Pe Valea Trotușului, la șosea: de la Onești la … Gârbovana !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Am iesit din Onesti, plecând spre Adjud, pe DN 11A – ce leagă Oneștiul de Adjud -, de nenumărate ori; și de tot atâtea ori, trecând prin Borzești – administrativ, vorbind, cartier al Oneștiului – am remarcat (de la un moment dat schimbându-și … aspectul) biserica, numită de localnici, “de la Crucea de Piatră”. Știam de mult că Borzeștiul însuși are un … subcartier cu numele Crucea de Piatră, mai târziu aflând și de unde îi vine acest nume. Dar să nu anticipăm ! Deocamdată, chestiunea pe care dorim să o învederăm, este atitudinea pe care am adoptat-o, ori de câte ori am trecut prin Borzești și pe lângă biserica de la Crucea de Piatră, exprimată, invariabil, prin aceleași cuvinte: “Ar trebui să ne oprim într-o bună zi și aici !” Ziua aceea a venit până la urmă; dar în urma împlinirii dorinței atât de ferm exprimate de veritabilul … slogan optativ-condițional ce ne-a urmărit, cum spuneam, ani și ani, s-a născut ideea … opririi și la Biserica lui Ștefan cel Mare din Borzești (pe care o … vizitaserăm doar cu prilejul cununiei noastre și a botezului uneia dintre fete), și la Monumentul (eroului) Donici (doar atât știam despre el), și la Podul lui Ștefan cel Mare, și la, și la …
Acum, că am dus la bun sfârșit acest adevărat … proiect – în comparație cu scopul inițial de a vedea doar biserica de la Crucea de Piatră -, vrem să mergem … și mai departe, în primul rând la propriu, dincolo de comuna Ștefan cel Mare, oprind … pe unde vom crede de cuviință și punând apoi pe site impresiile și informațiile adunate.

Etapa 1: Borzești – Gutinaș – Rădeana – Ștefan cel Mare – Bogdana – Negoiești – Gârbovana

 

 

 

 

 

 

 

Episodul 1: Crucea de Piatră

Crucea de Piatră reprezintă un cătun component al fostului sat Borzești, astăzi suburbie a Oneștiului. Cu acest nume este pomenit în 1871; i se trage de la crucea de piatră prezentată mai jos !

 

 

Biserica, având hramul Sf. Dumitru, datează din 1848, fiind, se pare, una “călătoare”. Inițial, sau după reparațiile din anii 1933-34, 1993-1995 (când ar fi fost montată o catapeteasmă adusă din cătunul Scutaru/M-rea Cașin), biserica avea două turle, dar restaurarea capitală aflată în curs a lăsat-o cu o singură turlă, adăugându-i în schimb alte elemente, precum ocnițele și brâul de sub acoperiș, i-a înlocuit structura de lemn cu una din zid, schimbându-i astfel total aspectul, apropiindu-i-l de elegantul stil moldovenesc. [Fotografii ale bisericii … vechi, pe www.protoieria-onesti.ro.]

Pe latura estică a curții (inițial era în “câmp slobod”) se află o monumentală cruce de pomenire, din gresie de Slănic, ridicată în 1768. Este înscrisă pe lista CIMEC a monumentelor istorice.
Textul gravat pe cruce a devenit indescifrabil; este însă vehiculat sub diverse forme: „Cu vrea(rea) T/atălui/ şi cu a/jutor(u)/ Fiului/ şi cu/ luminar(ea) Sf(ăn)tulu/(i) Duha …/ S’au sapat/ sf(â)ntî/ şi d(u)mneze/iasc(ă) cruce/ în zili(le) p/reînălţa/tului D(o)mn Grigo(rie) Ion Ca/limah Vo(e)vod/let 7276 [1768 n.n.] mesța F(evruarie)/ 25 den/ de robul l/ui D(u)m/nezeu S/tan Rada/ Ieli …, An(i)ța, M … /arache/ Rughina/ Morții/ Io(n) … / M/ Gosan Stan/ Vasile …” (conform Corneliu Stoica – Valea Trotușului: enciclopedie, Edit. Magic Print, Onești, 2006.) !

Episodul 2: Borzești

Borzești este documentat ca sat din timpul lui Alexandru cel Bun (1430), iar ca nume din timpul lui Ștefan cel Mare (1494). Un document din vremea lui Petru Rareș vorbește despre Borzăi ca stăpânind parte din satul Borzăști. S-ar putea interpreta cum că numele satului vine de la acești … Borzăi/Borza !?
În timp, Borzeștii a ajuns să fie pe jumătate boieresc, pe jumătate răzeșesc, mai târziu, devenind în întregime boieresc, în proprietatea vornicului Vasile Alecsandri, tatăl poetului – care o va dărui fiicei sale Maria, căsătorită Bogdan. [Informații, conform Corneliu Stoica, op. cit.]

Muzeul de Artă Religioasă formează împreună cu Biserica lui Ștefan cel Mare Complexul Muzeal Borzești.

Muzeul este amenajat din 1994, în clădirea fostei școli din Borzești, înființată în 1838. Exponatele, provenind din biserici băcăuane, fuseseră adunate la depozitul muzeistic pentru obiecte de patrimoniu religios din județul Bacău, organizat la Mânăstirea Bogdana începând din anul 1977.
Bustul lui Ștefan cel Mare din fața clădirii muzeului aparține sculptorului Vasile Dimitriu Leorda și a fost realizat în 1938 (pentru informații deosebit de interesante despre artist – surdo-mut -, accesați http://ziarulora25.ro) !

În două săli spațioase, ergonomic luminate, sunt expuse icoane, obiecte de cult, veșminte preoțești, cărți religioase provenind din secolele XVIII-XIX (cea mai veche este un exemplar al Cazaniei lui Varlaam din 1643); pe unul dintre pereți este reconstituit un iconostas (datat 1798, provenit de la Mânăstirea Bogdana). Informațiile consistente, dar esențializate, oferite de ghidul muzeului, talentul cu care sunt prezentate aduc plusul de valoare necesar pentru a face ca vizitarea micului muzeu să fie chiar un act de cultură, generator de satisfacție.

Conform pisaniei prinsă în zid, deasupra și în dreapta intrării, biserica, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost construită între anii 1493-1494, ctitori fiind Ștefan cel Mare și fiul său Alexandru. În textul pisaniei se pomenește pentru prima oară (datat) numele Borzeștiului.

Simplității și zvelteței liniilor, de unde și senzația de eleganță pe care o degajă clădirea în ansamblu, li se adaugă, poate paradoxal, impresia de soliditate. Elementele romanice și cele gotice, armonizate cu stilul general, moldovenesc, formează o altă latură a personalității sale; ca și decorarea inspirată a exteriorului, realizată prin combinarea necăutată a materialelor de construcție, piatră brută, finisată și cărămidă, ca și prin succesiunea atât de armonioasă dintre “stâlpii” falși de pe exteriorul absidei altarului și cele două brâie de firide oarbe de sub acoperiș. Singurele accesorii, specifice, de altfel, bisericilor ștefaniene, sunt discurile smățuite, intercalate în spațiile delimitate de cele două rânduri de firide.

[Clopotnița, având o simbolistică ce amintește binecunoscuta legendă a ctitoririi bisericii, este de dată recentă !]

Detaliile artistice de un bun gust de excepție se grefează firesc pe armonia dimensiunilor și formelor spațiilor celor trei încăperi (pronaos, naos și altar), impunând însă și aici, în interior, impresia de trăinicie.
Înălțimea redusă a intrării în naos este legată direct, conform unei legende, de statura domnitorului, inclusiv cu coroana pe cap. Există însă și o altă explicație: eventualii cuceritori, păgâni, ai bisericii ar fi fost forțați să descalece pentru a putea intra în naos !

Nu se știe dacă biserica a avut pictură. Cea prezentă datează din 2005, fiind realizată de pictorul Gheorghe Popescu Muscel. Icoanele catapetesmei, cele de pe ușile împărăptești, sunt din 1775.

În istoria sa, biserica a suportat și perioade mai puțin … faste, astfel din cauza lipsei de resurse, în anul 1694, a fost închinată  Mânăstirii Bogdana, iar cărți religioase de mare valoare – două evanghelii din sec. XV, una, donație a domnitorului Ștefan cel Mare – sunt acum la Mânăstirea Zografu de la Muntele Athos. A avut parte de numeroase reparații și restaurări (1904-1905 – când sunt îndepărtați contraforții montați în 1879 -, 1925, 1936, 1951-52, 1995, 2002-2004) – conform Corneliu Stoica, op.cit. !

Vizitarea bisericii este acompaniată de prezența ghidului de la Muzeul de Artă Religioasă – a cărui prestație pasională, dar decentă și competentă, asigură, cel puțin, … confort asistenței !

 

În micul cimitir de lângă biserică se află mormântul fiicei lui Vasile Alecsandri, Maria, născută în 1857 (decedată în 1938) și adoptată de poet în 1874, din relația acestuia cu Paulina Lucasievici, slujnică la <Hanul lui Novacovschi> din Târgu Frumos, cu care se va căsători abia în 1876. În 1877, Maria se căsătorește cu Dimitrie Catargi, primind ca zestre moșia de la Borzești. Are două fete, Mărgărita/Margareta și Elena. Are o a doua (și o a treia) căsătorie cu Gheorghe Bogdan în 1863, apoi în 1866. Cu Gheorghe Bogdan are un băiat, Vasile Henri Bogdan. Acesta va avea și el un băiat, Henri Gheorghe Bogdan; fiul acestuia, Cristinel Bogdan, este moștenitor și a ceea ce a mai rămas din averea fiicei lui Vasile Alecsandri. Acesta, a și primit, relativ recent, parte din această moștenire, reprezentând moșia Mirăuță de la Pătrășcani/Gura Văii/BC, unde a existat și un conac, dispărut între timp (despre Lacul de la Conac/Curte de la Pătrășcani, am vorbit aici !) !

 

 

Biserica romano-catolică, cu hramul Schimbarea la Față, a fost construită, din lemn, în anul 1943.

 

 

Până de curând Restaurantul <Stejarul>, clădirea fostului Conac Bogdan se pare că a fost retrocedat moștenitorilor Mariei Bogdan (Alecsandri). La data vizitei noastre (octombrie 2015) arăta a fi lăsat … în plata Domnului, mai ales că gardul, cu tot cu poartă, a fost demolat de fostul proprietar, o societate comercială oneșteană.

 

 

Conventul (mânăstire – la catolici) “Sf. Francisc din Assisi” a fost înființat în 1999, drept casă de postulat (prima treaptă spre monahism în Ordinul Capucinilor Minoriți). Se află în directa subordine a Conventului “Fericitul Ieremia Valahul” din Onești.

 

 

 

 

Episodul 3: Gutinaș & Rădeana

Gutinașul, cu numele Gutinașii, este pomenit din anul 1774. Se știe că, pe la 1659, aici își avea curțile hatmanul Vasile Ceaurul, fratele domnitorului Gheorghe Ștefan (1653-1658). [Tatăl celor doi, logofătul Dumitrașcu Ștefan Ceaurul, era din Rădeni, actuala Rădeana; la una dintre fetele sale ajung rădăcinile arborelui genealogic al mamei lui Mihai Eminescu, Raluca Iurașcu; un urmaș colateral al lui Vasile Ceaurul a fost hatmanul Alecu Aslan, cel care va deține un timp moșia Onești.]  Care este originea numelui Gutinaș este greu de spus; dar nu ne putem opri la a-l lega de Gutinul/Gutâiul din Maramureș !

Rădeana este pomenit întâia oară – în această formă, ca nume de moșie, în 1662 -, iar cu numele Rădeni, ca sat, într-un document emis de Ștefan cel Mare în 1502, când ajunge din proprietatea domnitorului în cea a “cneaghinei Marga”, ascendentă a logofătului Ștefan Ceaurul (tatăl lui Dumitrașcu Ștefan). În timpul său, la Rădeni, s-a înălțat o mare curte domnească cu o biserică și un turn-clopotniță, care au ars în sec. XVII. Cercetările arheologice întreprinse aici au dus la descoperirea, în 1978, a unui valoros tezaur format din 42 de monede de aur emise de dogii venețieni. Satul se afla în preajmă.
În acest context, trebuie subliniat că Rădenii au jucat un rol însemnat în istoria sec. XVII, dând Moldovei 6 mari logofeți, un domn (Gheorghe Ștefan) și încă alți dregători mai mari sau mai mici (conform Gheorghe Burlacu – Ocolul domnesc Trotuș (sec. XIV-XI) (II), Carpica, XXVII/1997, Bacău.

 

Existența unei capele romano-catolice în Gutinaș este consemnată din anul 1874. Biserica actuală, construită din cărămidă, a fost începută în 1958 și s-a terminat în 1974. Are hramul “Sfânta Tereza a Pruncului Isus”. Deservește cca 100 de familii.

 

 

In sat există cca 130 de familii orodoxe. Data construcției actualei biserici ortodoxe, cu hramul “Înălțarea Domnului”, este disputată, avansându-se anii 1832 și drept ctitor, pe Dimitrie, starețul Schitului Brazi/VN, dar provenit de la Mânăstirea Bogdana al cărei metoc era și schitul), respectiv 1863; în ambele variante, această biserică a înlocuit alta mai veche (din 1817, respectiv 1801/1850), pierită într-un incendiu.

 

 

Aflat în plină putere economică și politică, logofătul Dumitrașcu Ștefan înalță, la 1628, pe colina dominantă de pe celălalt mal al pârâului Rădeana/Gutinaș o mare biserică – cu hramul “Sfinții Voievozi” -, înconjurată de un zid de apărare; probabil, și ca o demonstrație a stării materiale a ctitorului și a importanței sale în societate și în stat, dacă nu și pentru locuitorii satul Rădeni/Rădeana, care e posibil să fi migrat din vatra inițială; ori să se fi format nucleul unui nou sat, având în vedere dezvoltarea moșiei Ceaurilor, care va ține curte domnească, în vremea domniei lui Gheorghe Ștefan, fiul lui Dumitrașcu.

Biserica, din zid, impresionează prin statură și prin realizarea artistică, relevând un proiect relativ ambițios. Ca arhitectură, atrage atenția prezența clopotniței cu foișor de deasupra pridvorului.; se remarcă și decorația fațadelor: firidele cu farfurii și stele smălțuite, frizele geometrice de deasupra soclului și de sub acoperiș sugerând intercalații de cărămizi, ancadramentele în stil popular ale ferestrelor.
Din păcate, găsind biserica închisă și pe nimeni în preajmă, n-am putut vedea o valoroasă piesă ce împodobește interiorul, iconostasul sculptat în 1658, pe care este pictată o inscripție ce subliniază că este vorba despre o donație a domnitorului Gheorghe Ștefan. [Alte informații, în Corneliu Stoica, op.cit.]

 

Pe latura estică a curții se află mormântul lui Neculai Donici, fiul lui Iordache Donici, unul dintre ultimii proprietari ai moșiei Rădeana (partea ce cuprinde satul Rădeana o dă fiului său, Manolache, care o donează Academiei Române; Neculai Donici a primit moșia Gârbovana, iar cel de-al treilea fiu, Iancu, primește Valea Seacă – vechiul nume al actualului sat, Ștefan cel Mare). În vremea ultimului său proprietar, Rădeana a avut parte de o bună administrare neajungând să fie ipotecată. Se orgnizau două iarmaroace pe an, de Sf. Ilie și de Sf. Maria (Mică), iar proprietarul înființase chiar o fabrică de sobe de porțelan, cu muncitori aduși din Prusia (a trebuit închisă din cauza prețului exorbitant cerut de, mai ciudatul, Manolache Donici. [Conform Radu Rosetti – Din prima tinerețe. Amintiri, Edit. Humanitas, București, 2012.]

În curtea bisericii a fost construit un mic monument închinat eroilor satului, căzuți în Războiul de Independență (1877-78) și în cele două războaie mondiale.

În cimitir, izolat, se evidențiază mormântul maiorului erou, din Primul Război Mondial, Aristide Poulopoulo. În Giurgiu, unde s-a născut, există un bust din bronz (care a constituit, prin 2009, ținta hoților; dar n-au reușit decât să dărâme statuia de pe soclu) !
[Pentru a atrage, și altfel, atenția asupra acestor obiective în incinta bisericii a fost ascunsă o geocutie !]

Episodul 4: Ștefan cel Mare, Bogdana & Negoiești

Comuna Ștefan cel Mare a apărut pe harta administrativă a țării, cu acest nume, în anul 1968, când s-a renunțat la vechiul nume, Valea Seacă, inclusiv pentru sat; dar și Valea Seacă era comună doar din 1952, anterior, satul cu acest nume făcând parte ba din comuna Borzești, ba din comuna Bogdana, deși, chiar și în aceste condiții a fost reședință de comună (a mai fost comună prin 1870). Satele care-i aparțin acum sunt Gutinaș, Rădeana, Negoiești și Bogdana.

 

 

 

Intrând pe teritoriul satului Negoiești, ne atrag atenția o statuie catolică a Mântuitorului și un mic memorial dedicat eroilor din Primul Război Mondial, ambele la baza dealului pe care se află …

 

 

 

 

 

… monumentul închinat eroului Gheorghe Donici (geoobiectiv).

 

 

Gheorghe Donici era fiul lui Iancu Donici (a se vedea informațiile aferente bisericii din Rădeana). Participase ca voluntar în Războiul de Independență (1877-78), fapt repetat, dar la 68 de ani, cu ocazia Primului Război Mondial. Bustul din bronz, creație din 1932 a artistei Alexandra Slătineanu (1895-1979), a fost furat în anul 2.000, fiind acum … suplinit de altul, din piatră.

 

 

Vedere de pe muchia dealului din spatele monumentului.

 

 

Despre existența unei comunități catolice în satul Valea Seacă (actualul Ștefan cel Mare) se vorbește, documentat, din 1640 – când se număraseră 3 case de catolici -, iar despre o biserică romano-catolică, din lemn, din anul 1830; n-avea turn, iar clopotul era montat într-un salcâm din curte. În locul ei s-a ridicat alta din bârne, în 1940, apoi cea actuală, din zid, în 1988 – cu ajutorul duhovnicului Isaia Țugurlan de la Mânăstirea Bogdana; hramul s-a păstrat, Coborârea Duhului Sfânt. [Informații de pe  www.ercis.ro/ !]

 

O biserică din lemn, construită între 1860-1870, a ars ulterior. Abia în 1989, același Isaia Țugurlan de la Mânăstirea Bogdana, a ridicat o biserică din lemn cu altarul în vechiul turn-clopotniță, rămas de la vechea biserică. Actuala biserică, având hramul Adormirea Maicii Domnului, a fost construită în perioada 2002-2006.

 

 

 

 

În cimitirul satului Bogdana, aflat pe Dealul Urzicii, sunt două bisericuțe de lemn, una, în pragul colapsului, cealaltă, de dată recentă (din 2003, cu hramul “Ștefan cel Mare”), încă neterminată.
Până în acest moment nu am găsit informații despre bisericuța veche !

 

 

Vedere de pe Dealul Urzicii … peste satul Bogdana !
[Existența satului este atestată din timpul domniei lui Ștefan cel Mare – 1488, numele ca atare fiindu-i pomenit însă într-un document din 1501. În timpul lui Alexandru Lăpușneanu (1568-1572) satul ajunge în stâpănirea Mânăstirii Berzunți, dar periodic, și în cea a familiei Ceaurilor din Rădeni/Rădeana; în cele din urmă (1663), Vasile Ceaurul vinde satul marelui logofăt Solomon Bârlădeanu.]

Acesta din urmă va construi, în 1670, mânăstirea ce, la început, s-a numit Săcătura, după numele locului. Satul Bogdana, prin voința testamentară a ctitorului – ce-și are mormântul în biserica mânăstirii -, devine, din nou, sat mânăstiresc, rămânând astfel până la secularizarea averilor mânăstirilor din anul 1864.

Primul stareț cunoscut al mânăstirii a fost Sf. Mucenic Teodosie de la Brazi – decapitat de tătari la Sch. Brazi/VN, unde i se află și moaștele. Prin veacurile de istorie pe care le-a traversat au fost câteva momente cruciale pentru mânăstire: invazia tătarilor din 1716 (cu voia domnului moldovean de atunci, Mihai Racoviță – 1715-1726), cutremurul din 1738, incendiul din 1892, desființarea (1960) și transformarea mânăstirii în cămin-spital de psihiatrie și apoi în tabără școlară, ulterior (1977), în depozit muzeistic pentru obiecte de patrimoniu religios, reînființarea ca schit de maici în 1978 și apoi, revenirea la statutul de mânăstire, în 1990. În cadrul mânăstirii a funcționat, din 1855, prima școală rurală din județul Bacău.

 

 

În incinta mânăstirii, a fost construită în anul 2000 o biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului, destinată ținerii slujbelor – pentru a fi protejată veche biserică (cu hramul Pogorârea Sfântului Duh) – monument istoric.

 

 

În cimitirul mânăstirii a fost adusă, în 1880, biserica de lemn a Schitului Buciumi, desființată după secularizarea din 1864.
A ars în 1916, fiind refăcută, întâi în 1925, și adusă la aspectul actual în 1977. Probabil, este monument istoric (în lista oficială – CIMEC – este înscrisă Biserica Sfinții Voievozi din Buciumi ca fostă biserică a Schitului Buciumi) ?!

 

În satul Negoiești se găsesc “ruinele” unei biserici începute în perioada dintre cele două războaie mondiale, când i s-a ridicat fundația din piatră; s-a încercat continuarea construcției după anul 1990, turnându-se doar un brâu de ciment, armat cu fier-beton.

 

În cuprinsul Negoieștiului, spre lunca Trotușului, se află un pitoresc iaz cu izvoare naturale (3 la număr), format prin anii 1970. Este populat cu pește, dar vegetația l-a cam … înecat; fiind însă prevăzut cu vană de golire, poate fi dragat. Se află în proprietate privată și este scos, de curând, la vânzare (18.800 €).

 

Biserica de lemn Sf. Dumitru din Negoiești, monument istoric, a fost ridicată de enoriașii satului în anul 1806, cu material adus de la o biserică de pe la 1757, aflată aproape de malul Trotușului și mereu în pericol de a fi luată de ape. A suferit reparații în 1967, când pereții au fost tencuiți – ceea ce a dus la carbonizarea lemnului, iar acoperișul de șindrilă acoperit cu tablă. În 1994 a suferit noi reparații capitale, când s-a refăcut lemnaria, dar s-a închis pridvorul, s-a adăugat turla deasupra acestuia, evazându-se și acoperișul. Catapeteasma a fost renovată de pictorița Ecaterina Ardeleanu, fiică a satului.
[Satul Negoiești este pomenit pentru prima oară într-un document din vremea lui Ștefan cel Mare. Inițial, sat domnesc, în urma unor schimburi hotărâte de domnitor, trece în proprietate răzeșească; mai târziu, parte din sat, ajunge în proprietate mânăstirească, a Mânăstirii Bogdana, apoi boierească.]

Episodul 5: Gârbovana

Întâia mențiune documentară, satul apărând cu denumirea Gârbovanul, datează din 1774. De-a lungul anilor următori este pomenit cu ambele nume, schimbându-i-se adesea statutul, de la sat de sine stătător, la cel de cătun înglobat în satele vecine, Rădeana sau Negoiești, actualmente, în acesta din urmă.

Biserica satului, cu hramul Sfinții Voievozi, a fost construită din lemn, în sec. XVIII, prin contribuția enoriașilor: a fost reparată în 1817, probabil, pe cheltuiala boierului Nicolae Cerkez, ce deținea moșia Gârbovana la acea dată. Ulterior (în 1997), s-au adaugat pridvorul și clopotnița de deasupra sa; clopotul este însă din 1817. În perioada 2002-2009  a fost refăcută din temelii. Catapeteasma, veche de 300 de ani, și alte patru icoane – vechi de 4 secole (conform spuselor preotului paroh) – aduse de boierul Nicolae Cerkez – au fost restaurate de pictorița Ecaterina Ardeleanu – pentru fotografii, click aici ! A deținut/deține un important fond de carte bisericească veche (sec. XVIII).

Conacul Cerkez, nume dat după cel al penultimului proprietar, Nicolae Cerkez, a fost construit de Nicolae Donici, care a primit în stăpânire de la tatăl său, Iordache Donici, moșia Gârbovana (reamintim, frații săi, Manolache și Iancu, s-au ales cu moșiile Rădeana – în curtea bisericii de aici va fi înmormântat Nicolae -, respectiv Valea Seacă). Conacul se afla în mijlocul unei grădini amenajate de soția sa, o rusoaică, fiica unui general rus, de o … urâțenie notorie, dar “foarte deșteaptă și plină de duh” (Radu Rosetti, op cit.). Neculai Donici va vinde moșia și conacul lui Nicolae Cerkez, fratele mai cunoscutului arhitect Grigore P. Cerkez, dar și el însuși cu o prodigioasă activitate profesională (inginer arhitect), socială și politică. A avut trei fete, una dintre ele căsătorită cu al doilea dintre fiii omului politic Petre P. Carp (de unde și numele sub care mai e cunoscut conacul de la Gârbovana); o a doua fiică are, la rându-i, o fiică ce este azi a doua soție a acad. Constantin Bălăceanu-Solnici. Statul comunist a confiscat conacul în 1949, transformându-l în sediu de fermă agricolă și apoi de C.A.P. A fost retrocedat urmașilor familiei Cerkez, în prezent, fiind scos la vânzare. [Informații, conform Dorel Bălăiță – Jetoanele moșiei Cerkez-Gârbovana, Carpica, XLIV/2015, Bacău.]

Podul de peste pârâul numit al Podului, cunoscut și ca fiind “de la Borzești” ori “de la Căiuți”, este atribuit, prin tradiție, domnitorului Ștefan cel Mare, cum sunt alte 5 de pe teritoriul Moldovei; dar pentru niciunul nu există vreun document care să confirme tradiția. Este descris întâia dată, ceva mai detaliat, de Constantin I. Istrate (1850-1918), ca fiind construit din “bolovani rotunzi”, legați cu “mortar din var gros”; dar, tot el precizează că podul a fost refăcut (și, posibil, … prefăcut – n.n.) în 1837 – în timpul domniei lui Mihail Sturza -, apoi în 1873 – când s-a construit șoseaua Adjud-Onești -, precum și în anii 1902-1903. Reparații (și restaurări) s-au mai executat în anul 2004. Prin anii 1980 s-a ridicat alături de pod un mic obelisc (în locul unei proiectate statui a lui Ștefan cel Mare). Are statutul de monument istoric.
[Pe site-ul Salinei Tg. Ocna, în secțiunea dedicată istoriei exploatării sării în zonă, se vorbește despre un hrisov domnesc, datat 1380, în care se pomenește despre plata unei cantități de 2000 ocale de sare pentru construcția unui pod de piatră la Gârbovana, informația fiind preluată din Constantin Broșteanu – Salinele noastre : Studiu istoric, juridic şi economic, București, 1901; deocamdată, nereușind să vedem această lucrare, ne exprimăm rezerve cu privire la anul în cauză.]
Informații amănunțite despre acest pod, dar și despre celelalte, cunoscute ca “poduri ale lui Ștefan cel Mare”, pot fi accesate de pe muntesiflori !

 

 

Trotușul la confluența cu Pârâul Podului !

 

 

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !