Trovanți, lebede, cetăți dacice, tufuri vulcanice etc. … pe Valea Siretului !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

15 iulie 2013

Traseu: Onești – Perchiu/Huruiești [Casa <Vasile Pârvan>]- Cornii de Sus [situl cu trovanți] – Balta Costișa – Răcăciuni [situl arheologic <Cetățuia>] – Șomușca [situl cu tufuri vulcanice] – Onești

 

 

 

 

 

 

Pas 1: Onești – Adjud (38 km pe DN 11A, asfaltat, stare f. bună, dar după ieșirea din Onești !) – Adjudu Vechi – Lespezi (4 km pe DN 2/E 85, stare excelentă; 10 km pe DN 11A, asfaltat, stare f. bună) – Prădaiș – Perchiu/Huruiești (5 km pe DJ 252, asfaltat, stare f. bună)

Obs. De la Adjud la Adjudu Vechi se poate ajunge și pe DJ 119C, asfaltat, stare ?, scurtând cu 2 km traseul anterior !

 

 

 

 

 

Obiective:
– Biserica satului Perchiu
– “Muzeul” <Vasile Pârvan>

Cum am ajuns la Perchiu !?
– atrași de coincidența dintre numele satului și cel al dealului ce domină Oneștiul, având în vedere caracterul insolit al toponimului (doar pîrâiașul ce curge pe lângă sat mai poartă acest nume) peste care s-a suprapus informația că aici se află Casa memorială Vasile Pârvan, Perchiul fiind satul in care acesta s-a născut.
– legat de etimologia toponimului, e notorie părerea lui Radu Rosetti (Despre unguri și episcopiile catolice din Moldova – Analele Academiei Române, București, 1905) care îl leagă de maghiarul “perkö” = (după același Radu Rosetti) “munte unde se ține judecata”. Credem că o traducere mai exactă pentru “perkö” ar fi “stânca/piatra de judecată” (dacă “per” înseamnă și “judecată”, “kö” înseamnă “piatră”, pentru referirile la “munte” folosindu-se termenii “havas” sau “hegy”). În legătură cu “perkö” trebuie spus că în satul/comuna Sânzieni/CV există un deal cu acest nume (pentru imagine, click aici !), ales chiar ca simbol al satului, pe culmea sa aflându-se o capelă închinată Sf. Ștefan și unde, în fiecare an, la 20 august, secuii din zonă organizează pelerinaje.

– ieșind din satul Prădaiș, ajungem după doar 750 m în dreptul bisericii satului Perchiu, vizibilă pe dealul din deapta drumului și aflată la 150 m de drum.
– biserica, construită din lemn la începutul sec. XIX (probabil, 1802), a fost renovată de curând și resfințită cu hramurile Înălțarea Sf. Cruci și Sf. Împărați Constantin și Elena

De primprejurul bisericii “culegem” câteva flori:

 

 

 

Măzăriche (Vicia cracca L.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Șovârvariță (Inula britannica L.)

 

 

 

 

 

 

 

 

Barba-caprei (Tragopogon orientalis L.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sipică (Cephalaria transsylvanica (L.) Roem. et Schult.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Plevaiță/imortele (cu flori mici – Xeranthemum cylindraceum Sibth. et Sm.)

 

 

 

 

 

– 1 km mai sus de biserică, tot pe dreapta drumului, se află clădirea fostei școli din sat (desființată de curând), unde a fost învățător Andrei Pârvan, tatăl lui Vasile Pârvan – născut aici, în satul Perchiu. Doar placa de pe frontispiciul fostei școli mai amintește acest fapt, expoziția fotodocumentară organizată cândva într-una din săli nemaiființând !

 

Vasile Pârvan s-a născut în 1882, a absolvit Liceul Gheorghe Roșca Codreanu din Bârlad și Facultatea de Istorie a Universității din București. Obține o bursă de studii în Germania unde își dă doctoratul, devenind la întoarcerea în țară profesor la Universitatea București. La 28 de ani este ales membru corespondent al Academiei Române, iar titular 3 ani mai târziu. S-a remarcat ca istoric, epigrafist și arheolog. A deschis și coordonat importante șantiere arheologice, printre care și pe cel de la Histria. A murit în 1927, la 45 de ani, în urma unei operații întârziate de apendicită. Cea mai valoroasă lucrare a sa e considerată a fi Getica. O protoistorie a Daciei (1926).

 

 

Pas 2: Perchiu – Prădaiș –  Tătărăști – Cornii de Sus/Tătărăști (4 km pe DJ 252; 4 km pe DJ 252C, asfaltat, stare f. bună; 3,8 km pe DC 99A, asfaltat, stare f. bună; 0,2 km pe DC 100, neasfaltat, cu pietriș)

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe drum ne oprim să culegem, la propriu, …

 

 

 

 

 

 

 

… plevaițe/imortele (dar cu flori mari, Xeranthemum annuum L.); …

 

 

 

 

 

 

 

 

… prilej cu care întâlnim un alt … gen de sipică
(Knautia kittaibelii (Schullt.) Borbás), …

 

 

 

 

 

 

 

… precum și spini-galbeni
(Centaurea solstitialis L. subsp. solstitialis)

 

 

 

 

Obiective la Cornii de Sus:
– Biserica satului
– Plaja cu trovanți de pe malul Lacului Berești

 

 

 

Un scurt intermezzo extravilan pe culmea unui deal, între două cătune ale satului Cornii de Sus, este urmat de o coborâre spre al doilea cătun al satului. În vârful pantei, pe stânga drumului, se află Biserica Sf. Nicolae. A fost ridicată în 1798; refăcută în 1851 și 1878, cade în ruină pe la 1900. Din 1908 se reconstruiește din cărămidă pe temelie de piatră, lucrările terminându-se în 1920, cheltuielile fiind suportate de boierul (? – n.n.) Costache Sturdza (Constantin ? – n.n.) și de locuitorii satului. Suferă grave stricăciuni în urma cutremurelor ce vor urma, necesitând alte reparații capitale în 1951 și între 1989-1996. [Datele au fost preluate de pe http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Comuna_T%C4%83t%C4%83r%C4%83%C5%9Fti și http://www.biserici.org/index.php?menu=BI&code=19542]

 

 

Capăt de drum … auto, început de drum …

 

 

 

 

 

 

 

… per pedes, spre plaja cu trovanți !

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe plajă, mulți pescari și mulți trovanți:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre trovanții de la Cornii de Sus am aflat dintr-un articol-reportaj al  neobositului peregrin rădăuțean Vasile Bouaru ! [vezi http://www.romania-natura.ro/node/1018]

 

 

Părăsim plaja și ne întoarcem în sat !

 

 

Pas 3: Cornii de Sus – Tătărăști – Lespezi (10 km ) – Costișa ( 6 km pe DJ 119A, asfaltat, stare relativ bună – cu porțiuni deteriorate)

Obs. De la Cornii de Sus se poate ajunge la Costișa și pe DC 100, neasfaltat, stare ?, scurtând cu 7 km traseul … asfaltat !

 

 

 

 

 

 

Obiectiv:
– Balta Costișa

 

 

 

 

 

 

Balta este o reminiscență a vechii albii a Siretului, de dinainte de construcția barajului ce ține în spate lacul de acumulare Berești. Are circa 1,5-2 km, o lățime variabilă de până la 300 m și adâncimi ce pot ajunge la 3-4 m. Este populată cu crap, caras, plătică, roșioară, biban, reprezentând, încă, un mic rai al pescarilor, în ciuda braconajului practicat de localnici. Multele specii de păsări de apă ce își au … rezidența, poate permanentă, poate temporară aici, speciile floristice specifice mediului acvatic, dar și de stepă, ce cresc în preajma bălții ar trebui să fie  argumente serioase pentru întreprinderea unui proiect de amenajare și de protecție a zonei.

 

 

Bucolică !

 

 

 

 

Unul dintre mulții popândăi (Spermophilus citellus) ce mișunau primprejur !
Ochii mari și larg depărtați îi permit popândăului (gorlan, gurlan, mitorlan, pință, popândeț, popândoc, popânzac, popârlan, popondoc, poponete, șuiță, țâstar, țiștar) să vadă în jurul galeriei fără a scoate capul afară. Fiecare popândău (matur) își are propriul sistem de galerii, extins și adânc (1-2 m) – motiv pentru care este considerat dăunător, afectând digurile, parapeții de pămînt și depreciind pajiștile și fânețele. Se hrănește cu plante, dar și cu insecte, mici verterbrate, melci, râme etc. Hibernează profund și aproape fără pauze, în prealabil astupându-și gura galeriei. Femelele trăiesc cca 11 ani, masculii 7 (din cauza luptelor dintre ei în perioada reproducerii). [Informațiile au fost preluate de pe http://www.zooland.ro/Popandaul__Spermophilus_citellus_-6259.html și de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Spermophilus]

Nagâț (Vanellus vanellus), pasăre migratoare (iernează prin jurul Mediteranei și în Asia de Sud), numită, la noi, și câine-tătărăsc, având obiceiul de a semnala sonor prezențe nedorite în preajma cuibului; or, acest lucru se întâmpla în vremea năvălirilor tătarilor, când populația se ascundea prin mlaștini, locuri predilecte de cuibărire pentru nagâți. De la numele său german, Kiebitz, provine termenul chibiț, pasărea având și obiceiul de a … chibița pe lângă alte specii de păsări (ex. pescăruși) care, deși le mai fură din hrană, le oferă o anumită protecție împotriva prădătorilor. Interesant este și numele său englezesc, onomatopeic, Peewit. [Informațiile au fost selectate de pe sit-urile Weekepedia !]

 

Pietrar-sur (Oenanthe oenanthe), numit astfel după griul de pe spate propriu însă masculului (care are marginile aripilor negre, ca și obrajii), căci la femelă spatele este brun-deschis spre crem. Își face cuibul în crăpăturile stăncilor, dar nu refuză galeria părăsită a vreunui popândău. Poate fi văzut de la șes până pe culmile munților. Iernează în Africa.

 

Corcodelul-mare/cufundac/fundac (Podiceps cristatus) – își petrece cea mai mare parte din timp înotînd și scufundându-se  (obișnuit la 3-4 m, dar poate ajunge și la 20 m, rămânând sub apă și 3 minute) în căutarea hranei: de regulă, peștișori, dar și crustacee, moluște, broaște etc; și cuibul îi este plutitor, agățat de vegetație. Este o pasăre migratoare, dar în iernile blânde nu ne părăsește țara. [Pentru informații mai ample și alte fotografii, executați click aici !]

Rața-cu-cap-castaniu (Aythya ferina), destul de rară la noi, vine primăvara, din sud, pentru clocire, fiind întâlnită în Deltă, lunca Dunării, dar și pe bălțile interioare. Dimorfismul sexual este net, masculul are corpul cenușiu-deschis, capul brun și gușa negricioasă, femela având corpul cafeniu, capul și obrajii fiind doar mai închise la culoare. Își găsește hrana, lăsându-se până la fundul apei de unde preia diverse părți ale plantelor acvatice, dar și mici crustacee, moluște, viermi, larve de insecte. În caz de pericol preferă să se scufunde decăt să zboare, căci, pentru a se ridica în aer, are nevoie de elan. De clocirea ouălor și de creșterea puilor se ocupă doar femela. [Informații prelucrate de pe http://www.oiseaux.net/oiseaux/fuligule.milouin.html și http://www.info-delta.ro/delta-dunarii-17/rata-cu-cap-castaniu—aythya-ferina-521.html]

Lebăda-de-vară (Cygnus olor) este o pasăre migratoare, ce cuibărește vara la noi (poate rămâne și iarna), fiind una dintre cele mai mari păsări capabile să zboare (femela 8,5 kg, masculul 10 kg). După cum se știe (a se (re)citi “Rățușca cea urâtă” de Hans Christian Andersen !) puii sunt gri-negricioși ! [Pentru informații și fotografii mai multe, executați click aici !]

 

Egreta-mică (Egretta garzetta) membră a familiei stârcilor și rudă foarte apropiată (și ca aspect) cu egreta-mare (de care o deosebește coloritul negru al ciocului și galben al labelor, invers față de egreta-mare). Este o pasăre migratoare care ne frecventează în perioda cuibăritului lacurile și bălțile interioare, luncile unor râuri, dar mai ales Delta Dunării. Penele, fine, albe-imaculat, de pe ceafă și de pe piept, au fost intens utilizate la împodobirea pălăriilor domnilor de prin sec. XVI și apoi ale doamnelor din sec. XIX, urmarea fiind scăderea drastică a efectivelor de prin multe țări (inclusiv la noi). Măsurile de protecție luate de mai multe guverne europene prin anii 50 ai sec. XX au readus specia la o situație normală din acest punct de vedere. [Pentru mai multe informații și fotografii, executați click aici !]

Graur (Turdus vulgaris L.) – e văzut destul de rar în postură de pasăre solitară, căci formează, nu de puține uneori, nu simple stoluri, ci … nori uriași ce adună sute de mii de exemplare. Insectivor și fructivor, a devenit aproape omnivor, pe măsură ce habitatul i s-a extins de la cel natural – și acesta, fără zone predilecte – la cel periurban și chiar urban. [Pentru mai multe fotografii și alte informații, executați click aici !]

 

Cioara-de-semănătură (Corvus frugilegus) este la fel de … sociabilă ca și graurul, ducându-și viața în mari colonii a căror imagine a devenit familiară, mai ales seara (pentru că dimineața se scoală … cu noaptea în cap, cu o oră înainte de răsăritul soarelui), când, după o zi de … muncă la câmp (a se citi “căutarea hranei”), acestea revin … acasă (a se citi “la cuiburi”). E adevărat, preocuparea, aproape permanentă, a acestei ciori (mai sunt, pe meleagurile noastre, încă trei specii) este de a se hrăni, clasic, conform modelului: în prima parte a zilei, culeg de la suprafața solului, semințe diverse, în special de cereale, fructe (alune, nuci, cireșe, prune etc.) și insecte, scormonesc apoi pămîntul după semințe abia semănate, viermi, larve de insecte, gasteropode, în a doua parte a zilei, iar în ultima parte cercetează sistematic arealul, ocazie cu care se poate alege și cu mici mamifere, ouă sau pui de prin cuiburi. În ultimii ani, însă, ciorile s-au adaptat și la un alt habitat, cel urban, profitând, de exemplu, pentru a-și asigura hrana, de depozitele de gunoaie din preajma localităților. [Pentru alte fotografii și informații privind viața și comportamentul ciorilor, efectuați click aici !]

 

 

 

Roșățea, crin-de-baltă (Butomus umbellatus L.)

 

 

 

 

 

Pufulițe !

 

 

 

 

 

Pajiște cu pufuliță-de-mlaștină

 

 

 

 

Cucută-de-baltă/apă, cucută, cucută-mică/înveninată, buciniș-de-apă/baltă (Cicuta virosa L.)

 

 

 

 

 

 

Rușinea-fetei, morcov, morcov-sălbatic, morcovul-câmpului  (Daucus carota L. subsp. carota)

 

 

 

 

 

 

 

Limbariță, limba-bălților/broaștei/oii, pătlagină/podbal-de-apă (Alisma plantago-aquatica L.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Buzdugan-de-apă (Sparganium erectum L. subsp. erectun)

 

 

 

 

 

 

 

 

Boglari, gălbeneală, gălbenele, piciorul-cocoșului, rărunchi, rânzișoară, (Ranunculus sceleratus L.)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Coada-lupului, jaleș, urechea-porcului
(Salvia austriaca Jacq.)

 

 

 

 

 

 

 

 

Drăgaică-de-baltă, sânziene-de-apă
(Galium palustre L. subsp. elongatum (C.Presl) Lange)

 

 

 

 

 

 

 

 

Volbură, rochița-rândunicii
(Convolvulus arvensis L.)

 

 

 

 

 

Izmă-creață, solovârf, sovârf, sovârv (Mentha x verticillata L.) – un hibrid natural între izma-broaștei (M. aquatica) și izma-cerbului (Mentha arvensis)

 

 

 

 

 

Măcriș-de-apă, dragavei, dragaveică, ștevie
(Rumex palustris Sm.)
[Fundalul este alcătuit din pipirig, rugină, spetează
(Juncus inflexus L.)]

 

 

 

 

 

 

 

Cătină-albă, cătină-de-râu (Hippophaë rhamnoides L. subsp. carpatica Rousi)

 

 

 

 

 

 

 

Scai, crăpușnic (Cirsium vulgare (Savi) Ten.)

 

 

 

 

 

 

 

Dumbăț, buruiana-fetei/omizii, buruiană-de-friguri/spulberări, busuiocul-calului, dumbeț, iarba-omizii, jugărel, jugăreț, scânteiuță, sclipeț, spulberătură, sudoarea-calului, șugărel (Teucrium chamaedrys L.)

 

 

 

 

 

Scrântitoare, buruiană-de-scrântitură, buruiene-de-cel-pierit/spăriet, cinci-degete, iarba-vătămăturii, perițele, scânteioare, scrânteie, scrântitoare, scrinteală, scrintelă, scrintitoriță (Potentilla argentea L.)

 

 

 

 

 

 

 

Romaniță-de-câmp (Anthemis ruthenica M.Bieb.)

 

 

 

 

 

 

 

Șopârliță-de-apă
(Veronica catenata Pennell)

 

 

 

 

 

 

 

 

Boghiță (Rorippa sylvestris (L.) Besser)

 

 

 

 

 

 

 

 

Papură

 

 

 

 

Fluture-roșu-de-mlaștină
(Lycaena dispar) – își duce viața în apropierea lacurilor, bălților, rîurilor, depunându-și ouăle pe frunzele unor plante de baltă cu care, apoi, se hrănesc larvele. Este considerat o specie rară, periclitată, existența sa fiind dependentă de păstrarea zonelor umede. Din Marea Britanie a fost extinct în urma lucrărilor de … îmbunătățiri funciare și a extinderii habitatelor umane ! [Pentru alte informații vezi http://www.adevarulshop.ro/fluturele-ro-u-de-mla-tina-lycaena-dispar.html]

Broasca-râioasă-verde (Bufo viridis) – e ceva mai … sociabilă decât surata sa brună (Bufo bufo), fiind și mai puțin … râioasă decât ea (“negii” glandulari sunt mai puțin proeminenți, iar bufonina, substanța pe care aceștia o secretă e mai puțin iritantă). [Pentru imagini și informații suplimentare despre broaștele râioase, executați click aici ! (în construcție)]

 

 

Pas 4: Costișa – Berești – Sascut
(8 km pe DJ 119A, asfaltat, stare bună) – Răcăciuni (16 km pe DN 2/E 85, stare excelentă)

 

 

 

 

 

 

 

Obiective:
– Biserica catolică din Răcăciuni
– Cetatea dacică de pe Dl. Cetățuia
– Biserica ortodoxă din Răcăciuni

 

 

 

– După ce se intră în comuna Răcăciuni (pe DN 2/E 85) se merge doar 1 km și, la intersecția care urmează imediat ce se trece pe podul de peste pârâul Răcăciuni, se virează stânga pe o uliță neasfaltată, dar pe care nu se înaintează decât 150 m, până în fața Bisericii catolice; există aici un larg spațiu pentru parcare.
– Biserica, având dimensiunile de 35 m x 15 m x 30 m și o capacitate de 600 persoanea, a fost sfințită în anul 2011 (construcția a început în 1990) cu hramul Nașterea Sfintei Fecioare Maria; cu această ocazie s-a constituit și parohia romano-catolică Răcăciuni (anterior, credincioșii catolici aparțineau parohiei Valea Mică). În curtea bisericii se află o statuie a papei Ioan Paul al II-lea, alături de biserică fiind ridicată clădirea centrului parohial, “Fericitul Ioan Paul al II-lea”. (Comunitatea catolică din Răcăciuni a fost atestată documentar din 1850 cu 101 credincioși – azi sunt 438 – și avea o biserică de lemn ridicată de Vasile Sturdza, care deținea moșie la Răcăciuni. Vasile Sturdza a deținut, printre alte funcții importante, pe aceea de “prim-ministru” al Moldovei, în timpul domniei lui Cuza. A fost bunicul actriței Lucia Sturdza-Bulandra și stră-străbunicul lui … Gelu Voican-Voiculescu !)

 

 

 

Următorul obiectiv, Dealul Cetățuia, aflat vizavi de biserică, …

 

 

 

 

 

 

 

… pe celălalt mal al pârâului Răcăciuni !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urcăm dealul …

 

 

 

 

 

 

… pe urmele, în paragină, ale unui …”Drum al Crucii” !

 

 

 

 

 

 

Denumirea dealului, forma sa … antropică au dat de gândit arheologilor, care au și descoperit aici urmele unei cetăți întărite dacice (?) !
[Vom reveni în viitorul apropiat cu informații detaliate !]

 

 

Privire asupra satului Răcăciuni … și a istoriei sale:
– dovezi ale existenței umane preistorice: eneolitic – Cultura Cucuteni (5500-2750 î.Cr.), Epoca bronzului – Cultura Monteoru (mil. II-I î.Cr.);
– așezări din epoca migrațiilor (sec. IV-VII) și Evul Mediu timpuriu (sec. VIII-XIV);
– atestare documentară: 1481 (domnia lui Ștefan cel Mare);
– după 1630 satul intră în proprietatea lui Gheorghe Ștefan, care construiește aici curte domnească (?), apoi în a familiilor Ruset  și, mai târziu, Sturdza;
– în anii 1930 satul avea centrală telefonică și uzină electrică !

 

Mergem să vedem și biserica ortodoxă din Răcăciuni !
– De la biserica romano-catolică, ne întoarcem pe DN 2/E 85, pe care ne îndreptăm spre Bacău. După doar 750 m, la prima intersecție, ne înscriem spre stânga, pe drumul asfaltat ce duce spre satul Fundu Răcăciuni (există placă indicatoare în intersecție). Mergem pe el 1 km (după 500 m drumul face o curbă de 90 de grade spre dreapta), părăsindu-l pentru a treia uliță pe stânga de după curbă (strada Preot Vasile Heisu). Parțial asfaltată, suie ușor 350 m pana la incinta bisericii, curbându-se spre dreapta la prima intersecție, apoi spre stânga la a doua.

 

Până la biserică, o alee ne duce prin cimitir, în care este amenajat un perimetru destinat mormintelor unor eroi căzuți în Primul sau Al Doilea Razboi Mondial (nu am descoperit nici o inscripție cu vreo precizare în acest sens !)
[Menționăm că în centrul localității (imediat, pe stânga, după intersecția spre Fundu Răcăciuni) se află un obelisc ridicat în 1977, în cinstea tuturor eroilor comunei (pentru foto, click aici !), iar la intrarea în comună (?) s-a înălțat în 2008 un monument dedicat eroilor aviatori români și francezi din Primul Război Mondial, în 1916 fiind construit la Răcăciuni un aeroport militar de unde și-a luat zborul și avionul care a transportat documentul ce a consfințit, în 1918, unirea Transilvaniei cu România ! ]

– Vornicul Vasile Sturdza este același care a plătit și construcția primei biserici catolice din Răcăciuni. [Demnitatea de vornic cumula, deopotrivă, însărcinări specifice unui ministru de interne, dar și atribuții judecătorești. Vasile Sturdza a fost și ministru de interne (în 1859, în Moldova), și președinte al Înaltei Curți de Casație, dar în Principatele Unite, de la înființarea ei, în 1862.]
– De numele preotului Vasile Heisu este legată o importantă colecție muzeistică formată din circa 700 de obiecte etnografice și arheologice expusă în clădirea Primăriei din Răcăciuni.
– Înainte de această biserică (ce ar data, de fapt, din 1843, 1852 fiind, probabil, anul punerii și sfințirii catapetesmei) în Răcăciuni exista una de pe vremea lui Gheorghe Ștefan (sec XVII), ale cărei ruine ar fi la cca 300 de metri (?) de biserica … nouă.

O rară și pitorească ranunculacee (rudă cu piciorul-cocoșului), chica-voinicului (Nigritella damascena L.), specie mediteraneană adusă la noi în scop ornamental, dar care a scăpat și în … sălbăticie. Mai are o soră indigenă, negrușca (N. arvensis), care crește, ca buruiană, prin culturile cerealiere, și încă una, doar cultivată, negrilica (N. sativa), pentru semințele sale aromate, cu proprietăți condimentare și, mai ales, oficinale (pentru a le afla, executați click aici !)

 

Pas 5: Răcăciuni – Gheorghe Doja (2 km pe DJ 110, asfaltat, stare f. bună, 6 km pe DN 2/E 88 km, stare excelentă) – Valea Mică – Șomușca (5 km pe DC, asfaltat, stare f. bună)

Pas 6: Șomușca – Bacău (4 km pe DC 165, asfaltat, stare bună, 20 km pe DN 2/E 85, stare f. bună) – Onești (52 km pe DN 11/E 574, stare relativ bună)

 

 

Obiective:
– Biserica catolică din Șomușca
– Rezervația geologică de cinerite

 

 

 

 

Prima biserică romano-catolică a fost construită în Șomușca în 1901. Afectată serios de cutremurele din 1940 și 1977, pe locul ei s-a construit actuala biserică, ce are hramul Sf. Luca. La subsol este amenajat un centru de recreere pentru tineret.

 

 

 

[Pentru a afla informații despre specificul etnic al locuitorilor Șomușcăi – comun majorității satelor “ceangăiești” din Moldova, executați click aici !

 

 

 

 

 

 

De la biserică, un fel de ulicioară ne suie …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

… pe Dealul Pătul, de unde se deschide …

 

 

 

 

 

… o largă perspectivă asupra văii Siretului !

 

 

 

 

Ajungem curând …

 

 

 

 

 

 

 

… pe Vârful Pătul, …

 

 

 

 

… sub care se află, expuse la zi, cinerite (cenușă vulcanică sedimentată și consolidată) andezitice (andezitul este o rocă magmatică conținând 60% dioxid de siliciu) – “de Nuțasca-Ruseni”. Acest orizont, provenit din erupțiile vulcanilor din estul Carpaților Orientali, având o rezistență relativ mai mare la eroziune decât stratele vecine, a determinat și “îngustarea” Siretului de la Răcăciuni – Poarta (Siretului) de la Răcăciuni; de aceea s-a și construit la Răcăciuni barajul lacului de acumulare – cel mai mare, ca suprafață, al treilea ca volum, din județul Bacău.

 

Situl cu cinerite de pe Dealul Pătul este declarat rezervație geologică.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Înainte de a-l părăsi, facem privirea roată: …

 

 

 

 

 

… de la nord la est …

 

 

 

 

 

… și …

 

 

 

 

 

… de la nord la vest !