Spre Piroboridava, pe dealurile Siretului !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Atenție: fotografiile au ipostaze de zoom accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

22 martie 2015

Traseu: Onești – Adjud – Adjudu Vechi – Pădurea Boșcani [Balta Verde, Lacul de Argint] – Adjudu Vechi – Homocea [bisericile ortodoxe] – Ploscuțeni [bisericile, monumentul eroilor] – Schitul Sihastru – Schitul Oancea – Schitul Buciumeni [Lacul Buciumeni, Pădurea Buciumeni] – Buciumeni – Vișina [biserica ortodoxă] – Poiana [Cetatea Piroboridava, biserica ortodoxă] – Buciumeni – Tecucelu Sec – Valul lui Athanaric – Țepu – Brăhășești – Cociorveni – Rădăcineni – Lespezi – Adjudu Vechi – Adjud – Onești

 

 

 

Din Adjud (ieșirea spre Bacău) sunt 150 m asfaltați pe DJ 119J, până la intersecția spre Adjudu Vechi; de aici, mai sunt 4,5 km pe un drum pietruit, dar denivelat.

 

7: 15
Oprim la marginea Pădurii Boșcani – parte din lunca Siretului.

 

 

 

 

 

 

Trecem pe lângă Balta Verde – reminiscență a unui străvechi braț al Siretului – cu o oarecare faimă printre adjudenii amatori de partide de pescuit în atmosfera de … entertainement – inclusiv muzical – de la popasul turistic ce deține lacul în proprietate (sau doar îl administrează).

 

 

 

Ne îndreptăm spre, …

 

 

 

 

 

… ceea ce adjudenii numesc, Cracu Mort; …

 

 

 

… iar de aici, spre Lacul de Argint !
[geoobiectiv]

 

 

 

…

 

 

 

 

 

 

…

 

 

 

 

 

…

 

 

 

Mai aruncăm o privire în … curtea cât un stadion …

 

 

 

… a vecinului Siret …

 

 

 

… și ne întoarcem !

 

În Homocea [2 km din Adjud la Adjudu Vechi, pe DJ 119J, asfaltat – nota 8; 5,25 km pe DN 11A, asfaltat – nota 8; 4 km prin sat pe DJ 252, asfaltat – nota 8 ]
– Satul a fost înființat prin sec. XVIII – 1725/1738 – ca un cătun de clăcași pe moșia familiei Balș, dar tradiția vorbește și despre o cetate aflată pe dealul ce domină dinspre est satul, numit Dealul … Cetățuii ! În perioada ceaușistă, de criză alimentară, Homocea era cunoscut ca fiind “abatorul României”, locuitorii fiind “specializați” în sacrificări (ilegale atunci) de porci și vite. Obiceiul se păstrează și astăzi, deși în sat a fost construit un abator modern ce deservește marile piețe ale țării!

 

 

 

Biserica ortodoxă cu hramul Sf. Mare Mucenic Dumitru a fost ridicată între anii 1994-2000.

 

 

 

 

 

 

 

Într-o mică piațetă, vizavi, se află un monument închinat eroilor comunei, căzuți în cele două războaie mondiale, și biserica ortodoxă veche, …

 

 

 

 

… cu hramul Sf. Gheorghe. A fost construită în 1913, suferind mai multe reparații și repictări.

 

 

 

 

În Ploscuțeni [3,5 km din Homocea, pe DJ 252; prin Ploscuțeni, cca 5 km afaltați.]
– Satul există din sec. XVII (într-un document din 1616, se vorbește de un anume Ploscuțan, numele satului fiind pomenit ca atare într-un document din 1663). Inițial, locuitorii satului au fost ortodocși, până în anii 1814-1815/1820, cînd noul proprietar al moșiei, logofătul Constantin/Alexandru Balș, aduce, în sat, ca mână de lucru – satul fiind aproape depopulat -, vreo 30 de familii de catolici din zona Bacău-Roman.

Biserica ortodoxă actuală, cu hramul Sf. Arhangheli, a fost construită în 1985 (ortodocșii din sat reprezintă mai puțin de 5 % din totalul locuitorilor), dar e consemnată pe o hartă din 1810 existența unei biserici de lemn, probabil ortodoxă din moment ce catolicii au venit în sat după acest an !

 

Clădirea de azi a bisericii catolice datează din 1927, luând locul uneia din lemn, succesoare a alteia de prin 1865-1870. Prima biserică pentru catolici, tot din lemn, fusese construită în 1828 de boierul Balș.

 

În centrul satului se află clădirea nouă (2009) a primăriei (comuna a fost reînființată în 2003, după ce a fost desființată în 1925, reînființată după Al Doilea Război Mondial, iar desființată în 1968), cea a Căminului Cultural (din 1965), un monument cu caracter strict religios (amintind de Pieta a lui Michelangelo) și unul închinat eroilor comunei, precum și țăranilor răsculați în 1907 !

 

 

 

 

Din punct de vedere administrativ, de comuna Ploscuțeni ține și Mânăstirea Sihastru (geoobiectiv), aflată la doar 1 km de sat.

 

 

 

Istoria – legendară – a mânăstirii începe în 1474, când hatmanul Șendrea, portarul Cetății Sucevei, cumnat al lui Ștefan cel Mare (căsătorit fiind cu sora domnitorului, Maria), în urma unei izbânzi în luptă, ar fi ridicat aici o biserică de lemn, distrusă apoi, cu vremea. Un alt Șendrea, Sandu, și el hatman, rănit într-o luptă cu tătarii, a fost vindecat de un sihastru, Sebastian, ce pustnicea în pădurile din preajma Ploscuțenilor; era venit de la Mânăstirea Bogdana, de pe valea Trotușului. Drept recunoștință, hatmanul a construit o biserică și chilii, înființând astfel schitul Sihastru; era în 1748. Unul dintre descendenții familiei Șendrea, Petrache, construiește actualul lăcaș, din cărămidă pe temelie de beton, între 1882-1891, după ce, tot el, în 1876, dăduse foc vechii biserici de lemn, oricum, ruinată, ca și chiliile. Din 1955 a devenit mânăstire de maici.

 

 

 

Flori din curtea mânăstirii:
– ghiocel bogat, lușcuță (leucojum vernum) și ghiocel grecesc (Galanthus elwesii);
– brândușe (Crocus vernus & Crocus flavus); …

 

 

 

 

 

 

 

 

… și câini japonezi (Akita Inu – amănunte pe wikipedia !)

 

 

 

 

 

 

 

Vedere de dincolo de … gard !

 

 

 

 

 

 

 

Peste drum de Mânăstirea Sihastru – la 350 m distanță – se află metocul ei (în subordonare), Schitul Oancea, cu obște de maici și cu hramul Sf. Ilie.

 

 

 

 

Este ctitorit în  1932/1936 de Istrate Oancea din Buciumeni/București care a mai donat schitului 3 ha de teren arabil, 7 ha de pădure și fâneață și un heleșteu. A fost refăcut (amprenta bisericuței inițiale s-a păstrat) după 1990, când moștenitorii familiei Oancea s-au întors din Grecia.

 

 

Lângă biserică se află mormîntul lui Clement Cucu, ctitorul bisericuței ortodoxe din Ploscuțeni, duhovnic al maicilor din mânăstirile Sihastru, Brazi/VN și Vladimirești/GL, tuns în monahism la Mânăstirea Bogdana/BC, și a lui Casian Carabă, stareț timp de 3 decenii la Schitul Buluc/VN, mutat disciplinar, la începutul anilor 1950, aici, la Schitul Oancea !

 

 

 

 

 

4 km (pe DJ 252, asfalt – nota 8) se fac de la Sch. Oancea la M-rea Buciumeni (geoobiectiv).

 

 

 

 

 

În incinta mânăstirii !

 

 

Într-un document din 1602 se vorbește despre o “chilie a lui Gheorghe dascălul” de prin zona Buciumenilor, dar există și informația, legendară, că, încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, aici ar fi existat un așezământ monahal încropit de câteva călugărițe în jurul unei bisericuțe din lemn. Despre prima biserică, evident tot de lemn, construită aici – ctitorită de serdarul Manolache Radovici din Buciumeni – se știe cu adevărat abia din anul 1718. Schitul deservit se desființează însă în 1750. Unul dintre călugări, Isaia Orbul, demontează biserica, strămutând-o la proaspătul înființat schit de la Buciumi/BC, de unde, după dispariția acestuia, va ajunge în cimitirul Mânăstirii Bogdana/BC, unde este și azi. Viața monahală se reia la Buciumeni, în 1809, când se construiește o nouă biserică, schitul trecând din 1817 în subordinea Mânăstirii Văratec/NT. Între 1840-1844 se ridică o nouă biserică – baza celei actuale, dar schitul se desființează din nou în 1860, odată cu secularizarea averilor mânăstirești, călugărițele fiind mutate la Agapia, Văratec, Adam; totuși, 12 maici sunt lăsate, din cauza vârstei, să trăiască în cadrul schitului. După 1879 viața de obște este reluată, iar în 1884 biserica este refăcută. Reparații capitale, transformări și adăugiri s-au făcut după cutremurul din 1940 și în anii 1958-1959.

 

 

 

Plimbare prin Pădurea Buciumeni – în parte, rezervație naturală !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De prin pădure … adunate: muma-pădurii, urechiușa-babei, leurdă, podbal, viorele, toporași, mierea-ursului, brebenel și un ou … nedeterminat !

 

 

 

 

 

 

Lângă mânăstire, agonizează, doar în poze, cât de cât, pitoresc, un mic lac antropic !

 

 

 

 

 

 

După 3 km de asfalt pe DJ 252 – nota 8, au urmat 2 km de drum pietruit (DC 73) până la biserica ortodoxă din satul Vișina și încă 2 km asemenea (tot pe DC 73) până în centrul satului Poiana; de aici este mai puțin de 1 km de drum asfaltat până la situl cetății dacice.

 

 

 

Având hramul Sf. Voievozi, biserica ortodoxă din satul Vișina (numit, înainte de 1968, Diaconi) a fost construită în jurul anului 1843.

 

 

În Marele Dicționar Geografic al României (George I. Lahovari, C. I. Brătianu, Gr. G. Tocilescu), vol. 3 din 1900, se precizează că satul Poiana are două biserici ! Una dintre ele este aceasta, pe care o … foto-prezentăm; a doua se află în cătunul Țicău din nordul satului. În același dicționar se adaugă faptul că, la vest față de “mahalaua” Țicău, există o ridicătură numită La Cetățuie !

 

 

 

 

Pe platoul de La Cetățuie (geoobiectiv) !

 

 

 

 

Din ceea ce a fost, nu o cetate propriu-zisă, ci doar o așezare civilă, fără rol militar, dar extrem de dezvoltată, ce a traversat câteva secole (III î.Chr. – III d.Chr.), cea mai mare parte s-a prăbușit în urma eroziunii, a alunecărilor și surpărilor aferente spre albia Siretului, nemairămânând decât o fîșie de pământ lungă de aproape 300 m …

… și lată între 5 și 100 m. Despre săpăturilor și cercetărilor arheologice și despre deducțiile obiective legate de acestea – fără aură de protocronism, puteți puteți citi pe cimec.ro, sau pe enciclopedia-dacica.ro !

 

Îndoielnică, din punctul nostru de vedere, este identificarea acestei așezări cu Piroboridava lui Ptolemeu, nefiind adusă nici cea mai mică dovadă în sprijinul unei atari ipoteze (a se vedea, pentru înțelegerea chestiunii, muntesiflori-utidava) !

Urma Valul lui Athanaric este ultimul obiectiv al excursiei. Este vorba despre un val de apărare, lung de 90 de km, ce străbate Moldova de la Prut (Stoicani) la Siret (Ploscuțeni), realizat din pământ, întărit cu palisade de lemn și prevăzut, în afara șanțului, pe alocuri lat și de 2,5 m, cu gropi-capcană orientate spre sud. Acest din urmă aspect a făcut ca valul să fie atribuit lui Athanaric, rege al vizigoților (nu se știe de când, dar până în 381, când a murit) care se aștepta la o invazie a hunilor venită din această direcție. Urmele sale pot fi încă decelate pe teren până în dreptul localității Țepu.
De la Buciumeni, unde ne-am întors de la Cetatea Poiana, până la punctul din câmp, unde speram să vedem amprenta valului, am făcut 4 km de asfalt pe DJ 252 până în satul Hănțești, iar de aici, am continuat pe DJ 252J, neasfaltat – nota 4, aproape 7 km.

În … echilibru pe, ceea ce credem că este (fiind, în teren, puțin denivelat), Valul lui Athanaric !
[Pentru a vedea traseul, dar și urma, vizibilă din satelit, a întregului Val, accesați wikimapia.org !]

 

Pentru întoarcerea la Onești am preferat să închidem circuitul, traversând o zonă, pentru noi, necunoscută, de la Țepu (de la Val la Țepu am mai mers 2,5 km de drum pietruit) la Rădăcinești, unde am intrat pe DN 11A, de aici până la Adjud fiind 18,5 km de asfalt bun:
– de la Țepu mai e asfalt – nota 8 – doar până la Țepu de Sus (2 km);
– de la Țepu de Sus la Cociorveni, pe DJ 241J sunt aproape 9 km de drum pietruit cu porțiuni foarte proaste, unele acoperite de bălți, nota 3;
– de la Cociorveni se trece pe DJ 241A care ține până la Rădăcinești. Este asfaltat, dar are numeroase porțiuni complet distruse, nota 4.

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !