Din Valea Calu pe Piatra Șoimului și pe Gorganu (Munții Tarcăului)
Pentru a citi descrierea traseului, executaţi click aici ! (în construcție)
Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !
20 iulie 2014
Traseu: Biserica parohială Piatra Șoimului – Biserica de lemn – Biserica Poieni – gura Strachinei – Dl. Piatra Șoimului – Poiana Curmătura Bourului – Dealul Gorganu – Poiana Covrig – Valea Albeștilor – gura Albeștilor
Satul Calu, rebotezat după 1964 Piatra Șoimului, a fost de-a lungul timpului, constant, reședință a comunei Calu-Iapa (Iapa – vechiul nume al satului Luminiș de pe valea Iapa ce curge paralel cu Calu, ambele afluenți ai Bistriței), apoi Calu și, în prezent, Piatra Șoimului.
Preludii:
1. Biserica parohială Piatra Șoimului
– are hramul Nașterea Maicii Domnului;
– a fost construită, prin contribuția enoriașilor, între 1903 și 1919; pridvorul a fost adăugat în 1925; …
– în curtea bisericii se află un monument de marmură închinat eroilor din Al Doilea Război Mondial (construit după 1990) și, din 1990, o troiță pentru cinstirea eroilor Revoluției din 1989; …
… alături, în curtea școlii vechi, este ridicat Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial.
Școala, una dintre cele “ale lui Spiru Haret”, construită în 1908, funcționa ca instituție din 1877 !
2. Biserica de lemn
– se află pe același deal – al Horodiștei – la poalele căruia este biserica nouă;
– de pe ulița ce pleacă din șosea pe lângă biserica nouă …
… ne preia alta ce suie pe lângă pârâiașul Dunărea/Bogoslov (?), …
… iar după ce ne … prezintă imaginea Dealului Gorganu, …
… ne lasă la poarta bisericii de lemn Sf. Ioan Bogoslovul (Evanghelistul), monument istoric.
Biserica a fost ridicată în 1792 în locul unei bisericuțe din nuiele și lut ce aparținea unui schit de călugări sârbi (? – poate lipoveni !). Interiorul (vezi foto pe doxologia.ro/bisericuta-inaltimilor) – tavanul și catapeteasma se apropie de stilul bisericesc slav.
Sunt remarcabile încheieturile grinzilor ce alcătuiesc pereții;
scândura ce-i îmbracă doar pe trei sferturi din înălțime ar dăinui de la început, fapt sugerat de felul în care arată cuiele, bătute la forjă.
Atrag atenția și câteva vechi cruci, cioplite în piatră, ce par să fi fost, mai degrabă, … îndepărtate; ar merita să fie, cu adevărat, … expuse !
De departe par și … șoimi !
[Odată cu vizita noastră biserica a intrat în circuitul jocului geotrekking !]
3. Dealul Piatra Șoimului …
– … de la care și-a luat satul ultimul nume.
… deocamdată îi întoarcem spatele pentru a vedea …
4. Biserica de la Poieni
– deservește satul Poieni (Fundu Calului – sic!) ce ține de comuna Piatra Șoimului;
– construcție începută în anul 2000 (în urma unui ordin dat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, ca “toți preoții II sa-și facă biserică” – conform caluiapa.com/biserica-de-la-poieni).
Poate cândva se va vorbi despre un … stil (postrevoluționar ?) al bisericilor … postrevoluționare !?
În fine, ne întoarcem (și fața, și interesul) spre Piatra Șoimului !
O evaluăm …
și hotărâm s-o atacăm …
… nu chiar fățiș, …
… ci prin învăluire, …
… prin flancul stâng (Valea Strachina) !
Popas circumstanțial …
… de loc !
Ne mobilizăm toate forțele …
… pentru a ajunge …
… pe Piatra Șoimului !
Căutăm cel mai bun loc …
… de belvedere …
…
… și pentru un geoascunziș (vezi geotrekking.plus !)
Spre …
… ultimul obiectiv al zilei: Dealul Gorganu !
Traversăm un șes larg, mozaicat cu parcele, ici-colo, cultivate -, …
… mai trecând pe lîngă margini de livezi sălbăticite, sau petice de pădurici, …
… ori înșirându-ne pașii prin întinse fânețe!
Stinghere ori adunate, în plin soare sau pitite-n umbră, …
… flori ne atrag atenția ! Le luăm, firește, în seamă!
Un liman se întrevede: Curmătura Bourului!
Are … tot ce-i trebuie !
Vederi: spre nordul … apropiat, …
… dar și mai depărtat !
Suind pe Gorganu …
… panoramăm de la vest la nord …
… și de la nord la est; …
… iar spre sud …
… e vârful, …
… de pe care panorama se extinde de la est și spre … sud !
Poze la minut …
… pentru albumul familiei !
Coborâm ca să … urcăm …
… pe geamănul celuilalt !
După ce-l cucerim … bine, îi întoarcem spatele …
… și iar coborâm, …
… acum decisiv, …
… la poteca de … centură a Gorganului, …
… de pe care cotim …
… pe Valea Albeștilor, …
… spre poarta dintre munte și sat !
Dl.Gorganu este un exclent punct de belvedere, fiind golas si situat oarecum central (mai spre vest / spre munti sunt varfuri tot mai inalte, dar impadurite). Incerc sa identific foto-panoramele pe hartile sovietice.
Imi plac si bisericutzele care nu-s pe lista unesco.
O frumoasa zi de vara. Paradisuri nestiute (turistii ingramadindu-se in acea zi pe Ceahlau, desigur, nu pierd ei timpul cu zone marginal-periferice)
Am fost, și noi, entuziasmați de belvederile oferite de culmea Gorganului. Excelentă, harta sovietică pe care ne-ați trimis-o – vă mulțumim -, în mod deosebit pentru toponime; avem astfel cu ce confrunta o veche hartă a zonei, din 1917, dar și informațiile din Enciclopedia României (1919) !
Vom prezenta, cât de curând, un traseu vecin (Bahrinu-Ostrovu-Cornilor-Bouru), încântător și datorită aceluiași motiv pomenit de dv., vremea excelentă, dar și altor ingrediente-surpriză !