Pe la lipovenii din … Munții Tarcăului !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !

Lămurire: Avem obiceiul să … scociorâm pe Internet, recte, pe Google Earth cu ajutorul Panoramio, după … ce cade; putând fi diverse … chestii interesante, precum, cetăți, biserici, clădiri, stânci, peșteri, plante și … câte și mai câte, descoperite pe teren de unii și de alții și semnalate prin fotografii ! Așa am aflat, de pildă, că lângă Onești crește migdalul-pitic, că în Dobrogea sunt niște Colțani, că pe Culmea Pietricica există o peșteră, ca și în Munții Tarcăului; și … câte și mai câte ! Și tot așa, ne-a atras atenția imaginea unui schit … lipovenesc, undeva, la periferia Munților Tarcăului. Curiozitatea ni s-a amplificat când, transferând locația pe o hartă mai veche, am remarcat toponimele cu rezonanțe slave dimprejur: Bahrin, Socoleț, Uzenche, Oghilocu … Cum locul cu pricina e cam în … curtea noastră de drumeții, bineînțeles că l-am și inserat pe lista, prea lunga listă, a obiectivelor (cvasi)imediate, pe un loc mai în față ! Între timp, am bifat poziția ca fiind rezolvată, întreprinzând deja două drumeții în zonă, ale căror trasee le prezentăm mai jos.

Satul Cut (Dumbrava Roșie/NT) – gura pârâului Sasca
a) Dl.Cireșei – Poiana Nicorești – Dl. Zăvoaiele – Dl. Bahrinu Mic – Sch. Lipovenilor – Vf. Ostrov – Plaiul Cristan (Stânca Burlii, Vf. Cristan) – Dl. Corni – Șaua Gorganu-Bouru – Culmea Bourului – gura Sascăi
b) Valea Sasca – Valea Socoleț – Valea Bahrinu Mic [Cascada Bahrin] – Schitul Lipovenilor – Valea Bahrinu Mare – Valea Domnișoarei – Bisericuța de la vechiul schit al lipovenilor – Plaiul Schitului – Dl. Oghilocului – Dl. Doșățelu – Dl. Ostrovu – Plaiul Cristanului [Stânca Burlii, Vf. Cristan] – Dl. Corni – Plaiul Lung – gura Sascăi

Caracteristici:
– circuite, traseele realizând înconjurul bazinului Văii Sasca, afluent al Bistriței;
– durata: 10 ore (vara);
– lungime: cca 20 km;
– diferenţă de nivel: cca 750 m;
– grad de dificultate: mediu.

 

 

 

 

 

Acces:
Comuna nemțeană Dumbrava Roșie premerge cu vreo 3 km intrarea în municipiul Piatra Neamț (căruia i-a și fost în perioada 1968-1989 comună suburbană), venind dinspre Bacău pe DN 15, satul de reședință, ocupând de-a lungul șoselei cca 3 km. Celelalte sate ale comunei sunt Izvoare, la nord de șosea, Brășăuți și Cut, la sud, pe malul Bistriței. Din DN 15, aproximativ din extremitatea nordică a satului Dumbrava Roșie (spre Piatra Neamț), se desprind, plecând spre satul Cut două drumuri asfaltate, aflate la doar 300 m unul de celălalt. Cel mai aproape de Piatra Neamț continuă pe uliți asfaltate până la ieșirea din sat dinspre podul de peste Bistrița de la gura pârâului Sasca, intrarea în cele două trasee; celălat ajunge întâi la biserica ortodoxă din Cut, fiind legat de celălat prin două uliți.

Locuitorii satului Cut (Dumbrava Roșie/NT)  provin din două sate nemțene de pe valea Cracăului (ce confluează cu Bistrița la Roznov, la cca 10 km de Cut), Troița și Nicorești (actual, Conțești), ce s-au stabilit în 1774, respectiv, în 1776, lângă un cot (al Bistriței ?), de unde, zice-se, și numele satului format de aceștia (cunoscut, până spre sfârșitul sec. XX, drept Cutu).
[Gheorghe Bulgăr și Gheorghe Constantinescu-Dobridor (în Dicționar de arhaisme și regionalisme, Editura Saeculum, București, 2013) precizează pentru “cut” înțelesul de “parte de sat, mahala” (specific pentru Moldova și Bucovina), dar și cel de “cal șchiop de un picior” !]

Monumentala biserică ortodoxă a satului (“Sfinții Voievozi”), construită între 1903-1919, după planurile arhitectului italian Giovanni Maricici (?), din piatră cioplită, impresionează sau, cel puțin, atrage atenția, și prin eclectism: amestecul între stilul moldovenesc și cel specific bisericilor catolice apusene. Pictura interioară este opera unui artist ieșean de la sfârșitul sec. XIX – începutul sec. XX, Nicolae Kraft (a mai pictat bisericile din Andrieșești/IS, Burlești/BT și catapeteasma bisericii din Slănic-Moldova).

Descrierea traseeleor:

a) Dincolo de podul de peste Bistrița există suficient spațiu de parcare. Urmăm drumul forestier ce intră imediat în pădurea ce îmbracă ambii versanți ai pârâului Sasca, după ce trece pe lângă un canton forestier și de bariera silvică din dreptul său. Părăsim de îndată drumul de pe vale suind împreună cu un braț al său pe versantul stâng al Sascăi, dar și al afluentului său, Pârâul Caselor; dealul este numit al Cireșei. Ieșim imediat din pădure – unde, pe arbori, sunt prezente semnele unui marcaj turistic, “cruce galbenă” – în poiana Nicorești (ce amintește de satul de origine al unora dintre locuitorii Cutului). Este, de fapt o vastă pășune – în capătul ei nordic se află o stână/fermă – ce acoperă dealul numit Zăvoaiele. O străbatem suind în paralel cu valea Caselor și cotind pe deasupra obârșiei acesteia spre poalele Dealului Bahrinu Mic, unde ajungem la o oră de la plecare. Nu-l vom urca direct, ci pieziș, conduși de un drum de exploatare forestieră a cărei direcție (dreapta/nord) ne este indicată de crucile galbene ce reapar pe arborii pădurii de pe Bahrinu Mic. Lejer, însoțind cu fidelitate marcajul turistic – bine executat – atingem, în jumătate de oră, culmea Bahrinului Mic, în șaua ce-l desparte de Bahrinu Mare. Versantul  vestic – comun – al celor două dealuri este despădurit, doar câteva pâlcuri de pădure, rară și tânără, au invadat, în parte, fânețele, în parte, pășunea ce-l acoperă, până la poalele-i udate de apele Bahrinului Mare, afluent al Pârâului Doamnei, la rându-i, tributar Bistriței. Așa că, ne putem bucura de o largă deschiderea peisagistică spre vest și, parțial, spre nord. Domină, în apropiere, culmea Cristanului – cea pe care ne vom afla peste un timp -, îndeosebi, vârful semeț cu care debutează, Ostrovul, de fapt, și cel mi înalt al ei (811 m). Traseul nostru urmează culmea spre nord, pe la marginea pădurii (drumul forestier îi taie un colț), suind până pe o primă îngheboșare a ei. Din șaua ce o desparte de următoare schimbăm direcția cu 90 de grade spre vest, coborând pe o pantă destul de iute, pe poteci de oi, în spatele Schitului Lipovenilor.

Cunoscut și sub numele Bahrin, schitul (cu hramul Sf. Paisie cel Mare – călugăr ortodox copt, trăitor la mijlocul anilor 300 în Egipt), construit relativ recent (după anul 2000) de lipovenii din Piatra Neamț (cu biserică de pe la mijlocul sec. XIX – arsă în 1920, reconstruită în 1924 și iar arsă în 2008), amintește de un unul mai vechi, localizat pe o hartă din 1919  pe un afluent al văii Doamnei (a se vedea traseul b).

De la schit mergem pe drumul care pleacă din poarta schitului spre sud, urcând până pe cumpăna de ape dintre Bahrinu Mic și Bahrinu Mare, de fapt, între bazinele Sascăi și Doamnei. În dreapta noastră se înalță, direct cu 200 m mai sus, Ostrovu. Suntem aici la capătul a 3 ore de drumeție. Un drumeag de exploatare ne duce până mai sus, spre vârful Ostrovului, cotind însă apoi spre tăietura pe care a deservit-o nu demult, aflată pe versantul nordic al Ostrovului. Noi continuăm urcușul, rămânând pe muchia pe care l-am început, ținându-ne de o potecă, firavă, făcută de animale, până ajungem pe vârf, ce are câteva ferestre deschise spre nord; putem vedea chiar și ceva din platoul somital al Ceahlăului: Ocolașul Mare și Toaca. Satisfăcuți și cu atăt, nu ne mai rămâne decât să coborâm de pe vârf, urmîndu-i muchia sudică, până într-o șa unde se racordează, spre vest, interfluviului ce desparte bazinul Doamnei de cel al pârâului Calu (vom veni pe acest interfluviu, în această șa, când vom parcurge traseul b). De altfel, de aici, pe toată culmea ce urmează, a Cristanului, cele două trasee se suprapun. Un timp, poteca este chiar spectaculoasă, culmea având profilul unei creste.

Pitorescul său are un punct culminat: Stânca Burlii, un bloc fragmentat din gresie, înalt de vreo 15-20 m, relativ ascuns în pădure, dar cu o nică platformă accesibilă pe frunte, de unde putem admira o vastă panoramă; a mai trecut o oră, a patra !

În continuare creasta rămâne … creastă, până pe cel mai înalt punct al ei, aflat la 790 m altitudine, dar din șaua care urmează culmea se aplatizează pronunțat. suim lent, ocolind pe un fragment de drum de exploatare un vârf, fără veleități – nici peisagistice și nici de altitudine -, urmând însă, nu după mult timp, un suiș care anunță un alt vârf (Corni – 777 m) a cărei semeție … transpare printre ramurile copacilor; este, adevărat un punct important doar ca reper orientativ, chiar dacă saltă brusc, cu vreo 50 de metri mai sus față de ultima șa. Nu-l vom urca indiferent pe care dintre traseele, a sau b, pe care ne aflăm. Porniți să-l suim vom devia de pe culme pe o poteca lată ce-i încinge coastele estice. Ne oprim când poteca își oprește coborârea piezișă, odată ce ajunge pe o muchie desprinsă din vârf, marcată silvic cu benzi verticale roșii. De la Stânca Burlii până ici am făcut aproape 2 ore.

Traseul a continuă să taie coastele estice ale Vârfului Corni, dar, aproximativ, pe o curbă de nivel, ajungând pe o altă muchie a Cornilor orientată spre est, și aceasta marcată silvic, dar cu benzi verticale duble (așa cum era marcată și culmea Cristanului). Ea formează cumpăna de ape dintre valea Sascăi și valea Calului. Drumul, vechi, pentru căruțe, străbate, mai mult în coborâș ușor, până la orizontalizare, o pădure rărită de tăieturi râmânănd mai apoi la marginea pădurii ce râmîne să acopere doar versantul nordic al interfluviului, cel sudic fiind poienit, așternut cu fânețe. După puțin peste o oră o culme transversală ni se interpune în față, pe care suim, ajungând în șaua ce o desparte în două componente importante: spre sud se înalță Dealul Gorganu, spre nord, Dealul Bouru. Traseul nostru îl vizează pe acesta din urmă. Drumul de căruțe pe care îl urmăm ne ține mai tot timpul sub coama dealului, cam jumătate din timp (20 minute), cealaltă jumătate coborând lent pe muchia îngustată spectaculos pe o porțiune, apoi ceva mai repejor pe poteci stricate de eroziunea favorizată de trasul buștenilor, până în valea Sascăi, vizavi de cantonul silvic.
Un fotoreportaj al unei drumeții pe acest traseu poate fi accesat pe adresa www.muntesiflori.ro/cut !

b)
Dacă traseul a părăsește valea Sascăi urcând spre dreapta pe Dealul Cireșei, traseul b rămâne pe vale. După doar 5 minute la gura Siregnei – afluent de dreapta al Sascăi – observăm o micuță cascadă, depășind cu puțin înălțimea de 1 m. După ce trecem de intersecția cu un braț al drumului ce suie pe un alt afluent de dreapta al Sascăi, Oroșanul/Orășanu/Pohartele, se cheamă că urmăm în continuare, în amonte, Socolețul sau Gisca/Gâsca (?), numele din urmă purtându-l și marea poiană în care intrăm după 1 km de la intersecție. În stânga noastră, pârâul curge pe la baza unei culmi energice, Dealul Socoleț. De cum ieșim din poiană – după aproape încă un km și imediat ce mai depășim o confluență, tot pe dreapta, cu pârâul Groapa Adâncă, de unde, în amonte nu mai vorbim de Socoleț, ci de Bahrinu Mic – drumul suie ceva mai susținut … ajutat de câteva serpentine. La 15 minute de la părăsirea Poienii Gisca, imediat ce trecem pe lângă un bolovan apreciabil ca marime observabil în laterala din stânga drumului, putem coborî în albia Bahrinului Mic, pentru a admira o cascadă ceva mai răsărită decât cea de pe Siregna, și chiar spectaculoasă. Există o cărăruie ce pornește din drum cu vreo 10 m mai sus de bolovanul-reper, și ne poate ajuta să ajungem ușor la firul apei; cascada este mai în aval cu câțiva metri.
Revenind pe drumul forestier care mai continuă doar vreo 500 m până la o rampă de încărcare a buștenilor. De aici ne preia un drum de căruțe care ne scoate imediat la marginea fînețelor ce îmbracă zona de obârșie a Bahrinului Mic. Suim până pe cumpăna de ape ce o desparte de izvoarele Bahrinului Mare, unde suntem la poalele Ostrovului (aflat în stînga); în dreapta se desfășoară, spre nord, culmea Bahrinu Mic – Bahrinu Mare – Cernegura. Coborâm pe drumul ce se lasă în bazinul Bahrinului Mare, implicit, al Doamnei. După câteva încolăciri, acesta ne conduce la poarta Schitului Lipovenilor. Eventual după ce îl vizităm (atenție la ținută), urmăm drumul ce coboară în continuare pe valea Bahrinului Mare. După jumătate de kilometru de-a coasta, coborâm direct aproape de firul apei, pe lângă care mai mergem cca 1 km, până la confluența sa cu Domnișoara. Traversăm transversal poiana de pe malul drept al, de acum, după confluență, Doamnei, traversăm și Doamna, pentru a ne instala pe drumul forestier de pe valea Domnișoarei. După 1 km de … amonte pe acest drum ajungem în poiana fostului Schit al Lipovenilor, în capătul ei opus fiind ridicată, din 2010 o cochetă bisericuță; în preajmă se mai află un vechi chioșc ce adăpostește o fântâniță, un mormânt și o clădire – poate o chilie, aflată la data vizitei noastre, în construcție. De la bisericuță mai mergem pe drumul forestier doar vreo 200 m, părăsindu-l imediat după ce traversăm, pe un pod de beton, Domnișoara, ăn fruntea pantei ce urmează. De aici suim pe un drum de exploatare ce se încolăcește spre stânga pentru a urca pe Piciorul Schitului. Ajungem repede și … gâfâind puțin, din cauza pantei, pe muchia piciorului. O oră urcăm continuu, după care, din dreptul bornei I 70, unde piciorul se unește cu o culme paralelă cu el, cotim spre dreapta, culmea ce pleacă din racordul celorlalte două întâlnind destul de repede un alt interfluviu (Pârâul Schitului-Oghilocu – a se vedea harta). Nodul orografic corespunzător este un mic vârf cu puțină belvedere spre sud-est. De aici, direcția sud-est pe care am ajuns se schimbă cu aproape 90 de grade, coborând spre sud-vest. Din șaua relativ joasă în care am ajuns recâștigăm puțin forțat altitudinea pierdută ajungând, conduși de marcajul silvic cu benzi roșii verticale, până pe cel mai înalt vârf al traseului, Doșățelu (825 m). Borna de pe el, I 61, este importantă, dar mai ales “H”-urile hotarului silvic pe care îl vom urma de aici încolo, la început, de la bornă, în coborâre, spre est. Din șaua în care ajungem, un drum de exploatare forestieră ne conduce pe sub vîrful oponent Doșățelului, care se ridică destul de semeț din șa, ocolindu-l pe fața sa nordică. Coborârea ce urmează pe o muchie (nord-estică) a vârfului ocolit este drastică, pierzând în altitudine aproape 200 m. Numai că, din șaua foarte joasă în care am ajuns, vom urca spre Vârful Ostrovu, mai sus cu mai bine de 150 de metri. Totuși, drumul de exploatare, un timp atașat hotarului silvic, deviază spre șaua sudică de sub Vârful Ostrovu, … mâncând vreo 30 de metri din cei 150. Culmea Ostrovu, pe care traseul este comun cu varianta, descrisă, a, este marcată silvic cu două benzi verticale.

De sub Vârful Corni ne despărțim de traseul a ce pleacă, spuneam, în traverseu pe sub vârf, spre dreapta; traseul b urmează muchia pe care am ajuns coborând pieziș de pe culmea Cristanului, în urmărirea benzilor roșii silvice cu care este marcată. Exploatările forestiere au lăsat în urmă drumuri forestiere de care ne putem folosi; totul este să nu pierdem direcția culmii, coborând de pe interfluviu, riscul fiind mai mare în prima parte, când culmea este și împădurită, și ceva mai plată. Cu ceva timp înainte de a ieși din pădure, culmea, numită Plaiul Lung, se îngustează, iar pădurea din stânga, în creștere fiind în urma replantărilor, ne permite contactul vizual cu peisajul vestic, dinspre valea Oroșanului. Ne vom bucura însă de o largă deschidere și de peisaje de un pitoresc aparte pe un sector important al interfluviului (Orășanu-Siregna), acoperit doar de pășune. Îl străbatem, coborând spre o șa joasă ce ne desparte de următorul sector și ultimul, împădurit. Suim din șa pe platoul somital, împădurit, cum spuneam, al Dealului La Chitic, de unde acesta se alungește spre nord, culmea numindu-se Dealul Iconiței. Pentru coborârea finală va trebui sa ne lăsăm spre stânga pentru a evita panta foarte abruptă cu care se sfârșește morfologic culmea (la confluența Siregna-Socoleț). Așa că vom ajunge în valea Socolețului, după o coborâre spectaculoasă prin abruptul ei, cu vreo 200 m mai sus de confluență. De sub Vârful Corni până aici am făcut o oră și jumătate.
Un fotoreportaj al unei drumeții pe acest traseu poate fi accesat pe adresa www.muntesiflori.ro/socolet !

Addenda:
1. Cine sunt lipovenii ?!
Este vorba despre un grup etnic rusesc (ce mai cuprinde azi, pe teritoriul României, cca 40.000 persoane), concentrat în zona Dobrogei, dar prezent și prin câteva insulițe în centrul și nordul Moldovei. Comunitatea le este asimilată și ca una religioasă, ortodoxismul lor fiind numit “de rit vechi” (a nu se confunda cu ortodocșii de stil vechi). De altfel, prezența lor pe teritoriul României este strict legată strict de motive de ordin religios care, acum vreo 200 de ani, i-au determinat să emigreze din Rusia Ecaterinei a II-a (1762-1796). Din acest punct de vedere (cel religios) problemele lor au început de pe vremea țarului Alexei I (1646-1678), tatăl lui Petru cel Mare, când, Patriarhul Rusiei, Nikon (1652-1658), a impus un set de reforme bisericești menite să modernizeze biserica ortodoxă rusă, neacceptate însă de toți preoții și de credincioșii aferenți, care au rămas fideli vechilor rituri; până și azi ! Numai că celor ce au refuzat acceptarea noilor reguli li s-au aplicat sancțiuni drastice și violente, mergând până la exterminări fizice, de aici, exodul staroveților (celor de rit vechi) în întreaga lume (în două mari valuri, pe timpul lui Petru cel Mare [1682-1725] și al Ecaterionei a II-a [1762-1796]) . Lipovenii sunt, la origine, pescari de pe Don și Nipru, au trăit un timp în pădurile de tei (lipa=tei) din sudul Basarabiei, ajungând apoi în Dobrogea. Pentru alte informații accesați wikipedia.org, și, mai ales, site-ul comunității lipovenilor ruși din România !

2. Toponimele pomenite în introducere au o pronunțată sonoritate slavă, foarte posibil, datorită provenienței, iar apariția lor în zonă se datorează, credem noi, cu multă probabilitate, existenței schitului lipovenilor:
– Bahrin este un nume propriu (antroponim) de la care s-a format, de pildă, numele satului Bahrinești, azi, Stânca/BT, aflat pe malul Prutului.
– Socoleț provine de la slavul socol = șoim.
– Uzenche are și el o certă proveniență slavă, însemnând îngust (dealul numit astfel, fiind chiar așa, strâns între două văi foarte apropiate (Pohartele/Oroșanu și Pârâul Sărat).
Într-un dicționar rusesc de termeni geografici (http://ansya.ru/health/slovare-narodnih-geograficheskih-terminov/pg-18.html), pentru ”uzina” sensurile geografice de fâșie  îngustă de pământ de-a lungul munților, mlaștinilor, pădurilor (de exemplu, Uzinka – braț îngust al râului din regiunea Smolensk); de loc îngust/strangulat pe un lac, canal îngust cu apă  între două lacuri (de exemplu,  este numit astfel, canalul dintre  lacurile Pskovski și Ciudskii din bazinul râului Enisei). În ucraineană “uz’min’” înseamnă cel mai adânc loc al unui râu vijelios ce nu îngheață iarna; în Siberia „uz’”este o albie de râu care are ochiuri de apă pe maluri. Termenul geografic provine din rusescul vechi  ”uzk”.
– pentru Oghiloc (deal și pârâu), deocamdată, nu am găsit și nici nu avem vreo explicație; … dar am aflat una de la Vlad Chindea (https://toponime.wordpress.com/), căruia i-am solicitat ajutorul:
“Cea mai adecvată explicație pe care am găsit-o ar fi următoarea: est-slav. (a se citi ukr. sau rus.) ‘U Dylok’ -> ‘O Ghiloc’ prin palatalizare și apoi -> ‘Oghiloc’. Unde ‘u’ – e prepoziția ‘la…’, iar ‘dylok’,’deal mic’ (la fel cum în rom. deal -> deluț în ukr. dil -> dilok, ambele diminutivale). Un toponim similar ar fi: localitate cunoscută în prezent drept Dil (dar la 1789 era Dylok) la N de Mizhhiria (Poiana Boului) în Maramureșul istoric. Mai sunt și altele.“
Ulterior, în dicționarul pomenit mai sus, am găsit următoarele precizări privindu-l pe “dil”:
1. – șir/lanț de munți, vârf de munte; munte care separă două sate, două văi; deal; piemont, interfluviu (în ucraineană). Termenul este întâlnit, de obicei, în oronimia Carpaților și apare ca atare în Ucraina cu semnificația “parte”, provenit din slavul “del’”; în acest sens, consemnăm și termenii slavi: ”delit’” (a împărți, a separa, a delimita etc.), “predel ” (graniță, limită), “nadel” (bucată de pământ din obștea sătească dată în folosul câte unei familii de țărani), ”udel” (regiune/ținut condus de un cneaz feudal sau aparținând familiei țarului), ”vîdel” (izolare), ”razdel” (separare, fragmentare), ”delej” (diviziune). În bulgară îl întâlnim pe ”deal” cu sensul de ”parte” (de aici termenii “predeal”, ”pridel” – înălțime care separă două posesiuni), dar și înțelesul de ”deal” pentru interfluviu, pantă de munte, ca și pentru graniță/hotar, țară, o suprafață de pământ definită; tot în bulgară se folosește “del” pentru vârf de munte, “zadel” pentru dumbravă/pădure și pentru pășune. În cehă îl întâlnim pe “dil” (departament, parte), în polonă pe “dzial” (cu înțelesul de parte, precum și de regiune condusă de un cneaz ori  de graniță) și pe “dzialwodny” (interfluviu), în sârbo-croată pe “dil” și “dijen” (parte, munticel, munte).
Din slavă, “dil” a fost împrumutat de limbile romanice: moldovenească (sic ! – n.n.) – unde există “deal” (cu sensurile deal, vie, câmp) – și română, “deal” însemnând măgură, munte ce desparte teritorii/pământuri sau proprietăți.
Exemple de toponime se întîlnesc , uzual, în Carpați, Moldova, România, Balcani, “Dil” și compuse cu el, dar și, simplu, “Diloc”. Există chiar și în Germania, în apropiere de Leipzig, orășelul  Delitsch.
2. – înălțime, partea superioară a unui râu. În iakută, “dîl”, cu sensurile precizate, este întâlnit în toponime, precum: Dîl (lac), Dîl-Yuryah (râu), Diolomo-Dîl (deal).
… Și tot de la Vlad Chindea … citire/citare:
“Alte toponime menționate în articol:
Bahrin – desigur de la antroponim, care la rândului lui poate fi în legătură cu slav. (cunoscut dialectal și în rom.) ‘bagren/bagrin’,’salcâm’sau arab. ‘bahr-‘,’apă, râu’.
Siregna – în mod clar slav. ‘Seredna’,’…de mijloc’. E interesantă preluarea fonetică ‘-dn-‘->’-gn-‘ care ar trebui să fie caracteristică mai ales dialectelor nordice (a se vedea Rovna -> Rodna -> Rogna – denumirea populară pentru satele maramureșene Rona de jos/sus) dar pentru care sunt urme și în alte zone (top. Siregna la Potoc/Deleni Mureș, localitate cu populație est-slavică atestată istoric).
Pohartele – compunerea cu sufixul ‘po-‘ ar putea fi iarăși est-slavică dar următorul apelativ pare să fie 100% moldovenesc: ‘a hărtui’,’a aluneca, a se răstura’ (despre sanie sau căruță). Toponime similare – reflectând aspectul abrupt, dificil de abordat cu mijloace de transport populare al unor locuri – apar și în alte părți.”

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !