Munţii Ciucului – prezentare generală

Localizare

Munţii Ciucului aparţin grupei centrale a Carpaţilor Orientali şi au ca vecini Munţii Hăşmaş şi ai Tarcăului în nord, Depresiunea Ciucului în vest, Depresiunea Caşinului Nou în sud şi Munţii Nemira în est. De munţii Hăşmaş sunt legaţi prin Pasul Ghimeş (1159 m), cele două masive fiind separate de cursul superior al râului Trotuş; sectorul din Munţii Hăşmaş, vecin Munţilor Ciucului, este cunoscut sub numele de Munceii Năşcălatului care sunt localizaţi fie în Munţii Hăşmaş, fie în Munţii Ciucului (click aici pentru lămuriri suplimentare !). Tot valea Trotuşului îi delimitează şi de Munţii Tarcăului. În sud, la marginea vestică a Depresiunii Caşinului Nou, se face racordul cu Munţii Bodoc prin Pasul Caşin (895 m). Valea Bărzăuţei cu obârşia sa Apa Lină, şi valea Uzului, de la confluenţa cu Bărzăuţa până la vărsarea în Trotuş, despart Munţii Ciucului de Munţii Nemira,  trecerea de la unii la alţii realizându-se  prin Pasul Cărpineni (980 m).

 Geologie

Teritoriul ocupat de Munţii Ciucului e constituit în întregime din depozite sedimentare de vârstă cretacică şi paleogenă ale flişului, cel intern, respectiv cel extern, repartizate inegal, ce ţin de câteva unităţi tectonice, fiind dispuse sub forma unor pânze de şariaj.

Flişul intern corespunde unei succesiuni de trei pânze de şariaj, reprezentând orizonturi cu compoziţii litografice relativ diferite: marne, marno-calcare, calcare şi marno-argile cu intercalaţii de gresii; şisturi şi gresii; şisturi negre şi gresii.

Flişul extern aflorează în zona celor câtorva culmi de peste 1500 m sub forma unor pachete masive de gresie de Tarcău cu intercalaţii de fliş argilo-grezos. Marea rezistenţă la eroziune a gresiei de Tracău explică cele câteva înălţimi mai mari în raport cu ansamblul Munţilor Ciucului (1200-1300 m). Aceste orizonturi, paleogene, sunt legate, la propriu, de cele similare ce domină alcătuirea lito-stratigrafică a Munţilor Nemira.

Geografie

Aspectul general şi fundamental al reliefului Munţilor Ciuculuiu, amprentat, fireşte, de structura geologică a lor, este aceea de puternică fragmentare: distingem o lungă şi sinuoasă culme principală, având ca orientare generală direcţia NV-SE, ce prezintă două largi concavitaţi la extreme, orientate spre sud-vest, între ele fiind prinsă o concavitate adâncă orientată spre nord-est. Înălţimile mai răsărite ale culmii rar depăşesc 1200 m, atingând totuşi aproape 1500 m spre cele două extremităţi: în nord-vest, în Vf. Viscolul, 1494 m şi în sud-est, în Vârful Capostaş, 1456 m.

Din culmea principală se desprind puternice braţe tentaculare – veritabile culmi secundare – 3 spre nord şi una spre sud – ele fiind rezultatul accentuatei eroziuni regresive realizate îndeosebi de afluenţii Trotuşului. Remarcăm că cele mai mari înălţimi ale întregului masiv muntos al Ciucului sunt prezente în două dintre culmile nordice, Agăş – Şoiul Mare (1553 m) – Lapoş şi Viscolul – Cărunta (1516 m), alcătuite în parte din gresiile dure de Tarcău ale flişului extern. Al treilea braţ nordic, desprins din culmea principală, mai precis, din Muntele lui Petru, aflat nu departe de Muntele Viscolul, după ce trasează cumpăna de ape între bazinul de obârşie al Trotuşului şi viitorul său afluent Sulţa, se bifurcă din Vârful Comiat pentru a forma două culmi tentaculare distincte: Comiat – Popoiu şi Comiat – Cotumba. Din Muntele Viscolul – un adevărat nod orografic – se desprinde singura culme secundară sudică, interfluviu între bazinul Oltului, format aici din afluenţii săi (minori) ce curg spre Depresiunea Ciucului, şi bazinul Fişagului, un alt, mult mai important, afluent al Oltului.

Culmea principală este totodată o cumpănă de ape de ordin major, despărţind cele două bazine hidrografice principale ce drenează apele ce izvorăsc din Munţii Ciucului: al Trotuşului – ce deţine supremaţia ca suprafaţă, dar şi ca volum al apelor – şi al Oltului. Spre Olt curg câţiva afluenţi, spuneam minori, începând cu întâiul dintre ei ca mărime, Frumoasa, apoi, continuând cu cei mai importanţi, Fişagul şi Caşinul ale cărui ape ajung în Olt prin intermediul râului Negru; interfluviul Fişag – Caşin este o culme scurtă ce leagă Munţii Ciucului de cei ai Bodocului.

Culmile secundare nordice sunt interfluvii majore între câţiva afluenţi importanţi ai Trotuşului: Uz – Ciobănuş, Ciobănuş – Sulţa, Sulţa – Ciugheş.

Turism

Din punct de vedere al interesului, Munţii Ciucului se află cumva la periferia turismului montan din motive relativ obiective: “blândeţea” culmilor sale, lipsa de spectaculozitate, precaritatea amenajărilor turistice.

Şi totuşi, tocmai această “modestie” a lor, fără culmi semeţe asemenea celor ale vecinului Hăşmaş, ci cu plaiuri largi, acoperite de păşuni sau fâneţe ţesute cu numeroase specii de flori de primăvară până toamna, cu vaste panorame permanent deschise spre cele patru zări, ar putea fi atuul pentru a intra în atenţia montaniarzilor, ca un răspuns la nevoia unor drumeţii mai calme (eventual, între două ture “tari”!).

Traseele pe care le propunem, în aceşti munţi, toate pentru drumeţii de o zi, acoperă exhaustiv masivul, plecând din diverse puncte de acces aflate pe tot perimetrul lor. Accesul este înlesnit de o reţea periferică de drumuri publice de excepţie (ca densitate).

Pe lângă nevoia de a-i face cunoscuţi, dorim să suplinim totodată o acută lipsă de informaţie turistică, practică, despre ei.

Bibliografie:

1. Roşu, Alexandru – Geografia fizică a României, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980

2. Rusu, Constantin; Talabă, Ion; Lupaşcu, Gheorghe – Munţii Ciucului, Editura Abeona, Bucureşti, 1992

3. Săndulescu, Mircea – Geotectonica României, Editura Tehnică, Bucureşti, 1984

4. Văcăraşu, Iulia – Valea Trotuşului, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980

5. Zsigmond, Enikö & DIMAP Bt. – Munţii Ciucului şi Zona Ghimeşului – hartă turistică – 1: 60.000, Budapesta, 2006