Hai hui, duminica viitoare (1 martie 2015) !
Duminică, 1 martie 2015, drumeție pe Munții Ciucului:
Acces: Onești – Lunca de Jos – cca 80 km
harta: Google Maps
Traseu: Lunca de Jos [Capela Valea Buha, capela Valea Band] – Gura Văii Reci – Piciorul Mare (vechiul cimitir evreiesc) – Dl. Mare – Vf. Ascuțit – Mt. Petrenics (buncăr) – Gura Văii Reci – Ghimeș [Muzeul CFR, Cetatea Rakoczi, Biserica Popoiu]
Lungime: cca 8 km; denivelare: cca 700 m; durata (doar traseul montan): cca 5 ore (fără popasuri).
Plecare: ora 6.00, din parcarea benzinăriei Delia & Gabi (ieșirea spre Tg. Ocna).
Vă puteţi anunţa participarea telefonic, prin e-mail sau înscriind un comentariu la această postare !
Dacă doriţi să vedeţi ce, cine, cum a fost în drumeția de duminica trecută, executaţi click aici !
Dacă doriţi să vedeţi proiectele drumeţiilor şi expediţiilor <hai-hui>pentru anul 2015,
executaţi click aici !
Recitind comentariul nostru, după reply-ul lui Andrei Moisă, am putut râde și noi, eliberați de stresul … jenei descrise, dar și amintindu-ne de un moment ce continua șirul de evenimente pomenite (dar ne pomenit în comentariul cu pricina, părându-ni-se prea … nemaipomenit !): în cadrul discuției purtate la locul și timpul … faptei, unul dintre noi, pentru a mai atenua jena … pomenită, a avansat ipoteza că și telefonul lui Andrei Moisă ar fi putut să sune la fel de aiurea ca ale noastre !
______________________________
Cât despre … paranormalul situaței, după ce l-am supralicitat cu ipoteza avansată – dovedită a nu fi chiar … supranaturală -, ne-am extras din starea de ușoară transă și am pornit la drum. [Vagi urme de … paranormal probabil mai persistau, așa explicându-se de ce analizam interiorul mașinilor pe care le depășeam: poate, poate să-l recunoaștem pe Andrei Moisă, pe care, bineînțeles, nu-l cunoștea nici unul dintre noi ?!] Primul obiectiv a fost capela ortodoxă de pe valea Buhăi, la care se ajunge pe un drumușor, relativ noroios – precizare importantă, după cum se va vedea; din el se desprinde un braț lateral, unde am putut întoarce mașina. Îngustimea drumeagului, lățimea mașinii și o manevră în pripă au poziționat Renault-ul Fluence al d-lui Moghior cu o roată pe marginea unui șanț. A fost însă suficient să-i dăm un brânci pentru a-l ajuta să … învingă noroiul de sub cauciucuri și astfel să demareze. Imaginați-vă cât noroi aruncă în spate, chiar cu câte o singură copită, 130 de bidivii (echivalentul putere al Fluence-ului) care pornesc brusc în galop; cam tot atâta cât a aruncat roata față-stânga; firește, pe unul dintre noi ! Acest episod, determinat de niște banale legi ale fizicii – depre frecare, acțiune și reacțiune se învață în clasa a IX-a -, dovedește astfel, că trecuserăm deja din sfera paranormalului în normalul … ordinar !
Asta da intamplare…paranormala 🙂
Stiu ca nu-i frumos, dar am ras cu lacrimi.
Cunoscandu-i pe d-l Radu si d-na Marelena cat de finuti, draguti si corecti sunt, am trait odata cu dumnealor “drama” prin care au trecut. Iar expunerea evenimentelor e si mai hazlie…inca imi sterg lacrimile…:)))))
Nu e nici o problema, carma sau mai stiu eu ce, a facut ca alarma telefonului meu sa nu se seteze, iar asta am constatat-o abia pe la 6 fara ceva, cand m-am trezit singur… Eu cand vin la Onesti, locuiesc in Brasov, stau la bunici la Oituz,deci sanse sa aj la ora fixata nu mai erau asa ca m-am resemnat…
Greseala a fost a mea pt ca nu am cerut nr de telefon, insa am foat convins k il am, dupa ce in vara trecuta v-am mai contactat odata pt o iesire, care nu a mai avut insa loc.
Nu e nici o problema, imi cer scuze ca v-ati facut griji, sper din suflet sa se alinieze planetele 🙂 si sa reusim sa va insotim intr-o drumetie… poate chiar duminica viitoare.
Buna ziua, as dori sa va intreb daca mai primiti doua persoane in drumetia din acest weekend. Stam destul de bine la capitolul conditie fizica, chiar daca iarna ne-a mai incetinit, dar compensam prin dorinta de iesit la aer curat. Va multumesc!
Desigur, sunteti bineveniți !
P.S. (2 martie)
Dacă ați ajuns ieri la ora 6:00 în parcarea benzinăriei Delia & Gabi (cu intenția de a merge împreună cu noi în drumeția anunțată pe acest post) ați constatat (chiar până la finele academicului sfert de oră) că nu ne-am prezentat la locul de întâlnire. Ar fi trebuit (teoretic, desigur) să ne mai fi așteptat încă un sfert de oră; pentru aceasta s-ar fi cerut să aveți … premoniția necesară (stimulată de un apel telefonic, dacă am fi avut noi vreo presimțire sau, pur și simplu, ideea de a vă fi spus numărul nostru ori să vi-l fi cerut pe al dv.) și, bineînțeles, răbdarea și îngăduința de rigoare !
Iată ce mai … poveste s-a putut întâmpla:
– Am setat pe telefon momentul alarmei de deșteptare, în loc de 4:45, 5:45 !
– Privind – în timp ce ne beam liniștiți cafeaua – ceasul cu cifre de-o șchioapă aflat în bucătărie, am constatat, că suntem în … timp, deși arăta 5:55 ! Trebuie să spunem că ceasul în cauză – electronic, desigur – are un minuscul butonaș cu ajutorul căruia i se pot seta funcțiile și … performanțele prin combinații de apăsări ale acestuia, combinații pe care n-am reușit să le învățăm în cei câțiva ani buni de când avem ceasul; singurul care îl poate pune la punct este unul dintre ginerii noștri, care, trebuie să spunem (cu mândrie, desigur) este programator IT ! Cum acest ginere locuiește la București, ajungând mai rar pe la noi (ceea ce nu este deloc rău, dar asta e altă chestiune), și cum ora trebuie resetată de două ori pe an (la trecerile de la ora de vară la cea de iarnă și invers) ceasul nostru este, mai tot timpul, cu o oră înainte (sau în urmă) ! Nu ne deranjează pentru că informația esențială este numărul minutelor (la :10 terminăm cafeaua, la :25, ceaiul, la :45 unul dintre noi pleacă la școală, celălalt spală ceștile de cafea și de ceai, fiind pensionar) !
– La :05 am primit un telefon de la Teo care ne aștepta să-l luăm, de lângă casă, cu mașina; deși, are obiceiul de a se prezenta la locul de întâlnire cu mașina lui (dacă și-ar fi conservat obiceiul, l-ați fi remarcat, probabil, iar, în acest caz telefonul ni l-ar fi dat de acolo), de această dată, întâlnindu-ne cu el în oraș de cu seară, am căzut de acord să-l luăm de acasă. Telefonul lui Teo ne-a adus … cu picioarele pe pământ și … în timpul real ! A rămas, răbdător, să ne aștepte !
– L-am sunat rapid pe dl. Moghior, care, întotdeauna vine cu mașina la locul de întâlnire pentru a-l anunța de întârzierea fortuită și mai ales pentru a vă … convinge să ne așteptați (eram încă în cadrul sfertului de oră academic) ! Telefonul d-lui Moghior suna însă ocupat ! L-am rugat și pe Teo să-l sune; efectul a fost același !
– La 6:30 eram în parcarea benzinăriei unde nu ne mai aștepta nimeni!
– Am avut … răbdarea să mai așteptăm 5 minute ! Culmea, că nu inutil: la 6:35 ne-a sunat dl Moghior, pentru a ne întreba cât de departe am ajuns, căci intenționează să ne ajungă din urmă ! A aflat însă cu multă satisfacție că încă nu plecaserăm de la locul de întâlnire și, mai ales, că pățiserăm și noi exact ceea ce i se întâmplase și lui: doamna Moghior setase alarma telefonului cu o oră mai târziu ! O oarecare satisfacție – motivată identic – am avut și noi; dar n-am putut-o însă trăi pe deplin, gândindu-ne la … insatisfacția dv.
În concluzie, dacă veți mai avea intenția și curajul de a mai veni cu noi în vreo drumeție, trebuie să știți că o asemenea întâmplare are, în cazul nostru, o rată de repetare de cca 35 de ani !