Din Leşunţ (Ferăstrău-Oituz/BC), circuitul văii Cernica prin Poiana Ploştina (Munceii Oituzului/Munţii Vrancei)

harta: Hoogle Maps

Leşunţ – gura pârâului Cernica – Dealul Mănaşca – Poiana Ploştina – Plaiul Hangani – Vârful Hangani – Plaiul Cernica – gura Cernicăi

Caracteristici:
– circuit;
– lungime: cca 8 km, cca 4-5 h
– denivelare: cca 350 m

Acces:
Cătunul Leşunţ aparţine satului Ferăstrău-Oituz (comuna Oituz), aflat la 15 km de Oneşti, pe DN 11/E 574 – Braşov-Bacău. Imediat, după ce intrăm  în Ferăstrău, o luăm la stânga pe un drum comunal de pe malul drept al pârâului Leşunţ, destinat accesului în satul Leşunţ, pe care mergem, paralel cu pârâul, cam 1,5 km, până la o intersecţie, după care, la câţiva metri, se află un bufet sătesc în preajma căruia găsim spaţiu de parcare. Revenim la intersecţie, de unde un drumeag traversează pârâul Leşunţi către un grup de case aflate la gura unui afluent al acestuia, Cernica.

foto: Google Earth

Descrierea traseului:
Mergem pe acest drumeag, şi traversăm apa Leşunţului pe un pod original, construit dintr-un rezervor petrolier, apoi micuţul… cartier leşunţean şi ajungem, după ce urcăm  o mică pantă, dincolo de case, într-o poieniţă de unde porneşte, pe valea Cernicăi la deal, un drum forestier  prevăzut cu o barieră. Trecem de barieră şi o luăm imediat la dreapta pentru a sui pe botul versantului stâng al Cernicăi pe un drum de exploatare forestieră însoţit, la început, de benzile roşii verticale ale unui marcaj silvic. Curând, drumul cade de pe muchia dealului spre dreapta, dar noi rămânem pe ea şi mergem pe şleaurile rezultate în urma trasului buştenior. Suişul este relativ lejer, pentru că, mergând pe drumeagul de exploatare forestieră format de şleauri, ne-am  depărtat de linia de pantă maximă a dealului, aflată în dreapta noastră şi indicată de benzile roşii ale marcajului pe care le vom reîntâlni spre vârf. Aproape de vârf, sau de ceea ce pare a fi vârful, pe o porţiune slab înclinată, cotim spre dreapta şi ajungem lângă marginea abruptă a unei vâlcele largi , un afluent al Cernicăi. Versantul deasupra căreia ne găsim este în bună parte acoperit de o pădurice mixtă în care predomină pinii, ceea ce dă peisajului un pitoresc aparte. Dar, fiindcă fundul vâlcelei este sub nivelul muchiei pe care urcăm, putem focusa, printr-o fereastră deschisă printre crengile copacilor, înspre coada Cernicăi, pe deasupra căreia vom şi trece puţin mai târziu. Deocamdată atingem zona somitală a dealului, unde se adună şleaurile de tras lemne, formând un drum în toată regula; tot aici reîntâlnim marcajul silvic. Drumeagul de culme se bifurcă, obligându-ne să optăm pentru una dintre cele două variante oferite: una care merge strict pe coamă, alta care o ia de-a coasta, cu câţiva metri mai jos, evitând un arc al culmii, în al cărei punct central se află borna silvică 368, punct de racord cu hotarul silvic dintre districte silvice, marcat cu două benzi roşii verticale, ce desparte, totodată, valea Leşunţului de valea Mănaşcăi (Piciorul Mănaşca). Dacă preferăm scurtătura pe sub culme, dincolo de bornă, ne instalăm pe ea şi pe hotarul dintre districte sub cel mai înalt punct al Dealului Mănaşca, de aici încolo, parte a interfluviului Oituz-Leşunţ. Drumul de culme, în coborâş lejer dincolo de vârf, ajunge după circa un sfert de oră într-o şa joasă creată de eroziunea regresivă a unui pârâiaş, afluent al Cernicăi. Din şa, suim fără efort, scurtcircuitând o buclă a marcajului care însoţeşte linia de cea mai mare pantă a culmii din stânga noastră. Cam după 10 minute ne aflăm la marginea Poienii Ploştinei care este largă, de formă aproape dreptunghiulară, cu laturile de 300 m x 150 m şi cu una dintre lungimi suprapusă pe coama interfluviului aflat în ascendenţă uşoară. Pătrundem în poiană printr-un punct aflat în treimea inferioară (altitudinal vorbind) a ei. După ce facem inventarul priveliştilor oferite – orizontul, liber spre sud, este dominat de Măguricea şi Măgura Caşinului – ne îndreptăm spre mijlocul lăţimii inferioare a poienii de unde intrăm în pădure pe un drum de exploatare. Un timp terenul e plat, dar, când începe să urce uşor, drumul coteşte spre dreapta şi părăseşte culmea. Noi suim înainte pe un braţ mai puţin clar al drumului ce pătrunde într-o poieniţă dreptunghiulară, în pantă, pe care o traversăm pentru a ieşi din ea prin mijlocul laturii opuse celei prin care am intrat, drumul, estompat de nefolosinţă, menţinându-ne pe direcţia sud-est. Ne îndreptăm spre muchia unui interfluviu, dintre văiuga ce-şi are obârşia în poieniţa lăsată în urmă şi un alt afluent al Cernicăi. Drumul trece peste interfluviu şi pe sub un vârf înălţat în dreapta noastră, apoi, curbându-se către est, ne duce pe sub muchia altui interfluviu, dintre afluentul Cernicăi amintit mai înainte şi un afluent al Leşunţului Mic. Într-o mică şa a acestui din urmă interfluviu, după o arcuire de 90 de grade, revenim la direcţia sud-est şi o luăm spre un vârf (Băicuţa – 699 m) pe care, ghicim, nu-l vom urca, deoarece drumul coteşte pe sub el, pe deasupra unei obârşii rupte de o alunecare recentă. Prin golul lăsat de pădurea purtată la vale putem vedea, în depărtare, vârful piramidal al Măgurii Berzunţiului. Depăşim alunecarea şi ne înscriem pe versantul drept al Cernicăi. Coborâm lin şi cvasirectiliniu pe coama relativ îngustă a interfluviului, numit aici Culmea Hangani, pe un drumeag prins între două corpuri de păduri de vârste diferite: matură în stânga, foarte tânără în dreapta. După vreo 10 minute culmea suferă o falsă curbură, fiind, de fapt, despicată de eroziunea produsă de un afluent al Cernicăi pe care, pentru a rămâne pe interfluviu, o ocolim spre dreapta. Punctul de unde schimbăm direcţia este numit Vârful Hangani (628 m), fără a avea însă alura specifică unui vârf. Schimbarea direcţiei e mai puţin resimţită pe drum, care taie din curbura culmii, înălţată la 625 m în Vârful Hâjmei. Concomitent, începem să pierdem din altitudine tot mai repede, deoarece panta îşi micşorează unghiul pe două trepte. Suntem acum pe Culmea Cernica, lungă de 1,5 km, la capătul căreia, dacă nu ne lăsăm ademeniţi de unul dintre drumurile spre dreapta ori spre stânga, ajungem în albia Cernicăi, pe care o traversăm şi intrăm în poieniţa din marginea satului, la câţiva metri de bariera de la începutul drumului forestier de pe vale şi, totodată, al traseului nostru.

Pentru a vedea imagini de pe traseu, executaţi click aici !

Pentru a parcurge şi alte trasee din Munceii Oituzului/Munţii Vrancei, executaţi click aici !