Pe Tașbuga, în Munții Tarcăului, toamna
Pentru a citi descrierea traseului, executaţi click aici ! (în construcție)
Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !
20 octombrie 2013
8:30, în Apa-Asău !
Suim pe valea strâmtă a pârâiașului Arini …
… până pe un prag larg, de unde avem de ales !
Până una, alta, ne lăsăm … impresionați de tabloul lăsat în urmă !
Continuăm urcușul pe Piciorul Leurdenilor, cel ce formează versantul drept al Văii Arini.
Printre ramurile desfrunzite ale arborilor se zărește culmea frământată a Prelucii Tâlharului, unul dintre brațele ce formează … organismul ca de caracatiță al Munților Tarcăului.
Curînd, pe … ecran, apare imaginea Tașbugăi !
O potecă-alee se încolăcește pe trupul Dealului Curpăcel …
suindu-ne …
… pe … grumazul său !
Panorame ce ne taie răsuflarea !
Pălăria-șarpelui, popenchi (Macrolepiota mastoidea) – comestibil, cu miros și gust de alună ! Seamană cu Lepiota aspera, toxică, dar care nu e mamelonată, inelul de pe licior nu culisează și are un miros dezagreabil.
De pe Curpăcel spre Poiana Nogea !
Aruncăm o privire în urmă, spre Curpăcel, …
… și urcăm …
… pe Plaiul Stânii !
De pe Plaiul Stânii traversăm “șoseaua alpină” ce șerpuiește pe coastele Tașbugăi …
… apoi suim lejer …
… spre vârf !
Aproape de el …
… luăm … pulsul împrejurului !
Un coridor printre mesteceni ne conduce apoi …
… pe vârf !
O privire spre nord, căruia, apoi, îi întoarcem spatele …
… și coborâm pe platforma unei sonde …
… de unde panoramăm spre vest, până dincolo de apa Asăului !
Cu o treaptă mai jos, pe platforma altei sonde, iar de aici …
… trecem pe Plaiul Iacobeștilor !
Puțin … retro !
Stâna Iacobești
Pe Plaiul Iacobeștilor !
Trecem …
… pe Piciorul Berea, …
… pe care … vizionăm un isolit … spectacol …
… de … piatră …
… și culoare !
Pe ultimele … acorduri …
… coborâm în valea Nogei …
16.00
… și, în … fine, în sat, în Apa-Asău !
Dacă doriți să … parcurgeți traseul iarna, executați click aici !
Tocmai (duminică, 3 noiembrie 2013 – http://www.muntesiflori.ro/ultima-duminica-80/) am întâlnit, pe culmile Lapoșului un grup de 4 “localnici”, urcați pe munte doar din plăcerea de a ajunge “sus” (au și dormit … acolo). A fost surprinzător (și pentru unii, și pentru alții) cu atât mai mult cu cât am dat … unii peste alții într-o zonă în care, de ani de zile, de când mergem pe acolo, nu prea am văzut alte urme umane decât de la alde unii cu “ocupații” precum cele sugerate !
Una din cele mai frumoase ture ever, ce-i drept, au conlucrat si apogeul toamnei si vremea buna. Doar meritul si privilegiul e rezervat doar celor care chiar SE DUC acolo (sa fie “pe faza”), sacrificand comoditatea si treburile domestice -ceea ce 99% din conationali n-ar face-o in ruptul capului. Mountaineringul cere sacrificii mari si restabilirea prioritatilor in viata, in fapt renuntarea la meschinariile cotidiene de care toti ceilalti nu se dezlipesc (sunt prizonieri pe viata).
Iar localnicii care totusi se suie pe munte o fac doar pentru lemne, ciuperci sau braconaj, nu-i intereseaza pe ei estetica & documentaristica, trebuie un anumit grad de maturitate/ elevatie intelectuala pentru “dezopacizare”.
Multa bucurie aduceti cu Dumneavoastra, din muntii nostri minunati, mai ales intr-o frumoasa zi de toamna si cu soare din belsug!
Multumesc din suflet!
Ne bucurăm că v-am găsit … acasă și că ne-ați primit pentru a vă putea lăsa și Dv. ceva din “bucuria munților noștri”.