Din valea Bistriţei (Rusca/Dorna Arini/SV) pe Pietrosul Bistriţei

1. Cabana Zugreni – Vf. Bogolin – Vf. Pietrosu – Vf. Bâtca Prislop – Şaua Rusca – valea Rusca (Bistriţei) – bază.

– baza: Pensiunea Roua Dimineţii (sat Rusca, comuna Dorna Arini) – pe valea Bistriţei, la cca 10 km de Vatra Dornei (vezi http://www.viaromania.eu/cazare.cfm/6530-pensiunea-roua-diminetilor-dorna-arini.html);
– acces: De la Pensiunea Roua Dimineţii până la Cabana Zugreni sunt cca 15 km; o maşină a rămas la bază, urmând ca, la finele drumeţiei, să ducă şoferii la Cabana Zugreni pentru recuperarea maşinilor;
– durată: 8 ore, efectiv pe munte; dificultate medie;
– descriere:

foto: Google Maps

Cabana Zugreni se află pe o insulă formată de o buclă largă a Bistriței scurtcircuitată de un canal antropic. Am plecat de la cabană pe poteca marcată cu bandă roşie ce coboară prin spatele cabanei pe malul stâng al canalului în cauză. După câteva minute de mers, am fost puşi în situaţia de a traversa canalul, constatând că singura posibilitate de a o face era pe marginea îngustă de beton a unui fost stăvilar de regularizare a debitului canalului. Îndată ce am trecut peste jgheabul de beton prin care Bistriţa, strânsă în chingi, curge grozav de înfuriată, am realizat că nici primii metri de urcuş ce urmează imediat nu sunt prea uşor de depăşit. Ne-am trezit în faţa unei stânci destul de abrupte, alunecoase şi expuse înspre pânza învolburată a apei. În fine, am depăşit cu ceva emoţie cele două puncte delicate, gândindu-ne că ar fi fost tare bine dacă s-ar fi aflat acolo câte o şufă/lanţ/balustradă care să ne ofere căt de căt sentimentul de siguranţă. Suim panta abruptă a muntelui cu un efort destul de mare şi continuu. De remarcat totuşi marcajul excelent care ne scuteşte de un eventual stres suplimentar pentru orientare. Poteca se avântă abrupt prin pădure, aşa că în prima oră de urcuş nu avem parte de alte privelişti decât de cea a … copacilor. Un moment, o fereastră se deschide spre nord-est, permiţându-ne să admirăm Pietrele Doamnei din Rarău. După vreo două ore de mers, panta se mai domoleşte puţin, iar poteca face un S, la capătul căruia ne înscriem pe o creastă îngustă şi stâncoasă, în continuare împădurită, cu câteva oscilaţii altitudinale, dar preponderent ascendentă. O rarişte printre brazii din dreapta ne lasă privirii ceva libertate spre valea Bistriţei, acoperită însă de ceaţă, aşternută până sub picioarele noastre; apoi, iarăşi vedem, în trecere, Rarăul!

Deodată însă, ieşim de sub streaşina brazilor, iar poteca saltă peste îngrămădiri de stânci acoperite de o plapumă de afiniş amestecat cu iarbă mare şi deasă. Înaintăm câţiva paşi doar, pentru a ne echilibra pe spaţiul îngust al potecii, şi a putea astfel ridica privirile. Trăirile sunt intense: privim cu nesaţ şi grabă înapoi, în stânga, în dreapta, înainte, de parcă cineva, tovarăşii de drum, ar putea fura ceva din incredibilele tablouri care ne înconjoară; am vrea să mai urcăm, ca priveliştile să fie şi mai largi, iar noi şi mai sus, dar în acelaşi timp vrem să privim şi să tot privim. De aceea mersul ne e sacadat: paşi scurţi, repeziţi, urmaţi de opriri dese. Ceaţa ce mai acoperă ici-colo valea Bistriţei se tot destramă, dinamizând priveliştea.

Trebuie să mai fim atenţi totuşi şi la potecă, adesea aninată de colţii stâncilor; şi ne mai amintim că sperăm să întâlnim o vulturică ce creşte doar pe acest munte (şi încă undeva, prin Urcraina): Andryala levitomentosa (Nyár.) P.D.Sell. O găsim, dar floarea e trecută, aşa că ne mulţumim doar cu imaginea frunzelor.

Un mic ocol prin spatele unui pinten stâncos ne scoate pe Vârful Bogolin (1748 m) marcat de prezenţa unei cruci metalice. Privind înspre cel mai înalt vârf al masivului, Piterosu (1791 m) îl găsim învăluit în ceaţă; dar nu apucăm să ne posomorâm prea tare căci vântul o rupe şi o mătură de pe creste.

Trecerea pe Vârful Pietrosu presupune coborârea în şaua dintre el şi Bogolin, ce pare joasă privită de a sus, de pe Bogolin, iar urcuşul până pe Pietrosu destul de anevoios. În final, efortul pentru a ajunge pe el, nu ni s-a mai părut demn de luat în seamă; cel mai probabil, datorită frumuseţii cu totul deosebite a traseului.

Coborârea de pe Vârful Pietrosu presupune renunţarea la direcţia nord-sud pe care pare să o aibă creasta. Marcajul, şi după el şi noi, coteşte brusc spre dreapta (sud-vest), ba chiar se şi întoarce pentru scurt timp spre înapoi. E necesară puţină atenţie, căci, din cauza ierbii mari, semnele marcajului de pe pietre sunt greu de observat; odată însă ce poteca intră printre brazi, lucrurile se rezolvă. Poteca marcată revine pe direcţia sud şi urmăreşte culmea principală, dar, pentru început, sub linia de maximă altitudine a culmii, pe versantul ei stâng. Ajunşi pe linia culmii, printre ienuperi şi pâlcuri de conifere, traversăm, pe latura sa nordică, o poiană acoperită de iarbă sălbăticită şi tufe izolate de ienuperi, apoi coborâm înr-o largă şa poienită, numită “La Izvorul Rău” sau ”Poiana Prislopului”.

Precizăm că înainte de a intra în poiana de plai ce precedă şaua, din culmea principală (denumită Bâtca Prislopului) se detaşează spre dreapta (sud-vest) un picior, Muchia Prislopului, continuat cu Dealul Haşca. Coborârea pe muchea Bâtcii Prislopului şi apoi pe cea a Dealului Haşca ar putea reprezenta o variantă de terminare a traseului, tot la gura Ruscăi (Bistriţei), evitând astfel monotonii kilometri de drum forestier de pe valea ei.

Odată ce am ajuns în Şaua Izvorul Rău înseamnă că am optat pentru această din urmă variantă. În şa întâlnim semnele marcajului triunghi roşu ale traseului ce urcă din valea Bistriţei pe valea Ruscăi şi care coboară din nou în valea Bistriţei, după ce a încălecat culmea, pe valea Izvorul Rău. Coborâm pe acest traseu spre valea Bistriţei, prin valea Ruscăi. Coborârea este fără istorie: începe pe versantul din dreapta al văii, prin pădure, pe o potecă abruptă folosită de oi, cai, vite (în poiana de la Izvorul Rău este o stână), după care prindem un drum de exploatare, de pe unul dintre pâraiele de obârşie ale Ruscăi, care debuşează repede în drumul forestier (axial) de pe valea Ruscăi, numit în treimea superioară Pârâul Prislop. Până la gura Ruscăi sunt 5 km. Nu mai trebuie decât să trecem … strada (DN 17B) pentru a prinde capătul drumului forestier de pe valea … Ruscăi (Giumalăului) pe care se află  pensiunea Roua Dimineţii.

În final, sugerăm un alt traseu de cucerire a culmii Bogolinu-Pietrosu care ar avea darul de a evita neajunsurile celui străbătut de noi (intrarea riscantă de la Cabana Cheile Zugrenilor şi problema recuperării maşinilor): Sunători – interfluviul Sunători-Bistriţa – Vf. Bogolin – Vf. Pietrosu – Bâtca Prislopului – Mt. Pălimos – Sunători (un circuit al văii Sunători).

Pentru a vedea imagini de pe traseu, executaţi click aici !