Melampyrum saxosum
Executând click pe numele familiei, e posibil să aflaţi informaţii despre aceasta !
Melampyrum saxosum Baumg. (ciormoiag, sor-cu-frate) – SCROPHULARIACEAE
Este o specie endemică pentru Carpații României (partea lor centrală și cea nordică), ai Ucrainei și ai Poloniei.
În România a mai fost semnalată în Munții Hășmaș (Telecu Mare) – un exemplar fiind expus la Muzeul de Ștințe Naturale Piatra Neamț sub numele Melampyrum sylvaticum L. subsp. saxosum (Baumg.) Beauv.
Alte consemnări:
– în Munții Berzunți, conform, Papp. C & Bârcă C. – Schiţă a florei şi vegetaţiei culmii Berzunţului (regiunea Bacău) I, An. Şt. Univ. Iaşi, 1960 (consemnare în Ardei Irina-Mădălina – Contributions to the knowledge of cormophytae flora in the Berzunți Mountains area, Bacău county (1), Studii și Cercetări, Univ. “Vasile Alecsandri” Bacău, 2010)
– în Munții Bistriței, conform Mardari Constantin – Aspects of the floristic diversity in Neagra Broștenilor river basin (Eastern Carpathians) (II), J. Plant Develop (Buletinul Grădinii Botanice Iași), 16/2009
– în Munții Rarău, conform Adrian Oprea & Culiță Sârbu – The vascular flora of Rarău Massif (Eastern Carpathians, Romania). Note I, Memoirs of the Scientific Sections of the Romanian Academy (Iași), XXXV/2012
– în Munții Țibleșului (Groșii Țibleșului), conform http://www.floraofromania.transsilvanica.net/
Observații:
– conform taxonomiilor recente, genul Melampyrum (cu circa 30 de specii) este inclus în familia OROBANCHACEAE;
– precum celelalte scrophulariacee/orobanchacee, și M. saxosum este o plantă semiparazită, luându-și hrana de la alte plante, gazde, deși poate supraviețui cu propriile mijloace de fotosinteză;
– denumirea genului (dată de Linné în 1753) provine de la străvechiul nume grecesc alt speciei M. arvense (la noi, grâul-prepeliței, miazănoapte): melas = negru, pyros = grâu; adjectivul saxosum indică predilecția plantei pentru locuri stâncoase, pietroase (lat. saxum = piatră);
– denumirile românești atribuite plantei sunt mai degrabă împrumutate de la cele ale altor specii ale genului, respectiv, M. cristatum/sylvaticum și M. nemorosum/bihariense.
Alte fotografii :
Piciorul Caprei/Toroiaga/Munții Maramureșului
31 iulie 2012
Piciorul Caprei/Toroiaga/Munții Maramureșului
31 iulie 2012