (= scos din pământ), introdus de Georg Bauer(1 pe la mijlocul secolului 16, avea un sens foarte larg, denumind, la propriu, … tot ceea ce era scos din pământ. Linnaeus a fost cel care a făcut o primă clasificare a lor, numind ”fossilia petrefacta” resturile de organisme animale şi vegetale şi ”fossilia nativa” mineralele. Treptat, sensul termenului ”fosilă” a fost limitat doar la resturile de plante şi de animale, precum şi la cele de viaţă găsite în rocile scoarţei terestre.

Sunt considerate fosile doar: fosilele relicte vii care sunt organisme din fauna şi flora actuală care şi-au păstrat, de-a lungul timpului, acelaşi aspect (un exemplu mai cunoscut este Ginko biloba); fosilele geochimice ce sunt reprezentate de combustibilii minerali, fiind compuşi organici ce nu pot fi distruşi în timpul proceselor de transformare; fosilele propriu-zise ce reprezintă resturi organice (protectoare – cochilii, carapace – sau scheletice), organisme complete, mulaje sau amprente – de paşi (fără a conţine material organic) conservate în rocă de-a lungul a mii de ani.

Unele structuri apărute în rocile sedimentare, în urma unor procese geochimice, în timpul diagenezei (de transformare a sedimentelor în rocă sedimentară), în anumite contexte, având texturi specifice, de natură chimică, sub formă de concreţiuni ce pot avea diferite aspecte ( concentrice, lenticulare, nodulare, reniforme, stratiforme), asemănătoare cu  fosilele vegetale sau animale, au fost denumite pseudofosile. Pseudofosilele se deosebesc de fosile prin simplul fapt că nu conţin nici cele mai mici urme organice.

Chestiunea diferenţierii (teoretice) între cele două categorii noţionale s-a pus tranşant cu ocazia erupţiile relativ recente ale vulcanului Vezuviu, când s-a observat că acţiunea lavei bazice asupra calcarelor produce efecte spectaculoase, fosiliforme. O urmare a acestor clarificări a fost, de pildă, trecerea în familia pseudofosilelor a nodulilor septarieni care erau asemănaţi adesea cu nişte carapace de broaşte ţestoase; la o analiză mai atentă, se observă însă imperfecţiunile în dispunerea plăcilor sagitale, costale şi marginale şi, desigur, faptul că sunt de natură anorganică [Click aici pentru a-i vedea !]. Un alt exemplu: în Statele Unite au fost găsite imprimate pe rocă amprente ce, nu doar la prima vedere, au putut fi lesne luate drept contururi ale labei piciorului uman, ale labelor sau ale oaselor dinozaurilor. Sunt, de fapt, doar consecinţe ale unor banale procese chimice: roca şi mineralul s-au transformat în soluţie care a erodat piatra gazdă. Sub acţiunea apei acide de ploaie carbonatul de calciu s-a transformat în calcar, în urma reacţiilor chimice specifice. Metodele actuale de datare arată însă că aceste ”urme” s-au format cu foarte multă vreme, înainte de apariţia omului sau a dinozaurilor.

Dacă dintre pseudofosilele prezentate până aici, la acest mod general, noi nu am văzut decât noduli septarieni, suntem în măsură să vorbim acum despre o nouă pseudofosilă (a se vedea comentariile din subsol) pe care am avut bucuria să o analizăm, doar vizual, graţie domnului ing. Dorel Bălăiţă care ne-a pus la dispoziţie roca gazdă, provocându-ne, astfel, şi la scrierea acestui material.

Piatra, găsită pe valea Zboinei, un afluent al Caşinului din bazinul său de obârşii, prezintă urme ce ar putea fi luate, la prima vedere, ca fiind ale unei fosile vegetale, şi anume ale unei ferigi.

 

 

 

 

 

 

De fapt, este vorba de o reţea cristalină, numită dentritică, mai bine zis de amprenta ei, căci, din păcate, din cauza expunerii îndelungate la factorii de mediu extern, mineralul cristalizat a fost îndepărtat.

 

 

 

 

 

Dendritele cristaline sunt considerate pseudofosile destul de comune şi pot avea forme tipice de “arbore multiramificat”, dar şi de “fulg de nea” sau de ”flori de gheaţă” (cum sunt cele care se formează iarna pe geamuri).

 

 

 

 

 

Dendritele sunt ramificaţii cristaline, negre, cu forme asemenea celor ale ferigilor, care, în mod normal, s-au depozitat pe suprafeţele fracturate ale rocilor, fiind formate din manganul ori fierul care se infiltrează odată cu apa, de pe rocile şi solul înconjurător. În reacţie cu apa s-au format oxizi de mangan, respectiv de fier care au cristalizat pe măsură ce s-au strecurat în fisurile rocii-gazdă, de cele mai multe ori, de natură calcaroasă sau dolomitică, creând un model dendritic (în greacă, dendron = copac). Procesul de creştere dendritică începe când amestecul este mult sub temperatura lui de cristalizare. În acest caz creşterea regulată, care formează cristale cu feţe bine dezvoltate, este înlocuită cu un mod de cristalizare care favorizează formarea unor proeminenţe lângă colţurile cristalelor. La fel se întâmplă şi în cazul fulgilor de zăpadă care se formează în afara vaporilor de apă, în aerul care, de obicei, este mai rece decât temperatura normală de cristalizare a gheţii. Noile ramuri nu apar tot timpul, însă procesul continuă într-un mod ordonat. Protuberanţele cresc până când ating punctul în care formarea unei noi protuberanţe devine favorabilă, astfel că noi ramuri încep să se dezvolte. În felul acesta, reţeaua de ramificaţii formează un model fractal(2 natural. Mai trebuie menţionat că dimensiunile cristalelor  sunt microscopice.

Bibliografie:
http://www.geology.arkansas.gov/geology/pseudofossils.htm
http://tehnopress.ro/webfiles/books_documents/pdf_extras/16_interior_tibuleac_1.pdf
http://geologiegrupa101.files.wordpress.com/2010/11/geologie-fizica-lucrari-practice1.pdf
http://www.paulslab.com/minerals/dendrite.html
http://www.sandatlas.org/2012/09/dendritic-growth-in-crystals/