Din Mânăstirea Caşin, circuitul Pârâului Ruşilor

Mânăstirea Caşin – Gura Pârâului Ruşilor – Dealul Stânei – interfluviul Caşin-Curiţa – Dealul Popii – Mânăstirea Caşin

Caracteristici:

– circuit;
– durata: 3 ore, vara, 5 ore, iarna;
– lungime: cca 8 km;
– diferenţă de nivel: cca 150 m;
– grad de dificultate: uşor.

Acces:

Plecăm din Oneşti pe DJ 115, Oneşti-Scutaru, (numit Calea Scutarului până la ieşirea din Oneşti). După 12 km, ajungem în centrul satului Mânăstirea  Caşin (unde se înalţă biserica fostei Mânăstiri Caşin); vom găsi loc de parcare chiar vizavi de biserică.

foto: Google Earth

Descriere traseu:

Din centrul satului  ne reîntoarcem  pe şosea, circa 1 km spre Oneşti, până aproape de ieşirea din sat, la o largă intersecţie aflată pe stânga, de unde pleacă o uliţă paralelă cu şoseaua. Ne îndreptăm pe ea spre valea Pârâului Ruşilor de care ne despart doar 500 m. Traversăm pârâul pentru a prinde un drum de căruţe ce suie, la început razant, pe versantul stâng al unui picior al Dealului Stânii, şi care, mai apoi, se instalează destul de repede pe linia de cea mai mare pantă. Ieşim îndată pe un platou larg, despădurit, pe care îl traversăm, suind lent spre culmea acoperită de păşune a Dealului Stânii. Odată ajunşi sus schimbăm direcţia de mers spre stânga, ca să ocolim bazinul de obârşii al Pârâului Ruşilor.

Dar înainte de a merge mai departe profităm de largile deschideri  spre sud străjuite de Măgura Caşinului din care se trag şi dealurile pe care ne aflăm şi, respectiv, către vest, dincolo de valea Oituzului, unde se află Dealul Coşna; imediat în stânga Coşnei, bine evidenţiat, este Dealul Oituz.

Ne continuăm traseul pe un drum de căruţe şi ne ţinem relativ aproape de marginea pădurii dinspre Pârâul Ruşilor, fiind nevoiţi să ocolim câteva vii îngrădite. Îndată ce prindem direcţia sud şi ne apare în stânga o odaie de vară, alegem dintre ramurile drumului de căruţe pe acea care duce pe lângă odaie, spre partea dinspre Pârâul Ruşilor a plaiului. Drumul se menţine pe o curbă de nivel şi ajunge curând lângă o nouă odaie, prin faţa căreia trecem, ocolind o mică obârşie şi folosind acelaşi drum de căruţe rămas pe aceeaşi curbă de nivel. În dreapta noastră sunt gardurile a două odăi pe lângă care drumul coteşte la dreapta, mergând prin faţa unui alt sălaş, din dreptul căruia se bifurcă. Alegem braţul stâng ce coboară pieziş, încă spre stânga, către una dintre obârşiile Pârâului Ruşilor. Ocolim spre dreapta această obârşie, depăşind prin faţă câteva odăi; suntem, de fapt, într-o şa joasă, pe cumpăna de ape dintre Pârâul Ruşilor şi un afluent al Curiţei. Urcăm razant, spre stânga, pe Dealul Popii şi trecem astfel pe versantul drept al bazinului Pârâului Ruşilor. Drumul de căruţe ne duce pe culmea dealului, unde se racordează cu alt drum de căruţe, care, spre dreapta, trece pe lângă Dealul Piscu Înalt, pentru a se instala apoi pe interfluviul Caşin-Curiţa; spre stânga drumul duce în Mânăstirea Caşin. Imediat însă ce plecăm spre stânga, din drumul de pe culmea Dealului Popii se desprinde, spre stânga, încă un drum de căruţe, ţinându-se aproape de marginea pădurii ce acoperă versantul drept al văii Pârâului Ruşilor şi lăsându-se apoi în sat, lângã biserica fostei mânăstiri (varianta B).

Noi urmăm drumul principal de culme (varianta A) ce merge, de asemenea, în sat; părăsim repede culmea, şi ne îndreptăm spre o mică vale, afluent al pârâului Sărăţelu.

Dar înainte de a coborî ne bucurăm de orizontul larg care ne oferă o frumoasă panoramă a satului Mânăstirea Caşin, a Măgurii Caşinului şi a coamei dealurilor ce închid zarea spre est şi formează interfluviul Caşin-Tişiţa; pe acest interfluviu se află graniţa dintre judeţele Bacău şi Vrancea la care se poate ajunge lesne, într-o drumeţie de o zi, plecând din Pârvuleşti (sat component al Mânăstirii Caşin), pe dealul fotogenic, Cărpeniş, pe care îl putem admira privind spre nord, dincolo de sat.

În încheierea traseului nostru, drumul, descendent, ocoleşte spre stânga, rămânând suspendat pe versantul stâng al văiugii spre care pornise, trece pe lângă rezervoarele unei prize de apă şi intră în sat, pe o uliţă ce se îndreaptă spre biserica fostei Mânăstiri Caşin. Trecem prin faţa vechii porţi a fostei mânăstiri şi ieşim la şosea, în centrul satului.

Puteţi vedea imagini de pe traseu, executând click aici şi aici !

Pentru a … parcurge şi alte trasee din Munţii Vrancei, executaţi click aici !

5 Comments

  1. Am auzit că există un drum nemțesc din primul razboi mondial care pleacă din Poiana Sărată și duce pana pe Magura Cașinului, dacă există acest drum îmi puteți da niște indicații?

    • Răspunsul, în zilele următoare !
      Iată-l:
      Singurul “drum nemțesc” (de fapt, grăniceresc) din zonă pe care îl știm este cel care vine de pe culmea Lepșa – Stânișoara și care trece pe la Casa Jandarmului, pe la Pichetul Fata Moartă și ajungea aproape de Piatra Runcului; abordabil din Poiana Sărată pe DF Valea Haloșului. Drumul a fost folosit pentru a se croi, pe anumite porțiuni, drumuri forestiere, iar pe alte porțiuni s-a distrus. Nu există niciun drum de acces pe Măgura Cașinului, nici măcar forestier. Pe drumul de pe Valea Haloșului, care iese în culme între Piatra Runcului și Pichetul Fata Moartă se poate coborî în Valea Fata Moartă și apoi la Buciaș.

    • Mai exista ceva portiuni din vechiul drum nemtesc cu plecare din Poiana Sarata dar care are legatura in Lesuntu Mare, capatul drumului forestier dupa care trebuie razbit prin taietura de sub linia de inalta. Recent au aparut drumuri noi de exploatare care te pun in incurcatura.
      Spre Magura Casinului,personal nu stiu decit de trecerea din Lesunt (Slatina) cu aterizare in pepiniera Ghiu (capat de mocanita). La fosta cabana forestiera in confluenta Radacina cu Zimnicea se poate incerca urcare catre Magura.
      Alta varianta ar fi drumul forestier Ghioinea, spre stinga pe Ghioinea dulce si de aici nu mai este mult pina la Magura. Atentie, undeva in traseu exista un birlog de urs

  2. Salut , din Onești cum se poate ajunge pe varful Măgura Cașinului

    • Cel mai simplu, după noi, ar fi să pleci de la Cascada Buciaș – accesibilă pe ruta Onești – Cașin – M-rea Cașin ! Se mai poate pleca și din Curița, suind pe valea pârâului omonim la izvoarele acestuia (pârâul Coșuri) !

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.