La Vulcanii Noroioşi de la Berca (Subcarpaţii Buzăului)
4. Pensiunea Vulcanii Noroioşi – Pâclele Mari – Pâclele Mici – Pensiunea Vulcanii Noroioşi
Accesul la Pensiunea Vulcanii Noroioşi este descris, sumar (fiind, de altfel, bine semnalizat prin indicatoare rutiere), la finele traseului 1. Pâclele Mari se află chiar în faţa pensiunii. Cei cazaţi la pensiune nu plătesc taxa modică de intrare. Suprafaţa ocupată de rezervaţia Pâclele Mari, formată din conurile vulcanilorîmpreună cu depunerile de noroi aferente, erodate spectaculos de apele meteorice dar şi de însăşi râurile de noroi ce se scurg din vulcani, este de circa 16 ha. Epitetul “mari” se referă la diametrul craterelor şi nu la înălţimile conurilor care, în cifre absolute, sunt mai scunde decât cele ale Pâclelor Mici. Înălţimea conurilor şi suprafaţa mai mare ocupată de acestea din urmă (22 ha) creează adesea ambiguitate, Pâclele Mari fiind numite Mici şi invers.
De la pensiune mergem pe drumul asfaltat înapoi spre Berca 2 km până la o intersecţie într-o curbă ac de păr de unde o luăm spre stânga pe un drum betonat pe care mergem 1,5 km până la un mic parc de rezervoare petroliere. De aici, o cărare suie în câteva minute la impresionantele Pâcle Mici care sunt un fel de Cenuşăreasă, deoarece sunt lăsate în voia sorţii, lipsind cel mai mic interes de a fi puse în evidenţă şi de a fi protejate.
Pentru a vedea imagini cu Vulcanii Noroioşi de la Berca, executaţi click aici !
Executaţi click aici, pentru a vedea şi celelalte trasee din Subcarpaţii şi Munţii Buzăului !