Din Popoiu (Palanca/BC), pe la Cetatea Rákóczi și, sus, pe plaiurile Munților Ciucului

Popoiu (Palanca/BC) – Valea Popoiului – Piscu Aldămașului – Plaiul Aldămașului – Sub Vf. Popoiu –
a) Fântâna Rece – Vf. Tatălui –
b) Plaiul Fântâna Rece (Poiana Arsă) –
Piciorul Fântâna Seacă – Bâtca Ciugheșului – Popoiu

Caracteristici:
– circuit;
– lungime: cca km; durata: cca h;
– denivelare: cca m.

Acces:
Traseul începe din satul Popoiu (comuna Palanca, jud. Bacău)(1 accesibil de pe DN 12A, Onești – Miercurea-Ciuc. La cca 70 km de Onești, după, aproape, toată traversarea satului Palanca (1,8 km), chiar din cotul curbei, spre dreapta, a șoselei (care, după curbă,traversează linia ferată 501, Adjud- Siculeni – cu haltă în Palanca) se desprinde, spre stânga, un braț asfaltat, de pe care, imediat, cotim spre dreapta și trecem Trotușul. Continuăm, paralel cu firul Trotușului, în amonte, încă vreo 600 m, parcând într-o mică intersecție de dinainte de a traversa pârâul Popoiu.
Venind dinspre Miercurea-Ciuc, sunt 50 km până la ieșirea din Ghimeș, de unde mai rămân doar 2 km ca să ajungem la o intersecție din care se desprinde spre dreapta un drumeag ce trece, pe rând, peste linia ferată, apoi peste Trotuș, pe un pod îngust din tăblii metalice. Mergem doar 200 m, pe același drum, ce duce spre valea Popoiului, oprind într-o mică intersecție, chiar când ajungem aproape de firul văii.

foto: Google Earth

Descrierea traseului:
Din oricare dintre cele două locuri de parcare mergem pe ulița paralelă cu pârâul Popoiu cca jumătate de kilometru; o părăsim pentru un drumușor râpos, prins între garduri mărăcinoase, care aburcă pe versantul stâng (geografic) al Popoiului, aici, parte a unui puternic contrafort plecat din Piscul Aldămașului, întâiul reper important de pe traseu. Ajungem rapid pe un prag, sub linia de înaltă tensiune, de unde părăsim drumeagul și urcăm spre dreapta, printre fânețe, țintind muchia contrafortului. În spatele unui gard, ce ne … taie calea, vom întâlni un drum de căruțe trasat pe o curbă de nivel și pe care doar îl traversăm, rămânând pe muchia, de acum, constant abruptă a dealului. Până spre jumătatea pantei, pe ambii versanți sunt împrăștiate tufe de ienupăr ce au invadat fostele pășuni care îi acopereau cândva (probabil, de pe vremea când păstoritul, și nu exploatarea lemnului, era principala ocupație a locuitorilor din Popoiu). Mai sus, ienupărul cedează din ce în ce mai mult loc molidișului sălbatic. După ce panta se liniștește bine, urcușul continuă, lent, pe o cărare străjuită de molizi, așternută strict pe linia de creastă; există un punct de inflexiune al acesteia – unde va trebui să deviem puțin spre dreapta pentru a ocoli obârșia unei văiugi – și unul de minim local, o șa mai joasă aflată chiar sub Piscul Aldămașului. În șaua corespondentă, de pe versantul său vestic, întâlnim drumul ce aduce aici traseul ce suie pe la Cetatea Rákόczi; în continuare cele două trasee sunt comune. Ne îndreptăm spre vest, pe coama lată a Culmii Aldămașului, de fapt, un picior al Muntelui Popoiu.
Urcăm fără efort pe o direcție arcuită ce tinde spre sud-vest. Zona pe care o străbatem a suferit în ultimul deceniu al secolului trecut defrișări drastice, dar o pădure nouă, de molid, tinde să acopere versanții până de curând pustiiți ai văilor (Popoiu și Aldămașu) ce flanchează culmea pe care ne deplasăm. Panta ultimă spre vârful Popoiului, cu un adaos … unghiular demn de un (puțin peste) miar precum Popoiu (1.275 m), e precedată de o înșeuare blândă cu deschideri peisagistice spre împrejurul relativ apropiat. Din șa suim, pur și simplu, pe linia de cea mai mare pantă, până pe culme. Puțin după prima treime a urcușului însă, un drum de exploatare deviază spre stânga, traversând o parcelă de pădure; aproape de culme, din drum se desprinde, spre dreapta, un braț ce ne duce oblic până pe ea, la gol. Varianta poate fi avută în vedere, îndeosebi, în condiții de iarnă.
Sus, pe plaiul Popoiului, descoperim o placă informativ-comemorativă ce reamintește existența în zonă a unui pichet de pe granița dintre Austro-Ungaria și România. Pe Vârful Popoiu – care se află spre sud, la circa 100 m –, fiind impădurit, nu vom urca.
Traseul nostru urmărește spre est coama Plaiului Fântâna Rece, interfluviul dintre valea Popoiu și obârșiile văii Boroș. Un drum de exploatare străbate pădurea rară, cu poieni din ce în ce mai largi și mai dese. Îl urmăm doar circa 10-15 minute, după care, …
a) … dacă vrem să trecem pe la izvorul Fântâna Rece și să urcăm pe Vârful Tatălui, cotim spre dreapta urmând un braț lateral, bine evidențiat, al drumului de culme. Ajungem, coborând prin pădure, după alte 15 minute, la Fântâna Rece, izvorul pârâului Boroș. Descoperim aici o amenajare insolită, apa fiind condusă pe jgheaburi de lemn în câteva budăie, până într-o teică scobită într-un trunchi gros, pentru adăpat vitele. La marginea pădurii, pe panta de deasupra izvorului, se află o cabană pitorească, ce aparține composesoratului din Frumoasa/HG. Este prevăzută cu o terasă spațioasă unde este instalată o masă prevăzută cu bănci. Plecăm de la izvor suind pe versantul stâng al văii Boroșului, interfluviu între aceasta și un afluent de obârșie al ei, plecând spre sud; până ce atingem muchia interfluviului, pentru că, în continuare, ne vom îndrepta spre sud-est. Inițial, nu avem nici un reper fizic pe direcția respectivă, neurmărind decât să atingem altitudinea maximă a culmii din … față; iar cînd vom crede că am ajuns pe ea vom constata că mai avem încă de urcat, de această dată având totuși un țel clar și … final, Vârful Tatălui, pe care, vedem de la distanță, se află înălțată o cruce. Ajunși la fața locului observăm că aceasta, înaltă de cca 3 m, are ca suport o imitație a bornelor de hotar de genul celor întâlnite pe traseul Cetatea Rákόczi – Piscu Popoiu. Pe micul platou de pe vârf se pot recunoaște urme ale unor amenajări, poate militare, poate în legătură cu posturile graniței dintre Austro-Ungaria și România de dinainte de 1918, dar și între Ungaria și România de după Dictatul de la Viena din 1940.
De pe vârf coborâm spre nord-est, lăsăm în dreapta Plaiul Gaura Ursului – pe culmea căruia un drum coboară în Valea Ciugheșului – și traversăm de-a coasta molidișul tânăr, instalat pe coastele ce domină obârșia Fântânii Seci, vale tributară Ciugheșului, dirijați de o ramură a drumului pomenit, până pe capul culmii Fântâna Seacă (de aici drumul îndreptându-se spre valea Boroș).
b) Puteam ajunge aici și fără a mai trece pe la Fântâna Rece și fără să mai urcăm pe Vârful Tatălui, dacă, după ce ne-am instalat pe Plaiul Fântânii Reci, ignorăm derivația spre Fântâna Rece. Micile poieni pe care le străbate drumul se înlănțuiesc, devenind un culuoar lat, curând … tindă, deschisă înspre valea Popoiului. Apoi tinda se lărgește într-o … odaie, de îndată ce ajungem în Poiana Arsă. O străbatem pe latura dinspre pădurea din dreapta, curând schimbând direcția dinspre est spre sud. Trecem astfel pe deasupra obârșiei principale a pârâului Boroș, a cărui apă iese la zi ceva mai jos, în dreapta, la Fântîna Rece. Din șaua corespunzătoare (dinspre stânga, erodând regresiv un afluent al Popoiului) suim spre sud-est , țintind nodul orografic din care se întinde spre est Piciorul Fântâna Seacă.
Din drumul care vine de pe Vârful Tatălui și duce spre valea Boroș se desprinde un braț fidel muchiei Fântânii Seci, pe care vom coborî în continuare. Tăierile rase de pe ambii săi versanți – ca și de pe cei ai picioarelor alăturate – au impus un peisaj oarecum dezolant, impresie sporită de faptul că exploatarea forestieră s-a limitat doar la scoaterea lemnului de calitate, lăsându-se în loc resturi de trunchiuri și crengile, așa cum s-a nimerit să cadă la momentul tăierii; se mai adaugă drumurile de tractor trasate alandala, multe dintre ele puternic ravenate. Facem pe cât posibil abstracție de acest dezastru ecologic – cu care ne-am cam obișnuit – ridicând privirile la nivelul orizontului modelat de culmile Munților Tarcău dinspre spre est spre nord-est, sau ale Munților Ciucului spre sud-est. Panta, la inceput rectiliniară, este ruptă în trei trepte majore, după care urmează un cot scurt de 90 de spre stânga, urmat de altul la fel de drastic spre dreapta, prilej cu care prindem un drum de exploatare ce ne reinstalează pe muchia piciorului. Jumătatea inferioară a coborârii traversează pâlcuri de molizi tineri ce tind să regenereze (natural) pădurea ce părea extinctă. Și mai jos, ajungem într-o zonă acoperită preponderent cu fânețe. Unghiul pantei coboară brusc la nivelul orizontalei, punct în care avem de ales între a continua, relativ pe muchia piciorului, și a devia pe un drum de căruțe ce cade spre stânga, pentru a tăia apoi oblic coastele … piciorului. Dacă alegem prima variantă vom evita onduleurile culmii, urmând o curbă de nivel care ne va instala totuși, în cele din urmă, pe linia culmii, de unde, după o scurtă porțiune cvasiorizontală, vom coborî accentuat spre Bâtca Ciugheșului – evidențiată de prezența unor antene GSM – la care nu vom ajunge însă, căci ne vom lăsa spre stânga, până ce drumul de acces la antene îl întâlnește pe cel care reprezintă a doua variantă de plecare de sub panta finală a Fântânii Seci; din punctul de racord drumul face o întoarcere de 180 de grade, îndreptându-se direct spre sat; răzbate la ulița de pe valea Popoiului, pe care mai avem de mers doar câteva sute de metri până în punctul de unde am intrat în traseu.
Menționăm că, începând de dincolo de Piscul Aldămașului, vom întâlni semnul specific al traseului turistic și de pelerinaj “Via Mariae” (pentru informații, click pe http://mariaut.ro/?q=node/164&language=ro !).
_____________________________

(1 – Satul Popoiu, prin tradiție, sat de oieri, este considerat vatra comunei Palanca, având casele, inițial, pe valea îngustă și spre gura pârâului Popoiu, acum întins pe malul drept al Trotușului de-a lungul a cca 3 km.

Pentru a vedea imagini de pe traseu, executați click aici !

harta: Radu Pușcarciuc

Popoiu – Biserica ortodoxă din Popoiu – Cetatea Rákóczi – Piscu Aldămașului
[- Plaiul Aldămașului – Sub Vf. Popoiu –
a) Fântâna Rece – Vf. Tatălui –
b) Plaiul Fântâna Rece (Poiana Arsă) –
Piciorul Fântâna Seacă – Bâtca Ciugheșului – Popoiu]

Caracteristici:
– circuit;
– lungime: cca km; durata: cca h;
– denivelare: cca m.

Acces:
Traseul începe tot din satul Popoiu: după traversarea satului Palanca și a liniei ferate 501, Adjud- Siculeni, (cu haltă în Palanca), după doar 1 km, se desprinde din șosea, spre stânga, un drumeag neasfaltat care, care, după ce ne traversează iar calea ferată, ne trece și peste Trotuș pe un pod îngust, din tăblii metalice, dincolo de care există spațiu de parcare. Accesul dinspre Miercurea-Ciuc este cel descris la traseul anterior.

foto: Google Earth

Descriere traseu:
Plecăm de lângă podul de peste Trotuș pe o uliță paralelă cu râul, spre amonte. După vreo 800 m trecem prin fața bisericii ortodoxe a satului (ai cărui locuitori sunt în cvasitotalitate români); prima biserică, ridicată de locuitorii satului în 1803, a ars în 1944 odată cu cea mai mare parte a satului, pe temeliile ei fiind construită alta, între anii 1948 și 1951 (conform, http://86.122.29.154:7070/bjbc/biblioteci-bacauane/biblioteca-palanca).
De la biserică, aceeași uliță ne duce încă 300 m, până la baza Pietrei Nasului, cum se numește dealul pe care se văd ruinele Cetății Rákόczi, și unde se află clădirea fostului ”Canton 30”, cea mai estică stație a căilor ferate maghiare, aflată fiind la granița dintre Austro-Ungaria și Romania; în prezent este amenajată ca muzeu feroviar (deschis doar în perioada mai-septembrie). O alee ocolește pe sub podul de cale ferata de peste Trotuș și duce la baza “Treptelor Mariei Tereza” cum sunt numite cele 134 de trepte ale scării ce suie la ruinele cetății. După prima treime descoperim o placă de marmură pe care este inscripționat un text în limba maghiară, ce amintește că în anul 1789 un husar dintr-o localitate relativ apropiată (Ciucsângiorgiu/HG) urca și cobora pe această scară călare – o intreprindere considerată destul de riscantă, având în vedere înclinarea ei accentuată.
Din cetate au mai rămas doar câteva porțiuni – aproape toate din zidurile exterioare, acestea fiind mai groase, suficiente încât să sugereze inclusiv o încăpere (poate de la baza unui turn). Construcția e din 1626, pe când principe al Transilvaniei era Bethlen Gábor (între 1613-1629), dar a fost consolidată la începutul sec. XVIII, în timpul principatului lui Rákόkzi Ferenc al II-lea (1704-1711). Rolul principal era de supraveghere a vămii, înființată aici, în Pasul Ghimeș-Palanca, de Bethlen Gábor.
De pe promontoriul pe care se află ruinele cetății beneficiem și de o serie de panorame nu doar pitorești, ci și … instructive. Privind spre est, de dincolo de valea Trotușului, ne atrage atenția bisericuța ce deservea personalul punctului de vamă, dar și pe cei internați în spitalul carantinei ce funcționa ca anexă a vămii; de aici și numele locului, Kontumac (= carantină în limba sârbă, termen cu circulație în Imperiul Habsburgic). Ruinele clădirilor carantinei au fost de curând reabilitate, fiind transformate într-un complex memorial închinat eroilor locali (pentru imagini și informații în legătură cu acest obiectiv, accesați http://www.muntesiflori.ro/biliboc/). Dealul sub care se află biserica și complexul memorial este numit Biliboc. Celelalte direcții ne oferă, nordul, valea largă a Trotușului în amonte de pas, pe care se răsfață satul Ghimeș, iar sudul, valea Trotușului în aval de pas, cu satele Palanca și Popoiu.
De la cetate traseul urmează cărarea lată de pe coama dealului, străbătând o pădurice în care domină tufele de alun. Trecem pe sub punctul somital (Vf. Köcsup), mai greu accesibil din cauza stâncilor care îl … încoronează și, curând, ieșim pe un platou larg acoperit de pășune, ce deschide o largă fereastră spre sud și vest, orizontul corespunzător fiind limitat totuși, dincolo de valea Aldămașului, de culmile ce formează rama extrem nord-vestică a Munților Ciucului. În marginea estică a platoului observăm o semisferă din pietre cimentate, reprezentând una dintre bornele fostei granițe dintre Austro-Ungaria și România, o altă bornă, de același fel, întîlnind-o pe cărarea dintre aluni.
Ne îndreptăm spre sud având în față profilul Piscului Aldămașului pe care îl vom ataca după ce vom coborî mai întâi în șaua relativ joasă de la baza sa. Urcușul e apoi direct, până dincolo de jumătatea pantei, pentru ca în continuare, întâlnind un drumeag direcționat pieziș spre culme, să profităm și să o atingem într-o șa de sub vârf. De aici, traseul este comun cu cel care pleacă suind pe valea Popoiului, descris mai sus.
Menționăm că, de lângă Muzeul Feroviar de sub Cetatea Rákόczi, drumul descris este marcat, spre Muntele Tatălui, cu semnul specific al traseului turistic și de pelerinaj “Via Mariae” (pentru informații, click pe http://mariaut.ro/?q=node/164&language=ro !)

Pentru a vedea imagini de pe traseu, executați click aici !

Pentru o vedea o sinteză a traseelor de pe plaiurile extrem-nordice ale Munților Ciucului, executați click aici !