Pe Valea Bistriței, spre Cheile Bicazului

Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !

Miniexpediție în Cheile Bicazului (23-25 august 2013)

Ziua 1 (vineri, 23 august): Onești (plecare, ora 6.00) – Bacău – Buhuși [Casa familiei Buhuș, Hanul Orbicului] – Podoleni [Ruinele bisericii Bociulești, Conacul Krupenschi, Biserica din Podoleni-Șes] – Roznov – Ștefan cel Mare [Stânca de la Șerbești, Conacul Cantacuzino, Hanul Șerbești, Biserica lui Vasile Lupu] – Piatra Neamț [Cetatea dacică de la Bâtca Doamnei] – Pângărați [Muzeul de Artă Iulia Hălăucescu]- Bicaz – Cheile Bicazului – Lacu Roșu – Camping Pârâu Oii (sosire, ora 17.30)

 

Trecând prin Hemeiuș, spre Buhuși, luăm act de existența Castelului Cantacuzino-Pașcanu-Waldenburg aflat în incinta Parcului Dendrologic din localitate (pentru imagini și informații, executați click aici !); obiectivele rămân pentru o vizită ulterioară, care ar putea să cuprindă și Muzeul și Grădina Botanică “Paul Țarălungă” din Prăjești/Traian (pentru imagini și informații, executați click aici!)

 

Pas 1: Buhuși
Obiective:
– Conacul familiei Buhuș
– Hanul de la Gura Orbicului

 

 

 

 

 

– Traversăm orașul Buhuși pe DN 15 și puțin înainte de a-l părăsi – moment marcat de apariția unui pod peste pârâul Orbic -, la intersecția ce-l precedă cu cca 100 m și evidențiată  de silueta unei moderne săli de sport, cotim spre dreapta pe lângă aceasta și suim 700 m pe Bd. 1 Mai (DJ 158H, pt. mânăstirile Ciolpani și Runc); din ea se desprinde la dreapta o străduță în capătul căreia, după 100 m, se află intrarea în curtea conacului familiei Buhuș. La mică distanță este biserica “Sf. Înviere”, ctitorită de aceeași familie, dar a cărei vizită am amânat-o. [Pentru informații, executați click aici !]

 

Poarta, originară, ea însăși monument istoric, ne permite accesul în curtea conacului.

 

Construit la 1800 de aga (prefect de poliție în acea epocă) Toader Buhuș și soția sa, Ana, adăpostește azi Muzeul de Istorie al orașului Buhuși (ce era/părea, la data vizitei noastre, închis/desființat/părăsit !). De  la numele acestei familii se trage numele actual al orașului, cunoscut anterior ca Bodești, apoi Bodeștii lui Buhuș, Bodeștii Buhușoaiei (soția, Ana, mult mai tânără, i-a supraviețuit agăi), Buhușoaia, Buhuș (conform istoricilor C.C. și D.C. Giurescu s-ar fi chemat și … București !). Și tot de numele familiei (în sens … istoric) Buhuș se leagă ridicarea multor biserici, precum cea a Mânăstirii Răducanu de la Târgu Ocna, primul ei ctitor fiind logofătul Ioan Buhuș. [Pentru a afla mai multe informații despre ctitoriile familiei Buhuș, executați click aici !]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O plantă care se dezvoltă cu multă … naturalețe prin curțile sau grădinile rămase în paragină, originară din Asia Orientală și adusă în Europa pentru fructele sale comestibile: cârmâz (bob-de-mazăre, carmuz, carmuză, cărmâz, curmuză, rumeioară, strugurel, strugur-de-mare) – Phytolacca acinosa Roxb. Sucul fructelor este utilizat pentru colorarea vinurilor inferioare.

 

Hanul de la Gura Orbicului
– pe cale de a părăsi Buhușiul, imediat ce DN 15 traversează pârâul Orbic, se desprinde spre dreapta DJ 158 (str. Orbic). Chiar după intersecție, pe stânga drumului, remarcăm clădirea dărăpănată a fostului han;
– a fost construit pe la sfârșitul sec. XVIII și a servit ca rateș (han mare la un drum principal) de poștă;
– înainte de anii 1990 în clădire a funcționat o moară, dar, după retrocedarea sa proprietarilor, gradul ei de uzură a depășit procentul de 90%. [Pentru a afla alte amănunte despre soarta hanului, executați click aici !]

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lăsând Buhușiul, lăsăm și județul Bacău  și trecem în Neamț, prima localitate fiind comuna Costișa.
La granița dintre județe,  o parcare cu multe mese și bănci,  neobișnuit de … curată !

 

 

 

Pas 2: Costișa
Obiectiv:
– Conacul Cantacuzino-Pașcanu

Pas 3: Podoleni
Obiective:
– Biserica Adormirea Maicii Domnului
– Conacul Krupenschi
– Ruinele Bisericii Bociulești

 

 

 

– Din parcarea de la granița județelor Bacău și Neamț mai parcurgem exact 2 km până la prima uliță lateral-dreapta (neasfaltată, cu pieteriș) care ne duce după aproape 1 km (neglijând derivațiile spre stânga sau dreapta) la poarta Conacului Cantacuzino-Pașcanu (monument istoric, ca și parcul cu lacuri în cascadă – ? – din incintă). Conacul a fost construit în 1870 de (prințul) Constantin Cantacuzino-Pașcanu. [Pentru amănunte despre familia Cantacuzino-Pașcanu, executați click aici !] Este încă în proprietatea statului român, fiind însă obiectul unui proces de retrocedare; momentan se află în administrarea unei firme belgiene care își are sediul de birouri în clădirea conacului.
– Din păcate, n-am reușit să convingem niciunul dintre salariații firmei să ne permită vizitarea și fotografierea conacului. [Pentru a vedea, totuși, fotografii ale sitului, executați click aici !]

 

 

La întoarcere remarcăm, pe partea dreaptă a uliței ce ne conduce înapoi la DN 15, o interesantă clădire, relativ părăginită, despre care n-am aflat (încă) ce … hram poartă !

 

 

Știm însă ce hram poartă cea mai impunătoare și mai … la șosea dintre bisericile comunei Podoleni: Adormirea Maicii Domnului. Datează din 1992. Stilul ei arhitectural e caracterizat, poate, cel mai bine, de titlul dat unei fotografii a bisericii, postate pe Google Earth (click aici !). Și parcă în acord cu … aspectul ei, biserica, satul și locuitorii săi, au fost decorul și, respectiv, personaje ale unui film britanic cu vampiri … autohtoni, numit “Strigoi” ! [Pentru a citi amănunte despre “caz”, executați click aici !]
– Pentru a ajunge la biserică, după ce se intră efectiv în Podoleni, se depășește prima derivație spre dreapta (strada principală a Podolenilor, Ștefan cel Mare, asfaltată) și cotim la dreapta, pe următoarea uliță care ne duce până în fața bisericii.
– De la biserică continuăm pe ulița ce ne-a adus la ea, vreo 50 m, până la a doua intersecție spre dreapta de unde ajungem la strada principală. O urmăm până în centru – 2 km, iar ultimii 200 m, după o curbă de 90 de grade la dreapta; prima stradă, după curbă, spre stânga ne conduce până în curtea Conacului Krupenschi.

Conacul a fost construit prin anii 1700 de o anume familie Centa – poate Canta, poreclă dată Cantacuzinilor din zonă – (din 1803, în documente, proprietară, prin comisul Ioan Centa, a moșiei Podoleni), vândut familiei Prăjescu și intrat, mai târziu, prin alianțe matrimoniale, în proprietatea familiei Krupenschi, boieri moldoveni cu origini poloneze. După naționalizarea sa (1948), a avut numeroase destinații, comune, de altfel, multor clădiri de acest fel: școală, sediu SMA (stațiune de mașini agricole), dispensar, bibliotecă. Din 1997 Primăria Podoleni este de drept proprietara conacului, după ce moștenitorii, refuzând luarea în posesie, au primit despăgubiri bănești. Lipsa fondurilor, dezinteresul diverselor autorități responsabile de soarta sa au dus la distrugerea rapidă a clădirii; în anul 2011 un incendiu a distrus complet acoperișul și nivelul al doilea, afectând însă grav și parterul. [Pentru a afla mai multe amănunte despre epopeea conacului, executați click aici !]

 

 

 

 

Părăsind (și noi – sic !) conacul, dar și Podolenii, traversăm canalul deversor al lacului de acumulare “Reconstrucția” din Piatra Neamț și, imediat, o placă indicatoare ne invită să o luăm spre stânga, pentru ca, după 300 m pe un drum de țară, să ajungem la ruinele Bisericii Bociulești.

Se află, de un timp, în incinta unei viitoare mânăstiri, în plină construcție inițiatăă de doi călugări de la Mânăstirea Bistrița.
– Biserica (cu hramul Sf. Paraschieva) a fost a Mânăstirii Bociulești/Buciulești, ctitorită la 1629/1630 de logofătul Dumitrașcu Ștefan, tatăl domnitorului Gheorghe Ștefan. Acesta din urmă întemeiază la Bociulești curte domnească și întemnițează aici pe Ecaterina, a doua soție a adversarului său la domnie, Vasile Lupu, ca și pe sfetnicii acestuia, Toma și Iordache Cantacuzino. Prin 1830, viiturile Bistriței au surpat malul pe care se afla mânăstirea, dărâmându-i o parte dintre ziduri. Sătenii au ridicat, inițial, o bisericuță de lemn și pământ în partea “de sus” a Podolenilor, pe locul căreia s-a construit între 1874-1886, din cărămidă, biserica cu hramul Înălțarea Domnului, aflată azi în centrul satului și unde se găsește piatra cu pisania bisericii ruinate (pentru alte informații, executați click aici !).
– În satul Podoleni mai există și o a treia biserică, cea din cătunul Luncași, cu hramul Sfânta Treime, construită între anii 2000-2011.
– Satul Podoleni, cu rădăcini preistorice – epoca bronzului – dovedite arheologic, este atestat documentar din 1479. Aici s-a născut (în 1846, d. 1907) compozitorul Alexandru Podoleanu. Câtă lume știe că a compus muzica popularelor colinde “Florile dalbe”, “Bună dimineața la Moș Ajun”, a cântărilor religioase “Hristos a Înviat”, “Doamne miluiește”, “Veșnica pomenire”, dar și a celei, mai laice, “Mulți ani trăiască” ?!

 

 

 

 

 

 

 

[Dacă vreți să vedeți și alte fotografii și să aflați legendele despre proveniența numelor Bociulești și Podoleni, executați click aici ! ]

Pas 4: Ștefan cel Mare
– Din Podoleni până la ieșirea din Roznov, pe DN 15 – stare f. bună – sunt 8,5 km. Imediat ce părăsim Roznovul, o placă indicatoare ne arată direcția spre Girov, către dreapta, pe DJ 156A. După 12 km – asfaltați, în stare bună – intersectăm DN 15D, pe care mergem spre dreapta, 1,5 km, până dincolo de Girov, la intersecția cu DJ 208G, de unde, spre stânga, mai facem 3 km până în comuna Ștefan cel Mare.

 

 

 

 

 

 

Obiective:
– Hanul Șerbești
– Biserica lui Vasile Lupu
– Conacul Cantacuzino
– Stânca de la Șerbești

 

 

Hanul de la Șerbești
– Șerbești este vechiul nume al satului Ștefan cel Mare
– Hanul, de fapt, ruinele sale, se află la prima intersecție ce apare după intrarea în sat, venind dinspre Girov.
– datează, probabil, de prin sec. XVII, fiindu-i atribuit domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), ce deținea jumătate din moșia Șerbești.
– a funcționat ca han până la naționalizarea din 1948, în 1989 fiind încă în stare bună.
– a fost cumpărat prin licitație, în 2006, de actualul primar al comunei, cu obligația restaurării (în 3 ani) conform … cu originalul (fiind monument istoric) !

În satul Cărligi, la 3 km de Ștefan cel Mare, se mai află un han, datând din aceeași epocă (pentru amănunte și fotografie, executați click aici !).
[Din păcate, am aflat ulterior de existența sa, ca și de cea a bisericii (sec. XVII) și a conacului Sturdza din Cârligi]

– De la intersecția unde se află Hanul Șerbești, cotim spre dreapta pe o stradă asfaltată și indicată a duce spre Stânca Șerbești, indicatoarele repetându-se la toate intersecțiile care urmează. După vreo 350 m de la intersecție se conturează, în stânga șoselei, silueta bisericii lui Vasile Lupu.
– E, într-adevăr ctitoria, din 1636, cu hramul Sf. Gheorghe, a domnitorului. În timp, biserica a suferit multiple reparații și transformări (turlele în formă de pară sunt adaosuri ulterioare epocii Vasile Lupu).

– Restaurări recente (1994) au scos la lumină brâurile în colți de ferăstrău și rombic, precum și ocnițele de sub cornișă, evidențiind continuitatea lor și pe pereții pridvorului, ceea ce a infirmat ipoteza construcției mai târzii a acestuia.
– În curtea bisericii se află trei morminte, unul dintre ele impresionând prin monumentul funerar. Este ridicat în cinstea prințului/agăi Alexandru Ilie Cantacuzino de către soția sa, Elena. Stră-stră-stră-stră-bunicul său a fost Iordache Cantacuzino, mare vistiernic și mare spătar, cel care a construit la mijlocul secolului XVII, …

… conacul de la Șerbești, aflat cu 150 m mai sus de biserică.
– Iordache Cantacuzino a ajuns stăpân pe jumătate din moșia Șerbești (spre Cârligi) prin căsătoria sa cu Catrina/Ecaterina/Irina, fiica marelui vornic al Țării de Jos, Costea Bucioc, cealaltă jumătate revenindu-i domnitorului Vasile Lupu, căsătorit cu sora vitregă a Catrinei, Tudosca/Teodosia. [Cele două alianțe cu boieri pământeni, aveau să-i înlesnească aromânului – mama era totuși româncă – Lupu Coci avansarea spre titlul de domn al Moldovei – când își va adăuga numelui, supranumele de “basileus” – încoronat ca atare de Patriarhul Constantinopolului -, neaoș, Vasile ! Dacă ne reamintim, Iordache Cantacuzino a fost întemnițat la Bociulești împreună cu fratele său, Toma, și cu a doua soție a lui Vasile Lupu, Ecaterina; dacă cei doi Cantacuzini au scăpat după 5-6 luni, grație intervenției fratelui lor, celebrul postelnic din Țara Românească, Constantin Cantacuzino, soția lui Vasile Lupu a rămas la Bociulești mai bine de 5 ani. Apropo de Bociulești/Podoleni și de familia Krupenschi, Vasile Lupu a avut o fiică, Ruxanda, din prima sa căsătorie cu Tudosca. După o viață mai mult zbuciumată decât romanțată, Ruxanda a fost decapitată pe pragul Cetății Neamțului de o șleahtă de polonezi (în finalul luptei descrise de Costache Negruzzi în “Sobieschi și românii”, nepovestit acolo, însă), ajutați de stolnicul Vasile Krupenschi, despre care, unele surse, spun că ar fi fost chiar soț al Ruxandei. Amănunte se pot afla din cartea Trecute vieți de doamne și domnițe a lui Constantin Gane sau executând click aici !] – Pentru a afla mai multe informații despre conac, executați click aici !

Pe Dealul Șerbești ajungem, mergând de la conac, pe aceeași uliță asfaltată, îndrumați de plăcuțele indicatoare, încă 650 m (după primii 150 m, drumul face o curbă drastică la stânga), apoi continuăm pe un drum neasfaltat ce ne duce pe coama dealului după 600 m (accesibil auto, în condiții de vreme bună). De aici ne îndreptăm per pedes spre antena GSM care marchează vârful. [Dacă suim pe jos de la părăsirea uliței asfaltatate, putem ajunge la antena de pe vârf, urmărind drumeagul ce pleacă spre ea de la antena GSM aflată ceva mai jos.]

 

 

Ceea ce e cunoscut, ca imagine, sub numele de Stânca Șerbești, se află pe versantul sudic al dealului.

 

 

 

 

 

 

Coborând sprea ea, trecem pe lângă un alt grup de stânci …

 

 

 

 

 

 

 

… cu alcătuiri …

 

 

 

 

 

 

… și forme de eroziune interesante !
[featuring o codobatură-albă – Motacilla alba – Pentru mai multe informații și fotografii, executați click aici ! – în construcție]

 

 

“Stâncăria” de pe Dl. Șerbești – sit declarat monument al naturii și , ca atare, ocrotit – este interesant pentru geologi prin prisma tipului de strate, gresii (nisipuri sedimentate și consolidate) bessarabiene (cu vârste între 11,5-11,2 milioane de ani), și a tectonicii, care a dus la o situație neobișnuită pentru astfel de strate, ridicarea lor aproape de verticală (70 de grade), o dovadă a ipotezei subducției unei plăci tectonice (Moldovenească) sub alta (Europeană). [Pentru mai multe informații, executați click aici !]

 

 

Spectaculoase în ansamblu, …

 

 

 

 

… sâncile ne atrag atenția …

 

 

 

… și la nivel … micro: …

 

 

 

… prin compoziția etalată (aici, conglomerate – pietrișuri relativ cimentate – intercalate printre gresii) sau chiar prin aspectul … cromatic,  …

 

 

 

… dar mai ales prin prezența unor fosile (ex. valve de scoici) !

 

 

 

Câteva flori … prăpădite,
o brassicacee, puturoasă – Diplotaxis muralis (L) DC., …

 

 

 

 

 

 

… și două asteracee,
completează parcă aspectul arid al dealului!

 

 

 

 

De pe vârf luăm … pulsul orizonturilor:- sudic; …

 

 

 

 

– estic; …

 

 

 

 

 

 

– vestic și nordic !

 

 

Pas 5: Piatra Neamț
Obiectiv:
– Cetatea dacică Bâtca Doamnei

– Intrăm în Piatra Neamț pe DN 15D, dar la intersecția respectivă continuăm peste râul Cuejdi, menținând direcția înainte prin toate sensurile giratorii, și ajungem, astfel, la podul de peste Bistrița/Lacul Reconstrucția. Dincolo de pod cotim spre dreapta; un drum asfaltat ne va duce paralel cu malul drept al Bistriței și apoi al Lacului Bâtca Doamnei, pe valea Doamnei pe care suim pe o variantă a drumului, neasfaltată, 500 m, până la prima intersecție spre dreapta. Un drum accesibil auto urcă, în această direcție, aproape 1 km, …

 

 

 

… până într-o șa, …

 

 

 

 

 

 

 

… sub platoul somital al Bâtcii Doamnei !

 

 

 

 

– Din cetate se mai vede doar acest rest dintr-unul dintre zidurile de apărare; alte urme materiale sunt cele descoperite de arheologi prin săpături, fiind depuse, în cea mai mare parte a lor, la Muzeul de Istorie din Piatra Neamț.
– Cetatea a fost descoperită în 1920 de preotul și arheologul Constantin Mătasă, fondatorul muzeului din Piatra Neamț, dar săpăturile ceva mai consistente au fost executate începând din 1957 și conduse de arheologul Nicolae Gostar. Au fost evidențiate trei niveluri principale de locuire: unul neolitic, de tip Cucuteni, altul cu debutul în epoca bronzului și finalul în cultura dac0-romană, al treilea aparținând feudalismului timpuriu, sec. XII-XIII. Nivelul geto-dacic e cel mai dezvoltat. Săpăturile au scos la iveală parte din zidurile de piatră, groase de 3,5 m, care protejau construcțiile interioare, dintre care s-au reperat două ansambluri din tamburi de gresie ce au alcătuit sanctuare asemănătoare celor descoperite la Sarmizegetusa Regia. Printre obiectele casnice se remarcă ceramica, un vas din bronz aurit, unelte din fier, obiecte de podoabă, câteva monede. Cetatea a fost identificată, ipotetic doar, cu polisul Petrodava, menționată în Geographia lui Ptolemeu (pentru clarificări și mai multe informații despre cetățile dacice din Moldova și relația lor cu lista lui Ptolemeu, executați click aici ! – în construcție). Cât despre nivelul medieval, analize pertinente ale descoperirilor făcute îl atribuie unei garnizoane maghiare (pentru amănunte, executați click aici !).

 

 

De pe … zidurile anticei cetăți dacice, privind la împrejur, încercăm un exercițiu de imaginație, căutând perenitatea în peisajele prezentului !

 

 

 

 

– spre sud; …

 

 

 

 

– de la vest la nord-vest; …

 

 

 

 

 

– și spre est.

 

 

 

 

Pentru a ne continua traseul revenim pe valea Doamnei, la drumul asfaltat ce ne-a adus din Piatra Neamț, doar că ne vom îndrepta pe el spre … stânga: ocolim Bâtca Doamnei pe sub versantul ei nordic, apoi mergem paralel cu malul drept al Bistriței, trecând prin satele Agârcia și Vaduri, pentru a ieși la DN 15, după 7 km.

 

Pas 6: Tarcău
Obiectiv:
– Muzeul de Artă Iulia Hălăucescu

– Din Vaduri, pe DN 15, până în localitatea Tarcău sunt 15 km. Satul este așezat pe valea Tarcăului, iar accesul la el se face pe un drum, execrabil, ce pleacă din DN 15 în parcarea largă de la gura Tarcăului, traversează Bistrița, trecând apoi prin fața clădirii impunătoare a muzeului, după aproape 1,5 km.

Muzeul, închis la data vizitei noastre (deși, conform tuturor programelor, mai vechi sau mai noi, afișate pe Internet, ar fi trebuit să fie deschis, fiind vineri, ora 15.00), adăpostește, din 2003, lucrări și obiecte personale ale pictoriței acuareliste Iulia Hălăucescu, născută în satul Tarcău. Clădirea, se pare, construită în 1942/43, cuprinde și săli de clasă ale Școlii de Arte și Meserii din Tarcău. [Pentru informații despre viața și activitatea pictoriței, executați click aici, iar pentru a vedea și câteva dintre exponatele de la muzeu, aici !]

 

 

Aproape de … capătul zilei, …

 

 

 

 

 

 

 

… “La Tanti Lenuța”, pe valea Pârâului Oii, …

 

 

 

 

 

 

 

… puțin mai jos de confluența cu pârâul Caproș, mai … plouat ca de obicei !
[Pentru a vedea și un scurt filmuleț, executați click aici !]

 

 

 

Fotoreportajul zilei a II-a este prezentat aici (în construcție), iar al zilei a III-a, aici !