Despre trovanți, dintr-un punct de vedere … prea puțin spectaculos !

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

O căutare pe Internet având drept cheie cuvântul ”trovant” conduce la o cvasiunică, uniformă concluzie: e vorba despre pietre “vii”, adică pietre care cresc; la propriu și … sub ochii noștri, chiar dacă nu vedem asta ! Descrierea, deși aberantă, a fost, este și va tot fi rostogolită în stil google.ro,  astfel încât, probabil, va intra în curând, ca atare, și în … manualele școlare ! Cineva familiarizat cu oferta de informație de pe google.ro știe că pentru zona serioasă a chestiunii în cauză trebuie să apeleze la căutarea în alte limbi. În cazul “trovantului” se va ajunge la explicații despre “concretion/concrétion/concretión/konkretion” (en, fr, es, respectiv de). Numai că termenul respectiv se referă la o mult mai largă paletă de fenomene geologice, trovanții reprezentând un caz aparte. Dar se poate, cu puțin efort, discerne informația specifică dintr-o vastă literatură științifică aferentă concrețiunilor. Aflăm, printre altele, că sunt destui geologi români care s-au aplecat asupra fenomenului (primul, Grigore Cobălcescu – 1831-1892 -, încă din 1883). Ba, chiar termenul de “trovant” este propus, încă din 1907, de geologul Gheorghe Munteanu-Murgoci (1872-1925); e un calc lingvistic după termenul italian “trovante” = bloc eratic (fragment de rocă transportat de un ghețar; eratic = rătăcitor), doar că sensul termenului “trovant” mai păstrează de la cvasiomonimul italian, “trovante”, doar ideea de fragment de rocă, conținutul său noțional îmbogățindu-se cu trăsături legate de materialul constituient, gresia, și de formă: corpuri rotunde, simple (sferă, disc, elipsoid, cilindru, …) sau agregate din acestea. Trebuie să spunem că doar în literatura geologică românească termenul de “trovant” este deja consacrat ca un termen științific, în nicio altă limbă nu există o delimitare terminologică pentru concrețiunile grezoase de tipul trovanților, ele fiind numite în raport cu locațiile în care au fost descoperite și cu imaginația celor care le-au observat sau descris (doar francezii numesc “gogottes” un gen de trovanți agregați, compuși din “piese” de dimensiuni mici spre mediu, extrem de complicat imbricate, depășind orice fantezie și, de aici, și dificultățile de … descriere) !

Trovanți în România (45 de locații la 7 aprilie 2024):
– Cei mai cunoscuți, și cei mai accesibili publicului larg, sunt cei de la Costești/VL (1);
– Nu departe de cei din urmă sunt trovanții de pe pârâul Gresarea/Oteșani/VL (2);
– Poate cei mai spectaculoși trovanți sunt cei de la Ulmet/BZ [și aici !] (3) ;
– Într-un perimetru apropiat de Ulmet sunt trovanții de pe și de sub Vârful Cămăruței/Muscelu Cărămănești/Colți/BZ (4); și tot în Munții Buzăului, la contactul cu subcarpații, se află trovanții de la Chiojdu (5), dar mai sunt și în alte areale din zonă, dar în subcarpați, de exemplu, pe Dl. Urzicei/Cătina/BZ (6); și tot în Subcarpații Buzăului există trovanții de la Gloduri/Cozieni/BZ (7), cei de la gura pârâului Sub Piatră, numiți  Trovanții de la Valea Banului/Cozieni (8) și de la fundul aceluiași pârâu, numiți Sferele de la Cozieni (43); de asemenea, au mai fost găsiți trovanți pe valea Sărățelului, la Valea Roatei/Cozieni (44). Pe Google Earth Pro mai apare precizată o locație cu trovanți, “Trovanții Dochia și mioarele ei”, la Punga/Cozieni, dar care s-au dovedit a fi simpli … bolovani; falși sunt, credem noi, și “trovanții din satul Zăpodia“(/Cozieni), semnalați ca atare pe Google Earth Pro ! Trovanți spectaculoși au fost găsiți și în Masivul Ivănețu, sub Dealul Runcosu, la Gresia/Bozioru (42) și la Valea Ștefanului/Odăile/BZ (45) !
– În Subcarpații vecini, cei ai Prahovei, au fost găsiți trovanți sub Vârful Neaga/Nucșoara de Sus/Posești/PH (9), sub Vârful Măciuca/Bertea/PH (10), lângă Câmpina/PH (11), și sub Dealu Gurga, de lângă Breaza/PH (12);
– La nord de Buzău, în Subcarpații Moldovei și la granița lor cu Munții Berzunți sau cu Colinele Tutovei, și chiar pe Colinele Tutovei, există mai multe locații cu trovanți: sub Dealurile Bâlcii/Popeni/Căiuți/BC (13), sub Muchia Stânei/Păgubeni/Dărmănești/BC (14), pe Dl. Docmana/Viișoara/Tg. Trotuș/BC (15), la confluența Tazlău-Trotuș/Slobozia/Onești/BC (16), pe valea Paravei/Dumbrava/Gura Văii/BC (17) și a Drăgușanilor/Drăgușani/Parava/BC (18), pe Dl. Pătul/Șomușca/Cleja/BC (19), pe malul lacului Berești/Cornii de Sus/Tătărăști/BC (20), la Corbasca/BC, în pădurea satului Palanca (21) – a se vedea nota din finalul postării noastre !
– Și mai la nord, în Podișul Sucevei, sunt trovanți la Remezău/Vicovu de Jos/SV (22), la Udești/SV (23), la Dărmănești/SV (24), la Românești/Grănicești/SV (25), pe pârâul Varvata/Ilișești/SV (26), pe pârâul Soloneț/Pârteștii de Jos/SV (27), pe valea Sucevei, la confluența Pozen-Suceava/Dornești/SV (28), la Milișăuți/SV (29), la Gura Solcii/Grănicești (30), la Sârghiești/Todirești/SV (31), la Mihoveni/Șcheia/SV (32);
– În Transilvania, cea mai cunoscută locație este Dl. Feleacului/Feleacu/CJ (33); tot aici (Feleacu, pe Valea Căpriorii (34), există o altă zonă cu trovanți;
– Deja, destul de cunoscută este și “Râpa cu păpuși” de la Domnești/Mărișelu/BN (35);
– În Podișul Someșan sunt trovanți lângă Târgu Lăpuș/MM, pe Culmea Breaza (36) și pe Dealul Viei (37) de lângă Rohia/Târgu Lăpuș, dar și pe pârâul Cliț/Cliț/Băbeni/SJ (38);
– Și în Podișul Transilvaniei sunt trovanți: pe Valea Lungă/Micăsasa/SB (39) și la Cașolț/Roșia/SB (40);
– Și la Hășdat/Hunedoara (41), într-o carieră de nisip, s-ar găsi, de asemenea, trovanți, dar nu există decât o simplă semnalare în acest sens.

Originea trovanților:
Modul de formare al trovanților, al concrețiunilor, în general, constituie încă o mare necunoscută, cel puțin în legătură cu formele lor, fie ele regulate, fie … complicate. În literatura geologică sunt emise diverse ipoteze – bazate pe analize deosebit de complexe – raportate, de regulă, la fiecare dintre tipurile de concrețiuni și la condițiile locale de formare. Cât privește tovanții, explicațiile specialiștilor (români) sunt, în cvasitotalitate, teoretice și superficiale. Totuși din observațiile câtorva, care s-au aplecat cu mai multă atenție asupra fenomenului, se desprind câteva aspecte pertinente:
– Nu există nicio diferență mineralogică între compoziția trovanților și cea a stratelor de nisip care îi înglobează; eventual, cu excepția liantului care generează cimentarea nisipului ce conduce la formarea trovanților, acesta fiind, cel nai adesea un carbonat.
– Nu există un nucleu distinct al trovanților.
– Cât privește cimentarea nisipului ca proces esențial în generarea trovanților există două teorii contrare: cea epigenetică (soluția de cimentare reprezintă un agent exterior ce penetrează – în principal, gravitațional – interstițiile stratului de nisip gazdă) și cea diagenetică (compoziția mineralogică a trovantului este în totalitate aceeași cu cea a stratului de proveniență, textura specifică datorându-se  unor factori dinamici, precum paleoseismele, tendința de atingere a (pseudo)sfericității fiind datorată unui complex de factori, precum: șocurile seismice, gravitația, forțele de coeziune ale soluțiilor – nisipul și liantul -, nivelul de adeziune dintre grăunțele de nisip și lichidul în care se scaldă. Această din urmă ipoteză aparține unui grup de geologi români: M. Țicleanu, A. Pantea, A. Constantin, N. Țicleanu, R. Nicolescu. Teoria diagenetică se justifică cel puțin printr-un aspect: trovanții foarte mari (a se vedea exemplarele enorme de la Ulmet/BZ) aflați în strate groase de nisip reflectă existența unor mari cantități de soluție de cimentare preexistente inițierii cimentării. Ipoteza conform căreia șocurile seismice sunt factori inițiatori ai formării trovanților și, mai ales, că explică formele sferice, în general, rotunde ale acestora se bazează pe experiențe de laborator: nisipul umed aflat pe o sită, supus unor șocuri mecanice, tinde să se agregheze sub formă de sfere. Dar nici nu e nevoie de condiții de laborator pentru a observa acest fapt: chiar și făina sau pesmetul puțin umede, la cernere, se adună în forme mai mult sau mai puțin sferice. Urmând sugestia unor atari experimente/experiențe am tinde să credem că trovanții s-au format într-un orizont (cvasi)aerian –  al stratelor de nisip (ulterior, datorită fluctuațiilor nivelului mării gazdă, fiind acoperiți cu noi strate.

Ar părea să susțină o asemenea aserțiune fotografia alăturată realizată la Cașolț/SB, care ne arată trovanți aflați imediat sub stratul de pietriș, dar și alții, formați deasupra acestuia, am zice, ulterior celorlalți !

 

 

 

 

Dacă teoria contrară, după care cimentarea nisipului se realizează prin pătrunderea liantului în interstițiile stratului de nisip ca venind din exteriorul acestuia (continuu, în etape ?) nu explică în niciun fel de ce și cum se ajunge la formele specifice ale trovanților, considerând, atunci, mult mai credibilă ipoteza  “seismică”, nu putem trece cu vederea incompletitudinea ei:

… fotografia alăturată, a unui fragment de trovant de la Costești/VL, arată că există dezvoltări/creșteri (sic – !) în timp ale unor trovanți; cercurile concentrice evidențiate prin culorile lor diferite, observabile pe planul de secționare, sugerează depuneri/cimentări în etape ale nisipului.

 

 

– Mircea Țicleanu, Radu Nicolescu, Adriana Ion, Roxana Ciurean, Rodica Țâță și Ștefan Grigoriu în The trovants of the Crataceous and Neosoic deposits in the Carpathian area (Romania), Analele Universității Al.I.Cuza, Iași, 2010, enumeră, cronologic, vârstele stratelor în care au fost descoperiți trovanți în România, începând cu Cenomanianul (acum cca 100 milioane de ani) și terminând cu Pleistocenul Superior(acum cca 1 milion de ani); dar în Siberia, au fost găsiți trovanți în strate de acum 250 milioane de ani (Permian).
– În România, toate locațiile cu trovanți prezentate se află în Subcarpați sau la granițele acestora cu Carpații ori cu dealurile/podișurile mai joase. Stratele gazdă se învârt, ami toate, în jurul vârstei de 10 milioane de ani, provenind din Sarmațian. Nisipurile din care sunt formate sunt cimentate (mările care le-au acoperit n-au zăbovit prea mult deasupra lor), de unde și ușurința cu care au fost erodate, ceea ce a și permis etalarea, la vedere, a trovanților formați în sânul lor. Totuși, asta nu înseamnă că nu există trovanți în stratele dure de gresie, desigur, de vârste superioare (tocmai am precizat mai sus concluziile autorilor Mircea Țicleanu et alii privind vârstele stratelor în care au fost găsiți trovanți). Desigur, apariția la zi a acestora este o întâmplare rară; dar iată una dintre acestea;

Aici, locația și povestea !

 

 

 

 

 

 

 

– În lucrarea citată mai sus autorii atrag atenția asupra trovanților găsiți în Tuful de Dej invitând la o aplecare mai atentă asupra unor situații similare. O reacție în aces sens o putem noi avansa: la Șomușca/BC există un orizont bine evidențiat de cenuși vulcanice miocene (depuse acum mai bine de 5 milioane de ani) – cinerite de Nuțasca-Ruseni – …

… sub care sunt alte strate de cenușă intercalate cu strate de nisip din care …

 

 

 

 

 

 

 

 

… transpare la zi un fragment de trovant a cărui compoziție mineralogică pare, la prima vedere, mixtă.

 

 

 

 

 

 

În apropiere mai există un afloriment de trovanți, mult mai … cenușii !

 

 

 

 

 

 

 

Notă:
Despre trovanții de la Corbasca nu există nici fotografii, nici alte informații în afară de precizarea “în pădurea satului Palanca”. Trebuie să spunem că satul Palanca, de fapt un cătun izolat cu doar câteva case aparține satului Fundoaia/Huruiești/BC, este situat la o distanță destul de mare de Corbasca (4,5 km aerieni), neexistând un drum de legătură între cele două localități. Cât despre “Pădurea Palanca” hărțile topografice indică două locații: una în dreptul cătunului Palanca, cealaltă, latitudinal vorbind, în dreptul satului … Corbasca, dar pe un deal (Dealul Mare) ce ține de satul Fundoaia (localnicii numind pădurea de pe el nu Palanca, ci Fundoaia), despărțit de o vale (Mațcani) și un deal (Mațcani) de Corbasca; dar, extremitatea sudică a pădurii în cauză este accesibilă pe un drum forestier ce pleacă din Corbasca; rămâne de … atacat chestiunea “Trovanților de la Corbasca” și pe această cale ! “Și“, pentru că am baleiat deja zona “Pădurea Palanca” aferentă satului/cătunului Palanca (aici, traseul drumeției), ocazie cu care …

… chiar am găsit un trovant (lângă un morman de nisip scos din groapa săpată de un … bursuc) !

 

 

 

 

 

 

Încheind, deocamdată, aici acest articol, de introducere în problematica trovanților, subliniem contribuția indirectă, dar majoră a lui Vasile Boaru căruia i se datorează  descoperirea sau descrierea multora dintre locațiile cu trovanți enumerate mai sus și, implicit, a site-ului romania-natura care a găzduit prezentările în cauză și nu numai.

Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !