Traseu pe Clăbucetul Mâneciului

background-ul hărții: Google Maps

DN 1A (DF Valea Monteoru) – Versantul stâng al Pleșului – Interfluviul Pleșu-Monteoru – Golul Clăbucetului – Vf. Clăbucetului – Versantul drept al Pleșului – Vf. Pleșu – Gura Pleșului – DF Valea Monteoru

Caracteristici:
– circuit; nivel mediu de dificultate (motivat de lungime și denivelare);
– durata = cca 8 h 30 min (vara, cu popasuri);
– L = cca 12,5 km, denivelare relativă = 770 m, denivelare absolută = cca 900 m

Acces: Din DN 1A (Ploiești-Cheia-Brașov), aprox. 55 km de Ploiești (6,5 km de la ieșirea din Măneciu Ungureni) sau 60 km de Brașov (11 km de la ieșirea din Cheia) [45.363369N, 25.936872E, 699 m alt.] se desprinde spre dreapta, respectiv, stânga, un drumeag local ce deservește (cale de 0,5 km, pe malul drept al Teleajenului) câteva case de vacanță și cel puțin o pensiune (La Pădure); locul este cunoscut sub numele ”Valea Popii”, la 0,5 km amonte fiind gura pârâului omonim  (afluent de dreapta, al Teleajenului). Drumeagul este, de fapt, capătul unui vechi drum forestier numit ”Valea Monteoru”.  Un spațiu de parcare pentru 2-3 mașini se găsește în preajma podului pe care se traversează Teleajenul, o barieră interzicând, dincolo de pod, accesul public; de aici începe traseul per pedes.

foto: Google Earth Pro

Descrierea traseului: Urmăm, drumul forestier ”Valea Monteorului” doar pe primii săi 300 de metri; cu o sută de metri mai sus drumul se bifurcă: spre dreapta continuă drumul vechi, al Văii Monteorului ce, de-a coasta, ajunge în valea pârâului Monteoru (ar putea sugera că Monteoru e un posibil nume mai vechi al Clăbucetului, etimonul, ”Monteoru” fiind, la bază, un oronim – cu sensul ”muncel, munte mic” – , hidronimul fiind asociat muntelui de sub care izvorăște pârâul; apoi, poate, Clăbucet – ”clăbucet” = ”căciulă” – era doar numele vârfului muntelui … Monteoru). Brațul stâng al bifurcării trece pe malul stâng al văii Pleșu, urcând spre obârșiile pârâului. Noi șuntăm intersecția pe un drum de tractor și pe care continuăm suișul și după ce traversăm drumul ”Valea Pleșului”, doar că, dincolo de acesta, ne orientează și un marcaj silvic: bandă roșie verticală; numai că marcajul ajunge puțin mai repede pe muchia versantului stâng al Pleșului decât drumul de tractor pe care-l urmăm. Suim constant și lejer, de regulă, chiar pe muchie, și ajungem deasupra obârșiei unei văiugi tributare Teleajenului pe care o ocolim puțin spre stânga, pentru a nu pierde din altitudine. Noul interfluviu pe care ajungem desparte Pleșu de o altă văiugă și debutează cu o pantă ceva mai serioasă, prima din traseu. Dincolo de vârful ei, culmea se îngustează și capătă accente mai pitorești, pădurea pe care o străbatem, pentru scurt timp, fiind una de plopi și mesteceni. Suim un mic vârf, marcat cu borna silvică II 196, dincolo de care, păstrând aceeași direcție, traversăm o șa pentru a urca pe interfluviul Monteoru-Pleșu (borna II 201), pe a cărui muchie este instalat un vechi drum pastoral abandonat și reamenajat ca ”linie de vânătoare” – cu rol de potecă de … promenadă pentru vânat, dar și de pândă … pentru vânători ! Un timp, drumul e ca o alee de parc, cu o pantă medie, ușor … progresivă ! Vine și un moment după care unghiul pantei crește destul de accentuat; nu foarte sus, ne putem trage sufletul căci panta se orizontalizează. Suntem relativ la marginea unei parcele de conifere printre care, spre dreapta, se vede bine linia culmii principale a Clăbucetului (mai precis racordul dintre vârfurile Plăiețu și Golul Clăbucetului). Cum vechiul drum pastoral nu se mai prea vede ne alegem traseul … personal, cel mai potrivit, care să ne ducă la ea, cu câștig, eventual rapid, în altitudine ! Ieșim, astfel, inevitabil, la golul alpin al Clăbucetului; direcția de mers, e una singură, spre Vârful Golului, sub care ne aflăm, și, mai departe, spre nord, pe linia de maximă altitudine, dar și de maximă deschidere peisagistică: începutul este ceva mai modest, doar spre sud și puțin spre sud-est și sud-vest se impun culmile … joase ale Tătarului (Slonul), respectiv, Grohotișului (Nebunul), iar între ele sparge adînc orizontul Valea Teleajenului, în aval de Lacul Măneciu, spre Ploiești. Priveliștea de pe vârf este mult mai generoasă: în primul rând, dinpre nord, de dincolo de o șa nu foarte joasă, ne cheamă, nu doar privirile , vârful … căciulit al Clăbucetului; culmea ce pleacă din el spre dreapta, cu fruntea ruptă de o stâncărie ruinată e una secundară. La stînga se desfășoară imaginea, completă, a Ciucașului, iar spre vest dincolo de prim planul ocupat de trunchiul masiv al Muntelui Bobu Mare, se insinuează chinograma crestei prahovene a Bucegiului, de la Vârful cu Dor la Bucșoiu. Sub șaua ce precede suișul spre vârf, la marginea pădurii din stânga, se află stâna nouă a Clăbucetului; pe versantul estic, e o clădire dărăpănată, rest al vechii stâne. În șa ajunge, venind din dreapta, tocmai din Măneciu, un alt vechi drum pastoral, peste care a fost suprapus un traseu turistic, marcat nu demult (2012) cu punct albastru.  Semnele duc, mai mult teoretic, căci s-au cam șters de pe pietre, până pe Vârful Clăbucetului. Priveliștea care ni se înfățișează este copleșitoare. La cele deja văzute, acum mult mai apropiate și mai complete (de ex, din Grohotiș, Muntelui Bobu Mare se completează cu culmea dintre Muntele Babeș și Muntele Bobu Mic), se adaugă imaginea Munților Tătaru centrată pe Vârful lui Crai; din spatele lui îi privește, … de sus, culmea Mălâiei din Munții Siriului.
Părăsirea golului Clăbucetului nu ridică probleme dacă ceața nu ne împiedică vizibilitatea, caz în care se impune limpede, desfășurată spre vest, imaginea versantului drept al Pleșului; legătura sa cu Vărful Clăbucetului se realizează prin intermediul unei șei joase aflată pe direcția vest-sud-vest. Puncte albastre care să ne conducă până la marginea pădurii nu sunt, așa că ținem cont că, pentru a ajunge acolo, trebuie să evităm ienuperii de sub vârf vizând extremitatea stângă a suprafeței ocupate de ei. În pădure, fiind rară, vom descoperi cu ușurință semnele marcajului turistic, dar și pe cele ale unuia silvic: două benzi roșii verticale. În șa întâlnim și o potecă lată, pastorală, ce vine din stânga noastră; intră în pădure ceva mai spre sud cu vreo 300 de metri față de traseul turistic. Aceste trei aspecte sunt determinante pentru a scăpa de grija orientării; totuși, esențial este marcajul turistic, cel silvic fiind fidel sinuozotăților liniei de maxuimă altitudine a culmii, iar poteca e mai greu decelabilă, de pildă, iarna. Astfel, vom scăpa de urcușuri inutile, poteca marcată cu punct albastru mergând de-a coasta pe versantul vestic până într-o vastă poiană ce îmbracă Vârful Pleșu și pantele sale vestice și sud-vestice; o poiană unde ne putem bucura de largi panorame ale Ciucașului și Grohotișului, dar și ale … Clăbucetului ! De sub Vârful Pleșu coborâm, de cum reajungem în pădure, ghidați de marcajul silvic (benzi roșii duble), pe o potecă neclară ce se ține un timp atât de marginea pădurii, cât și de cea a unui apendice lung al poienii … de sus, prelungit pe versantul estic al culmii, dar aproape în totalitate cucerit de ienuperi. Pierdem destul de repede altitudine, un singur vârfuleț local – înainte de care marcajul turistic ia sfârșit –  … sincopându-ne coborârea. Nu departe de el (20 de minute), de la borna silvică II 151, ne părăsește și marcajul cu benzi duble, în locul lui dirijându-ne, la început în coborâre rapidă spre stânga, benzi roșii simple. Un timp, muchia interfluviului pe care coborâm este încă slab individualizată, așa că trebuie să fim atenți la marcajul silvic; curând, văiuga din dreapta se adâncește, culmea interfluviului se semețește vizibil, povârnindu-se înspre valea Pleșului, iar poteca instalată pe ea e din ce în ce mai … clară. Apar resturi ale unor vechi platforme de pândă … vânătorească. Coborâm constant, în aceleași condiții de … mediu … înconjurător, ca și din punct de vedere … tehnic; timp de vreo trei sferturi de oră. Vine un moment când drumul lasând marcajul silvic și linia de maximă altitudine a culmii – devenită ușor ascendentă – în dreapta, coboară, totuși paralel cu ea, la un drum forestier; în clipele … despărțirii, dacă desișul pădurii ne-a permis, poate am observa, nu foarte jos (de fapt, la nivelul drumului forestier), spre valea Pleșului, clădireea unui observator de vânătoare pentru urși. Drumul forestier vine din fundul văii Pleșului și ajunge în valea Teleajenului. Un timp, serpentinele sale, vreo trei-patru, … cochetează cu spinarea interfluviului, scurtcircuitarea lor fiind posibilă, dar nu neapărat profitabilă; cu excepția ultimei serpentine formată dintr-o lungă buclă ce coboară … retrograd spre valea Pleșului, iar când revine (timp în care noi am coborât pe potecă, urmărind vechiul marcaj silvic) trece pe versantul opus dîndu-și drumul hotârât la vale, mult în dreapta, spre Teleajen. Așa că rămânem pe muchia interfluviului urmărind benzile roșii silvice. Suntem însă deja la capătul său, căci în 5 minute, ajungem într-o zonă de tăieri relativ recente, oarecum suspendată deasupra albiei Teleajenului din cauza unui miniabrupt de eroziune, de unde un drum de tractor ne … trage spre dreapta, coborându-ne pe malul Teleajenului. Mergem în aval pe un braț al drumului pentru a traversa, fără probleme, gura Pleșului; drumul continuă, suind malul opus al Pleșului, paralel cu Teleajenul, și debușează, în maximum 10 minute, în drumul forestier al Munteorului, cel pe care  am intrat în traseu.