Ciucașul – de unde, de când, cum ?!

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare, executând click aici !

Un documentat articol(1 despre toponimia Ciucașului, axat pe vechimea acestui oronim – pe care o lămurește în bună măsură -, face, totodată, referire și la etimologia oronimului, ajungând însă  la o concluzie, pentru noi, nesatisfăcătoare: proveniența sa ar fi antroponimică, Vlad Chindea sugerând, în acest sens, chiar un posibil personaj istoric de la care vârful/masivul și-ar trage numele, un anume Csukás István – conducător al străjerilor din postul de vamă de la Șanțul Vechi/La Șanț (azi, Brădet/de Târlungeni) [Vezi nota 1 din Addenda !]. De ce, inițial, antroponim ? Pentru că semnificația cunoscută a ungurescului “csuka/csukás” = “știucă/cu știuci” (în slavă, “ščuka”) și lipsa în zonă a unui hidronim Csukás, exclud formarea oronimului … omonim plecând de la această semnificație ! [Vezi nota 2 din Addenda !] Dar, deși există o semnificație românească pentru “Ciucaș”, plecând de la entopicul(2 “ciucă” = “vârf de munte/deal”, Vlad Chindea o exclude pe motiv că punerea în corespondență a lui “Ciucaș” cu “ciucă” provine din “surse mai mult sau mai puțin avizate”, iar semnificația amintită pentru “ciucă” e proprie sud-vestului României și Balcanilor și improprie Carpaților de Curbură; mai ales că numele Ciucaș, pentru masivul muntos binecunoscut, apare … oficial, pentru întâia oară, pe o hartă austro-ungară din anii 1866-1869(3, fiind însă consemnat ca vârf (și cu numele “al Zizinului”, având 1.036 m) cu câțiva ani mai înainte, într-o carte a istoricului maghiar Kővári László, Erdély földe ritkaságai (“Ardealul, pâmânt al rarităților”)/http://mek.oszk.hu/07800/07862/ din 1853(4, putându-se deduce, firesc, că e vorba despre o proveniență maghiară a oronimului. Numai că, în limba maghiară mai există un sens pentru “csúka” și anume “ciucălău/ciocălău (știuletele porumbului)”(5, dar și “măciulie” ceea ce n-ar putea exclude sorgintea “Ciucașului” din “csúka” (dar nu din “ciucă”(6 – !), având în vedere forma atât de … elocventă a ciucălăului reliefată de numeroasele formațiuni stâncoase ce populează masivul. Ipoteza derivării din maghiarul “csúka” a oronimului “Ciucaș” este avansată și de Sabin Opreanu(7 în Contribuțiuni la toponimia din ținutul săcuilor, Lucrările Institutului de Geografie al Universității din Cluj, vol II/1926 (conform N. Drăganu(8 – op. cit.)

În articolul menționat, Vlad Chindea trece în revistă, cronologic și documentat, alte denumiri ale Vârfului/Masivului Ciucaș, nu toate anterioare acesteia. În acest sens, consideră ca fiind cel mai vechi, consemnat într-un document din 1517(9, numele Pietrosu. Documentul descrie hotarul unor proprietăți înșirând mai multe repere – într-o firească ordine … geografică: “Și iarăși să se știe semnele munților, întâi din jos de la Portișoara la Valea lui Cotea și drept în Valea Șcheaului, iarăși Valea Șcheaului în sus, la Curmătură, la Tâncava, la Bâlbâitoarea, Stâlpul Purcariului și Fântâna Vădrariului și drept plaiul Chiojdului, la Pripor și drept în Siriaș și Siriul în sus, la Pârae, la Curu Pământului, Lacul Laptelui, în vârful Pietrosu, la Rătunda, Piatra Zăganului, Vârful Rudelor, la Măgura Vițeilor, la Șările Clăbucetului, la Plaiul lui Dumitru, iarăși la Portișoara.”

Referindu-se strict la reperele ce țin de masivul Ciucaș (subtextul bolduit), Vlad Chindea identifică “vârful Pietrosu” cu vârful Ciucaș, după o încercare, în cea mai mare parte, nereușită de a localiza pe teren, în termeni actuali, reperele esențiale precizate mai sus: Curu Pământului și Lacul Laptelui, pe care le translatează nicăieri sau mult prea departe față de poziția lor reală. Astfel, Curu Pământului nu e deloc un toponim … vag cum pare a se deduce din cele spuse de Vlad Chindea (“frontieră, capătul proprietății” – deși, zicem și noi, conduce la această semnificație), ci, este unul ce se referă, extrem de sugestiv(10, la o formă de relief precisă, în cazul de aici(11, credem noi, Șaua Boncuța. De altfel, pe două hărți austro-ungare (a doua ridicare topografică austriacă, din 1806-1869 – vezi nota 10 – și harta Regatului Ungariei din 1869-1887 – vezi nota 15) Curul Pământului este numită culmea ce pleacă spre nord-vest din Pasul Boncuța(12, cea cunoscută azi sub numele de Culmea Albiilor (dacă am presupune că, aici, “albii” = “văi”, am putea căuta în vecinătate Pâraele, mai ales că pe aproape există și …Valea Albiilor(13 !). În cotul pe care culmea Albiilor = Curu Pământului îl face brusc spre vest, se află un mic lac din care se scurge la … supraplin (la topirea zăpezilor sau după ploi … diluviene) un firișor de apă spre Valea Stânei (numită pe o hartă austro-ungară(14 “Valle Lac” !); vârful ce străjuie dinspre nord cuveta lăculețului e numit Laptele(15 ! Putem crede că aici se află Lacul Laptelui ? Împingerea celor două repere mult spre vest nu se justifică nici din alt punct de vedere: analizându-le pe toate celelalte din textul extras din documentul istoric pomenit vom constata o densitate constantă a acestora raportată la teren, iar localizarea unora în conformitate cu ipoteza lui Vlad Cândea ar afecta flagrant acest criteriu de … uniformitate teritorială ! Din același motiv, apreciem că vârful Pietrosu nu poate fi căutat nicidecum pe culmea Tigăile Mari – vf. Ciucaș, ci îl vom localiza pe ceea ce azi numim Culmea Stâncoasă – fiind, de altfel, singura, realmente, așa cum îi spune numele (și aproape ca semnificație de adjectivul “pietros”) și cel mai sau cât de cât, aproape de Lacul Laptelui; celelalte repere urmează firesc: Rătunda, este, zicem noi, fie nodul orografic în care Culmea Stâncoasă se racordează la Culmea Gropșoarele, fie chiar Vf. Gropșoarele (mai degrabă(16),  Piatra Zăganului poate fi oriunde pe Culmea Zăganu(17, Vârful Rudelor și Măgura Vițeilor sunt pe undeva (încă n-am putut dibui unde), pe culmea dintre Culmea Zăganului și Clăbucetul Mâneciului, Șările Clăbucetului reprezintă, fără îndoială, Clăbucetul Mâneciului, iar Plaiul lui Dumitru este versantul stâng – credem noi, dar poate fi și cel drept – al văii, numite și azi așa, a lui Dumitru, care izvorăște de sub Clăbucetul Mâneciului și se varsă în Telejenel.

Totuși, în pofida acestei localizări a vârfului Pietros, nu putem trece cu vederea precizările subsecvente privind denumirea Pietrosu dată Munților Ciucaș; pentru că, într-adevăr, cum arată și Vlad Chindea, Pietrosu (“Petros Mons”) râmâne, documentar vorbind, primul nume al Munților Ciucaș (nu și al vârfului omonim)(18 ! Cât despre vârf, pe acesta îl găsim nominalizat abia pe prima hartă completă a Imperiului Habsburgic sub forma “Nardi felsen” = “vârful Nardi”(19. În principiu, putem fi de acord cu supoziția lui Vlad Chindea, care, referindu-se la o posibilă grafiere greșită a pronunției locale, “Nardi” = “Narti” (azi, Colții Natrii/Nitrii, localizați sub nodul orografic din care se desprind: spre sud, Culmea Tigăile Mici-Bratocea, spre est, Vârful Ciucaș, iar spre vest, culmea Tesla-Dungu), e de părere că originea denumirii stă în antroponimul Nartea; dar nu putem trece cu vederea și alte posibile etimologii ale oronimului: de la ‘natră’ = ‘urzeala de pe sulul războiului de țesut’ (conform https://dexonline.ro) – făcând analogie cu cine știe ce imagini, ale ceții destrămate de colții … în cauză, ori de razele soarelui prefirate printre nori și … bătându-i dinspre asfințit – sau … chiar de la germanul ‘natra’ = ‘viperă’ ! Natra este și numele unui pârâu din Banat, afluent al Lișavei, iar unul dintre dealurile pe la poalele căruia curge pârâul este numit Fața Natrii. În Topografia satului și hotarului Măidan de Sofronie Liuba și Aurelie Iana (… urmată de Studiu despre celți și numele de localități de dr. At. M. Marienescu, Caransebeș, 1895), unde am găsit această informație, este avansată și o explicație etimologică, bazată pe sensul dat cuvântului românesc ‘natră’ precizat mai sus, autorii adăugând și faptul că anumite componente ale războaielor de țesut sunt numite natre și de aici, presupunînd că acestea s-ar fi fabricat în zona respectivă, s-a ajuns la hidronimul local Natra. Nu ni se pare prea convingătoare, pentru niciunul dintre cele două toponime, ideea legăturii cu … războiul de țesut; e mult mai tentatantă ipoteza ‘natra’ = ‘viperă’, cu atât mai mult cu cât în spatele cuvântului german stă o rădăcină protoindoeuropeană, ‘nētr-‘, sursă și a latinului ‘natrix’ = ‘șarpe de apă’ (aici fiind … vizibilă și o asociere – populară – a sensului cu ‘nare’ = ‘a înota’), dar și pentru protogermanicul ‘naethro’ = ‘șarpe’ (de aici, goticul ‘nadrs’, germanicele ‘natra’ și ‘natter’, olandezul ‘nadre’, norvegianul ‘nadra’), vechiul englez ‘nædre’ = ‘șarpe, șarpele din Grădina Edenului’, vechiul scoțian ‘nathir’ ori galezul ‘neidr’ – ambele însemnând ‘șarpe’. [https://www.etymonline.com/word/adder]

Un important document, pomenit și de Vlad Chindea, pare să ne încurce puțin raționamentul: Tratatul de delimitare a frontierei dintre Austro-Ungaria și România din anul 1888, unde sunt enumerate ca repere, în ordine, de la est la vest: … Bokirna (cota 1463 m) – Laptele – Valea Stânei – Curu Pământului/Pirosca/Tigaia – Bratocea – Babeșu … Descoperim aici o altă localizare a Curului Pământului, inexplicabilă în raport cu chiar hărțile austro-ungare. Pe cea mai apropiată (cea a Regatului Ungariei, din 1869-1887 – vezi nota 15) de anul tratatului Curu Pământului este consemnat acolo unde e și pe a doua ridicare topografică austriacă, cea din 1806-1869(20,  dar nu și Tigaia (cu acest nume – de fapt, Thigheu – apare pe a doua ridicare topografică austriacă, pe a treia ridicare topografică fiind înlocuit cu Pirușca; în tratat, aceste două denumiri sunt considerate alte nume ale maghiarului Pirosca – grafia e discutabilă fiind preluată de pe forma … virtuală a documentului în cauză) ci doar Piroșca – mutat mai spre est – cu sinonimul Sughița.

Merită puțină atenție toponimul “Sughița”, pe care îl întâlnim pe ultimele două ridicări topografice austriece (aici, “Sughiția”), ca și pe harta Regatului Ungariei mai sus pomenită, dar și pe una mai apropiată de prezent: Planul de tragere 4255 – Muntele Siriu din 1957(21. Credem că îl putem pune în legătură (cum și este pe hărți), dar fonică,  cu semnificația cea mai simplă a numelui maghiar “Piroska” (azi, ca toponim, românizat în Chirușca): Scufița Roșie !

Un interesant toponim vehiculat în acest material este “Tigăile/Țigăile”. În privința etimologiei sale tindem să ne raliem părerii lui Dragoș Moldovan(22:

Punctul de pornire ar fi latinescul balcanic “tegula” = “lespede” (fiind atestat în toponimul Tegulicio/Tegulitia) transferat în albaneză sub forma “tjegulȅ”. În unele dialecte și graiuri italiene întâlnim “teglia”, “tegghia”, “tegola”, “tivula” (bază a toponimelor Teglio, Tegliaja, Tegola, Tegoli, Teule), în spaniolă “teja”, în portugheză “telha”, în franceză “tuile”. Sârbo-croata a împrumutat din latina dalmată “tigla/tagla/tugla” (cu toponimul Tiglarice) și “tigula/tikula”. Latina daco-moesică a trecut “tegula” în “tegla” acomodat fonetic de bugara veche în “tikla” = “lespede/stâncă sub formă de lespede” cu derivatul “tiklišȅvyj” = “loc cu multe lespezi” și cu circulație în regiunea montană a Bulgariei, unde există numeroase oronime ce conțin cuvântul “tikla”: Teklikata, Tikla, Tiklata, Tiklete, Tiklesi kamen, Tikli, Tikliže, Tiklite, Tiklica, Tiklicata, Tiklicete, Tiklici, Tiklicite, Tikliščeto, Tiklika, Tikljovata Padina, Tikljovo. Din “tikla” s-au format și apelative precum “tikalnik” = “plăcintă”, “tikalnica” = “lespede” (folosită la cășării în Munții Rodopi) și oronime ca: Tikalja, Tikaljeto, Tikălje, Tikălska. Este posibil ca temenul slav să fi fost transferat de vechii bulgari și în nordul Dunării, fixându-se în oronimul Tigăile/Țigăile(23 a cărui origine s-ar putea afla într-un vechi oronim bulgar (atestat), Tikalje; în acest sens Iorgu Iordan (op. cit. – vezi nota 2) menționează forma (intermediară) Tigălia. [A se vedea și Addenda 5 !]

În final, nu credem că este inutil de precizat faptul că actualele forme toponimice, precum Tigăile, nu pot fi considerate “eronate”(24, ci rezultatul unei evoluții lingvistico-istorice care poate “ascunde”, desigur, și erori de transmitere/transcriere; dar odată (relativ) fixate în limba orală sau/și scrisă este … inutil să … deplângem erorile de … parcurs și/sau să cerem … remedieri !

_____________________________________

(1 – Vlad Chindea – Despre trecutul oronimului Ciucaș (https://toponime.wordpress.com/2012/11/13/despre-trecutul-oronimului-ciucas/ – accesat la 3 aprilie 2017)

(2 – Nu i s-a putut stabili, totuși, proveniența originară, română ori albaneză; este considerată certă trecerea sa de … aici în unele limbi slave: ”čuka/čukan” în bulgară (“înălțime”, ”movilă”, ”ciocan”), ”čúk/ čúka” în sârbo-croată (”movilă”) – conform N. Drăganu – Românii în sec. IX-XIV, București, 1933, dar și Iorgu Iordan – Toponimia românească, Editura Academiei, București, 1963

(3 –  http://www.mapywig.org/m/K.u.K._maps/series/576K_General-Karte_Scheda/Generalkarte_Oesterreichischen_Monarchie_Scheda_XV.jpg

(4 –  Kővári László (1819/Turda-1907/Cluj-Napoca)  – istoric și statistician maghiar, membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe

(5 – În secuime, având același sens – știuletele porumbului -, se folosește “csuka/csuga”, iar  în sârbă, “čokov” (conform N. Drăganu – op. cit.)

(6 – Din pluralul “ciuci” al lui ”ciucă” se poate presupune că s-a format ungurescul “csúcs” = “vârf”, după modelele: berbece/berbeci>berbécs, cercel/cercei-cercele>csercselye>csercse, covrig/covrigi>kovrics, cătușă/cătușe-cătuși>katucs, cârcel/cârcei>kircséj (conform N. Drăganu – op. cit.)

(7 – Sabin Opreanu (1888-1978) – profesor de geografie la Univ. din Cluj

(8 – Nicolae Drăganu (1884-1939) – filolog, lingvist și istoric literar, profesor de limba și literatura română veche la Univ. din Cluj, membru al Academiei Române; primar al Clujului între 1933-1938.

(9 – Documentul nr. 156/10 iulie 1517 (Neagoe Basarab voievod întărește moșnenilor din Stănești și Drajna hotarele lor)/ http://en.calameo.com/books/000827433772aab647b26

(10 – Poate și mai sugestiv este toponimul “Curul Muntelui” (pe care îl găsim, întâmplător, în apropierea Ciucașului), numit azi … Dosul Muntelui – plaiul nordic de sub Vf. Siriu/Bocârnea; în Ciucaș, pe aceeași hartă (a doua ridicare topografică a Imperiului Habsburgic/http://mapire.eu/en/map/secondsurvey/?layers=osm%2C5%2C42&bbox=2898979.398629201%2C5697300.7856353605%2C2917324.285417644%2C5707371.364111933, din 1806-1869) găsim menționat muntele Kuru Roșu, azi, … doar Muntele Roșu (pe harta următoarei ridicări topografice, din 1869-1887/http://mapire.eu/en/map/hkf_75e/?layers=osm%2C8&bbox=2881742.848750894%2C5695905.809869157%2C2900087.7355393367%2C5705976.38834573, toponimul este grafiat Curu Roșu. În ambele cazuri, muntele desemnat ca atare reprezintă o primă treaptă, sub  … spinarea muntelui cel mai înalt:  Siriu/Bocârnea, respectiv, Gropșoarele.
Update: Curul Muntelui este și numele unei culmi din sudul extrem al Munților Vrancei (Furu), o parte a Muntelui Măceșu.

(11 – Un toponim identic – aflat azi doar în uzul localnicilor mai vârstnici, altfel circulând sub forma “Dosul Pământului”, desemnează un vârf din Munții Căpățânii (numele, credem noi, fiindu-i legat de existența șeii dintre el și Vârful Naranțu și, bineînțeles de aspectul ansamblului oferit de cele trei forme de relief).
Updates:
1. Același toponim îl mai întâlnim în sudul Munților Leaota (consemnat ca atare pe planul de tragere corespunzător zonei), redenumit pe harta turistică a Munților Leaota (autori Nicolae C. Popescu și Dănuț Călin, Editura pentru Turism, București, 1991), ca și pe cea topografică a DTM, scara 1:25.000, Fundul Pământului; se referă la plaiul Muntelui Cucuteanca de pe interfluviul Ialomicioara (>Ialomița)-Valea Țâței (>Ialomița).
2. Dinu Boghez precizează într-un articol legat de Dosul/Curul Pământului din Munții Căpățânii, că toponimul mai poate fi întâlnit și în Munții Iezer-Păpușa, ca desemnând culmea dintre vârfurile Țefeleica și Măra (pe interfluviul Argeșelu-Râușoru). Pe planul de tragere “Muntele Păpușa” din 1955, deși toponimul nu apare, este consemnat în schimb numele unui pârâu cu izvoarele sub culmea în cauză: Valea Curi !
3. În Munții Stânișoara, pe interfluviul Pângărăcior-Cuejdiu, există oronimul Curu Muntelui, consemnat ca atare pe Planul de Tragere “Gârcina”/1939.
4. Îm sudul extrem al Munților Vrancei, “dominat” de vârfurile Măceșu și Brăzău, între ele, există Curul Muntelui Măceșu; e consemnat pe planul de tragere aferent zonei.

(12 – Ca și în cazul exemplificat mai sus, numele … ansamblului (aici, Mt. Tabla Buții, Șaua Boncuța, Vf. Bocârnea – a nu se confunda cu Bocârnea = Siriu –, primul pe Culmea Albiilor) s-a transferat asupra uneia dintre componente.

(13 – Identificarea “albii” = “văi/pâraie” e mai probabilă decât a crede că e vorba despre o grafiere greșită a lui “albile”, altfel, pus în legătură cu albul stâncilor de calcar, culmea nefiind stâncoasă (cu excepția unui singur grup de stânci, Colții Boncuței) și, cel puțin azi, total împădurită.

(14 –  Ridicarea topografică Josephină din 1769-1773 (http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Josephinische_Lansaufnahme_pg279.jpg)

(15 – pe harta regatului Ungariei din 1869-1887/http://mapire.eu/en/map/hkf_25e/?layers=osm%2C11&bbox=2879077.1073894487%2C5699918.753854128%2C2897421.9941778914%2C5709989.3323307, ca și pe pe ridicarea topografică a Ungariei din 1941/ http://mapire.eu/en/map/hungary1941/?layers=osm%2C111&bbox=2883883.085542879%2C5698218.029974784%2C2902227.972331322%2C5708288.608451356.

(16 – Credem că proprietățile moșnenilor din Drajna și Stănești, hotărnicite în documentul de la 1519, excludeau plaiurile acoperite de pășune ale culmii Mt. Laptele – Piroska/Sughițu/Tigăile Mari – Vf. Ciucaș – Bratocea, cât și pe cele ale culmii Gropșoarele (acestea din urmă, morfologic legate de cele ale Muntelui Roșu) care trebuie să fi fost – zicem noi – în proprietatea moșnenilor din satele de pe valea Teleajenului

(17– De exemplu, pe primele două ridicări topografice austriece (vezi nota 10) Piatra Zăganului identifică întreaga culme și nu un anume vârf.

(18 – pe o hartă austriacă a Transilvaniei din 1699: https://maps.hungaricana.hu/en/HTITerkeptar/367/view/?bbox=7344%2C-1600%2C9626%2C-360

(19 – vezi nota 14

(20 – Pe hărțile respective Curu Pământului este Culmea Albiillor de azi; pe aceleași hărți un picior racordat la Curu Pământului în (Vf./Mt.) Laptele apare drept Albile !

(21 –Harta este realizată pe baza ridicărilor topografice austriece din 1890-1895, dar nomenclatura este actualizată conform Direcției Centrale de Statistică (1950).

(22 – Toponime de origine romană în Transilvania și în sud-vestul Moldovei, Anuar de Lingvistică și Istorie Literară, XLIX/2009-2010, Iași [http://www.alil.ro/wp-content/uploads/2012/05/Toponime-de-origine-roman%C4%83-%C3%AEn-Transilvania-%C5%9Fi-%C3%AEn-sud-vestul-Moldovei.pdf]

(23 – În afară de Tigăile/Țigăile Mari și Mici din Ciucaș există și VF./Mt. Țigăilor din Munții Neamțului: nodul orografic ce-i leagă pe aceștia din urmă de Masivul Piatra Mare și din care se desprinde culmea Clăbucet-Rențea

(24 – cum o consideră Rodica Niculescu în Munții Ciucaș, editura Sport-Turism, București, 1986

Addenda:
1. Admițând originea antroponimică a toponimului Ciucaș, cum mai explicăm proveniența numelui Csukás/Ciucaș dat unui vârf și piciorului de munte aferent (din Munții Bodoc) îndreptat spre valea Oltului, la Malnaș ? Sub forma Csukas denumirea apare și pe hărțile ridicărilor topografice habsburgice, a II-a și a III-a.
2. Poate numele Lacului Ciucaș din Băile Tușnad (unul artificial, creat pentru agrement în perioada 1882-1893) să aibă legătură cu semnificația ‘csukás = cu știuci’. Tot de aici să-și tragă numele și Cascada și Lacul Ciucaș de pe pârâul Hășdate (de fapt, o săritoare de sub 1 m înălțime, respectiv, ghiolul de la baza sa), din apropiere de Turda ? [20 noiembrie 2017]
3. “În ceea ce priveşte etimologia românescului ciucă, s-au emis, de-a lungul timpului, mai multe ipoteze, una mai bizară decât alta. Termenul a intrat din fondul traco-iliric în toate limbile balcanice, fiind frecvent în toponimie şi onomastică. Provine din protoindoeuropeanul keu-, keuk– ‘a îndoi, curbură’ […]. Aşa cum am văzut şi în cazul altor diftongi, şi în acest caz, protoindoeuropeanul eu a monoftongat, a trecut la u în latină. Astfel, [și] protoindoeuropeanul leuk– ‘a luci, lumină’ […] [a dat] latinescul lucio,lucire, [ca și] latinescul lux. […]” (Mihai Vinereanu – Argument la dicționarul etimologic al limbii române, Revista de Lingvistică și Cultură Românească, 18/2018)
4. O posibilă explicație a toponimului Curu Pământului e sugerată de Simion Dănilă, care într-un mic diferend lingvistic legat de etimologia toponimului Cura (de fapt, Curu – n.n.) Muntelui din Munții Siriu (a se vedea și http://www.muntesiflori.ro/siriu-sinteza/), presupune, cu rezerva provenită din necunoașterea configurației terenului, originea entopicului ‘cură’ (/cur – n.n.) în ‘curătură’ (= ‘runc’) ! [Simion Dănilă – Fascinația lingvisticii bănățene. Cercetări, ipoteze, note de lectură, Editura Eurostampa, Timișoara, 2012)]
5. În legătură cu toponimul Tigăile/Țigăile și cu posibila sorginte a sa din latinescul ‘tegula’ = ‘țiglă’ menționăm o veche denumire de pe ridicările topografice ale Imperiului Habsburgic dată Pietrei Cupașului din Munții Hășmaș: Kupas Köszikla. Köszikla este format din ‘kö’ = ‘piatră’ și ‘szikla’ = ‘stâncă’; într-un lexicon maghiar se atribuie o origine slavă cuvântului ‘szikla’ (indicându-se slovenul ‘skala’ = ‘stâncă’), având la bază una indo-europeană (greacă, gotică), astăzi circulând sub forma ‘köszikla’ cu semnificația de ‘stâncă’.

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !