Din Prăjoaia (Livezi/BC), înconjurul văii Drăcoaiei

20. Prăjoaia – Dl. Drăcoaia – Dl. Trandafirului/Papurii – Dl. Popescului – Prăjoaia

Caracteristici:
– circuit;
– lungime: cca 10 km;
– diferenţă de nivel: cca 300 m;
– grad de dificultate: uşor.

harta: Google Maps

Acces:
În Prăjoaia^[1] ajungem, fie că plecăm din Onești, fie din Băcău, mergând pe DN 11 (Braşov-Bacău)/E574 până în satul Livezi (aflat la 18 km de Oneşti și 35 km de Bacău). În Livezi o luăm la stânga, respectiv, la dreapta, pe DJ 117, Livezi – Berzunţi (intersecție prevăzută cu indicator) și, după 2 km, ”debarcăm” lângă noua biserică din sat, a cărei construcție este în stadiul de finisare. Aici se află și o stație pentru mijloacele de transport în comun pe ruta Oneşti-Berzunţi și retur.

foto: Marelena Pușcarciuc

Înălțarea bisericii, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, a început în anul 2010, noua clădire fiind ridicată pe locul vechii bisericii (construită în 1924, așa cum reiese dintr-o corespondență din 28 septembrie 1924, trimisă din sat – Tazlău – de învățătorul Petru Toma ziarului ”Cultura Poporului” – apărut la Cluj –, în care se elogiază, printre alte merite ale primarului aflat în funcție, și acela că ”a ajutat biserica din satul Tazlău ce se zideşte în prezent şi din partea d-sale şi din partea comunei cu peste 30 mii de lei”[2]). Presupunem că acea biserică a înlocuit vechea biserică de lemn care ajunsese în sat cu doi ani înainte; cu hramul Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavril, aceasta din urmă a avut un istoric destul de agitat, fiind una dintre aşa-zisele biserici călătoare de pe Valea Trotuşului. Din acest punct de vedere, probabil că deţine un fel de record, căci a fost construită în satul Orăşa, al aceleiaşi comune, Livezi, în anul 1720, de unde a fost mutată în 1810 în satul Cornet (comuna Poduri), de acolo, strămutată în cartierul Lucăceşti al Moineştiului şi apoi, (în 1850) la Asău, ca biserică de cimitir. În 1922 a ajuns la Prăjoaia.[3] Cert este că urma ei se pierde la Prăjoaia, astfel că nu apare nici pe lista monumentelor istorice din județul Bacău, ce cuprinde cvasitotalitatea bisericilor de lemn mai vechi de un secol. Dar să trecem de la cele sfinte la … Drăcoaia.

foto: Google Maps

Descrierea traseului:
Vizavi de biserică se desprinde din şosea un drumeag de căruţe, mărginit de garduri, ce suie pieptiş pe clinele sudice ale Dealului Drăcoaia. De la jumătatea pantei drumul se alătură pădurii de stejar ce acoperă versantul estic al Drăcoaiei divizat de două văiugi, Cerbul şi Scofercu, în (sub)dealurile omonime. Intr-un sfert de oră ieşim pe plai, la început dechis spre vest, către dealurile aflate dincolo de valea Berzunţiului, apoi acoperit de pădurea ce îmbracă de-acum şi versantul vestic al Dealului Drăcoaia, cel dinspre valea cu acelaşi nume şi al cărei circuit îl vom realiza. După încă jumatate de oră, când pădurea din dreapta dispare brusc, continuăm pe dealul acoperit cu pășune, numit Guşa (prins între văile Scofercu şi Guşa), la baza căruia un grup de case formează cătunul Lunca, integrat în Prăjoaia. Nu-l vedem căci traseul nostru trece pe sub linia de maximă altitudine a Drăcoaiei, lipit de marginea pădurii de pe versantul ei vestic. Golul de pe culme se închide curând. Poiana formată în extremitatea sa nordică pe care o traversăm oblic, de la SV la NE, numită La Curmătură, desparte un izvor al Văii lui Coman (ce curge spre est, către Tazlău) de unele ale Bătrânei, tributară Drăcoaiei.

Străbatem repede un pâlc de pădure ce acoperă punctul somital al Dealului Drăcoaia (466 m) şi ieşim, din nou, într-o poiană acoperită cu fâneaţă. Panta mică face aproape insesizabilă şaua, cumpănă de ape dintre valea Comanului, la gura căreia se află satul Mateeşti (comuna Sănduleni), şi Fundul Drăcoaiei, cum este numit evantaiul izvoarelor acesteia; dincolo de şa suim imperceptbil pe Vârful Gâlci (420 m). Drumul se apropie uşor de marginea pădurii din stânga, în timp ce spinarea Dealului Drăcoaia se restrânge treptat şi chiar se sfârşeşte ca unitate structurală; este însă continuat pe direcţia sa preponderentă, S-N, de piciorul Dealul lui Andronic.  La început, cumpănă de ape între izvoarele Văii Mari (afluent al Tazlăului) și cele ale văii lui Andronic, un afluent al văii Verşeşti, ce ajunge tot în Tazlău, devine, pe măsură ce pierde din înălțime, interfluviu între valea lui Andronic şi un alt mic afluent al văii Verşeşti. O mare parte a văii Verşeşti adăpostește casele împrăștiate ale satului omonim, component al comunei Sănduleni. Tot de Sănduleni ţine şi cătunul Tisa (satul natal al poetului oneștean C. Th. Ciobanu, n. 1939) ale cărui case erau adunate, până prin anii 1970, la gura Văii Mari; în urma alunecărilor de teren din acei ani locuitorii s-au strămutat pe malul stâng al Tazlăului.

Ne aflăm deja în zona de racord a dealurilor Drăcoaia şi Andronic unde, la drumul nostru vine, din dreapta, altul care, la rândul lui, strânge două drumuri plecate din Tisa, respectiv, din Mateeşti. Din punctul de întâlnire al celor două drumuri schimbăm brusc direcţia şi traversăm, spre vest, o şa, un apendice al fâneţei ce acoperă pantele nordice ale Vârfului Gâlci. Din şa pătrundem într-o pădure tânără de conifere, desfăşurată în dreapta traseului, în zona  superioară de obârşii ale pârâului Andronic, numită La Fundu lui Andronic. Suim prin pădure pe contrapanta şeii şi intrăm într-o poiană largă, Poiana Mare a Drăcoaiei, ocupată de o vie părăsită înconjurată de pruni bătrâni, sălbăticiţi, ce se prelungeşte, pe coama dealului, cu o păşune neîngrijită, mult dincolo de perimetrul ocupat de via părăsită. Drumul pe care mergem e lipit de pădurea din dreapta, dinspre bazinul pârâului Verşeşti. Aproape de capătul poienii intrăm în pădurea, acum, de conifere, trecând prin dreptul bornei silvice 269. Păstrăm direcţia spre vest (e şi a benzilor roşii ce formează hotar între parcele silvice), evitând să fim furaţi de braţele drumului ce pleacă spre nord. Un timp întrezărim în stânga marginea Poienii Drăcoaiei, apoi orientarea rămâne în seama marcajului silvic. La borna II 271, unde benzile roşii se bifurcă, rămânem pe cele care urmează drumul de căruţe (din el, tot din dreptul bornei, pleacă spre dreapta un braţ pe care îl neglijăm). Trecem prin dreptul unei alte borne, II 272, ce reprezintă o nouă intersecţie de hotare silvice, care nu ridică probleme, deoarece benzile aferente traseului nostru urmăresc drumul. Drumul deviază puțin spre nord-vest din cauză unui gard de leațuri, dublat cu mărăcini ce ne desparte de golul apărut în stânga noastră, consecință a unei defrișări mai vechi. Suntem în locul numit Curătura Popii[4]. Ajungem, imediat la o intersecţie, în dreptul bornei II 233 (bis). Ne orientăm, din nou, spre vest şi plecăm spre stânga, coborând uşor pe la marginea pădurii aflate în dreapta noastră până ajungem la colţul perimetrului îngrădit. Când drumul se bifurcă, optăm pentru braţul stâng și schimbăm direcția iarăși, de această dată, drastic, spre sud-est. După ce depăşim latura aval a parcelei îngrădite, drumul ne apropie, din nou, de pădurea din stânga noastră și ne duce pe coama Dealului lui Trandafir, interfluviu între Drăcoaia şi o văiugă firavă, Slatina (afluent al Berzunțiului), dar și între Drăcoaia şi Valea Popescului până la confluenţa acestora. După ce saltă deasupra izvoarelor Văii Popescului, drumul se desface în două braţe; alegem ramura din dreapta și coborâm spre Valea Popescului, până la o nouă bifurcație, moment în care virăm cu aproape 90 de grade spre dreapta (sud-vest) și urcăm pe coama Dealului Popescului, interfluviu între văile Popescului şi a Slatinei, pentru început, iar, după ce facem un cot spre stânga (sud-est) tot cu 90 de grade, dealul desparte Valea Popescului de alţi câţiva afluenţi mărunţi ai Berzunţiului, mai răsărit fiind pârâul Vlădoaiei. După 1 km de la ultima schimbare de direcţie, urmează o intersecţie unde alegem drumeagul ce o ia spre stânga, menținând aceeași orientare. Coborâm pe la marginea unei păşuni vecine cu un lot de vii, dar când drumeagul o ia spre dreapta pentru a le evita, noi mergem în sens contrar și rămânem pe coama interfluviului, deasupra văii Drăcoaiei. Traversăm o şa de eroziune, menținându-ne deasupra loturilor agricole, cele mai multe plantate cu vii, pe care le tot ocolim, chiar şi după ce ajungem în vârful contrapantei de dincolo de şa. Drumeagul destul de anemic ce ne-a condus coboară de pe vârful micului deal pe care ne aflăm (La Odaia lui Nichita) pe direcţia sud, spre un reper uşor de sesizat, un stâlp al liniei de înaltă tensiune instalat la marginea din aval a unei fâneţe sălbatice, mărginite de vii şi de un pâlc de pădure. Drumul nu ajunge la stâlp, deoarece, îndată ce pătrunde în fâneaţă, ne poartă pe la marginea dinspre pădure până când prinde o mică breşă prin care o traversează și ne scote în largul unei alte fâneţe pe unde coboară, în diagonală, spre sud-est, apoi, brusc, printre vii, spre sud, scoțându-ne la şoseaua ce tocmai părăseşte Prăjoaia pentru a se duce spre valea Berzunţiului. Mai avem de mers 500 de m până la biserică.