Din Vintileasca, circuitul Muntiorului !
Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la informația de pe acest site vă oferim un … ghid de utilizare; executați click aici !
Atenţie: imaginile au ipostaze de zoom, accesibile cu câte un click executat pe fiecare !
harta: ancpi.ro
– Vintileasca este o comună, în prezent, vrânceană, dar la origine, râmniceană, cătun al satului Pietrele Fetii de pe moșia domnitorului muntean Vintilă Vodă (1532-1535), apoi sat pendinte de comuna Jitia din Vale (http://sorinprof.blogspot.com/2011/11/vintileasca-veche-vatra-pastorala.html; https://archive.org/details/MareleDictionarGeograficAlRominiei5/mode/2up), iar ulterior de comuna Neculele. Pe teritoriul satului Neculele – aparținând în prezent comunei Vintileasca – se află Pietrele Fetii, doi bolovani masivi din gresie, poate rostogoliți din dealul stâncos ce străjuie satul dinspre vest, numit Piatra sau Piatra Neculei (Necule fiind o altă denumire, veche, a satului) !
– Muntioru/Monteoru este un munte aflat la vechea graniță dintre Moldova și Muntenia, ale căror păduri erau exploatate în devălmășie de locuitorii comunei vrâncene Nereju. De sub pantele nordice ale Muntelui/Vârfului Muntioru izvorăște Milcovul. Muntioru este și un pârâu, ce-și are obârșia sub Vârful Muntioru și curge spre sud; împreună cu pârâul Furu/Purcelu formează Sărățelu, afluent al Râmnicului Sărat. Pârâul Muntioru formează o cunoscută – în ultimii ani – cascadă (omonimă). De curând, din 1999, există și Schitul/Mânăstirea Muntioru. Așezământul monahal a fost înființat ca metoc al Mânăstirii Poiana Mărului (aflată pe malul drept al Râmnicului Sărat, cam deasupra confluenței cu Sărățelu), fiind ridicat într-o mare poiană, relativ (din motive de antropizare excesivă), pitorească, aflată pe pantele sudice ale Vârfului Muntioru ! În continuare, vom folosi grafia Muntioru, asupra căreia insistă actualii promotori ai turismului vrâncean, deși în bibliografia scrisă referitoare la acest toponim, cea anterioară prezentului, este utilizată, exclusiv, forma Monteoru; deși trebuie să pomenim și forma Munteoru întâlnită într-un document al domnitorului muntean Mihmea Turcitul, din 1579 (http://sorinprof.blogspot.com/2011/11/neculele.html). Munte, cascadă, mânăstire – trei obiective ce pot constitui motive de a vizita zona. Li se adaugă Dealul Piatra, pomenit mai sus, și Lacul Mare/Fără Fund de la Vintileasca sau Lacul de pe Plai – cum apare pe hărțile de la începutul secolului XIX – ce are aproape 5 ha (475 m x max 200 m; – 5 m), fiind de origine carstosalină.
Traseu [5 octombrie 2019]: DF Vintileasca-Pleși – DF Muntioru – Dl. Piatra Neculei – M-rea Muntioru – Vf. Muntioru – Plaiul Muntiorului – Vf. La Steghie – Coama Scăldătoarei – Valea Purcelului (Lacul Purcelu, Stâncăriile Purcelului) – DF Vintileasca-Pleși
Date tehnice:
– durata: 9 h 45 min
– lungime: cca 18 km
– denivelare: cca 1.000 m
– dificultate (inclusiv orientarea): medie
Intrarea în traseu:
Din localitatea Dumbrăveni de pe DN 2/E 85 se intră, spre vest, pe DN 2N, Mărtinești-Jitia, parcurgându-i toți cei 37 de kilometri până în Jitia, dintre care, câțiva sunt afectați de alunecări și, în consecință, de lipsa asfaltului ! Din Jitia suim pe Plai până la intrarea în satul Vintileasca (trecând întâi prin satul Cerbu și pe lângă Lacul de pe Plai), pe DN 2R, Jitia-Neculele, cca 4 km. Chiar înainte de a intra în sat urmăm spre stânga drumul forestier ce duce pe valea Purcelului, cu un braț spre satul Pleși. După doar 2 km parcăm la marginea lui, …
Fotodescrierea traseului:
… în dreptul intersecției cu drumul forestier de pe valea Muntiorului; …
… pe care intrăm în traseu ! [7:30]
Mergem pe el doar vreo 700 m, adică 10 minute, părăsindu-l chiar din vârful unei curbe drastice spre stânga, …
… pentru a urca pe o cărăruie de pe versantul vestic al Pietrei.
O poieniță anunță…
… ieșirea într-o poiană largă aflată, de fapt, pe versantul estic al Pietrei; …
… așa că vom căuta și descoperi, spre stânga, intrând în pădure, o cărare ce ne duce, mai mult sau mai puțin de-a coasta, până pe muchia Pietrei.
De acum lucrurile sunt limpezi din punct de vedere al orientării: muchia e îngustă, poteca lată, curată; …
… nu trebuie decât să … urcăm !
De deasupra unui sector abrupt stâncos al versantului estic al Pietrei …
… ni se oferă o vedere ceva mai amplă asupra extremității sudice a satului Vintileasca. Zarea e dominată de unul dintre vârfurile emblematice ale subcarpaților dintre Râmnicul Sărat și Slănic.
Imaginea sa ne mai însoțește un timp !
Dar, repede, abruptul estic se mai îmblânzește fiind acoperit și de pădure, iar creasta se mai lățește; …
… cât să urcăm pe un mic vârf mamelonar, dincolo de care se întrevede luminișul unui nou sector de abrupt, …
… cu ferestre deschise spre priveliști …
… încărcate de pitoresc …
…, …
… iar pe măsură ce urcăm, …
… și de … informație …
… !
Urmează o treaptă altitudinală …
… ceva mai … tehnică …
…, …
… dar fără finalitate … peisagistică !
Însă ceva mai sus …
… descoperim un promontoriu – va fi ultimul – cu belvedere – sic !
De aici, poteca ne duce puțin pe sub creastă, …
… evitând astfel stâncăraia haotică de pe ea …
… care are … corespondență și pe versantul pe care mergem noi, …
… nu tot timpul, …
… ci, ici-colo !
Stânci – martori ai eroziunii din vremuri trecute: geologice …
… sau … istorice !
Iar printre stânci, o preafrumoasă floare de primăvară, acum cu fructe: …
… lăcrimița (Maianthemum bifolium) !
Poeca ne conduce din nou pe creastă, apariția “H”-urilor roșii ale hotarului silvic confirmând acest fapt.
“H”-urile însoțesc poteca până sus …
… pe vârful Pietrei, la 1.300 m altitudine ! [10:15]
Din vârf se deschide spre nord, prin pădure, dar strict pe culme, un culoar larg și rectiliniu – poate linia unui vechi funicular, poate un fost drum de exploatare forestieră. Prin vegetația sălbatică ce îl acoperă se poate decela urma unei poteci pe care coborâm și noi; …
… nu mult timp, căci dăm peste un sector, unde culmea are un puseu altitudinal, greu de străbătut din cauza stâncăriei și a arborilor căzuți !
Există însă o potecă ce ocolește zona pe partea dreaptă …
… și care ne readuce dup un scurt timp pe culmea principală unde reîntâlnim marcajele silvice: “H”-ul roșu precum și banda galbenă.
Suntem din nou pe culoarul de pe culme …
… croindu-ne potecă uneori prin vegetația … prea abundentă !
Culoarul sfârșește iar spre stânga coboară, puțin vizibile, urmele drumului de tractor; la fel fac și marcajele silvice, …
… la fel și noi !
Ajungem un drum forestier în cotul căruia revedem marcajele silvice.
Le vom tot întâlni pe parcursul traseului pe care îl vom urma …
… mergând pe cumpăna de ape dintre valea Muntiorului și cea a Pârâului de sub Stejic/Stejicu, …
… Stejicu (Mare) fiind, alături de Piatra (Neculei), unul dintre acești doi vânjoși străjeri muntoși ce domină Vintilileasca !
Drumul urmează strict coama interfluviului, acoperit cu păduri rărite de tăieri, …
… cvasiorizontal; …
… făcând totuși un salt, mai sus, dar nu prea mult, pe Piscu Stânii, revenind apoi …
… la alura anterioară, …
… cvasi …
… orizontală, …
… până înainte de a sălta pe drumul public ce vine de la Neculele și duce la Mânăstirea Muntioru; …
… avem de mers pe el cam jumătate de kilometru, …
… ca să ajungem …
… în Poiana Muntioru !
Traversăm curtea mânăstirii … inventariindu-i variatele construcții …
…
… !
Ieșim din incinta mânăstirii pe un drum …
… pe care îl părăsim imediat dincolo de poartă și o luăm spre stânga pe urmele unui drum de căruțe ce suie printr-o poiană largă …
… cu belvedere – cât se poate – …
… și un plăcut loc de popas, …
… chiar dacă mai avem foarte puțin …
… până pe vârf [12:45]; care nu are însă nicio perspectivă peisagistică !
Cum nu avem motive să zăbovim pe el, prindem capătul unui drum de tractor, care după ce ne duce puțin spre sud, ne coboară în vreo două serpentine de pe fața vestică a Muntiorului, …
… până în șaua sa (vestică) dincolo de care urmează Plaiul … său (iar mai departe, Furu) !
Ținem și noi drumul de pe Plaiul Muntiorului …
…
… !
După aproape 1,5 km drumul forestier se estompează (cel trasat cu ocazia ultimelor defrișări coboară în valea Muntiorului)
Culmea este cvasiorizontală iar pădurea care o acoperă rărită de lucrări forestire.
Suntem într-o zonă indicată pe hărțile topografice sub numele La Steghie (probabil, corect, Șteghie de la Ștevie). De aici culmea începe să urce – direcția ei fiind indicată de “H”-urile hotarului silvic; spre stânga se formează interfluviul Muntioru-Purcelu, …
… spre care ne îndreptăm …
… și pe a cărui muchie ajungem în câteva minute !
După alte câteva minute ne vine din stânga, din valea Muntiorului, un proaspăt drum de tractor; ne va ajuta să suim un mic vârf al interfluviului !
Continuăm pe drum cale de vreo 15 minute …
… până când acesta se depărtează de culmea pe care am tot avut-o în dreapta noastră, coborând mult sub ea; drept pentru care hotărâm să părăsim drumul ! Greșeală … fatală, căci, de fapt, drumul se înscria pe Coama Purcalului, în timp ce culmea de care am decis să râmânem atașați, Coama Scăldătorii, deși pe direcția culmii pe care am venit, nu e decât un picior lateral al interfluviului pe care trebuia să rămânem !
Culmea pe care ne-am instalat e o … încântare, …
… chiar dacă mai are mici diferențe de nivel !
Nu ne facem probleme legate de orientare, mai ales că ne însoțesc marcajele obișnuite; deși “H”-ul ne ridică unele semne de întrebare (dar chiar să fi fost pe Coama Purcelului ni s-ar fi părut … ciudat) !
Părăsim totuși culmea când observăm imediat sub ea re (credem noi) apariția unui drum de tractor !
Din nou, la o curbă drastică a drumului spre stânga, suim pe culme, … ca să ne oblige ea imediat să recoborâm …
… la drum …
… și imediat la o … confluență de drumuri ! Acum chiar trebuie să acceptăm că suntem cam departe de traseul pe care ar fi trebuit să fim, coborând, de fapt, spre valea Purcelului !
O facem în continuare, acum … conștienți !
După mai puțin de jumătate de kilometru ne preia drumul forestier principal/axial de pe valea Purcelului. Cu 1 km mai jos remarcăm o bandă roșie “turistică” marcajul unui traseu despre care știam că urcă pe valea Purcelului spre Furu. De curând traseul a fost reabilitat, fiind însă marcat cu punct albastru !
Puțin mai jos remarcăm un loc amenajat pentru popas și, nu departe, la marginea drumului, un izvor. Poate că informația e utilă în contextul traseului Vintileasca – Furu; precizăm în plus că izvorul și locul de popas sunt la cca 4 km de intrarea în traseul ce duce la Cascada Muntioru.
Monotonia drumului forestier …
…
… se rupe după un kilometru și jumătate la confluența cu axialul a unui drum de tractor ce vine din albia Purcelului (și unde ar fi trebuit să căutăm Lacul Purcelu – a cărui fotografie a fost postată cândva pe Google Earth; aici a fost o alunecare ce, probabil a creat și un lac de baraj natural scurs între timp, barajul fiind distrus de lucrările forestiere) !
Cu 450 m mai jos, în dreptul unei foste cabane există un alt lăculeț, l-am numit de la Monument, …
… vizavi de el fiind un monument a cărui placă, ce consemna probabil rostul lui, a fost distrusă. Pe el vedem însă urma fostului marcaj “bandă roșie”, precum și pe cea a celui nou, “punct albastru”.
Următorul kilometru este însă cel mai interesant: valea Purcelului se strâmtează înghesuită la baza stâncoasă a muntelui omonim luând aspect de cheie; …
… iar pereții de stâncă ai Muntelui Purcelu ne oferă aspecte insolite …
… !
În cele din urmă cei aproape 6 kilometri de drum forestier sunt pe cale să se termine !
Pe ultimii metri avem un déjá-vu; doar că mult mai clar decât … vu -ul de dimineață …
… !
Dar mai avem de văzut Lacul de pe Plai, așa că oprim pe … Plai !
Și iată cam ce vedem: …
Piatra Neculei și Stejicul Mare, …
… – cu detaliu -, …
… Lacul de pe Plai …
… – cu detalii !
În fine, nu departe de Lacul de pe Plai, la doar 100 de metri de capătul șirului de plopi, pe partea dreaptă a șoselei se află Lacul La Cruce ! Știm însă că nu sunt singurele lacuri din zonă, așa că avem motivația necesară de a reveni !
Important, dar facultativ: Pentru un acces rapid la alte informații de pe acest site folosiți … ghidul de utilizare, executând click aici !
