Huhurezul-mare

Huhurezul-mare (Strix uralensis) este o pasăre răpitoare de noapte, specifică taigalei siberiene şi răspândită pe fâşia de pădure boreală palearctică care se întinde din vestul Europei, spre est, până în Corea şi Japonia. În unele ţări europene, precum Franţa şi Austria, din care acest răpitor dispăruse, s-au făcut tentative reuşite de readucere a lui în păduri.

În România, huhurezul-mare  este considerat a fi o specie mai rară, având, în general,  populaţiile relativ reduse în toate spaţiile de răspândire. Este o pasăre sedentară care preferă pădurile dese din zona de deal şi de munte, mai ales pe cele de conifere.

I se spune huhurez-mare pentru că are o lungime în jur de 60 de cm şi greutatea între 500 şi 1300 g, spre deosebire de huhurezul-mic – Strix aluco – ce are circa 40 cm şi  sub 500 g greutate; anvergura arpilor este  între 105-116 cm, lungimea lor este în jur de 35-40 cm, şi a cozii de 30 de cm. Nu doar dimensiunile, ci şi alte trăsături, cum ar fi: coloritul penelor,  discul feţei şi culoarea ciocului, îl deosebesc de huhurezul-mic, mult mai răspândit la noi.

Nu prezintă dimorfism sexual aparent, dar masculul este puţin mai mic şi ceva mai uşor decât femela.

Penajul spatelui este brun-cenuşiu cu desene prelungite gri-cenuşii,  cu pete şterse, transversale pe penele mari; pieptul  îi este brun sau albicios şi cu stropi întunecaţi, în dungi longitudinale.  Are două discuri faciale gri, curate, luminoase, fără pete, înconjurate de stropi fini pestriţi. Ochii sunt mici, ciocul- galben şi coada lungă, cu dungi transversale. Degetele sunt acoperite cu pene până la gheare.

Este un vânător redutabil datorită văzului nocturn foarte bun, dar mai ales auzului şi zborului  planat, silenţios. Dieta sa este formată în special din mici rozătoare, reptile, broaşte, insecte mari, dar şi din păsări, nu doar dintre cele mai mici; vânează, ocazional, şi mierle, gaiţe, porumbei sau găinuşele cocoşilor-de-munte.

Este foarte agresiv când e vorba să-şi apere teritoriul, neezitând să atace şi omul, mai ales dacă are pui.

Îşi face cuibul în scorburi sau îl preia de-a gata de la gaiţe sau ciori, la înălţimi de până la 20 m şi, în mod ocazional, chiar pe sol, în crăpăturile pietrelor sau între rădăcini. Sezonul de clocit începe în martie. Femela face 3-4 ouă, pe care le cloceşte circa o lună. În acest timp masculul îi asigură hrana, datorie care se prelungeşte încă o lună, totuşi mama fiind cea care distribuie mâncarea puilor. După aproximativ 90 de zile de la ieşirea din ou puii părăsesc cuibul, fără a se depărta de restrânsul areal din jurul lui.

În anii cu hrană puţină nu se reproduce. Trăieşte şi 15 ani în libertate şi până la 25 în captivitate.

Cuvântul ”strix” denumea în latină şi în greacă o categorie de păsări răpitoare, din care face parte şi huhurezul, care în folclor erau considerate  pasări prevestitoare de boli şi nenorociri. Încă din antichitate  au circulat diverse legende despre strix. Într-una se spune că Polyphonte, fiica zeului râului Strymon s-a retras în munte şi a devenit discipolă castă a zeiţei Artemis, zeiţa vânătorii, neglijând activităţile patronate de Afrodita, precum dragostea şi căsătoria. Afrodita s-a supărat şi a făcut-o pe Polyphonte să se îndrăgostească de un urs şi să se căsătorească cu el, ceea ce a supărat-o acum pe Artemis care a întors toate animalele împotriva ei. Polyphonte a revenit în casa părintească unde a născut doi băieţi gemeni, Orius şi Agrius, jumătate-oameni, jumătate-urşi. Cei doi gemeni erau canibali şi dispreţuiau, în egală, măsură zeii şi oamenii. Zeus i-a poruncit lui Hermes să-i pedepsească pe cei doi, iar acesta a hotărât să-i despartă, dar Ares, tatăl zeului Strymon, străbunicul gemenilor, s-a opus, aceştia fiind totuşi transformaţi în păsări răpitoare: Orius, în cucuvea, iar Agrius, în vultur. Mama lor însăşi, Polyphonte, a fost transformată într-un  huhurez, despre care se credea că nu bea şi nu mănâncă niciodată, prevestind războaie. Servitoarea care a intervenit ca stăpâna ei să nu fie metamorfozată, a fost, la rândul ei, transformată în ciocănitoare-verde, pasăre despre care se crede că este vestitoare de bine pentru vânători.

În cuvântul latinesc ”striga” îşi au originea cuvintele româneşti: strigă (însemnând fiinţă imaginară care chinuieşte copii mici, dar şi huhurez), strigoi, strigoaie (stafie, moroi, pricolici, vârcolac, arătare, fantomă, nălucă).

Bibliografie:

– Luiza Seche, Mircea Seche – Dicţionarul de sinonome al limbii române, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1982.
– http://www.eukarya.ro/enciclopedie/regnul-animalia/strix-uralensis-huhurez-mare
– http://www.oiseaux.net/oiseaux/chouette.de.l.oural.html
– http://en.wikipedia.org/wiki/Ural_Owl
– http://en.wikipedia.org/wiki/Polyphonte

Pentru a vedea mai multe fotografii executaţi click aici !

Dacă doriţi să aflaţi informaţii şi despre alte păsări descrise de noi, executaţi click aici !