De la Plopu (Dărmăneşti) la vârfurile Tarniţa şi Bulimandru şi Sch. Sf. Ilie

5. Plopu – Dl. Popii – Vf. Tarniţa –

     a) Vf. Bulimandru – Sch. Sf. Ilie –

          c) Plaiul Fagului –

                e) Dl. Muchia Poiana Stânei – Plopu

                f) Larga/Dofteana sau Păgubeni/Dărmăneşti

          d) Valea Plopu – Plopu

     b) Comăneşti sau Moineşti

 Caracteristici:
 – durata: 7-9 ore;
– lungime: 20-25 km;
– diferenţă de nivel: cca 500 m;
– grad de dificultate: mediu

Acces:
Venind de la Oneşti pe DN 12A, înainte de părăsirea localităţii Dărmăneşti
(30 km de Oneşti), dar imediat ce trecem podul peste râul Trotuş, vom urma un drum comunal, neasfaltat, care duce în satul Plopu – socotit din punct de vedere administrativ cartier al Dărmăneştiului. Drumul are capătul  în stânga şoselei, dar trece îndată pe sub pod, pentru a merge spre satul Plopu, paralel cu Trotuşul.

Pentru cei care vin pe DN 12A de la Miercurea-Ciuc, e de menţionat că podul de lângă care se pleacă spre satul Plopu se află după ieşirea din Comăneşti (85 km de Miercurea-Ciuc), la aproximativ un kilometru dincolo de placa indicatoare care ne informează că intrăm pe raza localităţii Dărmăneşti. Există şi o placă indicatoare pentru satul Plopu.

De la pod sunt 2 km până în satul Plopu; imediat după o intersecţie importantă, ajungem, păstrând direcţia înainte, în faţa şcolii, unde se află spaţiu de parcare.

De aici, ne întoarcem cei câţiva metri până la intersecţia amintită,  şi o luăm la picior, pe uliţa ce pleacă spre dreapta, încă 2 km de drum, ultimul kilometru întovărăşind pârâul  Plopu. Ieşim din sat, în dreptul unei intersecţii de drumuri forestiere. Drumul din stânga urcă pe valea pârâului Dărmăneşti vreo 3 km, cel din dreapta se ţine de pârâul Plopu mai bine de 4 km.

Călătorind cu trenul, coborâm în staţia Valea Uzului (şi nu în cea numită Valea Uzului-Haltă). Mergem de-a lungul liniei ferate, spre Comăneşti, câteva zeci de metri, până în dreptul unui turn de apă, de unde, spre dreapta, ieşim dintre cele câteva case, ce aparţin Dărmăneştiului, în lunca Trotuşului. La 50 de metri în amonte trecem Trotuşul, legănându-ne pe o punte susţinută de cabluri de oţel, şi intrăm astfel, după nici 15 minute de la plecarea din gară, în satul Plopu. Traversăm, pe o altă punte suspendată, micul pârâu Plopu şi urcăm de-a lungul lui pe o uliţă care deviază spre dreapta din dreptul unui nou podeţ pe care nu-l trecem însă. Ne apropiem de pârâu din nou şi prindem prima uliţă spre stânga care se termină chiar pe malul apei. O potecuţă ne conduce un timp pe firul apei, dar ne scoate repede pe o uliţă paralelă cu pârâul Plopu. La mai bine de jumătate de oră de la plecarea din gară, ieşim din sat şi ajungem la intersecţia de drumuri forestiere descrisă la finele paragrafului anterior.

Descrierea traseului:
Ajunşi la intersecţia de drumuri de pe pâraiele Plopu şi Dărmăneşti îl alegem pe cel care pleacă spre stânga şi care urcă vreo 2 km pe lângă pârâul Dărmăneşti, apoi face un cot brusc spre stânga, pentru a traversa pârâul, părăsindu-i totodată valea. Suim în ocoluri largi pe dealul ce se profilează în stânga noastră şi, în 10 minute de la traversarea pârâului, îi atingem culmea. Părăsim drumul forestier care face aici o curbă de 90 de grade spre stânga. Noi însă continuăm ascensiunea spre dreapta, pe linia culmii, prin pădure, pe un drum de exploatare, fără a scăpa din vedere benzile roşii ale unei limite silvice de parcele. Urcăm la început sinuos (în plan vertical), până depăşim două vârfuleţe, după care panta  rămâne  constantă. Ţinându-ne de marcajul silvic, nu vom rata borna VIII 44, aflată la intersecţia drumului nostru cu un drum transversal ce, spre stânga, coboară pe o culme secundară. Noi o luăm, în urcuş, spre dreapta, pe noul drum, dirijaţi în continuare de benzile roşii, şi ajungem pe creasta principală a Berzunţiului, nu departe de Vârful Tarniţa.

a) Pentru că oricum mica platformă de pe vârf, aflată câţiva metri spre stânga, este împădurită şi nu avem nici un fel de perspectivă asupra peisajului înconjurător, renunţăm la a o … cuceri şi cotim spre dreapta, înscriindu-ne pe culmea principală a Berzunţiului, marcată de „H”-urile roşii ale hotarului dintre două ocoale silvice. Cel puţin pentru început, urmărim cu atenţie acest marcaj, căci traversăm o zonă extrem de frământată,  creasta fiind fragmentată de numeroase şanţuri sau gropi tectonice; „H”-urile ne  sunt singurul sprijin pentru a nu pierde direcţia. Dincolo de borna silvică VIII 94 culmea capătă din nou individualitate şi pe ea se aşterne o potecă lată ce îi urmăreşte cu fidelitate sinuozităţile atât în plan orizontal, cât şi în plan vertical. Trecem printr-o zonă parţial defrişată, bucurându-ne ochiul larga privelişte a depresiunii Comăneştiului, străjuită de Obcina Lapoşului. Depăşim o şa, iar din următoarea lăsăm linia culmii şi marcajul silvic nu departe în stânga noastră, ca să urcăm pe un drum de tractor până în preajma unui pâlc de molizi bine individualizat în mijlocul pădurii de fag. Drumul face un cot spre stânga, readucându-ne pe culme. Lăsăm drumul să treacă pe versantul ei nordic şi să meargă paralel la căţiva metri sub ea, pentru că, nemaifiind utilizat, are numeroase porţiuni distruse din cauza alunecărilor, fiind, de aceea, dificil de avansat pe el. Aşadar, noi vom ţine creasta, urmând poteca de pe culme însemnată cu „H”-urile marcajului silvic. Dacă până aici creasta Berzunţiului a fost asimetrică, având versantul stâng (nordic), în cea mai mare parte, abrupt, iar cel drept, în general, blând, în continuare vom parcurge o creastă conformă cu înţelesul propriu al termenului: şi simetrică şi îngustă. După ce vom coborî de pe un mic vârf  şi vom depăşi o scurtă porţiune orizontală, vom începe urcuşul Bulimandrului. Sunt necesare trei trepte pentru a ajunge pe vârf, a doua fiind cea mai abruptă. După ultima nu urmează, aşa cum ne-am aştepta, imediat vârful, ci poteca traversând încă o bucăţică de culme, dar cvasiorizontală. Chiar dacă vârful e împădurit, creasta îngustă şi pădurea rară lasă vederii un câmp destul de larg spre nord, către valea Berzunţiului şi cea a Tazlăului. Coborârea de pe Bulimandru este la început abruptă, pe o potecuţă insinuată printre arbuşti şi stânci ascunse de vegetaţie, necesitând ceva atenţie, dar se îmblânzeşte destul de repede. Imediat ce se sfârşeşte porţiunea abruptă, remarcăm venind din dreapta un drum de exploatare ce ne dirijează  spre schitul Sf. Ilie. Coborâm pe el şi întâlnim imediat capătul unui alt drum, de tractor, venit şi el ca şi celălat, din valea Plopului (acesta din urmă fiind drumul preferat de localnici). Putem părăsi drumul de tractor, şi urcăm pe micul vârf pleşuv ce se semeţeşte la câţiva paşi de noi, puţin în stânga. Drumul de tractor ne-ar duce la schit în nici cinci minute, după ce ocoleşte însă acest vârf prin dreapta. Dar de pe vârf avem imaginea ansamblului de construcţii şi acareturi care formează Schitul Sf. Ilie şi totodată o panoramă cuprinzătoare, în principal, asupra confluenţei Tazlăului cu Tazlăul Sărat, care este populată de numeroase sate: de la dreapta spre stânga, Berzunţi, Buda, Cernu, Bucşeşti, Prohozeşti, Poduri, Valea Şoşii, iar în zare, Ardeoani. De pe acest vârf cu belvedere ajungem la drumul ce duce la schit fără a ne mai întoarce la el unde l-am părăsit, ci lăsându-ne la vale, direct pe panta abruptă din direcţia schitului.

Schitul a fost înfiinţat în anul 1995 ca metoc al Mânăstirii Sf. Sava din satul Buda. Biserica, nouă, construită abia în ultimii ani, are formă de treflă fiind prevăzută cu o turlă pe naos. Alături de ea se află o clădire modestă ce cuprinde un paraclis, câteva chilii, o sală de mese şi bucătăria.

c) De la schit ne îndreptăm spre est. Încă din curtea schitului vom întâlni o intersecţie de drumuri; îl alegem pe cel care pleacă spre dreapta, un fost drum de exploatare forestieră care se termină repede, pentru a continua cu o potecuţă ce ne duce pe linia unei culmi de racord între culmea principală a Berzunţiului, direcţionată spre est şi una secundară orientată spre sud. Pe aceasta din urmă se află şi hotarul silvic dintre ocoalele Târgu Ocna şi Comăneşti, marcat cu „H”-uri. Suntem sub Vârful Fagului (934 m), pe care, de îndată, vom începe să urcăm pieptiş,  treabă care nu durează însă decât 5 minute. Pe parcursul a circa 10 minute peisajul se deschide şi ochii au libertatea de a privi până departe, fie spre vest, către Vârful Bulimandru (878 m), fie spre est, unde ni se înfăţişează o bună parte a culmii Berzunţilor, cu sectorul ei cel mai semeţ, Măgura (984 m). Trecem pe lângă un şanţ tectonic în care se deschide intrarea într-o mică peşteră ce are continuarea blocată de prăbuşiri (cunoscută de localnici sub numele de Beciul lui Balaban – un fel de haiduc al locului). De aici va trebui să fim atenţi la bornele silvice. După
5 minute de la Beciul lui Balaban urmează vârful cu borna VIII 135, iar după încă
5 minute de parcurs o porţiune proaspăt defrişată (pe coastele nordice ale culmii), vârful cu borna VIII 138.

e) De la această bornă (VIII 138) vom prinde, schimbând cu 90 de grade direcţia spre dreapta, o potecă de oi ce coboară pe la marginea unui vâlcel sec care va rămâne tot timpul în stânga noastră. La câţiva metri după ce începem coborâşul întâlnim pe un fag bătrân o bandă roşie, marcaj de limită de parcele silvice. Pe dreapta, potecuţa e străjuită de un pâlc de zadă. Ne ţinem de marginea vâlcelului care se tot adânceşte. După 10 minute traversăm un şanţ de prăbuşire, după care clina se iuţeşte, făcându-se chiar abruptă; către şaua foarte joasă la care ajungem în 5 minute, poteca devine mai vizibilă. Din şa o luăm în sus, pieptiş, pe o margine îngustă şi ţinem poteca oilor de  pe linia culmii (a Stogului) – mai prăvălatică spre stânga, mai domoală spre dreapta – când în coborâş, când în urcuş. Uneori banda roşie a marcajului silvic mai apare pe câte un fag. Spre stânga, printre fagi, se întrevede Plaiul … Fagului. Curând, la vreo 20 de minute de când suntem pe Piciorul Stogului, întâlnim un drum de căruţe ce vine din dreapta şi care se suprapune în continuare peste poteca de oi. Urmează un nou suiş relativ priporos, pe care-l putem înşela, luând-o tot în sus, dar pieziş, pe o potecă spre dreapta. Ieşim în 5 minute pe un platouaş acoperit de păşune. De aici se deschide o largă şi minunată privelişte spre nord şi vest: culmea Berzunţiului, de la Vârful Bulimandru la Vârful Tarniţa, şi, mai departe, până deasupra Comăneştiului, vegheat la sud de Obcina Lapoşului, uşor de recunoscut datorită releului de televiziune de pe vârful său. Munţii înalţi, aflaţi în fundal, spre vest şi nord-vest, sunt ai Tarcăului. Continuăm să mergem spre dreapta, pe sub vârful din imediata noastră apropiere, pe care îl urcăm pentru că perspectiva oferită e şi mai largă.

Reluând drumul, vom ocoli obârşia pârâului Păgubeni, aflat în stânga noastră şi, curând, ultimii copaci se retrag din calea noastră pentru a putea admira şi spre sud peisajul. Jos, aproape, este confluenţa dintre valea Trotuşului şi cea a Uzului, iar pe Uz,  în sus, vedem barajul lacului de acumulare de la Poiana Uzului. Munţii care închid zarea sunt, de la nord-vest spre sud, ai Tarcăului, ai Ciucului şi ai Nemirei.

În jumătate de oră coborâm într-o şa lată cu un lăculeţ efemer  în mijloc (antropic, folosit ca adăpătoare pentru vite). Din şa optăm pentru unul dintre cele două drumuri care ocolesc de-a coasta Muchia Poiana Stânei – vârful din faţa noastră. E de preferat varianta care pleacă spre dreapta ce se menţine pe o aceeaşi curbă de nivel, pe o potecă lată de oi. Ajungem cam într-o jumătate de oră pe versantul sudic al dealului, după ce am ocolit obârşiile a trei pâraie, la marginea unui perete de gresie la baza căruia se află un lac lunguieţ, acoperit în mare parte cu stuf, – Lacul Pufu – cu axa mare de cca 50 de m şi axa mică de15 m, ce staţionează pe o treaptă de alunecare. De aici, pe un drum de vite, bolovănos  şi priporos, ajungem în jumătate de oră în satul Plopu, lângă pârâul omonim. Pentru staţia CFR Valea Uzului mergem pe drumul pe care am venit. Traversând pârâul Plopu şi urcând pe uliţa ce ne preia de dincolo de podul metalic, ajungem în câteva minute lângă şcoala satului.

f) De la borna VIII 138 de pe Plaiul Fagului putem rămâne pe plai, urmând varianta f a traseului 8, până la Păgubeni, pentru a ajunge apoi în halta Valea Uzului sau în satul Larga, iar de aici, în halta Dofteana. A se vedea, completarea traseului 8, subvarianta g, şi finalul traseului 14, varianta e, cu descrierea drumului prin satul Larga până în halta Dofteana.

d)  Dacă am ajuns la Schitul Sf. Ilie, venind de pe Vârful Tarniţa, şi nu dorim continuarea traseului pe varianta c, ci doar să ne întoarcem în satul Plopu, o putem face mergând în jos pe valea pârâului cu acelaşi nume. De la schit facem cale întoarsă pe drumul de tractor pe care am venit dinspre Vârful Bulimandru, trecem pe lângă micul vârf cu belvedere şi cotim imediat spre stânga, părăsind culmea. Coborârea este continuă şi fără istorie. După 30 de minute vom poposi într-o poiană în care se află o troiţă, precum şi o masă cu o bancă. De aici drumul de tractor e continuat de un drum forestier ce însoţeşte până în satul Plopu, cale de 4 km, valea pârâului cu acelaşi nume.

b) Aflaţi pe culmea principală a Berzunţiului, în preajma Vârfului Tarniţa, până la care nu facem decât două-trei minute, putem opta pentru a continua spre Comăneşti ori Moineşti pe unul dintre traseele 1, 2 sau 3.

O altă cale de a ajunge la Comăneşti de pe Vârful Tarniţa o constituie partea întâi a traseului 1 parcursă în sens invers, pe care o descriem în continuare. Coborâm de pe Vârful Tarniţa pe culmea Dealului Popii conform descrieii făcute în cadrul traseului 3. Din punctul de unde se desprinde, spre dreapta, traseul ce merge spre Lacul Tarniţa, presupunând că nu se intenţionează vizitarea lacului, vom urma drumul de culme pe direcţia vest. După câteva minute, în dreptul bornei ?, părăsim culmea şi, spre stânga, mergem pe un drum folosit la scosul lemnelor, dar revenim pe ea după vreun sfert de oră, scăpând în acest timp de urcuşul pe un mic vârf al ei. Străbatem în continuare o pădurice rară, pitorească, de pini şi mesteceni, din care ieşim curând într-o zonă acoperită de păşuni. Avem în faţă o largă şi frumoasă deschidere asupra Depresiunii Comăneşti şi a munţilor ce o înconjoară dinspre nord (Taşbuga), vest (Cărunta) şi sud (Obcina Lapoş). În spatele Lapoşului se profilează creasta Nemirei. Făcând un arc larg, drumul coboară de pe Dealul Stânei, pe care am ajuns, în satul Vermeşti, în preajma mânăstirii cu acelaşi nume. De la mînăstire, într-un sfert de oră, ajungem la drumul judeţean Comăneşti-Moineşti, la 50 de metri de staţia microbuzelor ce deservesc transportul public între cele două oraşe sau la jumătate de oră (de mers pe jos) de gara Comăneşti (a se vedea finalul traseului 1, varianta b).

Pentru a citi descrierea altor trasee din Munţii Berzunţi executaţi click aici !