Siriul – sinteza traseelor și alte … comentarii!

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Legendă link-uri:
– click pe numele traseului dă acces la un fotoreportaj al acestuia;
– click pe steluța dintre paranteze – (*) – conduce la descrierea parametrilor principali privind desfășurarea drumeției pe traseul respectiv !

Secondând, totuși, Ciucașul, Siriul reprezintă un al doilea – deci – … micro spectacol alpin din Curbura Carpaților, ambele adjective motivând … carisma sa turistică. Un pod (Alexandru Vlahuță, în România Pitorească) alpin, aflat pe la 1.400-1.500 m, ușor accesibil din toate cele patru puncte cardinale, pe care se află principala atracție, Lacul Vulturilor, și având ca punct central Poarta Vânturilor, șaua ce desparte cele două, singurele, spinări ce trec de 1600 m, e cam tot ce înseamnă, din punct de vedere turistic, Munții Siriu. Suficient însă, pentru obținerea unei satisfacții absolute la finele unei zile (lungi) de drumeție, timp în care poți epuiza tot acest … tot; iar dacă nu, dorința de a reveni … “i gata” !
Cel puțin noi, suntem pățiți; și nu o dată, ci, cum se va vedea, și a doua oară !

Analizând oferta de … marcaje turistice = cărări bătute, coroborată cu “literatura de călătorie”⁽¹ aferentă, mai raportând informația și la morfologie, …

 

 

 

 

 

 

 

… scrutată și din satelit, …

 

 

 

 

 

 

… am ajuns la următoarea sinteză … minimal-exhaustivă:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1. (integrala masivului) Crasna (Gura Urlătoarei) – Valea Urlătorii – Valea Urlătorii Mici – Poiana/Stâna Dosul Muntelui – Poarta Vânturilor – Lacul Sec – Lacul Vulturilor – Șaua din Bloji – Vf. Mălâia – Poiana Bocârnea – Dl. Bocârnea de Râpi – Gura Urlătoarei (*)
– cca 16 km pe o denivelare relativă de cca 800 m; durata, cca 8 ore (fără popasuri);

2. DN 10 (Brașov-Buzău) [Coada Lacului (de acumulare) Siriu] –
a) Pârâul Bradului – Culmea Șoimilor – Colții Balei – Sub Culmea Siriului –
b) (integrala masivului)Dl. Fără Nume – Colții Balei – Vârful Siriu – (*)
Poarta Vânturilor – Lacul Sec – Lacul Vulturilor – Șaua din Bloji – Vf. Mălâia – Poarta Vânturilor – Poiana Dosul Muntelui – Valea Izvorul Negru – Coada Lacului Siriu
– cca 20 km pe o denivelare relativă de cca 1.100 m; durata, cca 10 ore (fără popasuri);

3. Gura Milei – Culmea Bloji – Șaua din Bloji – Vf. Mălâia – Poarta Vânturilor – Lacu Sec – Lacul Vulturilor – Valea Milei – Gura Milei
– cca 15 km pe o denivelare relativă de cca 1.000 m; durata, cca 8 ore (fără popasuri).

Precizări

1. privind marcajele:

– Marcajul de … creastă al Carpaților – bandă roșie – traversează, de la vest – venind din Munții Tătaru – la est, podul masivului, evitând, atât, Mălâia, cât și Siriul/Bocârnea; coboară în valea Buzăului, de unde urcă, de-a lungul pârâului Teherău, în Masivul Podu Calului, pe culmea Teherău, coboară în valea Cașocii, suie de aici, pe Valea Stânei la Vârful Podu Calului, de unde coboară în valea Bâsca Mică, pentru a urca Penteleul !⁽². Este folosit pentru accesul pe culmile Siriului, plecând din valea Buzăului, de la coada Lacului Siriu
(traseul 2).
– Tot de la coada Lacului Siriu se poate pătrunde în masiv pe o vale paralelă cu cea a Izvorului Negru și în aval de ea la cca 1 km, a Bradului/Izvorul Bradului, după cea a Pârâului Fără Nume; traseul este marcat cu punct roșu; semnele conduc, prin Poarta Vânturilor, la Lacul Vulturilor (marcajul este refăcut până aici, relativ de curând); cândva continua, prin Șaua din Bloji, pe culmea cu același nume, și apoi pe valea Siriului, de la confluența Siriului Mic cu cel Mare (cătunul Stearpa) la vărsarea Siriului în Buzău (azi, în Lacul Siriu).
– Un alt marcaj de intrare în masiv – triunghi albastru – pornește din Crasna, suie pe valea Crasnei – cale de 5 km, pe drum forestier, foarte bine întreținut – până la confluența cu pârâul Urlătoarea (Crasnei), pe care îl însoțește în amonte 2,5 km, tot pe un drum forestier, circulabil doar … per pedes.
– Intrarea în masiv dinspre sud se realizează din cătunul Gura Milei, aflat la confluența pârâului Milea cu Siriul; până aici se ajunge pe un drum forestier lung de 13,5 km ce se desprinde din DN 10 – Brașov-Buzău – în localitatea Mușcelușa (sat al comunei Siriu, aflat la 2,5 km aval față de barajul Lacului Siriu). Din dreptul barajului drumul este marcat cu triunghi roșu; același semn însoțește traseul și de-a lungul văii Milea, până la Lacul Vulturilor, înlocuind un marcaj mai vechi, triunghi albastru.
– În fine, un vechi marcaj, cruce roșie (pe unele hărți, cruce albastră), în mare parte, dispărut (pe Culmea Siriului), suia din Poiana Dosul/Curul Muntelui pe Vârful Siriu, trecea prin Poarta Vânturilor pentru a urca pe culmea Mălâiei, pe care o urma până în Șaua din Bloji; acum este marcat cu acest semn doar sectorul vestic al culmii Mălâiei, din vârf până la baza sa, unde intersectează marcajul bandă roșie, într-un punct nu foarte departe de Poarta Vânturilor, spre sud față de aceasta.

2. privind toponimia:
– Pe cea mai veche hartă – ridicarea topografică habsburgică din 1763-1787 -, pe care am găsit consemnat numele Siriu (Szilon Havas/Piatra? Szyriu), cu acest nume este marcată culmea Mălâiei. Sub ea sunt desenate cu albastru contururile Bălții Fără Fund (“Fuore Fundo”) și a încă trei mici lacuri aflate lângă ea (vezi aici).
– Pe ridicarea topografică următoare, din 1806-1869, Siriu (pe hartă, Sireu) este numele actualului vârf … omonim, culmea Mălâia nu e numită, dar pe versantul vestic apare Stâna Maleii. Balta Fără Fund se numește acum Laku Sireu. Să reținem poziționarea sa pe hartă – extrem de precis realizată (vezi aici) – corespunzând Lacului Vulturilor; celelate trei lăculețe lipsesc.
– Aceași hartă consemnează numele Bocârnea (Bokerna) pentru muntele aflat la vest de obârșia Urlătoarei, spre Tătăruț (Tătaru Miku) și Curu Muntelui pentru ceea ce astăzi numim Dosul Muntelui (sau, greșit pe hărțile Direcției Militare Topografice, Gura Muntelui). Apar apoi, pâraiele Milea (Mile) și Mreaja (Mreaza), Niagra, Fără Nume, Bradului, dar și Sieka (Seaca ?) între Niagra și Fără Nume (mai târziu, Izvorul Frânturi); opinăm că Sieka/Seaca este, de fapt, Niagra (azi, Izvorul Negru).
– Harta celei de a treia ridicări topografice, din 1869-1887, este un calc al celei anterioare; doar cu Bocherna în loc de Bokerna, Maleu în loc de Maleii, Laca în loc de Lacu (vezi aici).
– În 1941 se realizează ridicarea topografică a Ungariei. Pe hartă sunt înscrise câteva denumiri în grafie românească (ex. Siriu, Milea, Mreaja, Neagra); nu sunt însă consemnate numele vârfurilor/plaiurilor Mălâia și Siriu și nici Bocârnea. În schimb sunt desenate Lacul Sec, cu numele Feneketlen tó (Lacul Fără Fund), și Lacul Vulturilor, fără nume (vezi aici).
– Pe planurile de tragere ale Direcției Topografice Militare, tipărite în 1953, după ridicări de la sfârșitul sec. XIX, denumirile sunt actualizate și conforme cu cele ale Direcției Centrale de Statistică din anii 1950-1952; astfel, Mălâia apare, la locul ei și cu acest nume, pe locul Bochernei austro-ungare/Bocârnei este consemnată Pocârnia de Râpi, iar Vârful Siriu nu are un nume aparte fiind prins în ansamblul numit Muntelui Siriu, toată culmea începând cu Bocârnea și terminând cu Cucul (de fapt, Curul) Muntelui. Dăm apoi peste un nume neîntâlnit anterior, Bloji. Dintre lacuri, apare doar “Lacu fără fund”, situat cam unde ar trebui să fie Lacul Vulturilor.
– Mai aproape de prezent, pe hărțile Direcției Topografice Militare, cele două culmi principale sunt numite Mălaia (însoțită de denumirea Fețele Mălîiei) și Siriu, în loc de Bocârnea/Bocârnea de Râpi apare Muchia Bradului, iar cele două lacuri sunt consemnate ca Lacul Fără Fund și Lacul Sec.
– Există hărți topografice sovietice foarte bine documentate, inclusiv din punct de vedere al toponimiei; la bază par să fi stat diversele ediții ale hărților militare românești. În ceea ce privește Munții Siriu, descoperim următoarele denumiri: Mălâia, Bocârnea=Siriu, Bradu (în loc de vechiul Bocârnea), Lacul Sec și Lacul Fără Fund.
– Harta turistică ce a consolidat câteva toponime controversate (ex. Bocârnea pentru Vf. Siriu și Lacul Vulturilor) este cea publicată odată cu ghidul Munții Buzăului de Gr. Posea și M. Ielenicz (nr. 13 din în colecția Munții Noștri, Edit. Sport-Turism, București, 1977). Care este însă sursa primară a denumirii Lacul Vulturilor, deocamdată rămâne un mic … mister ! Oricum, nu Alexandru Vlahuță cum par să sugereze diverși comentatori, având în vedere că în a sa Românie Pitorească (publicată în 1901 ) este citată binecunoscuta legendă care, și noi credem, a dat cuiva ideea numelui Lacul Vulturilor, pe care Vlahuță îl numește Lacul Siriu. Mai mult, există un mic amănunt ce clarifică despre care dintre cele două lacuri vorbește: faptul că din el izvorăște Mreaja; ca atare, la acea vreme actualul Lacul Sec era un lac în toată … firea, reprezentativ pentru Munții Siriu; de ce Vlahuță nu pomenește și de celălalt lac, actualul Lac al Vulturilor ?
– Deja în 1932, Nicolae Orghidan⁽³ (Urme de ghețari pe Siriu în tomul LI al Buletinul Societății Regale Române de Geografie) descrie cele două lacuri așa cum le vedem noi astăzi. În același articol, în descrierea zonei înalte a masivului Siriu, autorul vorbește despre Mt. Bocârnea ca fiind în prelungirea Mălâiei (pe care o numește Mălaia) spre Tătăruțu (fiind, adică, aceeași cu Bocârnea de Râpi).

3. concluzii:
– Numele Bocârnea dat Vârfului Siriu este impropriu, Bocârnea fiind muntele ce racordează la culmea principală a Siriului interfluviul Urlătoarea-Crasna (numită, … ici-colo, Muchia Bradului).
– Lacul Fără Fund, inițial Balta Fără Fund, este numele de la începuturi a Lacului Sec, pe când nu era sec! De ce și când a secat ? Nu de foarte mult timp (sec. XX) și nu prin colmatare; am crede că prin căderea pânzei freatice și/sau prin furarea izvoarelor (subterane) de către Lacul Vulturilor. Că Lacul Vulturilor nu este un lac crio-nival tinde a se impune ca idee, chiar și la simpla observare a lui, dar mai ales a spațiului … înconjurător; printre altele, ni se pare destul de greu de acceptat relativa constanță a debitului lacului în condițiile în care doar ploile, zăpezile și minusculul izvor, singurul de suprafață, ar fi, doar ele, sursele sale de alimentare. Mai interesantă – și mai relevantă din punct de vedere al debitului – este evoluția Lacului Sec. Revenind la Lacul Vulturilor, poate că niște (termo)sondaje ar da niște indicii în sensul existenței unor izvoare de fund. Coroborând aspectele legate de geomorfologia zonei și chiar de existența celor două lacuri pare să fie mai probabilă originea lor glaciară.

Update:
Într-un diferend lingvistic cu Florin Olteanu (Spre o identitate istorică firească, Contemporanul, 10/1982), care opina proveniența numelui Siriu de la steaua Sirius – în contextul existenței unui zigurat “pe Muntele Siriu, unde se găsesc și astăzi urme ale acestei construcții”, legat de cultul zeiței Cybele – a celui al pârâului Mani de la zeii Mani, iar a toponimului Cura (corect, Curu – n.n.) Muntelui de la sintagma “slujba la zei” (‘cura’, în latină, = ‘cult’), Simion Dănilă (în Fascinația lingvisticii bănățene. Cercetări, ipoteze, note de lectură, Editura Eurostampa, Timișoara, 2012), sugerează o posibilă sorginte a lui ‘cura’ în ‘curătură’ (= runc), exprimându-și rezerva, necunoscând “configurația terenului respectiv”.

__________________

⁽¹ – https://thecircleofnature.wordpress.com/2012/05/07/1-mai-lacul-vulturilor/
    – http://www.itinerar.ro/Muntii/Siriu/
– http://www.mecanturist.ro/2012/07/17/tura-in-muntii-siriului-lacul-vulturilor/
– http://www.loveithere.ro/plimbari-si-trasee
– http://annelisefloroian.blogspot.ro/2016/07/muntii-siriului-3006-01072016.html

^{(2 – “Banda roșie a crestei Carpaților” traversează Siriul, ca și Podul Calului, ca și Penteleul – ce urmează după Podul Calului -, ca și Tătarul – ce precede Siriul -, prin … derogare de la … creasta principală a Carpaților; morfologic vorbind, aceasta leagă Ciucașul (de unde, acum, “banda roșie” trece în Tătaru) – prin Șaua Tigăilor, Muntele Tesla și Muntele Dungu – de Munceii Întorsurii, racordați în continuare firească de Munții Vrancei, prin Muntele Pilișul Covasnei.
(3 – Nicolae Orghidan (1881-1967) – geograf român, profesor de liceu [Pentru a-i citi biografia – de excepție – click aici ! ]}

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !