Familia Paeoniaceae, genul Paeonia, adică bujorii!

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Executând click pe numele familiei, aflaţi informaţii despre aceasta !

Sunt unele dintre cele mai îndrăgite flori de pretutindeni, … pe unde cresc: Nord-estul mediteraneean al Africii, Europa, Asia și vestul Americii de Nord; aprecierea se datorează valorii ornamentale, dar și celei medicinale. Pionieri sunt chinezii, care au cultivat bujorii din vremuri … străvechi. Vecinii lor, japonezii, au desăvârșit tehnicile de hibridizare creând … mixturi între specii herbacee și lemnoase ale bujorului; au urmat, în fine, francezii și olandezii cu noi creații … bujoristice, Olanda fiind, astăzi, cel mai mare producător în domeniu: 50.000.000 fire anual ! Din punct de vedere medicinal sunt de evidențiat două aspecte: cel al utilizării sale tradiționale, fiind amintit în antichitatea greco-latină și în cea chineză (ameliorează funcțiile ficatului, calmează durerile, grăbește cicatrizarea rănilor, tratează spasmele, tetania, epilepsia etc.), și cel modern, redus la cercetări în vitro care au evidențiat proprietăți antioxidante, antitumorale, antipatogenice, imunologice, cardiovasculare, neurologice.
Un loc … aparte l-au căpătat bujorii și din punct de vedere științific: s-a creat, … special pentru ei, familia ce le poartă numele, Paeoniaceae⁽¹, nume dat în 1815 de Constantine Samuel Rafinesque⁽², deși, ulterior, o bună bucată de timp, bujorii au fost incluși printre ranunculacee. Cele 35 (după alții, 30-40) de specii formează genul Paeonia, singurul, acum, al familiei, după ce genul Glaucidium a fost trecut în familia Ranunculaceae. Trebuie remarcat faptul că există două categorii de bujori: arbustivi (doar în China) și ierboși.
În țara noastră vegetează 5/6 specii – cărora le putem adăuga măcar încă două, de cultură, cele mai cunoscute (P. lactiflora, P. suffruticosa).
Criteriul morfologic ce le diferențiază este forma frunzelor, în raport cu care distingem următoarea schemă determinativă pe cer o găsim repetată în Flora Republicii Populare Române (vol. 2, 1953, autor al capitolului, E. J. Nyárádi⁽³) și în determinatoarele actuale cele mai în … vogă (Vasile Ciocârlan – Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta, Edit. Ceres, București, 2009, Ion sârbu, Nicolae Ștefan, Adrian Oprea – Plante vasculare din România. Determinator ilustrat de teren, Edit. Victor B Victor, București, 2013):

1. Frunze de mai multe ori penat-sectate, cu lacinii liniare de până la 5 mm (Nyárádi include aici și situația, mai rară, a laciniilor îngust-lanceolate, late de 3-8/10 mm): P. tenuifolia;
2. Frunze de 2-3 ori penat-sectate cu segmente mai late de 1 cm (de regulă, peste 2 cm);
2.1. Foliolele frunzelor, subrotunde, până la eliptice, întregi;
2.1.1. Foliole, 2-3, lat-ovate sau aproape rotunde, obtuze, rar acute, cele terminale pețiolate, cele laterale aproape sesile, la bază rotunjite, foarte rar, mai mult sau mai puțin cuneate, glabre: P. daurica;
2.1.2. Foliole, 3-5, lat-lanceolate, eliptice sau oblong-eliptice, la bază mai mult sau mai puțin cuneate, decurente, mai mult sau mai puțin pubescente sau glabrescente: P. mascula;
2.2. Foliolele alungite, mai mult sau mai puțin lanceolate, mai ales cele terminale, uni sau bilateral-lobate, penati-lobate sau sectate (numai rar, unele rămân întregi);
2.2.1. Foliole ovat-oblongi, rar lanceolate, 2-3 sectate sau mai mult sau mai puțin penat-lobate (cu lobi ovat-lanceolați, întregi sau mai mult sau mai puțin inciz-dentați), pe fața superioară cu sete scurte în lungul nervurilor: P. peregrina;
2.2.2. Foliole lanceolate sau îngust-lanceolate, mai mult sau mai puțin întregi sau unilateral lobate, cele terminale, adesea, bilateral lobate sau sectate, lung decurente, fără sete pe fața superioară: P. officinalis;
2.2.2.1. Frunze 2-3 ternate, cu foliole îngust-lanceolate, întregi sau, unele unilateral adânc-sectate, cele terminale, adeseori, în formă de evantai, adânc 2-4 lobate, cu lobi întregi: subsp. officinalis (reprezintă tipul speciei); la noi, plantă de cultură, uneori, sălbăticită;
2.2.2.2. Frunze biternate, cu foliole lanceolate, lat-lanceolate sau oblanceolate, întregi, rareori, cele terminale fidate până la bază și cu segmentele asemănătoare foliolelor: subsp. banatica.

Dintre speciile citate, cea mai comună, la noi, este Paeonia officinalis L.⁽⁴ – dacă ne referim la specia tip -, fiind cultivată (sub numele vernacular bujor-de-grădină)⁽⁵. Sălbatică, este răspândită în sudul Franței, jumătatea de nord a Italiei și Elveția, dar subspecii cresc din nordul Portugaliei până în România. Cea din țara noastră, banatica (Rochel) Soó⁽⁶, mai crește și în Serbia (aici, în rezervația numită Nisipurile Deliblatului din Banatul Sârbesc, fiind “locus classicus” – locația de unde a cules-o și a descris-o, în premieră, Rochel, în 1828), Slovenia și Ungaria⁽⁷, fiind semnalată și în Italia⁽⁸. Revenind la România, ea a fost întâlnită în Munții Codru Moma (Dl. Borz/Pacău/sat Borz, Vf. Bujorului/sat Dumbrăvița de Codru și Dl. Osoiu (?) – pe versantul stâng al văii Armanului/probabil, tot Vf. Bujorului) și în Munții Locvei (între Baziaș și Divici, de-a lungul Dunării, 1-2 km spre interior  – ex. gura Ribișului, Dl. Hozarnic) [http://www.floraofromania.transsilvanica.net/flora%20of%20romania/ac%20XII%201101-1200/Copy%20(114)%20of%20species.htm], dar și la Lugoj (locație considerată de Soó eronată – conform http://www.paeo.de/h1/soo1.html -, planta culeasă, chipurile, de aici, provenind, de fapt, de la Deliblat/Serbia) și Buziaș – conform http://www.paeon.de/h1/nyar.html -, poate, de fapt, Baziaș (n.n.) !

Paeonia peregrina Mill.⁽⁹ (bujor-românesc, bujor-de-pădure) este nativă în sud-estul Europei – din Albania până în Republica Moldova -, în vestul Rusiei și al Turciei, dar are și o arie de răspândire în Italia de Mijloc. În țara noastră crește în Dobrogea, în centrul și sudul Moldovei (Bârlad/VS, Valea Slivna/Berești-Meria, Dl. Găunoasa/Valea Mărului, pădurile Breana-Roșcani și Rediul Dogarului/Băneasa, Pădurea Mogoș-Mâțele/Scânteiești, Pădurea Gârboavele/Tulucești, Pădurea Miloș/Odaia Manolachi din jud. Galați), al Munteniei (Plenița/DJ, Pădurea Călugărească/Radomirești/OT, Pădurea Troianu/ TR, Parcul Natural Comana – Crucea lui Grigore, valea Gurbanului -, rezervațiile Padina Tătarului/Mihai Bravu, Manafu/Ghimpați și Teșila/Vlașin/Schitu din jud. Giurgiu); în ciuda răspândirii sale în areale destul de numeroase și/sau relativ vaste, planta este ocrotită ca monument al naturii. În Flora Republicii Populare Române (op. cit.) Nyárádi avansează ipoteza prezenței în România a două varietăți ale speciei, typica și romanica, diferențiate prin forma frunzelor, care nu (mai) sunt acceptate.

Paeonia daurica⁽¹⁰ Andrews⁽¹¹ are o răspândire europenă, Crimeea și Peninsula Balcanică (Bosnia-Herțegovina, Croația, Serbia, Macedonia, Bulgaria, Grecia, România), și una asiatică (Caucaz, Turcia, Liban, Iran).⁽¹² În România este certă în Subcarpații Buzăului, crescând într-o zonă extrem de restrânsă, Bazinul Săratei (afluent al Ialomiței), și într-un număr foarte mic de exemplare. În țara noastră, prezența i-a fost semnalată, întâia dată în 1948, de botanistul ieșean Constantin Dobrescu (1912-1989), care a găsit-o pe Culmea Sărății (indicând Salcia/BZ drept cea mai apropiată localitate). În lucrarea Anei Popova-Cucu et. al., Rezervațiile naturale din județul Buzău (Terra 2/1981) este indicată încă o stațiune, Dealul Poiana Rotunda (Mânăstirea Ciolanu – de fapt, chiar în Poiana Rotunda se află Schitul Cetățuia, Mânăstirea Ciolanu fiind la baza dealului), iar Gheorghe Dihoru și Gavrilă Negrean (Cartea roșie a plantelor vasculare din România, Edit. Academiei Române, București, 2009) menționează și altele în aceeași regiune buzoiană: Gura Sărății, Monteorul (? – probabil, Sărata Monteoru – n.n.), Pădurea Ciuhoiul, Dl. Istrița, la Tisău pe valea Nișcovului. Putem confirma viabilitatea speciei în una dintre aceste locații, Culmea Sărății, identificând mici populații în trei puncte, aflate la distanțe apreciabile unul de altul. Nicolae Roman, în Flora și vegetația din sudul Podișului Mehedinți, Edit. Academiei R.S.R., 1974) menționează prezența speciei și în câteva puncte din Banat: pe Drumul Hoțesc și Gionovăț/posibil, Goinovăț – n.n. (Dl. Marcopriciu, Mt. Ciocanul), pe culmea Dohomna/Dohamna/posibil, Duhovna – n.n. (între văile Dohomna și Vodița) și deasupra izvoarelor văii Vodița, într-o zonă în care este răspândită P. officinalis   subsp. banatica; locațiile au fost cercetate recent (2013), fără a mai fi semnalat vreun exemplar (http://www.floraofromania.transsilvanica.net/flora%20of%20romania/ac%20XII%201101-1200/Copy%20(115)%20of%20species.htm) ! În 1953, în Flora Republicii Populare Române (vol 2), Nyárádi descrie, în premieră, Paeonia corallina var. triternatiformis de la Baziaș (http://www.paeon.de/h1/nyar.html); studiile ulterioare privind variabilitatea speciei P. daurica și diferențierea ei de unii taxoni atribuiți speciei P. mascula = P. corallina (https://academic.oup.com/botlinnean/article/154/1/1/2544419/Paeonia-daurica-Andrews-or-P-mascula-ssp) au statuat sinonimia taxonului lui Nyárádi cu P. daurica (conform și The Plant List și https://en.wikipedia.org/wiki/Paeonia_daurica). Mai adăugăm la cele spuse semnalarea prezenței taxonului în Munții Aninei, pe valea Ciclovei, sub Vf. Simion, și la izvoarele Beușniței (http://www.paeon.de/h1/schr/1.html), precum și pe valea Oglănicului/Breznița-Ocol/MH (https://ro.wikipedia.org/wiki/Valea_Ogl%C4%83nicului).

Paeonia mascula (L.) Mill.⁽¹³ este răspândit în nordul Mediteranei (Spania, Franța, Italia), în Peninsula Balcanică (Grecia, dar și Cipru, Bulgaria, România) și în vestul Asiei (Turcia și Liban). În România specia a fost semnalată doar în Banat, la Baziaș (conform http://www.paeon.de/h1/nyar.html); unii naturaliști consideră ca îndoielnică prezența ei în România, punând-o pe seama confuziei cu Paeonia officinalis subsp. banatica  (http://www.floraofromania.transsilvanica.net/flora%20of%20romania/ac%20XII%201101-1200/Copy%20(114)%20of%20species.htm).

Paeonia tenuifolia L.⁽¹⁴, inconfundabilă cu oricare dintre toate celelalte specii – datorită laciniilor filiforme din care sunt constituite frunzele – are o arie de răspândire ce pleacă din Munții Caucaz, acoperă nordul Mării Negre și se oprește în Peninsula Balcanică (Serbia, România și Bugaria). În țara noastră poate fi văzut în Dobrogea (ex. Vf. Teke/Dealurile Niculițelului și Greci/TL, Basarabi, Murfatlar, Techirghiol, 23 August/CT), Colinele Elanului/VS, dar și în Pădurea Crihala/Drobeta-Turnu Severin, la Moldovița/CS sau la Zăul de Câmpie/MS.

_________________________

^{(1 – Paeonia este numele dat genului de către Carl von Linné, amintind de Paion, elev al lui Asklepios, cel care le-a tratat, cu succes, rănile de război lui Hades și Ares; pentru a scăpa de mânia – din gelozie – a lui Asklepios, Zeus l-a transformat în floarea ce-i poartă numele.
(2 – C. S. Rafinesque (1783, Constantinopol – 1840, Philadelphia), botanist, zoolog, dar și antropolog, de fapt, un polimat (cu cunoștințe multiple și profunde din diverse domenii) autodidact (https://en.wikipedia.org/wiki/Constantine_Samuel_Rafinesque).
(3 – Erasmus Julius Nyárády (1881-1966) – botanist român, membru al Academiei Române. Unul dintre autorii și redactorii monumentalei lucrări Flora Republicii Populare/Socialiste Române/România. Printre altele, împreună cu Rezső Soó, a scris Flora Clujului și a împrejurimilor în 9 volume (1940-1944).
(4 – cu sinonimele: Moutan officinalis (L.) Lindl. et Paxton, Paeonia anemoniflora (Hook) auct., P. banatica Rchb, P. barii Lynch, P. baxteri Sabine ex Salm-Dyck, P. comutata Wender., P. elegans Sabine ex Salm-Dyck, P. feminea (L.) Desf., P. festiva Tausch, P. fimbriata (Sabine) B.D.Jacks., P. foemina E.Vilm./Garsault/Mill., P. fulgens Bailly/E.Vilm., P. fulgida Sabine ex Salm-Dyck, P. hirsuta Mill., P. lanceolata Salm-Dyck, P. lobata Rchb., P. lusitanica Tausch, P. mollis G.Anderson, P. nemoralis Salisb., P. officinalis var. albicans Sabine, P. o. var. anemoniflora Hook., P. o. var. canescens Sabine, P. o. var. eufeminea Graebn., P. o. var. feminea L., P. o. var. hirsuta (Mill.) Martyn, P. o. var. rubra Sabine, P. paradoxa var. fimbriata Sabine, P. peregrina Mert. et W.D.J.Koch, P. peregrina var. officinalis (L.) Huth, P. p. fa./proles o. (L.) Rouy et Foucaud, P. porrigens Rchb., P. promiscua Tausch, P. pubens Sims, P. rosea Host, P. rotundifolia Steud., P. rubra Steud., P. sessiliflora Sims, P. splendens Bailly/E.Vilm., P. subternata Salm-Dyck, P. versicolor W.H.Baxter, P. villarsii Jord.
(5 – Dintre taxonii cultivați, amintim varietățile “Rubra Plena”, “Rosea Plena”, “Alba Plena”.
(6 – Basionimul taxonului este Paeonia banatica Rochel. La propunerea lui Soó (în 1945) a căpătat denumirea actuală, aceasta fiind și cea acceptată acum (conform Flora Europaea, The Plant List etc.). Cercetări genetice recente (1995, 1997) tind să impună ideea revizuirii acestei situații prin revenirea la basionim și considerarea P. banatica drept specie de sine stătătoare; conform concluziilor analizelor genetice pomenite ar reieși că aceasta reprezintă un străvechi hibrid, relicvă din vremea glaciațiunilor din Pleistocen, între P. mairei (o specie nativă din centrul Chinei) și una dintre speciile P. arietina, P. humilis (momentan, considerat un sinonim al P. officinalis subsp. microcarpa), P. parnassica, P. officinalis și P. tenuifolia (toate, europene). Citind articolele în cauză aflăm că pentru analizele genetice al speciei P. banatica s-a folosit o plantă (48101/1947) aflată în ierbarul de la Kew (The Royal Botanic Garden din Marea Britanie) provenind din Ungaria, Banati, Bazsarozsa. Ultimii doi … termeni ar trebui să sugereze, cu mai multă precizie, locația (poate, regiunea, localitatea); numai că sintagma “banati bazsarozsa” nu înseamnă altceva decât numele vernacular maghiar al bujorului-bănățean ! De unde știm acum de unde a fost culeasă planta ? Dacă din comitatul Somogy, locație/plantă pe care Soó o consideră dubioasă (http://www.paeo.de/h1/soo1.html) ? Sau dacă este vorba, de fapt, despre P. mascula, numită de unii autori maghiari P. banatica ?
Fiind în contextul dublu determinat de articolele ce descriu rezultatele analizelor genetice asupra genului Paeonia și de specia de care ne ocupăm, P. officinalis, să reținem concluzia autorilor articolelor cu privire la această specie, pe care aceștia, o includ în grupul precizat mai sus (P. arietina, P. humilis, P. parnassica, P. officinalis, P. tenuifolia) grup pe care îl consideră unul dintre părinții P. peregrina; ori, cercetări ulterioare (2001) au condus la concluzia (considerată foarte probabilă) că P. peregrina este – la rândul său – unul dintre părinții … P. officinalis, celălalt fiind din grupul … P. arietina, P. humilis, P. parnassica !
(7 – http://www.iucnredlist.org/details/162451/0
(8 – https://www.academia.edu/20517573/The_genus_Paeonia_L._in_Italy_taxonomic_survey_and_revision
(9 – cu sinonimele: Peonia angustata Rouy et Foucaud, P. byzantina DC., P. baxteri Sabine ex Salm-Dyck, P. decora Brândză/G.Anderson, P. d. var. elatior G.Anderson, P. d. var. pallasii G.Anderson, P. femina var. villosa (Huth) Gürke, P. foliosa Sabine ex Salm-Dyck, P. humilis var. villosa (Huth) Stern, P. lobata Desf./Desf. ex DC., P. multifida Salm-Dyck, P. officinalis subsp. villosa (Huth) Cullen et Heywood, P. o. var. villosa Huth/(Huth) Asch. et Graebn., P. o. var. peregrina (Mill.) Martyn, P. o. var. tartarica (Mill.) Martyn, P. peregrina var. acuminata Sabine ex Salm-Dyck, P. p. var. byzantina G.Anderson, P. p. var. compacta G.Anderson, P. p. var. grevillei G.Anderson, P. p. var. romanica (Brândză) Nyárády/Simeanu et Corneanu, P. p. var. undulata Sabine ex Salm-Dyck, P. p. fa. rosea A.Janev et D.Jordanov, P. romanica Brândză, P. officinalis var. lobata Lindl., P. splendens  Sabine ex Salm-Dyck, P. tartarica Mill.
(10 – “daurica” este o grafiere greșită a lui “taurica” ce provine de la Tauria = Crimeea.
(11 – cu sinonimele: Paeonia corallina auct. rom., non Pall., P. c. subsp. triternata (Boiss.) Stearn et. N.Busch, P. c. var. triternata Boiss., P. c. fa. triternata (Boiss.) Rouy et Foucaud, P. c. var. triternatiformis (A. – inițiala reprezintă o greșeală de grafiere, preluată din lucrări românești – ! – n.n.)Nyár, P. mascula subsp. triternata (Boiss.) Stearn et P.H.Davis, P. m. var. triternata (Boiss.) Gürke, Paeonia officinalis var. triternata (Boiss.) Fiori, P. taurica auct., P. triternata Pall./Pall. ex DC.
(12 – prin subspeciile sale (coriifolia (Rupr.) D.Y.Hong, macrophylla (Albov) D.Y.Hong, mlokosewitschii (Lomakin) D.Y.Hong, tomentosa (Lomakin) D.Y.Hong, velebitensis D.Y.Hong,  wittmanniana (Hartwiss es Lindl.) D.Y.Hong – conform http://www.paeo.de/h2005/hong_dy/hong_caucasus.pdf, The Plant List și https://en.wikipedia.org/wiki/Paeonia_daurica) aria de răspândire a speciei este, astfel, cuprinsă între Croația și Iran, acoperind și Caucazul, și Turcia (https://academic.oup.com/botlinnean/article/154/1/1/2544419/Paeonia-daurica-Andrews-or-P-mascula-ssp).
(13 – cu sinonimele: Paeonia arietina var. orientalis (J.Thiébaut) Stern,  P. banatica auct. hung. et alii, non Rochel, P. corallina Retz, P. corallina var. orientalis J.Thiébaut, P. integra J.A.Muray, P. integrifolia Link, P. kavachensis Azn., P. kurdistanica Zohar, P. mas Garsault, P. mascula L. ex Desf./L. ex Beck, P. m. var. orientalis (J.Thiébaut) D.Y.Hong, P. officinalis subsp. corallina (Retz) Fiori, P. o. var. banatica Jáv., P. o. var. mascula L.
(14 – cu sinonimele: Paeonia biebersteiniana Rupr., P. carthalinica Ketsk., P. hybrida Pall., P. lithophila Kotov, P. multifida Gueldenst, P. tenuifolia subsp. biebersteiniana (Rupr.) Takht., P. t. var. b. (Rupr.) N.Busch, P. t. var. brevifolia Prodan et Borza, P. t. fa. b. (Prodan et Borza) Borza, P. t. var. hybrida (Pall.) Lipski, P. t. var. laciniata Salm-Dyck, P. t. var. latifolia Prodan et Borza, P. t. fa. l. (Prodan et Borza) Borza, P. t. var. latisecta Neilr., P. t. fa. latisecta (Neilr.) Borza, P. t. var. parviflora Huth, P. t. fa. parviflora (Huth) Borza; de reamrcat că varietățile descrise de Nyárády în 1953 în Flora Republicii Populare Române (vol. 2) – http://www.paeon.de/h1/nyar.html – sunt acum considerate doar sinonime ale speciei tip.
___________________}

Alte fotografii:

Paeonia peregrina
– Vf. Moroianu II – Munții Măcin – 11 mai 2013

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

– Vf. Țuțuiatu – Munții Măcin – 11 mai 2013

 

 

 

 

 

 

 

 

Paeonia daurica
– Potcoava Sărății/Subcarpații Buzăului – 1 mai 2017

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Paeonia mascula
– Baziaș

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Paeonia tenuifolia
– Vârful Teke – Dealurile Niculițelului – 23 aprilie 2017

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !